Persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune, a afirmat purtătorul de cuvânt al Institului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu.
"Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi abbsenţa acestui CNP, iar cei care refuză să-l divulge recenzorului nu riscă absolut nicio sancţiune", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Vladimir Alexandrescu.
Alexandrescu a prezentat o informare privind evoluţia recensământului în primele două zile de desfăşurare, respectiv joi şi vineri.
De asemenea, el a explicat modul în care poate fi dispusă o amendă şi situaţiile "excepţionale" în care se recurge la o astfel de metodă, referindu-se şi la refuzul celui recenzat de a-şi divulga CNP-ul.
"Nu am dat nicio amendă până acum, nu acesta este scopul nostru. Oamenii au fost, în principiu, cooperanţi, niciun recenzor nu a fost agresat, nu s-au întâmplat astfel de lucruri ", a declarat purtătorul de cuvânt al INS.
Reprezentantul instituţiei a precizat că au fost câteva situaţii în care recenzorii au găsit porţile curţilor încuiate şi câinii liberi de cealaltă parte a gardului, motiv pentru care "nu au putut stabili un contact" cu familiile respective, însă, conform obligaţiilor pe care şi le-au asumat, aceştia trebuie să revină "de câte ori va fi nevoie, până vor reuşi să discute cu cei de-acolo".
Alexandrescu a mai spus că amenzile sunt doar o soluţie "ultimativă" la care se ajunge doar în cazul unui refuz explicit şi repetat al unor persoane de a răspunde chetionarelor recenzorilor.
Reprezentanţii PSD au cerut în mod repetat populaţiei să nu-şi divulge codul numeric personal cu ocazia recensământului. Prin vocea senatorului PSD de Prahova Georgică Severin, partidul şi-a acuzat adversarii de la PDL că, prin solicitarea "ilegală" a CNP, ar urmări să-şi facă o bază de date pentru a frauda alegerile.
Severin a afirmat că CNP-ul poate fi solicitat doar de către autorităţile abilitate şi în niciun caz de către recenzori, care comit o ilegalitate dacă pun întrebări legate de acesta.
Senatorul PSD a spus că cetăţenii pot fi identificaţi după CNP, iar datele pe care ei le oferă cenzorilor, referitoare la adresă, proprietăţi, religie, etnie, convingeri nu vor mai avea un caracter statistic, în cazul unui recensământ, ci vor forma o bază de date individualizată.
"Recensământul are caracter statistic, de imagine globală, datele furnizate de cineva nu duc la persoana respectivă. E inexplicabil din punct de vedere democratic, dar explicabil din punct de vedere al intenţiei de fraudare a alegerilor de către puterea PDL faptul că cetăţenii sunt obligaţi să-şi spună CNP-ul", a spus Georgică Severin.
Şi purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Emil Radu Moldovan, a criticat decizia de a-i obliga pe ceteţănii României să îşi dezvăluie CNP-ul, afirmând că este o "măsură scandaloasă", care anulează securitatea datelor personale.
"După ce am văzut chestionarele pentru recensământul populaţiei, a fost un lucru care ne-a îngrijorat foarte tare: necesitatea ca cetăţenii să-şi dezvăluie CNP-ul la acest recensământ. Reglementările UE nu prevăd măsuri speciale în acest sens, suntem singurul stat din UE care cere CNP-ul, nefiind o obligativitate, aşa cum unii reprezentanţi ai Guvernului au încercat să se disculpe. Nu UE cere CNP-ul, ci PDL, de frica pierderii puterii", a declarat Moldovan vineri, într-o conferinţă de presă.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Sursa: jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu