In 1969, cand Fortele Aeriene ale SUA au pus capat proiectului Blue Book (Cartea Albastra), in mod sigur aceasta s-a facut in speranta ca fenomenul OZN va disparea in liniste din constiinta publicului. Asa a si parut sa fie timp de cativa ani. Dar la 11 octombrie 1973 s-a petrecut ceva care a redesteptat interesul pentru OZN-uri in toata tara.
Charles Hickson, 42 de ani, si Calvin Parker, 19 ani, amandoi din Gautier, Mississippi, pescuiau pe un chei de-a lungul raului Pascaguola. A cazut intunericul si cei doi se pregateau sa se intoarca in masina lui Hickson, parcata la vreo suta de metri. Deodata, in intuneric au inceput sa sclipeasca lumini albastre. Au auzit un suierat si au vazut conturul unui obiect care parea sa stea suspendat deasupra solului, in apropiere. In obiect a aparut o deschizatura, prin care au vazut mai intai o lumina puternica, apoi trei fiinte ciudate plutind catre ei cam la o jumatate de metru deasupra solului. Doua dintre ele l-au luat de cate un brat pe Hickson si l-au dus plutind in nava. Una l-a luat pe Parker, care evident a lesinat in timp ce era escortat spre deschizatura luminata.
In timpul sederii in obiect, nici unul nu a stiut de soarta celuilalt. Hickson spunea dupa eliberare ca l-a gasit pe Parker in picioare, pe malul raului, ca in transa, si ca a trebuit sa-l scuture ca sa se trezeasca. Interogati separat de catre politia locala, cei doi au dat descrieri similare ale navelor si ale fiintelor, iar Hickson si-a amintit multe detalii din sederea la bord, desi Parker nu isi amintea nimic.
Relatarile lor au fost mai tarziu confirmate de regresia hipnotica, iar Hickson a fost supus unui test cu detectorul de minciuni, pe care l-a trecut. Hickson si Parker au spus ca rapitorii lor aveau putin peste un metru si jumarate, capul alungit, fara gat, brate lungi si terminate cu maini cu doua degete, ca niste clesti si picioare care nu se miscau deloc si care pareau a fi lipite intre ele. Aveau pielea cenusie, care se infasura in jurul corpului in falduri orizontale grele ca o piele de elefant, s-a gandit Hickson. Capetele aveau trei orificii care puteau fi nasul si urechile, ca si deschizaturi care pareau sa fie guri.
Hickson si Parker nu au putut spune daca aveau ochi, din cauza pliurilor grele de piele care le acopereau fetele. Mai tarziu, Hickson a spus ca pareau a fi roboti, pentru ca miscarile lor erau stangace si mecanice. Nava a fost descrisa ca fiind de forma eliptica, cam zece metri lungime si cinci inaltime, cu o mica cupola deasupra. Hickson crede ca deschiderea era o usa glisanta, cam de doi metri inaltime. Luminile exterioare albastre functionau doar cand nava pleca sau se oprea, dar iluminarea interioara era atat de slaba, incat Hickson nu a putut sa vada vreun detaliu cu exceptia unui ecran TV de pe perete. O data intrat, Hickson a observat ca era complet paralizat. A incercat sa vorbeasca, dar nu-si putea auzi propia voce. A ramas in picioare in timp ce era examinat de un ochi care plutea liber si care arata ca o sfera de cristal, cu o biluta metalica rotindu-se inauntru. Ochiul l-a masurat din cap pana in picioare, din fata si din spate, apoi a disparut din vedere. Hickson a presupus mai tarziu ca examinarea asta era scopul rincipal al rapirii. Scurt timp dupa aceasta, a fost escortat afara de doua fiinte si l-a gasit pe Parker. Amandoi au vazut stralucirea albastra, puternica a navei, urcarea foarte rapida in aer si disparitia ei.
Hickson si Parker erau amandoi ingroziti si dezorientati, dar au hotarat repede sa relateze autoritatilor experienta. La putine ore dupa rapire, ei au dat declaratii lungi serifului local, iar dimineata urmatoare au fost testati pentru radiatii si interogati de personalul militar de la Baza Aeriana Kesler, de langa Bixoli. Amandoi au insistat ca nu vor publicitate, dar de la biroul serifului povestea lor a ajuns la presa si a generat multa agitatie. In douasprezece ore, Hickson si Parker au fost asaltati de reporteri. Povestea a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din toata tara. Cazul a atras atentia a doi importanti cercetatori OZN, dr. James Harder si dr. Allen Hynek, care au sosit la locul faptelor pana sa treaca 36 de ore.
Pe 13 octombrie, Hynek a facut o declaratie presei, spunand: „Nu am nici o indoiala ca acesti oameni au avut o experienta foarte reala si infricosatoare… in nici un caz nu trebuie ridiculizati. Ei sunt absolut onesti. Au avut o experienta fantastica. Hickson si Parker par sa nu fi fost afectati fizic in timpul calvarului lor\”. Hickson a declarat ca a simtit o durere ascutita in umarul stang atunci cand acele fiinte l-au infascat prima data, apoi, in dimineata urmatoare, a vazut ca avea la mana stanga o rana care sangera; dar aceasta a disparut curand.
Despre pretinsii lui rapitori, Hickson a spus: „Parca ar fi avut de indeplinit o misiune, si dupa ce si-au facut treba au plecat. In anii din urma a vorbit liber despre intalnirea lui, spunand ca daca ar fi sa se mai intample nu i-ar mai fi atat de frica pe cat i-a fost in 1973. Totusi, Calvin Parker a fost mult mai afectat de cele intamplate pe raul Pascaguola. La o luna dupa intalnire, Parker a suferit o cadere nervoasa si a fost scurt timp spitalizat. A fost si mai tarziu spitalizat, pentru tratament antistres si evita orice ancheta publica asupra cazului sau.
Sursa: Enigme
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu