vineri, 5 august 2011

Administraţia Clinton ar fi putut împiedica atentatele de la 11 septembrie

Foto: REUTERSFoto: REUTERS
O operaţiune a serviciilor americane de informaţii care putea împiedica atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 ar fi fost blocată de administraţia Clinton şi de lipsa de cooperare din CIA, FBI şi NSA.

Planul, numit Operation Foxden, prevedea ca o companie americană de telecomunicaţii, înfiinţată de un informator al FBI, să câştige un contract cu guvernul taliban şi să asigure servicii de telefonie mobilă şi internet în întreaga ţară. Reţeaua urma să fie conectată la sediul NSA (Agenţia pentru Securitate Naţională) de la Fort Meade, unde urmau să fie înregistrate toate apelurile, relatează CBS, citat de Mediafax.

Talibanii au semnat în iunie 1999 un acord prin care ofereau sursei FBI monopol asupra serviciilor de telefonie mobilă din Afganistan pentru 15 ani. Însă, o lună mai târziu, preşedintele Bill Clinton a emis o ordonanţă prin care le interzicea americanilor să încheie contracte cu talibanii.

FBI şi NSA au încercat să obţină o derogare de la ordin sau să îl ocolească, dar nu au reuşit. CIA s-a implicat în ianuarie 2000, iar planul a rămas blocat în stadiul de "revizuire interagenţii" până când Clinton a plecat de la Casa Albă.

Între timp, talibanii erau dornici să primească telefoane mobile. "Eram în Kabul, întrebându-mă unde este echipamentul de telefonie mobilă, evitând întrebările ministrul taliban al comunicaţiilor", a spus sursa FBI. "Dar nu puteam să îi ofer răspunsuri. A fost coşmar", a adăugat el.

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, din Statele Unite, s-au soldat cu aproape 3.000 de morţi.
Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu