Un fermier avea şase fii, toţi orbi. Într-o zi, el i-a rugat să spele un elefant. După ce fraţii au terminat treaba, fiecare a încercat să descrie animalul.
“Este foarte simplu” – a spus primul. “Acest animal este format din două oase foarte mari, acoperite de piele” – a spus primul frate; el îi spălase spatele.
“Cum poţi să spui astfel de prostii?” – a replicat cel de-al doilea. “Elefantul este asemănător unui tub lung”; el îi spălase trompa.
Cel de-al treilea, care a spălat urechile a spus că elefantul este format dintr-o perechi de evantaie.
Al patrulea a declarat că elefantul este format din patru coloane; el îi spălase picioarele.
Cel de-al cincilea, care spălase părţile laterale a declarat că elefantul este asemenea unui zid care respiră.
Cel de-al şaselea le-a spus: “Nici unul n-o să mă faceţi să cred prostiile pe care voi le-aţi spus. Eu ştiu: elefantul este asemenea unei frânghii care a coborât din cer”; el îi spălase coada.
Fiecare încerca să-i convingă pe ceilalţi că el are dreptate, astfel că s-au luat la ceartă. Tatăl, deranjat de zgomot, după ce a aflat care este motivul discuţiei, a zâmbit şi le-a spus:
“Copiii mei, nici unul dintre voi nu aveţi cu adevărat dreptate”.
“Să n-am dreptate?” – a spus unul dintre ei. “Fraţii mei sunt nişte mincinoşi şi tu acuma încerci să spui că şi eu mint?”
“Copiii mei” – le-a spus tatăl, pe un ton conciliant – “fiecare dintre voi a spălat doar o parte din elefant, dar eu sunt singurul care-l pot vedea întreg. El este, de fapt, exact cum fiecare dintre voi l-aţi descris, dar este şi ceva mai mult, ceva ce voi nici nu vă puteţi imagina”. Apoi, el le-a descris cum arată cu adevărat un
elefant. “După cum puteţi vedea, aveţi cu toţii dreptate, dar cu toate acestea, cu toţii vă înşelaţi.”
“La fel se întâmplă şi cu diversele concepţii ale diferitelor religii” – a conchis Sri Yogananda. “Dumnezeu este unul, dar căile care ne duc la El sunt numeroase şi aceasta poate să dea naştere la nenumărate confuzii şi conflicte”.
2
În Occident, oamenii îi consideră pe hinduşi ca pe nişte păcătoşi, dar să ştiţi că şi indienii gândesc la fel despre creştini. Ignoranţa – după părerea mea – este egal repartizată pe toată planeta. Din acest motiv, înţeleptul vede pe Dumnezeu pretutindeni, chiar şi în cei care nu-L percep deloc.
3
Fundamentul real al unei religii nu este credinţa, ci experienţa intuitivă. Intuiţia este aptitudinea sufletului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Pentru a cunoaşte obiectul religiei, trebuie, în primul rând să-L cunoşti pe Dumnezeu.
4
Încrederea este diferită de credinţă. Încrederea se fondează pe experienţă. Credinţa este o încredere temporară. Credinţa este necesară la început; fără ea, oamenii nu s-ar preocupa de a-L căuta pe Dumnezeu. Dar ea nu este suficientă. În timp ce oamenii devin mulţumiţi de credinţele lor, religia devine dogmatică şi ea nu mai permite nici un fel de perfectare, de îmbunătăţire. De aceea, eu vă incit în
permanenţă la practica spirituală şi nu la credinţa în dogmele voastre. Nici măcar o meditaţie regulată nu ar trebui să vă ofere o stare de totală mulţumire. Nimic nu trebuie să vă mulţumească, pînă când nu ajungeţi să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu.
5
Adevăraţii gardieni ai religiei sunt sfinţii şi maeştrii: cei care, cu adevărat, au ajuns să comunice cu Dumnezeu. Nu este suficient să studiaţi scripturile, nici să deveniţi un “D.D” (doctor în divinitate). Aceste cuvinte îmi evocă întotdeauna ideea de “doctor în iluzie”. Poate pare uluitor să constatăm că nenumăraţi
sfinţi au fost aliteraţi, dar înţelegerea celui care experimentează Adevărul este mult mai profundă decât a tuturor teologilor, a căror cunoaştere rezultă din studiu livresc, sau din sterile discursuri intelectuale.
“Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a lor va fi împărăţia Cerurilor” – a spus Isus. (Matei, 19:14)
6
Un catâr poate transporta pe spatele său o mare cantitate de biblii şi scrieri sacre. Credeţi că aceasta îl va face mai spiritual? Din contră, această încărcătură îl va priva şi de limitata sa libertatea de mişcare.
7
Cum poate o singură Biblie să fie la originea atâtor biserici, atâtor concepţii diferite despre realitate?
Fiecare dogmă creştină prezintă o interpretare distinctă a învăţăturilor lui Isus. De ce? Răspunsul se găseşte în limitările fiecărui individ. Ei sunt incapabili să-şi imagineze ceva dincolo de limita experienţei lor personale. În loc să încerce să descopere acea parte din fiinţa lor care este reflexia lui Dumnezeu, ei se
forţează să fabrice un Dumnezeu după imaginaţia lor frenetică. O fiinţă care se plimbă pe străzile întortocheate ale unui oraş nu vede de o parte şi de alta decât ziduri care nu-i permit să vadă orizontul. Dintr-un avion, putem observa ce se ascunde în spatele zidurilor, şi chiar dincolo de împrejurimile oraşului. Putem vedea mult mai multe decât cei a căror privire este limitată de ziduri.
8
Mult mai important este un adevăr enunţat de un sfânt decât o dogmă aprobată de mii de oameni. Numărul adepţilor unei religii nu garantează valoarea sa. Nu adoptaţi niciodată o idee pentru că ea a obţinut o aprobare generală. Dacă doriţi să obţineţi adevărata cunoaştere care, după spusele lui Isus, vă oferă libertatea, apropierea voastră faţă de Adevăr trebuie să fie calitativă şi nu cantitativă.
9
Sectarismul este anatema religiei. Doar oamenii superficiali se exprimă astfel: “religia mea este singura cale adevărată; toate celelalte căi sunt false”.
Am auzit o anecdotă care spunea că Billy Sunday, faimosul preot al noii religii a murit şi Sf. Petru nu a dorit să-i deschidă porţile raiului.
“Cum” – l-a întrebat indignat preotul -”nu vreţi să mă lăsaţi să intru?”
“Dar ce ai făcut ca să meriţi să ajungi atât de aproape de Dumnezeu?” – l-a întrebat Sf. Petru.
“Cum, dar în timpul vieţii mele am trimis mii de păcătoşi către paradis, i-am convertit.”
“Poate că dumneavoastră i-aţi trimis” – i-a răspuns Sf. Petru – “dar nici unul dintre ei nu a ajuns încă aici.”
10
Ştiinţa şi religia ar trebui să conlucreze. De la religie, ştiinţa ar putea învăţa o abordare a realităţii mult mai bazată pe intuiţie, mai mult empirică decât experimentală. Ştiinţa, pe de altă parte poate ajuta religia să fie mai puţin dogmatică, să fie mai realistă. Adepţii religiilor trebuie să înveţe, înainte de toate, să-şi dovedească credinţele asemenea savanţilor. Şefii religiei trebuie să încurajeze oamenii să experimenteze practic învăţăturile religiei, în mod personal, nu să se bazeze pe afirmaţiile altora.
11
“Cum poate un creştin să accepte alte religii?” – l-a întrebat pe Yogananda un credincios creştin. “Isus a transmis doar o învăţătură. El chiar a insistat asupra caracterului unic al ei. A subliniat că El este singurul Fiu al lui Dumnezeu” – a continuat credinciosul.
“Adevărul este unic” – a răspuns Yogananda. “Doar căile care conduc fiinţa la minciună sunt numeroase; fiinţa, într-o existenţă, nu poate porni decât pe o singură cale pentru a-L regăsi pe Dumnezeu. Greşeala constă în a atribui un nume particular acestei căi şi de a-l impune tuturor. Căutaţi Adevărul la oamenii
înţelepţi, la oamenii sfinţi, mai puţin la preoţi. Toate religiile au sfinţii lor, dar toate religiile au şi şarlatanii lor. Isus nu a combătut niciodată înţelepciunea altor religii, ci ignoranţa spirituală, pe care a recunoscut-o chiar şi la proprii săi auditori”.
12
“Sunteţi un Eliberat?” – m-a întrebat într-o zi un preot creştin.
“Eliberat de ce?” – l-am întrebat eu. Nu mă simţeam dispus să-i continui interpretarea sa asupra Adevărului, care era eronată, aşa că, la un moment dat, el a început furios să spună: “Atunci veţi ajunge în Infern!”
“De acord” – i-am răspuns eu – “dar ce este Infernul, dacă nu este un conglomerat de emoţii negative, cum ar fi şi supărarea şi furia?” Surâzând, am continuat: “Poate, poate că în final voi ajunge în Infern. Cine ştie? Dar cu siguranţă, dumneata, amice, eşti deja acolo”.
13
Credinţele voastre nu vă vor salva.
14
“Biblia condamnă idolatria” – a remarcat într-o zi un vizitator cre ഗ tin – “şi am văzut în fiecare templu hindus cel puţin un idol. Cum se face că atât creştinii cât şi evreii consideră această practică ca fiind păgână?”
Yogananda a răspuns: “Să presupunem că dumneavoastră vedeţi o fetiţă care se joacă cu o păpuşă pe care o consideră copilul ei. Vă veţi duce la ea să-i atrageţi atenţia că păpuşa nu este decât un obiect neanimat? Joaca cu păpuşa poate avea chiar un rol educativ şi poate ajuta fetiţa să se pregătească pentru rolul ei de
viitoare mamă.
În acelaşi mod, anumite imagini pot să-l trezească şi să-l focalizeze pe aspirant. Şi, de altfel, creştinii nu au nenumărate imagini cu sfinţi în altarele lor, nu au crucifixuri?
Să ne gândim şi la nenumăratele imagini pe care Dumnezeu le-a dăruit în întreaga natură. Dacă învăţăm să iubim frumuseţea arborilor, a florilor, a apusurilor de soare, nu facem decât să ne reamintim, în permanenţă, de frumuseţea Sa infinită. Idolatria condamnată în Biblie este practica focalizată asupra egou-ului şi care constă în a plasa Creaţia deasupra Creatorului. Ea constă în cultul banilor şi a bogăţiilor, considerate deasupra comorilor divine care există în Sinele Suprem. Constă în cultul iubirii umane, situate deasupra iubirii divine. Constă în a căuta intoxicarea cu alcool sau senzualitatea, în loc de a căuta bucuria infinită a extazului Divin.
15
“Biblia” – declara un alt participant la conferinţele lui Paramahansa Yogananda – “învaţă că Isus este Fiul Unic al lui Dumnezeu. Cum se face că dumneavoastră menţionaţi alţi maeştri ca fiind egalii Săi?”
Yogananda a răspuns: “În momentul în care evreii l-au acuzat pe Isus de blasfemie, datorită faptului că El a spus: “Eu şi cu Tatăl Meu suntem Una” – Isus a răspuns: “Scrierile voastre nu declară ele că voi sunteţi nişte zei?”
Adepţii tuturor religiilor încearcă să prezinte credinţele lor ca fiind unice. Această afirmaţie are ca origine o greşită înţelegere şi ignoranţa. De fapt, oamenii cam întotdeauna consideră că ceea ce au ei este mai bun decât ceea ce au alţii. Ca toţi marii maeştrii, Isus a vorbit despre două nivele: nivelul uman şi nivelul divin. Ca fiinţă umană a plâns pe cruce, spunând: “Tată, de ce m-ai părăsit?”. Ca Sine Divin, El putea spune că este Fiul Unic al lui Dumnezeu, identificându-se cu Conştiinţa Cristică, reflexie a Divinului transcendent. Conştiinţa Cristică nu este un bătrân cu barbă, purtând o robă albă. În timp ce Isus a folosit numele “Eu” vorbind de această stare de conştiinţă se referea la Sinele Său infinit, care este asemenea cu cel al tuturor celorlalte creaturi, şi nu la propria sa personalitate. Conştiinţa Cristică conţine totalitatea universului manifestat. Orice persoană care îşi eliberează conştiinţa de legăturile ego-ului, pentru a fuziona cu Infinitul poate afirma, asemenea lui Isus, că el este Fiul lui Dumnezeu. El poate spune, la fel ca Isus, că a devenit una cu Tatăl, pentru că Tatăl şi Fiul nu sunt decât două aspecte ale aceleiaşi realităţi. În această stare de conştiinţă, sensul cuvântului “Eu” nu mai este limitat la ego, la corpul fizic, la personalitate. Este starea în care valul a fost reabsorbit în vastul Ocean din care s-a născut. El a devenit Ocean.”
16
“Dumneavoastră spuneţi că ţelul vieţii este de a-L cunoaşte pe Dumnezeu” – a spus un student la religii comparate. “Această credinţă nu poate fi universală, pentru că, de exemplu, budiştii nu cred în Dumnezeu”.
Yogananda a răspuns: “Aceasta este o înţelegere greşită. Buddha nu a fost un ateu. Toate învăţăturile sale, asemenea învăţăturilor tuturor marilor maeştri, au avut ca scop să îndepărteze falsele concepţii din acea epocă; din punct de vedere spiritual, oamenii ajunseseră să-L lase pe Dumnezeu să facă totul, în locul lor,
bineînţeles. Acesta este motivul pentru care Buddha a subliniat importanţa efortului uman pe calea spirituală. Cum spune proverbul, noi recunoaştem copacii după fructe. Cel care practică intensiv învăţăturile lui Buddha, în loc să se mulţumească doar să vorbească despre ele, cu siguranţă că va ajunge la ţel. Odată acest ţel atins, el va descoperi că a ajuns în acelaşi loc unde l-ar fi condus toate marile religii: la realizarea Sinelui Suprem şi la eliberarea de toate înlănţuirile iluziei; iar a putea aduce la un numitor comun toate religiile lumii” – a continuat Yogananda – “este o imposibilitate, pentru că ele se situează pe
diferite poziţii de discernământ spiritual”.
17
Adevărurile care sunt afirmate de religie sunt eterne. Ele n-au fost inventate, dar din momentul în care ele au fost revelate de marii maeştri spirituali eliberaţi, forma lor s-a diluat, s-a opacizat, datorită interpretărilor date de fiinţe umane netrezite spiritual. Acesta este motivul pentru care Divinitatea trimite
pe Pământ, din când în când, pe unul din Fiii Lui Iluminaţi, pentru a face să reînvie spiritul religios şi pentru a reda învăţăturilor tradiţionale puritatea originală. Priorităţile urmărite variază întotdeauna, în funcţie de necesităţile diverselor epoci, dar adevărurile fundamentale rămân eterne.
18
Un student l-a întrebat pe Yogananda: “Care este ţelul misiunii dumneavoastre pe Pământ?”
Yogananda a răspuns: “A ajuta oamenii să devină conştienţi de necesitatea revelării Sinelui fiinţei lor, de a reface bunele relaţii dintre toţi oamenii, dintre toate religiile, pentru a realiza o asociaţie a fiinţelor aflate în căutarea Adevărului; de unde şi numele acestei organizaţii “Self-Realization Fellowship” (Asociaţia
Realizării Sinelui), creată pentru a readuce învăţătura autentică şi ştiinţa Yoga în Occident, exact cum a fost transmisă de Krishna”.
19
Un vizitator l-a întrebat pe Yogananda: “Poate fi considerată învăţătura dumneavoastră ca o nouă religie?”
Yogananda a răspuns: “învăţătura mea este doar o nouă exprimare a unor adevăruri eterne”.
20
Marile religii ale lumii au fost întotdeauna aduse de avatari, încarnaţii sau descendenţi ai lui Dumnezeu. Krishna a fost o astfel de încarnare, la fel Isus, Buddha. Un avatar este o fiinţă eliberată, care revine pe Pământ pentru a îndeplini o misiune divină specială.
Un discipol a întrebat într-o zi: “Maestre, sunteţi un avatar?”
Cu o calmă simplitate, Yogananda a răspuns: “O misiune de o astfel de importanţă nu poate fi condusă decât de o astfel de persoană”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu