Un film documentar online despre încercarea corporaţiei Monsanto de a prelua controlul asupra alimentaţiei noastre şi a industriei alimentare. Noutatea stă, însă, în modul în care se încearcă acest lucru: brevetarea codului genetic al cărnii de porc, cel puţin într-o primă fază.
Compania de biotehnologie americană Monsanto a depus o cerere pentru obţinerea brevetului pentru creşterea porcilor în 160 de ţări. Cererea se referă la anumite părţi ale codului genetic al porcului pe care cercetătorii geneticieni au decodat-o. Dacă pretenţia firmei Monsanto va fi aprobată, creşterea porcilor de către oricine ar fi posibilă doar cu acordul companiei, ceea ce ar avea efecte devastatoare asupra crescătorilor de porci şi economiei multor ţări.
Fermierii şi crescătorii de porci sunt alarmaţi, deoarece aceste gene au existat de mult timp la majoritatea porcilor. Acest film documentar, subtitrat în limba română, încearcă să demonstreze prin teste ADN şi prin mărturii ale cercetătorilor că aceasta nu este o invenţie nouă şi nu poate face obiectul unui brevet de care să beneficieze o singură companie.
Aceasta, în condiţiile în care mulţi tineri fermieri americani au căzut deja în mâinile Monsanto.
sursa: filmedocumentare.com
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu