Descifrarea textelor mesopotamiene a evidentiat nu doar faptul ca erau identice cu textele biblice, dar chiar le precedau pe unele dintre ele.
Sa vedem, pe scurt, cum descrie textul mesopotamian “Enuma Elis“ (“Cand in inaltimi“) creatia cerului si a Pamantului, detalii putand fi gasite in lucrarea lui Zecharia Sitchin, A Douasprezecea Planeta.
Etapele Creatiei:
1) Existenta a trei corpuri ceresti: Apsu (Soarele), Mummu (Mercur), Tiamat, “monstrul care a fost taiat in doua“ de catre un satelit al Planetei X/Nibiru/Eris.
2) Apar Lahmu ( Marte ) si Lahamu (Venus).
3) Apar Anshar (Saturn) si Kishar (Jupiter).
4) Apar Gaga (Pluto), Nudimud (Neptun) si Anu (Uranus).
Deci era un sistem solar format din Soare si alte noua planete. Planeta Tiamat, foarte bogata in apa, avea un comportament instabil, punand in pericol corpurile ceresti primordiale, prin dezorganizarea orbitelor lor, motiv pentru care planeta Nibiru si cei 7 sateliti ai sai s-au indreptat spre ea. Rezultatul:
- Kingu, principalul satelit al lui Tiamat, va fi protejat de coliziune, devenind Luna .
- Un satelit al planetei Nibiru a despicat-o pe Tiamat, jumatate formand “Cerul“, centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter, din cealalta jumatate formandu-se Pamantul cu o orbita independenta.
Aceasta ultima etapa, aspect foarte bine sesizat de Z. Sitchin, este descrisa in Biblie:
“La inceput Dumnezeu (Elohim, Dumnezeirea, plural referitor la Consiliul Suprem al anunnakilor – n.a) a creat cerurile si Pamantul“ (Geneza 1:1).
Cateva date recente despre sistemul nostru solar:
Dincolo de Pluto exista 8 corpuri ceresti: Planeta X/ Eris/Nibiru si cei 7 sateliti ai sai, majoritatea fiind descoperiti de catre M.Brown, C. Trujillo si D. Rabinowitz.
- 2003 EL 61 (Santa)
- 2005 Fy 9
- Sedna
- Orcus
- Quaoar
- Ixion
- Varuna
Pe 28 martie 2007, sub titlul 2003 EL 61 obiectul cel mai fascinant al centurii Kuiper (www.futura-science.net), puteau fi citite, printre altele, urmatoarele:
- planeta pitica 2003 EL 61 face sa se vorbeasca din nou despre ea (informatiile anterioare au aparut pe 19.01.2007 la www.techno-science.net). A treia dupa Pluto si Eris, pare a fi la originea unei familii intregi de asteroizi apropiati de orbita sa.
- EA ESTE VESTIGIUL UNEI PLANETE CARE A SUFERIT O COLIZIUNE CU UN ALT CORP CERESC, LA INCEPUTUL FORMARII SISTEMULUI SOLAR, acum 4,5 miliarde de ani.
- in revista Nature, unde si-a comunicat rezultatele cercetarilor sale, profesorul M. Brown afirma ca in urma impactului s-a produs o imensa bila de foc, fiind ejectate bucati intregi din scoarta corpului initial de care s-a lovit.
Biblia consemneaza impactul cu planeta Tiamat, extrem de bogata in apa: “Duhul lui Dumnezeu (observatoarele, aparatura elohimilor -n.a) se plimba peste intinderea apelor (Tiamat – n.a). Si Dumnezeu a zis: ‘Sa fie lumina’ (impactul si bila de foc – n.a) (Geneza 1:2- 3) .
De la primele versete ale primei Carti din Biblie (Geneza) pana la ultimele capitole ale ultimei Carti (Apocalipsa/Revelatia), unde este data dimensiunea Planetei X/Eris/Nibiru, referirile la Planeta Imparatiei sant de ordinul miilor.
Detalii in lucrarea Planeta Eris si incalzirea globala, Cristian Negureanu (Editura Antet, Bucuresti) sau la cristiannegureanu.blogspot.com
- rotatia planetei 2003 EL 61, capatata in urma impactului, este atat de rapida incat a sfarsit prin a lua o forma elipsoidala triaxiala. Drept comparatie, Pluto face 0,266 revolutii/zi, iar 2003 EL 61 are 6,1 revolutii/zi .
- actualmente, zona unde este 2003 EL 61 este variabila din punct de vedere al orbitelor posibile, putand, datorita instabilitatii gravitationale a mecanicii celeste, sa devina cometa , in urma atractiei ei de catre Neptun si sa intre in coliziune cu Terra. Va fi atunci cometa cea mai luminoasa observata vreodata, de cel putin 6.000 de ori mai stralucitoare decat cometa Hale Bopp, sustine M. Brown.
Prezint si doua relatari despre geneza “cerului “ si a Pamantului din Cartea lui Enoh (contemporana cu scrierile sumeriene) si Biblie:
- ”Cerul (centura de asteroizi – n.a) a fost despartit de ape (Tiamat – n.a )… Pamantul s-a ridicat deasupra apelor “ (Cartea lui Enoh, cap. LXVIII:24-27).
- “Cine a inchis marea cu porti, cand s-a aruncat din pantecele mamei ei (Tiamat – n. a), cand i-am facut haina din nori?“ (Iov 38:8-9).
Si alte cercetari recente confirma scrierile stravechi. Voi prezenta doua articole :
1)Pamantul si Luna s-au format mult mai tarziu decat se credea (10 iunie 2010 – Agentia.org).
Pamantul si Luna au fost create ca rezultat al unei COLIZIUNI GIGANTICE INTRE DOUA PLANETE de marimea lui Marte si Venus. Rezultatele cercetarilor au fost publicate in jurnalul stiintific “Earth and Planetary Science Letters.”
Intelegerea istoriei Pamantului si Lunii este foarte importanta pentru astrobiologi in incercarea de a determina potentiale lumi care pot fi locuite in Univers. “Folosind izotopi de Wolfram am putut determina ca atat miezul cat si invelisul exterior al Pamantului si al Lunii s-au contopit in timpul coliziunii”, a explicat cercetatorul Tais W. Dahl de la Institutul Niels Bohr, care a elaborat o teza in colaborare cu profesorul David J. Stevenson, de la California Institute of Technology (Caltech).
Planetele din sistemul solar s-au format in urma unor coliziuni dintre planetele pitice care orbitau in jurul noului Soare. In urma ciocnirilor, planetele mici s-au topit si au format planete din ce in ce mai mari. Pamantul si Luna sunt rezultatul coliziunii dintre doua planete de marimea lui Marte si Venus: cele doua planete aveau la acea vreme miezuri de metal (fier) inconjurate de mantale de silicati (roci). Coliziunea a durat mai putin de 24 de ore iar temperatura inalta (7000 de grade Celsius) a facut ca roca si metalul sa se topeasca si sa se amestece.
Varsta Pamantului si a Lunii poate fi stabilita examinand prezenta anumitor elemente din mantaua Pamantului, cum ar fi Hafniu-182, o substanta radioactiva care se transforma in izotopul Wolfram 182. Cele doua elemente au proprietati chimice diferite: in timp ce izotopul de Wolfram tinde sa formeze legaturi cu metalele, Hafniul tinde sa formeze legaturi cu silicatii. Noile studii au determinat ca formarea Lunii s-a petrecut dupa ce tot Hafniul s-a transformat in Wolfram.
2) Secretele Antarcticii – fragmente ale unei planete disparute (20 martie 2009 – Descopera.ro).
Allan Treiman, cercetator in cadrul Lunar and Planetary Institute, sustine ca a reusit sa scoata la lumina in Antarctica doua roci misterioase despre care pretinde ca provin dintr-o STRAVECHE PLANETA, AZI DISPARUTA (Tiamat – n.a), din sistemul nostru solar.
Este cert astazi ca numarul planetele din sistemul nostru solar a fost mai mare in momentul formarii acestuia. In fapt, ceea ce vedem astazi reprezina doar supravietuitorii giganticelor ciocniri de la aparitia planetelor stravechi, iar cea mai buna dovada a impacturilor o reprezinta centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter.
„Cele doua roci contin o mare concentratie de feldspat, suficient de mare incat sa fie nevoie de o planeta pentru a o crea”, afirma Allan Treiman. „Poate ca nu ne gandim la roci ca la niste obiecte fierbinti care alearga prin spatiu, dar este suficient sa ne imaginam compusii chimici care, sub forta gravitatiei si a temperaturilor extreme, ajung sa se contopeasca, ca sa ne dam seama ca asa ar fi trebuit sa arate rocile care au dat nastere planetelor. Daca aceste formatiuni se misca suficient prin spatiu, ele se vor uni si se vor solidifica, asa cum este cazul Lunii. Iar daca o planeta pierde lupta cu un alt corp solid, ea va fi redusa la miliarde de mici bucati de roca – fiecare dintre ele va purta insa semnele structurii din care a facut parte”, explica acelasi cercetator.
In opinia sa, rocile descoperite la Polul Sud au o conformatie unica iar provenienta lor nu poate fi decat de pe o planeta disparuta in urma cu foarte mult timp, cel mai probabil ca urmare a unei ciocniri catastrofale.
Sursa: http://piatza.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu