sâmbătă, 29 octombrie 2011

28 OCTOMBRIE 2011 - Astazi se incheie Calendarul Mayas



“Astăzi este o zi de mare celebrare. Trăim vremurile pe care, multe vieţi de-a rândul, le-am tot aşteptat. La nivelul sufletului, omul a ştiut întotdeauna ca exista un Plan Divin, că facem parte dintr-o pictură măreaţă, o tapiserie lucrată de Marele Spirit, în care fiecare dintre noi are un rol, un scop, o misiune. Înţelepţii mayaşi au păstrat vie pentru noi cunoaşterea matricei Timpului Divin. Marele Ciclu de 16.4 miliarde de ani, lungul drum al conştiinţei spre Iluminare, se încheie astăzi. Corect este să spunem că astăzi este ziua care marchează un nou început, un nou ciclu al evoluţiei Pământului şi al locuitorilor săi, ziua în care se deschide un nou drum al Omului spre Epoca de Aur. Nu se sfârşeşte de fapt nimic, deşi tot ceea ce este vechi îşi încheie rostul.
Desigur, 28 oct este doar o dată în calendar. Dacă ne privim viaţa, observăm cu mare bucurie că nici-o profeţie legată de dezastre şi apocalipsă nu s-a împlinit. Totul pare să continue aşa cum a fost şi ieri… şi alaltăieri. Dacă însă privim dincolo de aparenţe, avem de ce celebra. Mama Pământ ne-a purtat, viaţă după viaţă, până in Acum.
Ziua de astăzi marchează un salt imens în conştiinţa omului. Este ca şi cum s-a deschis Drumul spre Omul nou, omul de lumină. A venit timpul ca Homo Sapiens să facă un salt spre Homo Luminous. Un nou tip de conştiinţă se naşte acum pe Pământ.
Dacă înţelegem ceea ce mayaşii ne transmit, o imensă bucurie ne va inunda sufletul. Astăzi se naşte UN NOU PĂMÂNT, O NOUĂ OMENIRE. Din perspectivă tridimensională această exprimare este o metaforă. Din perspectivă multidimensională este o realitate spirituală. Şi, ca orice realitate spirituală, nu se înfăptuieşte abrupt, nu se rezumă la o zi. Este un proces – mult mai scurt decât altele – dar totuşi este un proces. Astăzi este ziua în care CELEBRĂM startul, naşterea acestui nou proces, îl conştientizăm, ne bucurăm că îl trăim. S-a încheiat o epocă ca să se nască o alta, mult mai măreaţă decât ne putem imagina.
Mayaşii spun că ” noi suntem cei pe care îi aşteptam” … şi aşa şi este.
Lăsaţi inima să se bucure, lăsaţi Lumina să vă inunde, AZI E SĂRBĂTOAREA SUFLETULUI CARE A FĂCUT DRUM LUNG PÂNĂ ÎN ACUM!”
Elena Cocis

Sursa: Dincolo de limite – Beyond the limits

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu