joi, 28 iunie 2012

DESCOPERIRE MISTERIOASĂ în Siria, mai veche decât MAREA PIRAMIDĂ DIN GIZA


O clădire antică misterioasă care a fost descrisă ca "un peisaj al morţilor" a fost descoperită în Siria şi ar putea data din urmă cu 10.000 de ani, informează Daily Mail

"Peisajul morţilor" ar putea fi mai vechi decât Marea Piramidă din Giza. Descoperirea a fost făcută în 2009, însă cercetătorii nu au putut studia clădirea misterioasă din cauza conflictelor din regiune.

Arheologul Robert Mason de la Muzeul Regal din Ontario a descoperit formaţiunile bizare din piatră într-o zonă deşertică, la 80 de kilometri nord de oraşul Damasc. Zona este puternic marcată de conflicte şi violenţe, ceea ce face imposibile cercetările.

Robert Mason crede că formaţiunile din piatră au fost realizate în Neolitic sau la începutul Epocii Bronzului, în urmă cu 6.000, 10.000 de ani.

Pietrele sunt aranjate astfel încât să iasă din peisaj şi sunt neobişnuite deoarece nu există indicii că ar fi şi locuinţe în jurul lor. "Arată ca un peisaj pentru morţi, nu pentru vii. Este ceva care necesită cercetări şi nu ştiu dacă aste se va întâmpla vreodată", a spus arheologul, citat de jurnalul.ro

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu