Precognitia – priviri aruncate in viitor
Un simt misterios te avertizeaza ca, in viitor, s-ar putea intampla ceva – de obicei, ceva neplacut. Uneori presimtirile inseala dar, alteori, se poate intampla ca realitatea sa se potriveasca in chip tulburator cu presentimentele. Premonitiile raman un domeniu straniu, un abis mult cercetat, dar prea putin cunoscut. Iar exemplele ilustre – ale unor prevestiri care s-au implinit, adesea in chip tragic – sporesc misterul acestui fenomen.
Un simt misterios te avertizeaza ca, in viitor, s-ar putea intampla ceva – de obicei, ceva neplacut. Uneori, presimtirile inseala dar, alteori, se poate intampla ca realitatea sa se potriveasca in chip tulburator cu presentimentele. Premonitiile raman un domeniu straniu, un abis mult cercetat, dar prea putin cunoscut. Iar exemplele ilustre – ale unor prevestiri care s-au implinit, adesea in chip tragic – sporesc misterul acestui fenomen.
Samani, mediumi, Bismarck si Napoleon
Parapsihologii folosesc mai degraba termenul de precognitie, pentru a desemna perceptiile metapsihice care se leaga de un eveniment viitor. Diversi autori vorbesc despre felurite viziuni precognitive: cele au loc in stare de transa – lucru intalnit in relatari despre activitatea unor vraci, samani sau, mai nou, mediumi; visele prevestitoare – despre care relatarile abunda; presentimente, situatie cand prevestirea este resimtita sub forma unei emotii, sau lucruri pe care cei inzestrati cu capacitati precognitive “le vad”, pur si simplu, in stare de veghe, in contexte dintre cele mai obisnuite. Deseori, aceste intrezariri ale realitatii viitoare sunt simtite ca niste avertismente, ele vestind aparitia unor situatii neplacute, a ceva rau.
O linie prea putin clara desparte precognitia – aflarea unor intamplari viitoare fara a fi avut nici un fel de indiciu in privinta lor – de previziunile care pot fi doar rodul unei adanci cunoasteri a realitatii, pe baza careia se poate deduce, in mod logic, evolutia unor fenomene in viitor.
- Otto von Bismarck (desen, sus), cancelarul Germaniei, a afirmat la un moment dat, in 1898, ca daca va mai fi vreun razboi in Europa, acesta va fi starnit de cine stie ce trasnaie petrecuta in Balcani. Si asa a fost – Primul Razboi Mondial a fost declansat de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, la Sarajevo, de catre un nationalist fanatic sarb, in 1914 – dar sa fi fost vorba aici chiar de precognitie? Bismarck, care se aflase ani de zile in mijlocul evenimentelor politice si militare ale continentului, care tinuse in mana sa itele incurcate ale politicii europene timp de peste trei decenii, cunostea atat de amanuntit situatia din Europa, intelegea atat de bine complicatele ei mecanisme, incat ar fi putut anticipa evolutia situatiei, fara ca predictia sa sa implice vreun element paranormal.
Daca presentimentele par destul de obisnuite – le-am avut cu totii, in clipe in care, sub presiunea unor situatii stresante, ne copleseau emotiile si ne gandeam la tot ce poate fi mai rau – in schimb, visele prevestitoare au o nota mai dramatica, au fost mult mai bine studiate si fac chiar si azi obiectul unui mare interes si al unor cercetari ample. Visele premonitorii sunt un fenomen care i-a impresionat intotdeauna pe oameni, desi istoria anecdotica a retinut doar situatiile in care prevestirea s-a adeverit , nu si pe cele – probabil mult mai multe – cand un vis urat, ce parea sa anunte ceva rau, nu a fost urmat de nimic neplacut intamplat in realitate. Chiar si cazurile ilustre de vise “confirmate” pot fi puse la indoiala de sceptici, de vreme ce ni s-au transmis prin multe generatii si e posibil ca relatarile sa fi fost mult “inflorite”.
- Despre Abraham Lincoln se spune ca a avut un vis in care a vazut, la Casa Alba, oameni jelind, iar cand a intrebat (tot in vis) cine murise, i s-a raspuns: presedintele. Cateva zile mai tarziu, a fost asasinat.
- Napoleon ar fi avut, se zice, in ajunul bataliei de la Waterloo (1815), un vis urat de tot, in care o pisica neagra, dupa ce daduse tarcoale ambelor tabere, s-a asezat, in cele din urma, in fata armatei napoleoniene.
Totusi, acest domeniu starneste in continuare un mare interes si inspira aparitia multor lucrari dedicate incitantului fenomen. O carte publicata in 1985 de Brian Inglis, un cunoscut jurnalist britanic pasionat de paranormal, carte care a fost tradusa si in limba romana si a aparut la noi in 1993, sub titlul PARANORMALUL – o enciclopedie a fenomenelor psihice, aduna, in capitolul dedicat precognitiei, un mare numar de exemple; autorul descrie vise si previziuni apartinand mai multor personalitati, din diferite epoci istorice, cu abundenta de informatii si cu multa convingere, ceea ce le confera o puternica aparenta de veridicitate.
“Viitorul si trecutul / Sunt a filei doua fete / Vede-n capat inceputul / Cine stie sa le-nvete” (Mihai Eminescu, Glossa)
Evident, cei care nu se multumeau cu explicatia “visele sunt trimise de zei” (sau de Dumnezeu) au incercat sa gasesca justificari mai stiintifice ciudatului fenomen al viselor prevestitoare. O lucrare clasica este An Experiment with Time, publicata de inginerul britanic J. W. Dunne (foto, jos) in 1927. Intrigat de propriile vise premonitorii care pareau sa-l avertizeze in privinta unor evenimente care dupa spusele sale, s-au confirmat adesea, el s-a aplecat asupra fenomenulu, incercand sa descopere o explicatie. Teoria sa este si azi de mare interes si a inspirat numerosi alti cercetatori, dar si artisti.
El sustine ca timpul este etern prezent, ca trecutul, prezentul si viitorul se petrec toate deodata. E o idee dificil de explicat si inca si mai dificil de inteles; sa recurgem si noi la analogia clasica, aceea care aseamana timpul cu o carte. A trai prezentul, a percepe prezentul este ca si cum ai citi o anumita pagina din carte. Omul care “citeste” pagina prezentului este constient numai de ea in acel moment, dar celelate pagini ale cartii, trecutul si viitorul, exista si ele in acelasi timp cu pagina citita si, daca am putea citi toate paginile cartii simultan, toata cartea deodata, am intelege ce inseamna sa traiesti simultan prezentul, trecutul si viitorul.
Dunne sustine ca, in stare de veghe, omul “simte” timpul doar liniar – ca pe o curgere in linie dreapta, dinspre trecut spre viitor; in schimb, in somn, creierul functioneaza altfel si devine capabil sa interpreteze timpul in acest mod “simultan”. Constiinta devine libera sa rataceasca prin prezent, trecut si viitor, care (sa nu uitam) exista toate in acelasi timp. In lumina acestei teorii, devenim astfel capabili sa avem acele vise precognitive – constiinta nimereste peste o intamplare oarecare din viitor si creierul o experimenteaza in modul sau propriu, transformand perceptia intr-un vis mai mult sau mai putin explicit, in care ceea ce se intampla poate fi vazut oarecum “ca in realitate” (ca in visul lui Lincoln) sau poate fi exprimat intr-o forma simbolica (precum in visul lui Napoleon).
Premonitia in viziunea (sic!) scepticilor
Pentru orice fenomen categorisit drept paranormal, exista doua perspective: cea din care judeca aceia care cred in aceste fenomene se opune celei din care privesc pozitivistii sceptici, care refuza explicatiile oculte si incearca sa explice orice fenomen, indiferent cat de misterios ar parea el altora, prin prisma unei gandiri stiintifice, cautand explicatii “firesti”, bazate pe ceea ce se cunoaste pana acum in fizica, biologie, psihologie… Ce spun, asadar, despre premonitii, precognitii, presentimente, vise prevestitoare & co., adeptii scepticismului stiintific?
In general, parerea lor este ca, daca nu e vorba despre frauda, atunci avem de-a face cu interpretari gresite ale unor fenomene sau/si despre particularitati ale psihicului uman care influenteaza intepretarea obiectiva a faptelor. Memoria umana ar avea in mod natural tendinta de a retine mai degraba coincidentele; toti suntem impresionati de coincidente, de confirmarea pe care realitatea o aduce unui vis sau unui presentiment, dar toti uitam si nu mai punem la socoteala nenumaratele ocazii in care premonitiile nu s-au confirmat. Cu alte cuvinte, luam in calcul “reusitele” si nu “esecurile”. Daca am visat ceva care ni s-a parut “semn rau”, iar a doua zi chiar se intampla ceva rau, asociem intamplarea cu visul si zicem: “Vezi? Stiam eu ca o se intample ceva rau, fiindca azi-noapte am visat cutare chestie.” Dar daca nu se intampla nimic?
Si ce sa mai zicem despre cosmarurile care au drept cauza ceva gata intamplat – evenimente traumatizante din trecut, poate unele de care nici nu suntem constienti, intamplari pe care mintea noastra le-a inchis undeva adanc, in subconstient, incercand sa scape de teroarea lor? Daca ne imaginam ca aceste vise se refera la intamplari viitoare, ne inselam, le-am intepretat gresit.
Visele premonitorii sub lupa cercetatorilor
Premonitiile sunt categoric fascinante, motiv pentru care se si incing atatea dezbateri in jurul lor. Multi oameni au o anumita capacitate de a “simti” lucruri care urmeaza sa se intample, adesea fiind vorba despre intamplari marunte. Poate unii oameni au capacitati de acest soi mai dezvoltate? Poate sunt capabili sa functioneze, in stare de veghe, in acel mod “simultan” descris de Dunne, in care percep deodata trecutul, prezentul si viitorul, lucru de care, iarasi conform lui Dunne, cei mai multi oameni nu sunt capabili decat in timp ce dorm? Operele de fictiune – mai ales filmele – au exploatat din plin acest element, aducand in scena personaje care au, din senin, ca intr-o strafulgerare, “viziuni” scurte, dar dramatice, asupra unor lucruri ce urmeaza sa se petreaca in viitor. Oricum ar fi, acest simt, oricat de imperfect ar fi el la majoritatea oamenilor, este unul misterios si de aceea, fascinant. Atat de fascinant, incat este studiat cu mijloace stiintifice, in cadrul unor proiecte de cercetare desfasurate in institutii academice dintre cele mai serioase.
Inca din anii 1930, la Universitatea Duke din SUA exista un Laborator de Parapsihologie unde doi cercetatori, Joseph Rhine si Louisa Rhine, studiau fenomenul precognitiei. In 1967, psihiatrul J. A. Barker a infiintat, in Marea Britanie, o institutie stiintifica dedicata unui scop practic – British Premonitions Bureau – unde erau centralizate informatii de la persoanele ce incercau diferite presentimente referitoare la calamitati; datele erau adunate cu scopul de a pune la punct un sistem original de prevedere a dezastrelor. Dupa cat se stie, Barker chiar a reusit sa depisteze cateva persoane ce pareau inzestrate cu un soi de antene sensibile, persoane ale caror presimtiri erau confirmate de realitate. Din pacate, insa, aceste persoane nu puteau prevedea exact momentul cand avea sa se intample catastrofa cu pricina, nu reuseau sa o localizeze in timp., astfel incat sistemul de avertizare nu putea functiona.
In 1979, la una dintre cele mai prestigioase universitati americane, Princeton, a fost infiinta un laborator specializat – Princeton Engineering Anomalies Research (PEAR) – destinat sa studieze, cu mijloace tehnologice moderne, interactiunile psihicului uman cu realitatea fizica. Echipe pluridisciplinare – psihologi, ingineri, fizicieni s.a. – au studiat aici diverse fenomene tinand de sfera foarte vasta a parapsihologiei, printre care si precognitia. Laboratorul a fost inchis in 2007; au mai ramas insa institutii stiintifice care exploreaza acest camp al cunoasterii, inca prea putin cercetat, incercand sa aduca precognitia din paranormal in normal, respectiv sa ofere explicatii acceptate de comunitatea stiintifica acestui fenomen tulburator si atat de putin inteles.
sursa www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu