Despre iubirea divina

Acest text a fost scris de Paramahamsa Yogananda in urma revelatiilor pe care le-a avut intr-o stare profunda de samadhi.

Am cautat iubirea in multe vieti. Am varsat lacrimile amare ale separarii si caintei pentru a cunoaste ce este iubirea. Am sacrificat totul, toate atasamentele si iluziile, pentru a invata in final ca sunt indragostit de iubire – de Dumnezeu – doar atat. Apoi am baut iubirea din toate inimile adevarate. Am vazut ca El este Unicul Iubit Cosmic, Unica Mireasma care patrunde toate variatele flori ale iubirii in gradina vietii.

Multe suflete se intreaba pline de dor si lipsite de ajutor de ce iubirea zboara dintr-o inima in alta; sufletele treze realizeaza faptul ca inima nu este nestatornica in iubirea diferitelor fiinte, ci ea iubeste Unicul Dumnezeu al Iubirii, care este prezent in toate inimile.

Dumnezeu, in tacerea Sa eterna sopteste: “Eu sunt Iubire. Dar pentru a experimenta daruirea si darul iubirii Eu m-am divizat pe Mine insumi in trei: iubire, iubit si iubita. Iubirea mea este frumoasa, pura, eterna bucurie; Eu sunt gustat in multe moduri, prin intermediul multor forme.

Ca tata eu beau iubirea plina de respect izvorata din inimile copiilor mei. Ca mama eu beau nectarul iubirii neconditionate din cupa sufletului micutului copil. Copil fiind eu ma impregnez de iubirea protectoare a ratiunii drepte a tatalui. Ca adolescent eu beau iubirea fara de motiv din sfantul Graal al atractiilor materiale. Ca stapan eu beau iubirea plina de compasiune din cupa aprecierii Maestrului. Ca Guru preceptor eu ma bucur de iubirea pura provenita din caliciul devotiunii atotcuprinzatoare a discipolului. Ca prieten eu beau din fantana clocotitoare a iubirii spontane. Ca prieten divin, eu golesc dintr-o sorbitura apele cristaline ale iubirii cosmice, provenite din rezervorul inimilor ce-L adora pe Dumnezeu.

Eu sunt indragostit doar de iubirea insasi, dar imi permit sa fiu inselat cand ca tata sau ca mama gandesc si simt doar pentru copil, atunci cand ca iubit imi pasa doar de iubita, atunci cand ca discipol traiesc doar pentru Maestru. Dar deoarece Eu iubesc doar Iubirea, in mod ultim Eu sfaram aceasta iluzie a miriadelor de Sine umane. Din acest motiv Eu transfer tatal intr-un taram astral atunci cand el uita ca iubirea Mea si nu a sa, este cea care protejeaza copilul. Eu ridic copilul de la pieptul mamei, astfel incat ea sa invete ca iubirea Mea este cea pe care o adora in el. Eu rapesc iubitul iubitei care isi imagineaza ca ea este cea pe care el o iubeste, mai curand decat iubirea Mea care raspunde in ea.

Astfel iubirea Mea se joaca de-a v-ati-ascunselea in toate inimile umane, astfel incat fiecare sa poata sa invete sa descopere si sa adore, nu acele receptacole umane temporare ale iubirii Mele, ci insasi Iubirea Mea, dansand dintr-o inima in alta.

Fiintele umane solicita una alteia „Iubeste-ma doar pe mine”, si astfel Eu racesc buzele lor si le pecetluiesc pentru totdeauna, astfel incat ei sa nu mai rosteasca niciodata acest neadevar. Deoarece ei toti sunt copiii Mei, Eu doresc ca ei sa invete sa vorbeasca despre adevarul ultim: ”Iubiti Iubirea Unica (prezenta) in noi toti”. A spune cuiva „Te iubesc” este fals pana cand tu vei realiza adevarul: „Dumnezeu prezent ca iubire in mine este indragostit de iubirea Sa din tine.”

Luna rade de milioanele de iubiti bineintentionati care fara sa-si dea seama isi mint iubitele spunand: „Te voi iubi pentru totdeauna.” Craniile lor sunt acoperite de nisipul maturat de vant al eternitatii. Ei nu isi mai pot utiliza rasuflarea pentru a spune „Te iubesc”. Ei nici macar nu-si mai pot reaminti sau respecta promisiunea lor de a se iubi unul pe altul pentru totdeauna.

Fara a spune un cuvant, Eu v-am iubit intotdeauna. Eu singur pot spune cu adevarat „Te iubesc”; deoarece eu va iubesc dinainte ca voi sa va nasteti; iubirea Mea va confera viata si va sustine in fiecare moment al ei; si Eu singur va pot iubi dupa ce portile inchisorii mortii se inchid in spatele vostru; acolo unde nici cel mai sincer iubit omenesc nu va poate atinge.

Eu sunt iubirea care manevreaza papusile umane cu sforile emotiilor si instinctelor, pentru a juca spectacolul iubirii pe scena vietii. Iubirea Mea este frumoasa si nesfarsit plina de bucurie atunci cand o iubiti doar pe ea; dar linia vietii, pacii si bucuriei voastre este intrerupta atunci cand in loc de aceasta va lasati angajati in emotii si atasamente omenesti. Realizati, copiii Mei, iubirea Mea este cea dupa care voi tanjiti!

Sursa: http://esoterism.ro

Paramahansa Yogananda – Un Dumnezeu, o Religie

1
Un fermier avea şase fii, toţi orbi. Într-o zi, el i-a rugat să spele un elefant. După ce fraţii au terminat treaba, fiecare a încercat să descrie animalul.
“Este foarte simplu” – a spus primul. “Acest animal este format din două oase foarte mari, acoperite de piele” – a spus primul frate; el îi spălase spatele.
“Cum poţi să spui astfel de prostii?” – a replicat cel de-al doilea. “Elefantul este asemănător unui tub lung”; el îi spălase trompa.
Cel de-al treilea, care a spălat urechile a spus că elefantul este format dintr-o perechi de evantaie.
Al patrulea a declarat că elefantul este format din patru coloane; el îi spălase picioarele.
Cel de-al cincilea, care spălase părţile laterale a declarat că elefantul este asemenea unui zid care respiră.
Cel de-al şaselea le-a spus: “Nici unul n-o să mă faceţi să cred prostiile pe care voi le-aţi spus. Eu ştiu: elefantul este asemenea unei frânghii care a coborât din cer”; el îi spălase coada.
Fiecare încerca să-i convingă pe ceilalţi că el are dreptate, astfel că s-au luat la ceartă. Tatăl, deranjat de zgomot, după ce a aflat care este motivul discuţiei, a zâmbit şi le-a spus:
“Copiii mei, nici unul dintre voi nu aveţi cu adevărat dreptate”.
“Să n-am dreptate?” – a spus unul dintre ei. “Fraţii mei sunt nişte mincinoşi şi tu acuma încerci să spui că şi eu mint?”
“Copiii mei” – le-a spus tatăl, pe un ton conciliant – “fiecare dintre voi a spălat doar o parte din elefant, dar eu sunt singurul care-l pot vedea întreg. El este, de fapt, exact cum fiecare dintre voi l-aţi descris, dar este şi ceva mai mult, ceva ce voi nici nu vă puteţi imagina”. Apoi, el le-a descris cum arată cu adevărat un
elefant. “După cum puteţi vedea, aveţi cu toţii dreptate, dar cu toate acestea, cu toţii vă înşelaţi.”
“La fel se întâmplă şi cu diversele concepţii ale diferitelor religii” – a conchis Sri Yogananda. “Dumnezeu este unul, dar căile care ne duc la El sunt numeroase şi aceasta poate să dea naştere la nenumărate confuzii şi conflicte”.
2
În Occident, oamenii îi consideră pe hinduşi ca pe nişte păcătoşi, dar să ştiţi că şi indienii gândesc la fel despre creştini. Ignoranţa – după părerea mea – este egal repartizată pe toată planeta. Din acest motiv, înţeleptul vede pe Dumnezeu pretutindeni, chiar şi în cei care nu-L percep deloc.
3
Fundamentul real al unei religii nu este credinţa, ci experienţa intuitivă. Intuiţia este aptitudinea sufletului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Pentru a cunoaşte obiectul religiei, trebuie, în primul rând să-L cunoşti pe Dumnezeu.
4
Încrederea este diferită de credinţă. Încrederea se fondează pe experienţă. Credinţa este o încredere temporară. Credinţa este necesară la început; fără ea, oamenii nu s-ar preocupa de a-L căuta pe Dumnezeu. Dar ea nu este suficientă. În timp ce oamenii devin mulţumiţi de credinţele lor, religia devine dogmatică şi ea nu mai permite nici un fel de perfectare, de îmbunătăţire. De aceea, eu vă incit în
permanenţă la practica spirituală şi nu la credinţa în dogmele voastre. Nici măcar o meditaţie regulată nu ar trebui să vă ofere o stare de totală mulţumire. Nimic nu trebuie să vă mulţumească, pînă când nu ajungeţi să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu.
5
Adevăraţii gardieni ai religiei sunt sfinţii şi maeştrii: cei care, cu adevărat, au ajuns să comunice cu Dumnezeu. Nu este suficient să studiaţi scripturile, nici să deveniţi un “D.D” (doctor în divinitate). Aceste cuvinte îmi evocă întotdeauna ideea de “doctor în iluzie”. Poate pare uluitor să constatăm că nenumăraţi
sfinţi au fost aliteraţi, dar înţelegerea celui care experimentează Adevărul este mult mai profundă decât a tuturor teologilor, a căror cunoaştere rezultă din studiu livresc, sau din sterile discursuri intelectuale.
“Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a lor va fi împărăţia Cerurilor” – a spus Isus. (Matei, 19:14)
6
Un catâr poate transporta pe spatele său o mare cantitate de biblii şi scrieri sacre. Credeţi că aceasta îl va face mai spiritual? Din contră, această încărcătură îl va priva şi de limitata sa libertatea de mişcare.
7
Cum poate o singură Biblie să fie la originea atâtor biserici, atâtor concepţii diferite despre realitate?
Fiecare dogmă creştină prezintă o interpretare distinctă a învăţăturilor lui Isus. De ce? Răspunsul se găseşte în limitările fiecărui individ. Ei sunt incapabili să-şi imagineze ceva dincolo de limita experienţei lor personale. În loc să încerce să descopere acea parte din fiinţa lor care este reflexia lui Dumnezeu, ei se
forţează să fabrice un Dumnezeu după imaginaţia lor frenetică. O fiinţă care se plimbă pe străzile întortocheate ale unui oraş nu vede de o parte şi de alta decât ziduri care nu-i permit să vadă orizontul. Dintr-un avion, putem observa ce se ascunde în spatele zidurilor, şi chiar dincolo de împrejurimile oraşului. Putem vedea mult mai multe decât cei a căror privire este limitată de ziduri.
8
Mult mai important este un adevăr enunţat de un sfânt decât o dogmă aprobată de mii de oameni. Numărul adepţilor unei religii nu garantează valoarea sa. Nu adoptaţi niciodată o idee pentru că ea a obţinut o aprobare generală. Dacă doriţi să obţineţi adevărata cunoaştere care, după spusele lui Isus, vă oferă libertatea, apropierea voastră faţă de Adevăr trebuie să fie calitativă şi nu cantitativă.
9
Sectarismul este anatema religiei. Doar oamenii superficiali se exprimă astfel: “religia mea este singura cale adevărată; toate celelalte căi sunt false”.
Am auzit o anecdotă care spunea că Billy Sunday, faimosul preot al noii religii a murit şi Sf. Petru nu a dorit să-i deschidă porţile raiului.
“Cum” – l-a întrebat indignat preotul -”nu vreţi să mă lăsaţi să intru?”
“Dar ce ai făcut ca să meriţi să ajungi atât de aproape de Dumnezeu?” – l-a întrebat Sf. Petru.
“Cum, dar în timpul vieţii mele am trimis mii de păcătoşi către paradis, i-am convertit.”
“Poate că dumneavoastră i-aţi trimis” – i-a răspuns Sf. Petru – “dar nici unul dintre ei nu a ajuns încă aici.”
10
Ştiinţa şi religia ar trebui să conlucreze. De la religie, ştiinţa ar putea învăţa o abordare a realităţii mult mai bazată pe intuiţie, mai mult empirică decât experimentală. Ştiinţa, pe de altă parte poate ajuta religia să fie mai puţin dogmatică, să fie mai realistă. Adepţii religiilor trebuie să înveţe, înainte de toate, să-şi dovedească credinţele asemenea savanţilor. Şefii religiei trebuie să încurajeze oamenii să experimenteze practic învăţăturile religiei, în mod personal, nu să se bazeze pe afirmaţiile altora.
11
“Cum poate un creştin să accepte alte religii?” – l-a întrebat pe Yogananda un credincios creştin. “Isus a transmis doar o învăţătură. El chiar a insistat asupra caracterului unic al ei. A subliniat că El este singurul Fiu al lui Dumnezeu” – a continuat credinciosul.
“Adevărul este unic” – a răspuns Yogananda. “Doar căile care conduc fiinţa la minciună sunt numeroase; fiinţa, într-o existenţă, nu poate porni decât pe o singură cale pentru a-L regăsi pe Dumnezeu. Greşeala constă în a atribui un nume particular acestei căi şi de a-l impune tuturor. Căutaţi Adevărul la oamenii
înţelepţi, la oamenii sfinţi, mai puţin la preoţi. Toate religiile au sfinţii lor, dar toate religiile au şi şarlatanii lor. Isus nu a combătut niciodată înţelepciunea altor religii, ci ignoranţa spirituală, pe care a recunoscut-o chiar şi la proprii săi auditori”.
12
“Sunteţi un Eliberat?” – m-a întrebat într-o zi un preot creştin.
“Eliberat de ce?” – l-am întrebat eu. Nu mă simţeam dispus să-i continui interpretarea sa asupra Adevărului, care era eronată, aşa că, la un moment dat, el a început furios să spună: “Atunci veţi ajunge în Infern!”
“De acord” – i-am răspuns eu – “dar ce este Infernul, dacă nu este un conglomerat de emoţii negative, cum ar fi şi supărarea şi furia?” Surâzând, am continuat: “Poate, poate că în final voi ajunge în Infern. Cine ştie? Dar cu siguranţă, dumneata, amice, eşti deja acolo”.
13
Credinţele voastre nu vă vor salva.
14
“Biblia condamnă idolatria” – a remarcat într-o zi un vizitator cre ഗ tin – “şi am văzut în fiecare templu hindus cel puţin un idol. Cum se face că atât creştinii cât şi evreii consideră această practică ca fiind păgână?”
Yogananda a răspuns: “Să presupunem că dumneavoastră vedeţi o fetiţă care se joacă cu o păpuşă pe care o consideră copilul ei. Vă veţi duce la ea să-i atrageţi atenţia că păpuşa nu este decât un obiect neanimat? Joaca cu păpuşa poate avea chiar un rol educativ şi poate ajuta fetiţa să se pregătească pentru rolul ei de
viitoare mamă.
În acelaşi mod, anumite imagini pot să-l trezească şi să-l focalizeze pe aspirant. Şi, de altfel, creştinii nu au nenumărate imagini cu sfinţi în altarele lor, nu au crucifixuri?
Să ne gândim şi la nenumăratele imagini pe care Dumnezeu le-a dăruit în întreaga natură. Dacă învăţăm să iubim frumuseţea arborilor, a florilor, a apusurilor de soare, nu facem decât să ne reamintim, în permanenţă, de frumuseţea Sa infinită. Idolatria condamnată în Biblie este practica focalizată asupra egou-ului şi care constă în a plasa Creaţia deasupra Creatorului. Ea constă în cultul banilor şi a bogăţiilor, considerate deasupra comorilor divine care există în Sinele Suprem. Constă în cultul iubirii umane, situate deasupra iubirii divine. Constă în a căuta intoxicarea cu alcool sau senzualitatea, în loc de a căuta bucuria infinită a extazului Divin.
15
“Biblia” – declara un alt participant la conferinţele lui Paramahansa Yogananda – “învaţă că Isus este Fiul Unic al lui Dumnezeu. Cum se face că dumneavoastră menţionaţi alţi maeştri ca fiind egalii Săi?”
Yogananda a răspuns: “În momentul în care evreii l-au acuzat pe Isus de blasfemie, datorită faptului că El a spus: “Eu şi cu Tatăl Meu suntem Una” – Isus a răspuns: “Scrierile voastre nu declară ele că voi sunteţi nişte zei?”
Adepţii tuturor religiilor încearcă să prezinte credinţele lor ca fiind unice. Această afirmaţie are ca origine o greşită înţelegere şi ignoranţa. De fapt, oamenii cam întotdeauna consideră că ceea ce au ei este mai bun decât ceea ce au alţii. Ca toţi marii maeştrii, Isus a vorbit despre două nivele: nivelul uman şi nivelul divin. Ca fiinţă umană a plâns pe cruce, spunând: “Tată, de ce m-ai părăsit?”. Ca Sine Divin, El putea spune că este Fiul Unic al lui Dumnezeu, identificându-se cu Conştiinţa Cristică, reflexie a Divinului transcendent. Conştiinţa Cristică nu este un bătrân cu barbă, purtând o robă albă. În timp ce Isus a folosit numele “Eu” vorbind de această stare de conştiinţă se referea la Sinele Său infinit, care este asemenea cu cel al tuturor celorlalte creaturi, şi nu la propria sa personalitate. Conştiinţa Cristică conţine totalitatea universului manifestat. Orice persoană care îşi eliberează conştiinţa de legăturile ego-ului, pentru a fuziona cu Infinitul poate afirma, asemenea lui Isus, că el este Fiul lui Dumnezeu. El poate spune, la fel ca Isus, că a devenit una cu Tatăl, pentru că Tatăl şi Fiul nu sunt decât două aspecte ale aceleiaşi realităţi. În această stare de conştiinţă, sensul cuvântului “Eu” nu mai este limitat la ego, la corpul fizic, la personalitate. Este starea în care valul a fost reabsorbit în vastul Ocean din care s-a născut. El a devenit Ocean.”
16
“Dumneavoastră spuneţi că ţelul vieţii este de a-L cunoaşte pe Dumnezeu” – a spus un student la religii comparate. “Această credinţă nu poate fi universală, pentru că, de exemplu, budiştii nu cred în Dumnezeu”.
Yogananda a răspuns: “Aceasta este o înţelegere greşită. Buddha nu a fost un ateu. Toate învăţăturile sale, asemenea învăţăturilor tuturor marilor maeştri, au avut ca scop să îndepărteze falsele concepţii din acea epocă; din punct de vedere spiritual, oamenii ajunseseră să-L lase pe Dumnezeu să facă totul, în locul lor,
bineînţeles. Acesta este motivul pentru care Buddha a subliniat importanţa efortului uman pe calea spirituală. Cum spune proverbul, noi recunoaştem copacii după fructe. Cel care practică intensiv învăţăturile lui Buddha, în loc să se mulţumească doar să vorbească despre ele, cu siguranţă că va ajunge la ţel. Odată acest ţel atins, el va descoperi că a ajuns în acelaşi loc unde l-ar fi condus toate marile religii: la realizarea Sinelui Suprem şi la eliberarea de toate înlănţuirile iluziei; iar a putea aduce la un numitor comun toate religiile lumii” – a continuat Yogananda – “este o imposibilitate, pentru că ele se situează pe
diferite poziţii de discernământ spiritual”.
17
Adevărurile care sunt afirmate de religie sunt eterne. Ele n-au fost inventate, dar din momentul în care ele au fost revelate de marii maeştri spirituali eliberaţi, forma lor s-a diluat, s-a opacizat, datorită interpretărilor date de fiinţe umane netrezite spiritual. Acesta este motivul pentru care Divinitatea trimite
pe Pământ, din când în când, pe unul din Fiii Lui Iluminaţi, pentru a face să reînvie spiritul religios şi pentru a reda învăţăturilor tradiţionale puritatea originală. Priorităţile urmărite variază întotdeauna, în funcţie de necesităţile diverselor epoci, dar adevărurile fundamentale rămân eterne.
18
Un student l-a întrebat pe Yogananda: “Care este ţelul misiunii dumneavoastre pe Pământ?”
Yogananda a răspuns: “A ajuta oamenii să devină conştienţi de necesitatea revelării Sinelui fiinţei lor, de a reface bunele relaţii dintre toţi oamenii, dintre toate religiile, pentru a realiza o asociaţie a fiinţelor aflate în căutarea Adevărului; de unde şi numele acestei organizaţii “Self-Realization Fellowship” (Asociaţia
Realizării Sinelui), creată pentru a readuce învăţătura autentică şi ştiinţa Yoga în Occident, exact cum a fost transmisă de Krishna”.
19
Un vizitator l-a întrebat pe Yogananda: “Poate fi considerată învăţătura dumneavoastră ca o nouă religie?”
Yogananda a răspuns: “învăţătura mea este doar o nouă exprimare a unor adevăruri eterne”.
20
Marile religii ale lumii au fost întotdeauna aduse de avatari, încarnaţii sau descendenţi ai lui Dumnezeu. Krishna a fost o astfel de încarnare, la fel Isus, Buddha. Un avatar este o fiinţă eliberată, care revine pe Pământ pentru a îndeplini o misiune divină specială.
Un discipol a întrebat într-o zi: “Maestre, sunteţi un avatar?”
Cu o calmă simplitate, Yogananda a răspuns: “O misiune de o astfel de importanţă nu poate fi condusă decât de o astfel de persoană”.

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Paramahansa Yogananda – Sufletul și Dumnezeu

1
Dumnezeu este Oceanul de Spirit, iar oamenii sunt asemănători valurilor care apar pe suprafaţa sa. Văzute dintr-o barcă, aceste valuri par să fie foarte diferite – unele sunt înalte şi puternice, altele sunt mici şi insignifiante. Dintr-un avion, vedem numai oceanul, fără a sesiza valurile ce animă suprafaţa sa. La fel se întâmplă cu cel absorbit de jocul iluziei, Maya. El se ataşează de succes şi este trist când suferă un eşec. Îi este teamă de durere şi boală, iubeşte existenţa terestră şi este îngrozit de moarte. Valurile existenţei umane par reale şi infinit diversificate. În ochii unei fiinţe eliberate, totul este Brahman, totul este Dumnezeu. Cu cât furtuna este mai puternică, cu atât valurile sunt mai înalte. Cu cât vântul iluziei suflă mai puternic asupra minţii unei fiinţe, cu atât mai mult ea urmăreşte să se distingă de cei din jurul său. Este cu neputinţă să te ascunzi de Creator. Toţi facem parte din Dumnezeu, la fel cum valurile fac parte din ocean. Noi nu suntem separaţi de El decât în aparenţă. Persoanele care vor să-şi afirme personalitatea şi să se ridice deasupra celorlalţi prin vanitate şi orgoliu, la un moment dat se vor lovi cu putere de valurile celorlalte ego-uri, provocate, tot asemeni lor, de o furtună în iluzie. Asemeni unei furtuni în care valurile se ridică şi coboară, victorioase într-o zi, liniştite în alta, într-un turbion nesfârşit de conflicte şi competiţii. Atâta timp cât este furtună, suprafaţa oceanului nu va cunoaşte liniştea. La fel, spiritul uman, perturbat de furtuna iluziei nu va găsi niciodată pacea şi nu va experimenta decât neliniştea şi angoasa. Pacea nu apare decât după furtună, indiferent dacă este vorba de elemente ale Naturii sau de conştiinţa unei persoane. “Valul” ego-ului va exista atâta timp cât fiinţa va fi pierdută în Maya (în iluzie). În măsura în care ego-ul discipolului se va diminua, acesta va accepta o nouă relaţie cu Spiritul Infinit. O fiinţă evoluată spiritual nu încearcă nici o clipă să fie mai presus decât celelalte şi urmăreşte în permanenţă să trăiască în armonie cu cei din jurul său, cu Natura, cu Dumnezeu.
2
O persoană a studiat într-o manieră superficială filozofia vedantică din India, care spune că “totul este Brahman”. În urma acestei neînţelegeri, ea susţinea pretutindeni că este Dumnezeu.
Aceste vorbe au ajuns şi la urechile maestrului care, râzând, ne-a spus:
“Oamenii sunt atât de parşivi în ignoranţa lor! Învăţătura Vedelor n-a încurajat niciodată o persoană să facă astfel de declaraţii atâta timp cât este încă subjugată de o conştiinţă egotică. Oceanul are dreptul de a spune: “Eu sunt valurile” – dar este absurd ca un val să afirme că este întregul ocean. Realizeaza întâi unitatea cu Oceanul Divin! De-abia după aceea vei putea spune: “Eu sunt El”, deoarece cuvântul “eu” nu se referă la ego, ci desemnează identificarea cu Sinele Suprem. Dar chiar şi în acest caz, spune mai înainte: “Oceanul a format acest mic val care este corpul meu, dar eu ştiu că, de fapt, sunt Conştiinţa care animă întregul Ocean””.
3
Analogic vorbind, dacă am considera că Dumnezeu este curentul electric, atunci oamenii sunt becurile. Forma, culoarea şi luminozitatea becurilor poate varia la infinit, dar cauza care determină ceea ce face ca toate aceste becuri să dea lumină este identică în toate cazurile. Oamenii sunt înşelaţi de aparenţe. Ei exclamă: “Ce fiinţă frumoasă! Ce păr frumos! Ce surâs strălucitor!” – dar în momentul în care curentul se întrerupe, ce devine culoarea? Cine mai admiră culoarea şi forma unui bec stins? Nu uita nici o clipă adevărata Sursă a energiei vieţii în tot ceea ce poţi observa în jurul tău.
4
Tot analogic vorbind, am putea spune că fiinţele umane sunt asemănătoare unor mici flăcări produse de o lampă cu gaz, iar pe Dumnezeu am putea să-l comparăm cu combustibilul. Forţa flăcării este proporţională cu comunicarea dintre flacără şi combustibil. La fel, cu cât noi ne deschidem mai mult faţă de prezenţa divină, cu atât El îşi poate manifesta lumina Sa şi forţa Sa în vieţile noastre. Invers, cu cât ne închidem mai mult faţă de Dumnezeu, datorită orgoliului şi indiferenţei faţă de nevoile celor din jurul nostru, cu atât Flacăra Divină, forţa şi inspiraţia Sa se vor reduce în proporţia obstrucţiei pe care noi o realizăm, iar în momentul în care închiderea devine totală, flacăra dispare, chiar dacă mai există combustibil. Nenumărate fiinţe sunt atât de secate de vitalitate încât putem spune că nici nu există. Nu le putem considera în viaţă, în sensul obişnuit al cuvântului. Despre ei vorbeşte Isus când spune: “Lăsaţi morţii să-i îngroape pe cei morţi”.(Matei, 8.22)
5
Imaginaţi-vă mai multe recipiente pline cu apă şi lumina Lunii cum se reflecta pe suprafaţa apei din ele. Reflexia sa va fi diferită pentru fiecare recipient, deşi ele reflectă aceiaşi Lună. Extrapolând, Dumnezeu este reflectat distinct de fiecare fiinţă umană, dar nu este afectat de aceasta. Chiar dacă veţi distruge toate recipientele cu apă, Luna va rămâne neafectată, neschimbată. Înţelept este cel care, primind lumina vieţii în “vasul” conştiinţei sale, ridică capul către Cer pentru a descoperi originea reală a luminii, Dumnezeu. Cel care, din contră, se încăpăţânează să reflecte doar “Luna”, se păcăleşte grav şi va înţelege aceasta atunci când recipientul său va fi distrus de trecerea vremii.
6
Învăţăturile hinduse sunt panteiste. Creştinii s-au servit de aceasta pentru ca să incrimineze hinduismul. Este o greşeală din partea lor, pentru că panteismul implică adorarea lui Dumezeu sub toate formele Sale, înţelegând că Dumnezeu se exprimă şi există în toate formele pe care Le-a creat. Nu este minunat să recunoşti manifestarea lui Dumnezeu în toate lucrurile, frumuseţea Sa într-un apus de soare, lacrimile Sale în ploaie, tandreţea Sa în dragostea unei mame pentru copilul său?
Dacă Dumnezeu este omniprezent, nu este evident că El există în toate lucrurile? Deci trebuie să-L căutăm în spatele tuturor voalurilor Sale. Pentru cel care îl iubeşte pe Dumnezeu, toate elementele creaţiei nu sunt decât o reamintire permanentă a prezenţei Sale. “Reamintiţi-vă, în primul rând” – spune Isus – “că împărăţia lui Dumnezeu este în voi”. (Luca, 17, 21)
7
“Ce este ego-ul?” – a întrebat un discipol.
Paramahansa Yogananda i-a răspuns: “Ego-ul este materializarea gândului că fiinţa ta se reduce la corpul fizic”.
8
Oamenii sunt asemeni valurilor oceanului: ei dansează în furtuna iluziei. Oceanul nu încetează să-i aspire către El. Mai devreme sau mai târziu, ei vor fi resorbiţi şi, în final, se vor topi din nou în vastul Ocean al Iubirii Divine, care i-a emanat.
9
Realizarea Sinelui constă în descoperirea adevăratului nostru “eu”, care este părticică din Oceanul Spiritual. Aceasta se poate realiza eliminând iluzia care ne determină să ne identificăm cu acest mic ego efemer, cu corpul nostru fizic, cu personalitatea noastră.

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…