Se afișează postările cu eticheta noastre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noastre. Afișați toate postările

miercuri, 29 august 2012

ÎMPREUNĂ înseamnă mult mai mult decât suma energiilor noastre


Așa am crezut și eu pâna la un punct (click!). Dar dacă ne uităm în jur cu atenție, mai ales la felul în care sunt percepute anumite acțiuni ale oamenilor, acțiuni ce pun energia lor împreună, cred că putem să ne convingem că matematica clasică nu are ce căuta în aceasta zonă.
Ca un mic experiment...priviți chipurile oamenilor, încercați să simțiți ce simt ei și apoi simțiți energia următoarelor situații în ansamblu:



M-aș bucura să-mi spuneți cum a fost, cum simțiți această nouă "matematică"...
Zi frumoasă, cu drag >:D<

luni, 27 august 2012

Acceptarea este alegerea de a cunoaşte că existenţa noastră depinde şi de altceva decât de logica minţii


Postat Maria
Se spune că viaţa curge în armonie şi toate evenimentele ei au la bază principiul armoniei sau Legea Armoniei Universale. Există o armonie tainică în natură, care reglează toate mişcările; vântul foşneşte sublim, topind arşiţa, ploaia răcoreşte şi hrăneşte pămantul, raurile, munţii, pomii, stelele, toate lucrurile, deşi par să funcţioneze separat, răspund tăcut şi sublim unei forţe universale, care le pune în legătură, dar şi în armonie.Principiul armoniei îşi găseşte un corespondent şi în evenimentele vieţii de zi cu zi, în psihologia umană, în relaţiile pe care le avem sau în cele pe care nu le mai avem. Totul este pătruns de acelaşi misterios principiu al vieţii, pe care noi îl înţelegem mai puţin pentru că felul în care el curge şi se manifestă în experienţa vieţii nu se potriveşte întotdeauna cu ceea ce ne dorim. Noi ieşim din armonie cu mişcările fireşti ale existenţei pentru că ne opunem evenimentelor nedorite şi ne opunem tocmai pentru că nu înţelegem că şi evenimentele nedorite lucrează pentru armonie şi echilibru. Dacă-i firesc să suferim cand pierdem o fiinţă dragă, dacă-i normal să plângem la o înmormântare, dacă-i firesc să suferim când ni se îmbolnăveşte o fiinţă apropiată, nu-i la fel de normal să ne simţim rău la o nuntă şi să ne împiedicm de mici amănunte ale vieţii, care n-au decat defectul de a fi aşezate altfel decat am vrea noi să fie. Suferinţa umană are manifestări anormale, în momente şi-n situaţii anormale şi acesta este un semnal al ieşirii noastre din armonie. Noi ne supărăm prea uşor; noi am vrea să aşezăm lumea într-o cutie de carton, ea să stea acolo, nemişcată, plistisitoare şi banală, dar şi de-ar sta lumea aşa, mintea ar zice că trebuia să fie altfel! Pentru mintea noastră, orice ar fi, nu-i prea bine. Pentru mintea omenească, orice s-ar schimba, sigur trebuia să fie altfel, sigur se putea mai bine şi sigur mintea are noi şi noi motive de suferinţă. De fapt, taina este una singură; mintea alege să sufere, mintea crede că ceea ce curge în armonia naturală e – de fapt – dizarmonis. Dar dizarmonia este doar interioară; mintea nu acceptă, nu înţelege, nu vrea ceva ce se întamplă. Mintea nu vrea sa se întample cum se întâmplă şi nu atât în privinţa lucrurilor mari, cu adevarat importante ale vieţii, ci în privinţa marunţişurilor. Mintea strigă că-i prea cald dacă-i cald, că-i prea frig dacă-i frig, că ploua prea mult dacă plouă, că un lucru mare-i prea mic şi unul mic trebuia să fie mai mare. Un ataşament de perfecţiune se poate ascunde sub această stridentă neacceptare mentală, pe care - conştientizând-o – o putem elimina şi, prin aceasta, devenim mai mult dispuşi să acceptăm curgerea experienţelor vieţii şi sensul lor, adesea de neînţeles pentru mintea noastră. Decizia de a accepta evenimentele, situaţiile de viaţă(măcar pe cele mai obişnuite, căci există şi evenimente grele, grave, tulburătoare, cu adevărat creatoare de suferinţă şi greu de acceptat) poate fi vindecătoare pentru oameni. Vom putea fi mai liniştiţi, mai înţelepţi, mai conectaţi la intuiţie şi mai fericiţi dacă nu ne-am storace sufletele şi creierele pentru fiecare mărunţiş; dacă am lăsa ploaia să vină când vine şi vântul să sufle cand suflă, dacă am lăsa copiii să se joace cât sunt copii şi să fie adulţi când sunt adulţi, dacă le-am permite evenimentelor să curgă, pur şi simplu, în ritmul lor, am observa că există o inteligenţă a vieţii, care lucrează dincolo de mintea noastră, mai puternic şi mai presus de orice înţelegere, capabilă să ne dea tot ce avem nevoie cand vine vremea şi când noi nu ne mai opunem prin suferinţă. Suferinţa este alegerea de a nu accepta armonia vieţii. Acceptarea este alegerea de a cunoaşte că existenţa noastră depinde şi de altceva decât de logica minţii; ea ne poate conecta la mersul armonios al existenţei, în interiorul căreia totul este necesar şi totul, cât ar părea de straniu sau de rău, e...bine! Totul e bine!

sâmbătă, 18 august 2012

2012 Flăcările noastre sunt esenţa noastră.


Postat Maria
Suntem temători, susceptibili şi îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile noastre puteri. Atunci când flăcările nu au fost îngrijite şi hrănite, căutăm cu disperare împlinire în lucru¬rile din exteriorul nostru. încetăm să mai comunicăm cu ceilalţi, fiindu-ne teamă că nu merităm să fim iubiţi şi fericiţi. Atunci când flăcările noastre sunt slabe, nu avem un sistem defensiv apt să lupte cu boala, îndoiala, grija, lipsa de apreci¬ere faţă de propria persoană, dependenţa sau critica. Atunci când flacăra noastră este mică aşteptăm ca alţii să ne alimenteze focul, pentru că noi nu am făcut-o. Un foc mic este slab şi cade pradă dialogurilor negative continue, care se infiltrea¬ză în minţile noastre.Este important de ştiut faptul că starea şi intensitatea focului nostru îi afectează şi pe cei din jur. O flacără mică provoacă îngrijorarea celorlalţi, în acelaşi mod în care ne-am simţi obligaţi să avem grijă de un foc care e pe cale să se stingă. O flacără interioară intermitentă ne impune să căutăm modalităţi pentru a o înteţi şi a o revitaliza. Putem să lăsăm nesupravegheat un foc care de-abia mai pâlpâie? Putem să-l ignorăm mai mult de câteva minute? Nu, dacă vrem să-l menţinem aprins. Un foc cu izbucniri intermitente riscă să se stingă, în timp ce o flacără sănătoasă se înalţă spre cer, arde strălucitor şi deţine suficientă putere pentru a rămâne aprinsă, chiar şi atunci când vântul bate în rafale. Flăcările noastre sunt esenţa noastră. Atunci când sunt bine alimentate, ele menţin intensitatea focului. Dar flăcările noastre interioare trebuie îngrijite şi protejate. Trebuie să le onorăm, să avem grijă de ele şi să le hrănim, pentru a le păstra forţa. Sarcina noastră este de a proteja aceste flăcări, ştiind că ele sunt forţa noastră vitală, spiritul nostru şi păstrătoarele divinităţii noastre. Acum o să vă spun ceva care o să vă trezească la realitate: alegerile ne influenţează comportamentul şi acţiunile. Fiecare alegere, ori pune lemne pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă, diminuându-i astfel forţele. Dacă vrem să strălucim în toată lumina noastră, dacă vrem să ne exprimăm în mod autentic şi dorim ca forţa să ne propulseze scopurile în lume, sarcina primordială trebuie să fie aceea de a ne menţine focul interior - forţa noastră vitală - cât mai puternic. Acum aş vrea să vă imaginaţi că singurul lucru pe care-l aveţi de făcut, în viaţa asta, este să îngrijiţi această flacără interioară, s-o menţineţi aprinsă şi activă. Imaginaţi-vă că nu aveţi absolut nimic altceva de făcut, decât să luaţi zilnic, săptămânal, lunar şi anual hotărâri care să protejeze acel foc. Imaginaţi-vă cum vă îngrijiţi de intensitatea acestui foc, ştiind că el şi numai el, vă poate oferi toată iubirea, banii, sănătatea, siguranţa, împlinirea şi pacea pe care o doriţi. Cel mai probabil veţi fi foarte, foarte atenţi la acest foc şi veţi face alegeri care vă vor spori puterea şi vă vor îmbunătăţi viaţa pentru a vă menţine forţa vitală. . 

joi, 28 iunie 2012

OZN-urile pe care le vedeți pe cer, sunt navele noastre.


(24/06/2012; channeler: Greg Giles) 

Așa cum merg lucrurile, noi vom fi acasă destul de curând. Nu a venit, totuși, acel timp. Ceea ce ne interesează însă acum este să ne teminăm treaba aici. Avem toate speranțele că dacă se va păstra ritmul transformărilor pe planeta voastră, nu peste mult timp ne vom încheia programul iar sistemul vostru planetar va ascensiona.  Nu este însă momentul să ne desfătăm în lumea viselor, avem un program foarte încărcat și foarte concret de realizat. 

Important este ceea ce  se întâmplă în prezent. Gândul sau nostalgia trecutului sau al viitorului nu ajută, este contaproductiv. Realitatea este cea a momentului de acum. Intelegeți aceasta? Realizați că voi nu puteți merge înapoi și nu puteți merge înainte; voi puteti exista decât în momentul prezent, AICI și ACUM. Iar momentul prezent cere atenția voastra totală, pentru a duce sarcinile la bun sfârsit și pentru a încununa cu succes acțiunea de a ne întâlni.

Repetăm că voi nu trebuie să vă gândiți la ceea ce vă așteaptă în viitor, deoarece aceasta este o pierdere inutilă de energie, energie care este mult mai indicat și mai  profitabil să o consumați pentru rezolvarea problemelor voastre prezente. Intr-un lanț de piese de domino, intresant este cum să faceți ca piesa din fața voastră să fie doborâtă, nu alta. În acest moment, piesa care stă în fața voastră este zidul care vă desparte de noi. Când acest zid va cădea, ne vom vedea față în față și nimic nu va mai alimenta suspiciunea și temerile că am fi diferiți sau că avem intenții hegemonice. Cănd calea dintre noi va fi liberă, vom putea, în sfârșit, începe realizarea programului de asistență și ajutorare a umanității și planetei.Una dintre cele mai stringente măsuri va fi asigurarea protecției populației aflată în zonele care urmează a fi inundate de apele mărilor și oceanului planetar, în viitorul foarte apropiat. Facem referire la zonele pe care noi le-am precizat guvernelor statelor care vor fi afectate și despre care, deocamdată, oficialii voștri nu suflă o vorbă, dar nici nu iau măsurile care s-ar impune. Lipsa lor de acțiune este cât se poate de condamnabilă și dovedește nu numai incapacitate de organizare dar și indiferență față de viața popoarelor lor.
Cauza producerii acestor valuri uriașe va fi deplasarea plăcilor tectonice localizate adânc în corpul planetei. De ce este necesară acestă mișcare tectonică? Pentru eliberarea în eter a vechilor energii care au stat la baza dimensiunii a 3-a. Trebuie precizat că nimic din ceea ce mama voastră planetă elibereaza nu se pierde, pentru că totul va fi reciclat în acest univers; energiile vor fi folosite din nou, precum plastilina, din care se vor modela alte lumi ale creației.

Ajutați-ne să pregătim turnarea temeliei pe care să începem ridicarea Noii voastre Lumi, în concordanță cu Progamul Divin care ni s-a încredințat  de către Cea mai Înaltă Autoritate a acestui Univers. Pașii pe care-i faceți acum spre momentul ascensionării sunt uriași. Rugămintea noastră este să nu slăbiți ritmul în această ultimă turnantă în care ați intrat. De fapt, linia de sosire se vede și, doar un accident nefericit v-ar putea împiedica să o treceți.
Așteptăm nerăbdători ca navele noastre să aterizeze pe solul planetei voastre, să ne întâlnim și să începem prima etapă de recrutare a acelora dintre voi care v-ați arătat dornici să lucrați cu noi la indeplinirea sarcinilor care reclamă urgență și care sunt puse în capul listei programului nostru de acțiune comună. Cei asupra cărora ne-am orientat vor fi dintre cei trecuți pe listele pe care voi le-ați întocmit, și pe care le-ați publicat pe siturile voastre de socializare.
Nu vom colabora cu aceia dintre voi care ați dovedit lipsă de respect a opiniei și convingerilor celorlați, în sensul nerespectării Liberului Arbitru al fiecăruia. Vom respecta totdeauna opinia interlocutorilor noștri, rezervându-ne dreptul de a alege dacă suntem sau nu de acord cu ele.
Munca pe care am prestat-o, și pe care vom continua să o desfășurăm, nu este o joacă de copii. Timpul de care vom mai dispune este atât de scurt încât nu ne vom putea permite să promovăm, în colaborarea noastră, ființe umane netrezite sau parțial conștiente asupra realităților în care vă aflați. Schimbarea mentalităților se face în timp relativ îndelungat, în general, o viață nefiind suficientă.

Sarcinile pe care ni le-am asumat, și pentru care ne aflăm aici, vizează nivele de conștiință suficient de înalte, și asta ne va impune o selectare atentă a colaboratorilor, care nu mai trebuie reformați spiritual sau mental. Nivelul de conștiință al celor selectați va fi exact acela de care avem acum nevoie, nu  cel la care ei ar putea ajunge după absolvirea unui curs intensiv de pregătire spirituală și de moralitate.
Aceasta înseamnă că aceia care nu au arătat nici un fel de interes și nu au depus nici un efort pentru o conviețuire pașnică și plină de respect față de comunitatea în care trăiesc, nu vor putea fi colaboratorii noștri.
Noi știm că vor fi unii dintre voi  dezamăgiți, la aflarea veștii ca nu vor fi selectați să lucreze cu noi, din motivele expuse mai sus. Totusi, noi simțim că, în adâcul ființei lor, vor înțelege și, poate, aceasta îi va mobiliza și mai mult, pentru ca pe viitor, să-și intensifice efortul interior pentru a deveni mai virtuoși, mai buni și mai iubitori față de semenii lor. Vom proceda astfel pentru ca ei să-și poată canaliza energiile pentru ridicarea vibrației proprii, pentru a face modificările care se impun în interiorul ființei lor și după aceia să-și poată folosi energiile în lumea exterioară. Aceasta este ordinea de lucru corectă, deoarece fiecare trebuie să-și clădească mai întâi propria-i casă durabilă, înainte de a ajuta la construcția casei vecinului.

Speram că aceia dintre voi care vor fi în situația de a nu fi selectați, din motivele arătate mai sus, vor înțelege că acest criteriu de selectare este cerut de către Creator de la care noi nu ne vom putea abate nici măcar într-un singur caz, aceasta pentru a nu pune în pericol rezultatele muncii colective pe care civilizațiile care vă ajută de câtva timp au depus-o.

Ajutați-ne să începem proiectul de remodelare a casei voastre. Folosiți-vă de uneltele care se află chiar la vârful degetelor mâinilor și treceți la treabă. Bateți primul cui chiar astăzi, de exemplu prin populariza conținutului mesajelor noastre pe orice cale care vă este la îndemână. Spuneți-le că OZN-urile care brăzdează cerul vostru sunt reale și sunt navele noastre spațiale care ne poartă în jurul planetei voastre, așteptând ca voi să vă decideți și să ne dați acceptul pentru debarcare și începerea programului comun de  ascensionare a umanității și a planetei voastre. 

Greg
 Ceea ce vedeți în tării nu sunt halucinații și nici feste pe care vi le joacă cerul, sunt navele noastre cât se poate de reale. Nu vă lăsați induși în eroare de declarațiile oficiale și nici măcar de unii dintre oameni vostri de știință care nu cred, sau nu vor să certifice, existența noastră. Tot ceea ce contează acum este crearea momentului prielnic al debarcării noastre cât mai repede posibil (Nota C.M.: înainte de ridicarea nivelului apelor oceanului planetar), după care va începe derularea adevăratului program, pentru care ne aflăm în această misiune ordonată de Creator.

Noi suntem aliații voștri de pe cerurile voastre. Noi suntem Federația Galactică a Luminii.

(C.M.)

joi, 21 iunie 2012

Comorile ascunse din visele noastre


de Catherine Shainberg, PhD
Traim in corpul nostru, dar deseori uitam cat de conectati suntem, de fapt, cu el. Ne purtam ca si cum corpul nostru ar fi o fiinta extraterestra, cu care nu putem discuta, care trebuie dus in alta parte – ca un obiect – pentru a fi reparat. Traim abundenta normala de senzatii, emotii, sentimente si chiar dureri – dar, cu toate acestea, se pare ca nu putem intelege modul in care putem sa intervenim, puternic si eficient, pentru sanatatea propriului nostru corp. In schimb, ne cedam puterea noastra medicinii si medicamentelor, doctorului sau terapeutului, chiropracticianului, farmacistului, vindecatorului – sau chiar prietenilor nostri. Si de multe ori facem acest lucru, fara sa ne punem intrebarea „Pot sa ma vindec singur?”
Comoara se afla in visele nostru
Atunci cand vorbim despre sau cu corpul, este cel mai bine sa folosim imagini. Asta, pentru ca imaginile sunt limbajul pe care corpul il intelege mai bine decat cuvintele. Pentru a intelege ceea ce vreau sa spun, va voi spune o poveste:
Traia odata in Cracovia, un evreu care se numea Itzik, fiul lui Yekel. Plin de datorii si avand responsabilitatea unei familii numeroase, Eizic tanjea dupa ceva sau cineva care sa il elibereze de poveri. Dar nimic nu se vedea la orizont.
Intr-o noapte, Itzik a visat ceva ciudat. S-a vazut ca era la Praga si statea sub un pod construit peste raul Vltava, foarte aproape de palatul regelui. O vocea i-a spus: “Sapa”! Dar cand s-a trezit, Itzik nu a luat in considerare visul, ca si cum ar fi fost o nalucire. Simtea ca nu are nici resursele si nici puterea de a calatori atat de departe.
Dar visul tot revenea. Noapte de noapte, visa acelasi lucru. Intr-un final Itzik si-a dat seama ca nu va avea pace pana cand nu va merge in indepartata Praga, sa verifice daca era adevarat.
Cand a ajuns in capitala, extenuat si infometat, Itzik s-a dus direct la palatul regelui. Acolo, a recunoscut podul din visul sau, exact asa cum il vazuse in vis. Dar erau si soldati care pazeau podul. Ce sa faca?
A hotarat sa spuna, pur si simplu, adevarul. Si, dupa cum va inchipuiti, revelatiile lui Itzik i-au facut pe soldati sa rada si sa il tachineze. Unul dintre ei, i-a spus, razand, “Si eu am visat o comoara ingropata in Cracovia, in semineul din casa evreului Itzik! Si chiar acum ma duc dupa ea!”
Cand a auzit aceste cuvinte, Itzik, s-a iluminat brusc. S-a grabit sa se intoarca la Cracovia, a dat la o parte pietrele din semineul lui – si, surpriza! Acolo era o comoara.
Primul si cel mai evident mesaj al acestei povesti hasidice celebre este ca in interiorul nostru se afla o comoara, intotdeauna la indemana noastra. Dar ca aceasta comoara apare in visele noastre reprezinta un mesaj care e, de obicei, mai putin inteles sau sesizat.
Dar daca intelegem complet povestea, putem observa ca ni se spune ca in insasi starea noastra de vis se afla raspunsul la problemele noastre. In aceasta poveste, visatul este bagheta magica care disperseaza norii, deschide usile incuiate, misca muntii, curata panzele de paianjen si oglinzile murdare si releva comoara ascunsa din fiecare dintre noi.
E adevarat? Chiar putem sa ne folosim de visele noastre, pentru a ne curata corpul fizic, mental, emotional si spiritual? Ca sa putem raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne intrebam mai intai: “Ce este visatul?”
Doua creiere incompatibile
Avem doar un singur corp, dar avem doua maini, doua picioare, doi ochi si doua creiere. Fara aceste “perechi”, nu am putea nazui catre tensiunea echilibrului. Cu toate acestea, din pacate, o parte din mintea si din corpul nostru se atrofiaza, iar acest lucru slabeste si submineaza cealalta parte. De exemplu, daca va folositi prea des mana dreapta, se dezechilibreaza simetria naturala a posturii voastre.
Cele doua creiere (ca sa simplificam discutia, le vom numi creierul stang si creierul drept), prin traditie nu au convietuit fericiti unul langa celalalt. Creierul stang a dominat modul nostru de gandire, de la aparitia Iluminismului stiintific. El se ocupa de logica, limbaj, abstractizari, matematici, fizica, rezolvarea de probleme. Gandirea lui este secventiala, liniara, rationala si obiectiva. Activitatea lui se bazeaza pe legea cauzei si a efectului. Creierul stang tinde sa subaprecieze si sa submineze creierului drept cel subiectiv.
Pe de alta parte, creierul drept este implicat, in special, in tot ceea ce tine de corp si manifestarile lui de genul senzatii si emotii. Creierul drept interpreteaza expresiile faciale si miscarile corpului. El descifreaza viteza fulgerului, semnalele complexe si le reconstruieste pentru a invata. Astfel, de exemplu, creierul drept nu doar ca raporteaza aspectul si averea altor oameni, dar si face o evaluare a starii lor emotionale profunde.
Creierul drept opereaza instantaneu, holistic si intuitiv. In limba engleza, acest lucru este exprimat atat de corect, in constructia suntem “in-formati” de catre creierul drept, care preia tiparele, modeleaza si interactioneaza cu formele. Deci, cilii nostri pentru miros sunt „in-formati” de forma moleculelor care plutesc spre nasurile noastre. In urechile noastre sunt imprimate unde de tipare de sunet, iar in ochi, lungimea de unda a radiatiei electromagnetice.
Creierul drept nu doar ca primeste, dar si reactioneaza la impulsurile lumii exterioare si a fluctuatiilor din corpurile noastre. Face acest lucru, adunand gramezi de tipare, forme si miscare, in constiinta noastra. Creierul nostru drept interactiv viseaza activ, zi si noapte.
Atunci, de ce subevaluam aceasta parte geamana din noi? Daca suntem dreptaci, ne-am gandit vreodata sa ne taiem bratul stang – pur si simplu, pentru ca nu este la fel de folositor ca si cel drept? Cine ne spune ca creierul nostru drept nu e folositor?
Raspunsul este, bineinteles, creierul stang! Creierul stang pretinde atentia noastra si refuza sa renunte la prerogativele sale. Ne spune ca cunoasterea creierul drept este reprezentata de vise – iar visele sunt doar fantezii. Dar chiar asa sa fie?
Visatul  si fantezia
Inainte de a trece la descrierea puterilor uitate ale visatului, trebuie sa dam la o parte ideea ca visatul si fantezia sunt unul si acelasi lucru. Creierul stang, deoarece are multa vointa, este agresiv si competitiv, isi traseaza obiective si porneste sa le duca la indeplinire. Fantezia este modul creierului stang de a deturna adevarata noastra visare, de la scopurile sale.
De exemplu, putem avea fantezii ca seful nostru este concediat, deoarece a furat banii companiei, si, surpriza, ni se ofera noua postul lui! Fantezia se serveste pe sine. Cererile noastre, asteptarile, dorintele, dorurile noastre dar si resentimentele ne coloreaza fantezia si rezultatele sale. Adevarata visare nu are de-a face cu asemenea rautati. Reactia ei este jucausa, asemanatoare celei a unui copil. Daca faci o grimasa, va scoate limba. In fata unei femei frumoase, se va lumina, plina de arome minunate si peisaje extraordinare. Visatul raspunde la ceea ce percepe, dar nu in mod simplist, prostesc, ci intr-un mod direct, spontan si creator.
Noi numim aceasta visare, “Imaginatie activa”.
 “Hrana sanatoasa” a inrudirii.
Imaginati-va un copil despartit de mama sa, la o varsta frageda. El plange si plange – si continua sa planga si la maturitate.
Cu ce se hraneste? Cu cuvinte. “Vorbitul vindeca”. Din pacate, vorbitul vindeca doar mintea. Nu poate avea efect asupra bietului corp, care inca tanjeste dupa mainile si mangaierile blande ale mamei, dupa sunetul dulce al alintarilor sale, dupa stralucirea ochilor si a zambetului sau.
Cuvintele doar infasoara mai bine, in jurul corpului in suferinta, povestea tragica a pierderii. Ele nu pot vindeca corpul de foamea care il mistuie. Doar “in-formand” creierul drept – prin Imaginatia activa care ii hraneste experientele traite, relatiile intrupate, sustinerea de care are atat de disperat nevoie – doar in acest mod poate fi abordat vidul lipsei de structura. In-formand creierul drept prin Imaginatie Activa, structurile de configuratie, denaturate de lipsa timpurie, pot fi descoperite si reconfigurate.
Cum putem in-forma creierul drept, prin Imaginatie activa? Cum functioneaza, de fapt?
Pentru inceput, printr-un terapeut sau orice alt fel de ajutor, creierul drept preia instantaneu sunetul urechii care asculta, privirea ochilor iubitori, simtirea mainii care mangaie corpul sau chiar si prezenta lui in apropiere. Jumatate din vindecare se face prin prezenta atenta, prin grija sau atingere.
Chiar si la distanta, creierul drept se comporta ca un radio, receptionand forma acestor frecvente iubitoare. Noi traim acest fenomen in viata cotidiana, atunci cand ne gandim la o persoana si ea ne suna in urmatoarea ora sau a doua zi. Imaginea chipului acelei persoane si emotia generata in creierul nostru drept, trimite un semnal localizat spre cealalta persoana, la fel cum o statie radio trimite semnale specifice pentru a fi receptionate. Rezonanta la ganduri subtile si sentiment sunt atributele creierului drept.
Ingrijirea personala a durerilor noastre
Datorita abilitatii creierului drept de a functiona asa cum am descris mai sus, nu trebuie sa asteptam ca sa functionam corect! Ajutandu-ne pe noi, altii ne pot stimula receptivitatea. Dar putem avea grija de pe noi insine, in acelasi mod. De fapt, fiind tot timpul prezenti in corpurile noastre, putem face ca acest lucru cu mai multa putere decat oricine altcineva. Avem nevoie doar sa ne intoarcem toate simturile in interior si sa ascultam propriile noastre nevoi.
Cu ce incepem? Cu corpurile noastre. Mai intai, incepem reconfigurarea configuratiilor de lipsa, avand grija de durerile si disconforturile din corpul nostru. Cand ne contractam de durere si incercam sa ne indepartam de ea, sustinem tiparul lipsei. Cand ne depasim impulsul natural de fuga si incepem sa ii oferim creierului drept, experientele, energiile subtile si sustinerea de care corpul nostru are nevoie, putem inversa configuratia negativa si crea  vindecare.
Iata cum putem face acest lucru:
Abordarea durerii personale
Inchideti ochii, respirati incet de 3 ori si numarati de la trei inapoi la unu. Vedeti cifra unu, inalta, clara si foarte luminoasa.
Acum, intoarceti ochii spre interior – in interiorul corpului vostru – lasati ca vederea voastra sa se duca in zona durerii fizice, emotionale sau mentale. Lasati-va in-formati de durere: Cum arata? Ce culoare are? Cum miroase? Are textura sau sunet? Este rece sau calda? Acuta sau surda? Uda sau uscata? Descrieti-va voua insiva, tot ce “vedeti” despre durere.
In timp ce facem acest lucru, veti fi impulsionati sa faceti ceva in legatura cu ceea ce “vedeti”. De exemplu, sa ne imaginam ca sunteti in-formati ca aveti o fractura mica a unui os. Cum puteti sa o abordati? Raspunsul se afla doar in propriile voastre impulsuri interioare. Va jucati, asa cum faceati cand erati copii. Improvizati. De exemplu, poate va va veni ideea sa umpleti crapatura cu o raza de soare. Sau poate veti avea impulsul sa o lipiti cu o pasta alba ca guma de mestecat. Gasiti-va propriile imagini. Ati primit imaginea interioara a unei fracturi si ii raspundeti tot cu o imagine.
Astfel, va hraniti creierul drept. Prin retelele neuronale, aceasta noua imagine ii este trimisa osului. Osul vostru, informat corespunzator, grabeste vindecarea.
Va rog sa nu credeti ceea ce va spun! In schimb, testati-o in mod activ. Cuvintele nu pot in-forma. Dar imaginile receptionate, traite complet si intrupate pot face acest lucru. Data viitoare cand va mai doare ceva, folositi imaginatia activa, ca sa va vindecati.
Reactia la in-formarea interioara
Durere – contractia – nu este singurul mod in care putem accesa creierul drept. Relaxarea ofera o in-formare la fel de potrivita. De exemplu, cand motaiti dar nu ati adormit inca, brusc e posibil sa simtiti ca sunteti invadati de senzatii neobisnuite, de culorii vii, lumini, imagini ciudate sau imagini juxtapuse. Aceste imagini (numite hipnagogice) reveleaza contururile din creierul vostru drept. Cand sunteti pe cale sa adormiti, iar stimulii exteriori sunt inchisi sau muti, creierul drept iese la suprafata ca o insula, din uitarea somnului.
Visele voastre va ofera un alt puzzle neterminat, la care puteti sa va aduceti propriul aport. De exemplu, visati ca sunteti inghititi de un torent de apa. Va treziti si simtiti ca va este frica. Dar, dupa ce contemplati putin, va dati  seama ca viata voastra este mult prea ocupata si ca voi nu mai detineti controlul. Ce e de facut, in acest caz? Va sunati, panicati, terapeutul? Posibil. Dar o modalitate mai buna este sa va asezati, sa inchideti ochii si va reintoarceti in vis. Aceasta metoda de a va aborda fricile este mai rapida si mai ieftina si va ofera posibilitatea de a fi liberi si independenti.
Iata cum ati putea proceda:
Abordarea visului
Inchideti ochii, respirati incet de 3 ori si numarati de la trei, inapoi la unu. Vedeti cifra unu, inalta, clara si foarte luminoasa.
Acum, reintoarceti-va in vis. Vedeti cum sunteti inghitit de torentul de apa. Cum va puteti salva singuri? Ati putea, de exemplu, sa va relaxati complet si sa va lasati purtati de apele involburate. In curand ajungeti pe o mare calma. Sau puteti sa va agatati de o creanga si sa urcati pe ea, pentru a iesi din apele involburate. Sau ati putea decide sa va scufundati, pur si simplu, la fundul apei, sa ramaneti acolo, devenind insasi apa, apoi sa iesiti la suprafata si sa va dati seama ca apele sunt calme. Vedeti ce se intampla. Cand simtiti ca miscarea s-a sfarsit, expirati si deschideti ochii.
Deci aveti multe optiuni. Dar va rog sa va amintiti acest lucru: atunci cand reintrati in vis, doar una dintre aceste posibilitati va iesi la suprafata. Imaginea din vis si optiunea pe care v-o ofera sunt si diagnostic si vindecare. Veti gasi rezolvarea unei imagini difícile, prin desfasurarea visului vostru activ si in cardul acestui proces va in-formati corpul de scaderea intensitatii furtunii fizice, emotionale sau mentale. Ati participat direct la propria voastra vindecare.
Dialogul cu creierul vostru drept
Veti fi satisfacut, daca doar reactionati la o durere sau la un vis? Cum ar fi daca ati vorbi direct, cu creierul vostru drept? Stiti ca are nevoie de ajutorul vostru, ca sa revina la starea de sanatate si sa ramana asa. Nu sunteti tentati sa aflati ce comoara se afla sub  semineul vostru emotional? Sa dati la o parte pietrele, care v-au limitat si v-au ascuns ceva? Sa va afundati nestingheriti in spatiul din voi, care tocmai s-a deschis?
Pentru asta, trebuie sa actionati. Trebuie sa puneti o intrebare si sa asteptati ca raspunsul sa ajunga la voi – nu in cuvinte, ci printr-o experienta 3D completa, cu sunet stereo. Creierul vostru drept este ca un copil bine ingrijit. Cu cat indraznesti sa ii pui mai multe intrebari, cu atat va fi mai activ, mai plin de viata si mai jucaus. Foarte curand, va materializa bucuros cornul abundentei din lumea sa ascunsa. Copilul vostru plangacios devenit un adult trist, se satura brusc.
Daca va dati atentie voua insiva, sunteti hranit, imbogatit, miscat si transformat. Vechea configuratie a pierderii si a saraciei se destrama, se transmuta si ajunge in taramul promis, al laptelui si mierii. Abundenta, bogatie, creativitate, bucurie, gratie divina, iubire, frumusete – toate rasarite din taramul interior. Ca sa ajungeti la acest lucru, folositi aceasta in-formare:
Dialogul cu propria voastra lume a visului 
Inchideti ochii, respirati incet de 3 ori si numarati de la trei inapoi la unu. Vedeti cifra unu, inalta, clara si foarte luminoasa.
Imaginati-va ca stati pe o pajiste si priviti cerul limpede, albastru. Va intindeti la soare, prindeti o raza de soare si o folositi ca sa desenati un cerc de lumina, in partea dreapta a cerului. Expirati si lasati bratele in jos.
Priviti in interiorul cercului de lumina si vedeti ce minuni apar in fata ochilor vostri. Cand ati vazut, daca e nevoie raspundeti direct. Sau daca imaginea va completeaza si va satisface, expirati si deschideti ochii.
Exista o varietate infinita de moduri de a lua legatura cu Sursa imaginara. Puteti obtine indicii despre cum sa faceti acest lucru, daca va modelati dupa poet. Poetul locuieste in teritoriu nimanui, cel dintre imagini si cuvinte. El ne scoate din modul nostru normal de a vedea imaginile, prin juxtapunere sau pe sarite, intr-un mod paradoxal sau prin efecte neasteptate, catre schimbari bruste de directie. Configuratiile dense sunt inlaturate, iar unele noi se reconfigureaza. Puteti invata foarte multe din maiestria poetului.
Reamintiti-va ca creierul vostru stang vrea sa discrediteze tot ceea ce tocmai ati citit. Creierul vostru drept, in schimb, prinde momeala tiparului, imaginii, atingerii, sunetului, mirosului si gustului.
Va veti hrani copilul interior, cu mancarurile sanatoase ale imaginatiei? Daca veti proceda asa, nu numai ca va veti vindeca, dar va veti si propulsa catre aventuri noi si incitante. Ca si Itzik din Cracovia, daca veti participa activ in propriul vis, veti descoperi comorile ascunse in inima voastra. Acolo se afla mostenirea innascuta legata de sanatate, de abundenta, de fericire si de o viata echilibrata.
Sursa: editura foryou

marți, 2 august 2011

A INCEPUT POSTUL SFINTEI FECIOARE MARIA. DESPRE ADORMIREA MAICI DOMNULUI. DIN MINUNILE SAVARSITE DE SFANTA MAICA IN ZILELE NOASTRE. NU INCETATI SA VA RUGATI LA EA, CA E GRABNIC AJUTATOARE SI MULTMILOSTIVA!

“Veniţi cetele creştineşti să ne adunăm la Sfânta Pruncă, care lăsând toate bucuriile din lume, se duce ca o jertfa în Biserica Domnului de către Sfinţii săi Părinţi, pentru mântuirea noastră, şi ca o mulţumire să o cinstim cu cântări prăznuind duhovniceşte, iar lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!”

Postul Adormirii Maicii Domnului a fost rânduit să fie ţinut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune şi post. Timp de două săptămîni, pînă pe 14 august inclusiv, ne înfrânăm trebuinţele biologice, purificîndu-ne la trup şi suflet. Ne aducem aminte de virtuţile Născătoarei de Dumnezeu încercînd să ne apropiem de ele prin propriul comportament.
Postul Sfintei Marii precedă praznicul Adormirii Preacuratei Fecioare Maria şi este mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. La finalul postului, ultimul din cadrul anului bisericesc, vom sărbători Sfânta Maria Mare, pe 15 august.
Dar este bine să ştim cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieţii de la noi la cer. Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul şi Atotputernicul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă.
Şi venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramură de finic, după cum la Buna Vestire îi adusese un crin. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că trebuie să părăsească lumea şi pământul acesta, s-a întors acasă cu multă bucurie şi şi-a gătit casa ei cu lumânări şi cu tămâieri; şi rugându-se, a ieşit din casă şi s-a dus la muntele Măslinilor, unde avea adeseori obiceiul să se roage Prea dulcelui Său Fiu şi Dumnezeului ei Iisus Hristos.
Deci, ducându-se în Muntele Măslinilor şi rugându-se Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, s-a făcut o minune mare şi prea slăvită: măslinii şi toţi copacii de pe muntele acela, şi toţi pomii roditori de acolo, când s-a închinat Ea, s-au închinat şi ei cu dânsa până la pământ. Şi de câte ori se închina ea, şi copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare şi de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieţii. După aceasta, s-a întors acasă şi s-a făcut un cutremur mare, încât s-a cutremurat locul unde era casa ei. Şi ea a căzut la rugăciune şi a aprins iarăşi lumânări şi tămâie, şi a chemat pe toate sfintele femei împreună vieţuitoare cu dânsa, pe sfintele mironosiţe şi pe prietenele ei, şi le-a spus: „Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu şi Dumnezeul meu”. Şi s-au întristat foarte şi au plâns mult sfintele femei şi mironosiţele şi toate acele sfinte văduve şi fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu şi învăţăturilor ei.
Deodată s-a făcut un vifor mare şi un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fuseseră trimişi la propovăduire) să ia parte la cinstirea şi îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria.
Şi când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinţii mei ucenici şi ai Fiului meu Apostoli şi ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri şi de acolo să vă ajut”.
După aceasta, dumnezeieştii apostoli, îndată ce Maica Domnului şi-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii şi milioane de cântări îngereşti în văzduh, care lăudau şi cântau cântări pentru ieşirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Şi au început a cânta şi ei, ca şi îngerii în văzduh. Şi luând patul acela cu preacuratul şi preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt.
Şi petreceau şi cerul, şi pământul – adică şi oamenii, şi îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt. Mergând ei astfel şi auzindu-se cântările şi simţindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; şi unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie şi să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toţi cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit şi nu mai vedeau nici de unde au venit şi nici unde mergeau! Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă braţele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leşinat şi aproape mort. Şi cerea iertare Maicii lui Dumnezeu şi cei orbiţi, şi cel căruia i se tăiaseră mâinile.
Şi atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi, şi atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi! Şi aşa s-au săvârşit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toţi să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos şi mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!”.
Şi mergeau cu toţii împreună. Mergeau chiar şi cei ce zavistuiau mai înainte, cântând şi mărturisindu-şi păcatele lui Hristos Dumnezeu, şi căindu-se ei de greşeala cea mai dinainte, lăudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a ţinuse păcatul lor, ci îi iertase pe toţi şi le dăduse vindecare.
Şi ajungând la Ghetsimani, au pus preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu în mormânt de piatră nouă, care era întocmit de mai înainte, şi punând piatra pe uşa mormântului, au auzit trei zile şi trei nopţi cântări îngereşti împrejurul mormântului Maicii Domnului.
sursa; bizantina.ro
DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI SAVARSITE IN ZILELE NOASTRE
Minunile Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu
 Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.
La nunta din Cana Galileii, Maica, plină de milostivire i-a zis Fiului: „Nu mai au vin!, iar Fiul i-a zis că nu a venit ceasul Lui de lucrare mântuitoare, rânduit de Tatăl din veșncie. De aici, Maica vieții nici nu Îl mai roagă nimic, pentru că știe că El cunoaște și iubește fiecare clipă și gând al ei. Spune doar: Să faceți ceea ce El vă va spune“, cuvinte care peste milenii sunt deviza, sfatul, porunca supremă a Maicii: Să facem ceea ce spune El. De aceea, în Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ea arată spre El: „Să faceți ceea ce vă va spune El“.
Hristos – în gingășia și iubirea lui de Dumnezeu îi împlinește dorirea Mamei Lui încă înainte de a-L ruga, simte infinit fiorul și suspinul Maicii, iar pe Cruce, în durerile morții, o încredințează ucenicului iubit. Și fiind cu Trupul în mormânt, cu sufletul în iad ca un Dumnezeu, sfărâmând baierele morții, fiind în rai cu tâlharul și pe Tron împreună cu Tatăl, toate umplându-le, El, Dumnezeul Cel necuprins, are grijă de Maica lui, prin al cărei suflet au trecut durerile morții de fiu. Hristos plânge în ceruri de durerea Maicii Lui și o mângâie încă înainte de înviere, șoptindu-i – așa cum au văzut Sfinții Părinți în vedenie – „Nu te tângui pentru Mine Maică, pe Cel ce fără de sămânță M-ai născut. văzându-Mă zăcând în groapă, fără suflare, Căci voi învia și Mă voi preaslăvi și voi înălța întru slavă pe toți cei ce cu credință și cu dragoste te cinstesc pe tine“ (Axionul din Sâmbăta cea Mare, Sâmbăta pogorârii la iad a Mântuitorului).
De aceea minunile Maicii Domnului, revărsate prin icoanele sale făcătoare de minuni sunt răspunsul plin de iubire dumnezeiască a Fiului ei și Dumnezeu la durerea sufletului ei de mamă. Aceste minuni sunt străfulgerări de lumină necreată asupra universului, sunt lumini de restaurare prin har a firii căzute, puteri de vindecare din boală și din moarte, revenirea sănătății spirituale și trupești, sau doar fiorul sfânt de îndreptare pentru păcătoși, un suspin interior a ființei care deschide omului împovărat de întuneric conștiința morții și a vieții veșnice, a inutilității atâtor griji pe pământ, a trecerii noastre dincolo și a rămânerii noastre în țara de dincolo de veac. Minune negrăită este și lumina perpetuă care se revarsă pe chipurile oamenilor străluminați de icoana sfântă, și schimbarea fundamentală a vieții pentru mulți dintre ei. Alții, văzând atâta noian de durere, atâta boală și suferință, își înmoaie sufletul și plânsul lor interior, compătimitor atâtor suspine și vaiete ale acestei lumi aduce lumină în lume. Aceasta este minunea cea mai mare pe care Maica Domnului – prin icoanele sale făcătoare de minuni – o săvârșește pururea în inimile celor ce se închină ei – la Mănăstirea Hadâmbu sau aiurea.
Mii de oameni au istoria lor de spus, unii au fost vindecați de boli, alții de primejdii sau de suferințe grele, păcatele li s-au șters prin rugăciune, spovedanie și Sfântul Maslu, alții au simțit în inimă fiorul dumnezeiesc al locului, mii de însemnări în cărțile de onoare ale mănăstirii vorbind despre acest simțământ negrăit, dar evident în frumusețea și efectivitatea sa harică.
Maica Domnului aduce lumină oamenilor. Ea a născut pe pământ „Lumina lumii“, ea e purtătoarea de lumină sfântă în toată istoria și veșncia (Theotokos photophoros). Uneori e doar lumina văzută, adusă celor orbi, alteori e lumina sfântă a înțelegerii adevărului vieții, a finalității eterne a firii umane:
„Pe data de 1 octombrie 2006 am pășit pentru întîia oară la mănăstirea Hadâmbu. Mulțumesc binefăcătorilor mei care m-au adus și m-au închinat la icoana Maicii Domnului. După ani de zile în care nu puteam suporta lumina, Maica Domnului s-a milostivit asupra mea și suport lumina naturală. Mare minune! Mulțumesc Maicii Domnului“ scrie Elena L. în ziua de 25.11.2006.
Doamne Iisuse Hristoase,, Dumnezeul nostru, îți mulțuimim că ai adus raiul pe pământ!“ Bogdan Iulian Catalin ș Beatrice 6 12.2006.
Minunile Maicii Domnului
Sunt mii de istorisiri, spuse sau nespuse, vestite sau păstrate în taina sufletelor despre minunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Oamenii bolnavi sufletește au plecat vindecați, dureri ascunse, suferințe vechi și boli incurabile, infirmități sau cancere, neputințe spirituale sau blesteme vechi, toate se șterg în lacrimile Maicii Domnului, care a primit de la Fiul ei iubirea infinită și nesfârșită pentru neamul omenesc.
O înțelegere tainică, plină de iubire, un dialog mai presus de cuvinte se țese între sufletul deschis în rugăciune și Maica Domnului, prezentă în har în icoana ei. Dureri inexprimabile își găsesc alinarea, și recunoștința credincioșilor vindecați clădește Biserica interioară din suflete. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preotul se roagă: “Mulțumin pentru toate câte le știm și nu le știm, pentru binefacerile Tale arătate și nearătate“, recunoscând cât de limitat e accesul nostru la tainele lui Dumnezeu, cât de puțin știm despre minunile care se petrec cu noi, câte binefaceri și daruri primim de care nu suntem conștienți, câtă lumină strecoară Maica Domnului în suflete și câtă bucurie ne așteaptă pe cei ce vom asculta adierea acestei lumini și vom înmulți acea lumină în sufletele celorlalți. Așa e la Hadâmbu. Oamenii gârboviți de durere și de păcat, plini de rănile răutății lor sau a altora urcă dealul și își pleacă genunchii la icoana Răsăritului de soare ceresc. Și se ridică de la rugăciune ușurați, “însuflețiți de Dumnezeu“ (așa cum spunea un pelerin), de data aceasta împovărați de darurile și de îndurările Lui. În iubirea de mamă a Fecioarei, fiecare om se adăpostește ca la sânul mamei, care știe tot ce vrea pruncul fără ca acesta să i-o spună, nici măcar prin plâns. O extensie teologică se realizează prin închinare: dragostea Maicii pentru Pruncul dumnezeiesc devine dragoastea Maicii Bisericii pentru întregul neam al lui Hristos și pentru fiecare om în parte, firmitură unică din Trupul euharistic al lui Hristos care este Biserica.
Dacă toate aceste miracole evocate pîna acum s-au petrecut în prezența unui număr foarte mare de martori, atât din rândul monahilor, cât și din rândul credincioșilor ce s-au închinat la Hadâmbu de-a lungul ultimilor ani (fapt care face să sosească astăzi la mănăstirea Hadâmbului autobuze cu pelerini din toate colțurile țării), mai există o suită de minuni trăite de creștini în taina sufletului lor, pentru care depun mărturie în fața întregii lumi pentru miracolele săvarșite de cele patru Icoane Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea din Dealul Mare.
Menționăm doar cateva dintre ele, eroii acestor întâmplări dorind să-și păstreze anonimatul. O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, chiar în acest an (2009), o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: “Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului”, a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești. Mulți se îndoiesc, alții spun că e o întâmplare, alții caută explicații științifice lucrărilor lui Dumnezeu în creație. Dar credinciosul împovărat, ostenit de călătorie, bolnavul care simte mireasma de har, baba înlăcrimată la icoana făcătoare de minuni, aceștia știu mai mult decât toți, și nimeni și nimic nu îi poate clinti din determinarea lor de a ajunge, cu orice preț, la mănăstirea Maicii Domnului.
Vindecați de cancer
Văzute și nevăzute, minunile au schimbat viețile oamenilor. În luna ianuarie a anului trecut, o ieșeancă a fost vindecata miraculos de cancer. Povestea femeii, așa cum a lăsat-o scrisă pe unul din caietele de la Hadâmbu, impresionează. “Acum zece luni am fost diagnosticată cu o boala necruțătoare: cancer. Spaima care a cuprins toată familia mea a fost crâncenă. Cu un băiețel de cinci luni acasă, singura putere de a trece de această încercare a fost de aici (Sfânta Mănăstire Hadambu), de la acest Sfânt Locaș unde, în fața icoanei făcătoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toată suferința. Nu am cuvinte de a mulțumi în fiecare zi Maicii Domnului și bunului Dumnezeu pentru că sunt în viață și am trecut cu bine de groaznica operație. Mulțumim părintelui stareț Nicodim care mi-a fost alături mie și familiei mele și care nu a ezitat nici un moment să ne sprijine și să ne ajute cu Sfintele Rugăciuni. Oriunde m-aș duce, gândul meu și toată speranța mea este aici, căci acesta este locul care m-a vindecat”, a scris, pe cartea ce se află la Mănăstirea Hadâmbu, Nicoleta D.
O altă femeie, tot diagnosticată cu cancer, și-a gasit vindecarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. “Pot spune că am fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-mi dădeau șanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu și la Maica Domnului care au făcut minuni cu mine. Doctorul a spus că mă pot vindeca prin tămăduirea sufletului și atunci mi-am amintit de Mănăstirea Hadâmbu, de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la mănăstire și m-am rugat. După aproape o lună de zile am început să merg. S-a întâmplat o minune Dumnezeiasca”, a lăsat scris Luminița O. în anul 2005.
Maria M. Scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că m-a învrednicit să scap de durerea pe care am avut-o la mâna dreaptă“.
O altă credicioasă scrie tremurat pe același caiet voluminos:
„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos, și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul dat.
„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).
Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în Duminica a IV a după Paști, a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru ajutor.
27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului. Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“
În ziua de 12 07 2009 este scris: „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008 am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm. Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.
Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. “În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (…) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident”, a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. “Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Misiunea noastră, a călugărilor este să ne rugăm pentru fiecare om. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat”, a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.
Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE