(24/06/2012; channeler: Greg Giles)
Așa cum merg lucrurile, noi vom fi acasă destul de curând. Nu a venit, totuși, acel timp. Ceea ce ne interesează însă acum este să ne teminăm treaba aici. Avem toate speranțele că dacă se va păstra ritmul transformărilor pe planeta voastră, nu peste mult timp ne vom încheia programul iar sistemul vostru planetar va ascensiona. Nu este însă momentul să ne desfătăm în lumea viselor, avem un program foarte încărcat și foarte concret de realizat.
Important este ceea ce se întâmplă în prezent. Gândul sau nostalgia trecutului sau al viitorului nu ajută, este contaproductiv. Realitatea este cea a momentului de acum. Intelegeți aceasta? Realizați că voi nu puteți merge înapoi și nu puteți merge înainte; voi puteti exista decât în momentul prezent, AICI și ACUM. Iar momentul prezent cere atenția voastra totală, pentru a duce sarcinile la bun sfârsit și pentru a încununa cu succes acțiunea de a ne întâlni.
Repetăm că voi nu trebuie să vă gândiți la ceea ce vă așteaptă în viitor, deoarece aceasta este o pierdere inutilă de energie, energie care este mult mai indicat și mai profitabil să o consumați pentru rezolvarea problemelor voastre prezente. Intr-un lanț de piese de domino, intresant este cum să faceți ca piesa din fața voastră să fie doborâtă, nu alta. În acest moment, piesa care stă în fața voastră este zidul care vă desparte de noi. Când acest zid va cădea, ne vom vedea față în față și nimic nu va mai alimenta suspiciunea și temerile că am fi diferiți sau că avem intenții hegemonice. Cănd calea dintre noi va fi liberă, vom putea, în sfârșit, începe realizarea programului de asistență și ajutorare a umanității și planetei.Una dintre cele mai stringente măsuri va fi asigurarea protecției populației aflată în zonele care urmează a fi inundate de apele mărilor și oceanului planetar, în viitorul foarte apropiat. Facem referire la zonele pe care noi le-am precizat guvernelor statelor care vor fi afectate și despre care, deocamdată, oficialii voștri nu suflă o vorbă, dar nici nu iau măsurile care s-ar impune. Lipsa lor de acțiune este cât se poate de condamnabilă și dovedește nu numai incapacitate de organizare dar și indiferență față de viața popoarelor lor.
Cauza producerii acestor valuri uriașe va fi deplasarea plăcilor tectonice localizate adânc în corpul planetei. De ce este necesară acestă mișcare tectonică? Pentru eliberarea în eter a vechilor energii care au stat la baza dimensiunii a 3-a. Trebuie precizat că nimic din ceea ce mama voastră planetă elibereaza nu se pierde, pentru că totul va fi reciclat în acest univers; energiile vor fi folosite din nou, precum plastilina, din care se vor modela alte lumi ale creației.
Ajutați-ne să pregătim turnarea temeliei pe care să începem ridicarea Noii voastre Lumi, în concordanță cu Progamul Divin care ni s-a încredințat de către Cea mai Înaltă Autoritate a acestui Univers. Pașii pe care-i faceți acum spre momentul ascensionării sunt uriași. Rugămintea noastră este să nu slăbiți ritmul în această ultimă turnantă în care ați intrat. De fapt, linia de sosire se vede și, doar un accident nefericit v-ar putea împiedica să o treceți.
Așteptăm nerăbdători ca navele noastre să aterizeze pe solul planetei voastre, să ne întâlnim și să începem prima etapă de recrutare a acelora dintre voi care v-ați arătat dornici să lucrați cu noi la indeplinirea sarcinilor care reclamă urgență și care sunt puse în capul listei programului nostru de acțiune comună. Cei asupra cărora ne-am orientat vor fi dintre cei trecuți pe listele pe care voi le-ați întocmit, și pe care le-ați publicat pe siturile voastre de socializare.
Nu vom colabora cu aceia dintre voi care ați dovedit lipsă de respect a opiniei și convingerilor celorlați, în sensul nerespectării Liberului Arbitru al fiecăruia. Vom respecta totdeauna opinia interlocutorilor noștri, rezervându-ne dreptul de a alege dacă suntem sau nu de acord cu ele.
Munca pe care am prestat-o, și pe care vom continua să o desfășurăm, nu este o joacă de copii. Timpul de care vom mai dispune este atât de scurt încât nu ne vom putea permite să promovăm, în colaborarea noastră, ființe umane netrezite sau parțial conștiente asupra realităților în care vă aflați. Schimbarea mentalităților se face în timp relativ îndelungat, în general, o viață nefiind suficientă.
Sarcinile pe care ni le-am asumat, și pentru care ne aflăm aici, vizează nivele de conștiință suficient de înalte, și asta ne va impune o selectare atentă a colaboratorilor, care nu mai trebuie reformați spiritual sau mental. Nivelul de conștiință al celor selectați va fi exact acela de care avem acum nevoie, nu cel la care ei ar putea ajunge după absolvirea unui curs intensiv de pregătire spirituală și de moralitate.
Aceasta înseamnă că aceia care nu au arătat nici un fel de interes și nu au depus nici un efort pentru o conviețuire pașnică și plină de respect față de comunitatea în care trăiesc, nu vor putea fi colaboratorii noștri.
Noi știm că vor fi unii dintre voi dezamăgiți, la aflarea veștii ca nu vor fi selectați să lucreze cu noi, din motivele expuse mai sus. Totusi, noi simțim că, în adâcul ființei lor, vor înțelege și, poate, aceasta îi va mobiliza și mai mult, pentru ca pe viitor, să-și intensifice efortul interior pentru a deveni mai virtuoși, mai buni și mai iubitori față de semenii lor. Vom proceda astfel pentru ca ei să-și poată canaliza energiile pentru ridicarea vibrației proprii, pentru a face modificările care se impun în interiorul ființei lor și după aceia să-și poată folosi energiile în lumea exterioară. Aceasta este ordinea de lucru corectă, deoarece fiecare trebuie să-și clădească mai întâi propria-i casă durabilă, înainte de a ajuta la construcția casei vecinului.
Speram că aceia dintre voi care vor fi în situația de a nu fi selectați, din motivele arătate mai sus, vor înțelege că acest criteriu de selectare este cerut de către Creator de la care noi nu ne vom putea abate nici măcar într-un singur caz, aceasta pentru a nu pune în pericol rezultatele muncii colective pe care civilizațiile care vă ajută de câtva timp au depus-o.
Ajutați-ne să începem proiectul de remodelare a casei voastre. Folosiți-vă de uneltele care se află chiar la vârful degetelor mâinilor și treceți la treabă. Bateți primul cui chiar astăzi, de exemplu prin populariza conținutului mesajelor noastre pe orice cale care vă este la îndemână. Spuneți-le că OZN-urile care brăzdează cerul vostru sunt reale și sunt navele noastre spațiale care ne poartă în jurul planetei voastre, așteptând ca voi să vă decideți și să ne dați acceptul pentru debarcare și începerea programului comun de ascensionare a umanității și a planetei voastre.
Greg |
Ceea ce vedeți în tării nu sunt halucinații și nici feste pe care vi le joacă cerul, sunt navele noastre cât se poate de reale. Nu vă lăsați induși în eroare de declarațiile oficiale și nici măcar de unii dintre oameni vostri de știință care nu cred, sau nu vor să certifice, existența noastră. Tot ceea ce contează acum este crearea momentului prielnic al debarcării noastre cât mai repede posibil (Nota C.M.: înainte de ridicarea nivelului apelor oceanului planetar), după care va începe derularea adevăratului program, pentru care ne aflăm în această misiune ordonată de Creator.
Noi suntem aliații voștri de pe cerurile voastre. Noi suntem Federația Galactică a Luminii.
(C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu