Se afișează postările cu eticheta postul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta postul. Afișați toate postările

joi, 1 august 2013

Ritual postul Maicii Domnului


A inceput postul " Maicii Domnului" si am inteles ca in acest post
e bine sa incepi un ritual cu luni,zi in care nu se mananca nimic
pana a doua zi,dupa care se ia putina paine si apa,omul nu trebuie
sa se sature,timp in care se tine candela aprinsa sau o lumanare.
Saptamana urmatoare se tine marti si tot asa pana se ajunge la
duminica,timp de 7 saptamani si astfel omul e mantuit de nevoi.
Acest post e cel mai deosebit,in sensul ca daca e tinut cu
sfintenie si pocainta dorintele se materializeaza,se indeplinesc.
ASA SA NE AJUTE PREACURATA MAICUTA DOMNULUI!

PS.Se citesc paraclisele Maicii Domnului in aceasta perioada si
Visul Maicii Domnului.

Primit pe mail

marți, 19 martie 2013

Postul Paştelui începe luni, 18 martie


Postul Mare sau Postul Paştelui, care precede sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, începe luni în Biserica Ortodoxă. Potrivit site-ului Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, care anul acesta va fi sărbătorită duminică, 5 mai, are loc între 18 martie şi 4 mai, inclusiv.

Postul Paştelui, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă, menţionează pr. prof. dr. Ene Branişte în lucrarea “Liturgica Generală” apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1993.
Acest post a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime.
Durata de 40 de zile a Postului Paştelui se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; patruzeci de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice ş.a.m.d.
După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză) şi se posteşte până în seara Sâmbetei din săptămână Patimilor, inclusiv.
Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei care pot să ţină, post complet sau, pentru cei mai slabi, ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vineri şi sâmbătă) din Săptămâna Patimilor.
Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn.
În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri, inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara) iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.
Postul Paştelui este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică şi durează 40 de zile, dar nu începe luni, ca la ortodocşi, ci în miercurea numită a Cenuşii (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică la apuseni presărarea cenuşii pe creştetul capului.
Catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, mâncând de dulce.
Sursa: www.financiarul.ro

miercuri, 23 noiembrie 2011

Postul Craciunului si deciziile politice firesti + haosul cotidian

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com


Astazi avem mai multe stiri. Romanesti, prin asta intelegandu-se infioratoare. Oribile. Incredibile si dureroase, lovind in mod egal in toata lumea. Voi incepe cu ceea ce e sigur. Apoi voi trece la potentialitati. Care, stim deja, intotdeauna se realizeaza. Murphy nu trebuia sa se nasca in America si sa spuna pilde in limba engleza, pentru ca tara in care legitatile sale se manifesta acut este una singura: Romania.
Realizari: ieri parlamentul format din alesii poporului a decis: maidanezii vor putea fi eutanasiati. Pentru ca sunt agresivi (unii dintre ei), pentru ca locul lor nu este pe strazi (corect, dar nici in groapa comuna inainte de a le veni vremea) si pentru ca, in general, conform ONG-urilor, de pe urma crimei se vor castiga banuti. Ce zic eu banuti? Banoi! Purcoaie! Exista cineva in tara asta, “pe felie” cu cine trebuie, care a descoperit ca se pot scoate bani si din piatra seaca. Sau ma rog, din maidanez mort. Din pensionar viu. Din profesor neplatit la timp. Si tot asa. Veti spune: da, dar vor putea fi eutanasiati numai dupa ce se va organiza consultarea populatiei. Consultarea populatiei? Ma faceti sa rad! Stiti ce a declarat aici primarul unui sector din Bucuresti? Ca va cere opinia tuturor presedintilor de asociatii de proprietari. Ei urmand a se exprima in numele populatiei. Pe aceasta linie ma intreb si de ce mai votam. Ar trebui sa ii lasam pe presedintii de asociatie/sefii de la serviciu (care avem asa ceva…) sa decida in numele nostru. Ce rost mai are sa facem alegeri? Referendumuri? Ca se cheltuiesc bani. Mai bine desemnam un om- paznicul blocului, sau presedintele asociatiei, sau incasatorul de la lumina… si-l lasam pe el sa se exprime in numele populatiei. Ce atata consultare a populatiei? Sa si voteze in locul nostru. Ce conteaza ca de “rezultatele” optiunilor lor ne vom “bucura” cu totii? De la maidanez la om al strazii, de la angajat la pensionar, de la persoana cu dizabilitati la orice alta categorie sociala vulnerabila? Nu conteaza. Ideea in Romania e sa ucidem. Cat mai multi si cat mai repede. Nu stiu ce credeti voi, dar parerea mea e ca e ceva foarte rau cu poporul nostru. Avem un trecut sangeros si viitorul promite sa ne aduca acelasi lucru. Unde te uiti, in istoria Romaniei, vezi sange. Al dacilor care s-au luptat cu romanii. Apoi cu turcii, cu ungurii, cu aliatii si apoi cu nemtii. Al detinutilor politici. Ulterior, adica in zilele noastre, al pensionarilor. Al bolnavilor. Al politistilor. Al copiiilor care se nasc fara vreo sansa in viata si mor la fel. E ceva rau cu poporul nostru, ceva foarte rau. De cate ori se ia cate o decizie inrosita de sange… e post. Sau mare sarbatoare religioasa. Ne mai miram ca Romania a decazut atat? Romania a executat oameni de Craciun (de Craciun, pentru numele lui Dumnezeu!). Romania a decis, in timpul postului Craciunului, masacrul populatiei canine. Ce urmeaza? O dara rosie de sange care va indica, pe hartile lumii, localizarea Romaniei…


In alta ordine de idei presedintele de ieri al Senatului a fost exclus din partid. Cu aproape majoritate. A urmat un discurs din care n-am inteles bine ce va face- se va duce in alt partid, isi va face unul nou, sau va ramane independent- si cererea de revocare a sa, din partea partidului, de la conducerea Senatului. Cu asa o opozitie nici n-are nevoie puterea sa se strofoce sa lupte. E suficient sa astepte- politicienii opozitiei se decimeaza intre ei. Ca poporul roman. Acum urmeaza, pentru opozitie, muscari de degete (parerea mea, caci cred ca vor pierde sefia Senatului) si felicitari, masa si dans in randul puterii. Nimic nu e mai placut decat sa vezi ca adversarii tai sunt idioti. Si, in loc sa se concentreze pe lupta politica din exteriorul partidului, se focuseaza pe ranile interne si incep sa si le sfasie cu ciocul, precum o pasare nebuna.
Cu realitatea am vazut cum stam. Poate la capitolul “promisiuni/potentialitati” o fi mai bine. De exemplu Hidroelectrica (cel mai mare si mai ieftin producator de electricitate) s-a dus la ANRE (autoritatatea nationala de reglementare in domeniul energiei) si a cerut, pentru la anul, majorari de tarif pentru populatie…. de pana la 50%. 50%!!! In timp ce asa numitii baieti destepti (aia pe care ii tot clameaza autoritatile dar nu-i gasesc/executa niciodata) vor suferi majorari de vreo 3%. In conditiile in care ei oricum beneficiaza de o energie electrica de vreo 3 ori mai ieftina decat ceea ce I se factureaza populatiei. Probabil ca, in virtutea metodelor propagandistice brevetate, va iesi un oficial si ne va spune: nu acceptam marirea costurilor pentru populatie cu 50%. I-am obligat sa scumpeasca numai cu 10-15%. Deci, aplaudati-ne. Si romanul, fraierit inca o data, va aplauda frenetic in timp ce se va intoarce catre vecinul de cotet si ii va spune: ai vazut ca nu-s chiar asa de rai? Le pasa de noi. Nu i-au lasat pe aia sa faca ce vor. Cu regret va informez, dragi concetateni, ca asta se face in Romania in ultimii ani- se pune pe tapet o scumpire exagerata, ceva care, sosit brusc, ar putea duce la miscari sociale adevarate- si apoi se instituie tot o scumpire, dar ceva mai mica. E ca si cum i-ai spune unui om ca o sa cada in prapastie in urmatoarele 5 secunde. Daca ii spui insa ca ai prevenit alunecarea, si o sa moara de innec in urmatoarele 5 minute… iti va fi recunoscator pe viata. Pentru ca ai inlocuit un pericol imens iminent cu altul, la fel de mare si de iminent, dar impachetat mai bine.
Pensionarii romani au protestat ieri in piata Victoriei. Ii durea de veniturile lor, de dubla impozitare a pensiilor, de neindexare, de impingerea batranilor Romaniei la periferia societatii. Credeti ca a sosit cineva sa discute cu ei? Nu. Ministrul care in mod normal ar trebui sa se ocupe de negocierile din domeniu si-a vazut de treaba pana a gasit niste camere de televiziune. Si atunci a declarat, ritos, ca “manifestarile publice nu aduc bani la buget”. Si ca nu-s bani. Lipsa confirmata, fireste, de achizitiile si cheltuielile nebunesti comise de executiv. Ura, sa ne bucuram! Cine iese in strada… o face pe cont propriu. In sensul ca poate urla pana face lariginta, poate sta acolo pana ingheata sau poate sa se apuce de furat. O paine. O haina. Si atunci oamenii legii vor fi asmutiti pe nenorocit, justitia il va condamna si alesii poporului vor molfai in continuare cozonacul public, linistiti ca nimeni nu va mai indrazni, a 2-a oara, sa ii conteste.
Pentru ca, nu-i asa, avem cei mai buni alesi din lume. Ei stiu perfect ce trebuie facut, cand trebuie facut, iar daca poporul nu simte… inseamna ca e nesimtit. Deoarece… “Vestile nu sunt foarte bune. Europa se intoarce spre austeritate”. Ce urmeaza atunci? Noi taieri de pensii, de salarii si noi majorari de preturi. Nimic nou sub soarele Romaniei. Romanii se intorc la austeritate cand nici macar n-au apucat sa beneficieze de prosperitate. Nu stiu de ce dar ma astept ca rata sinuciderilor sa creasca. Nu pentru ca vin sarbatorile, dupa cum ar spune statisticienii, ci pentru ca vine viitorul. Care, pentru romani, suna din ce in ce mai rau.
O fi mai bine prin lumea asta mare. Sau nu. 
Ungaria tocmai si-a majorat TVA-ul la 27% pentru 2012. Cel mai mare nivel din UE. Ce deducem? Ca se poate intotdeauna si mai mult. Romanii au doar 24% TVA. Si cele mai mici venituri. Inseamna ca mai este loc pentru scumpiri. Inca nu a murit tot poporul.
Costurile mobilizarii fortelor de ordine pentru miscarea Occupy Wall-Street s-au ridicat la 13 milioane de dolari, sustin autoritatile americane. Pai exista 2 posibilitati: ori nu mai lasati pe nimeni sa se adune, ii luati la baston cand ii vedeti in public 2 cate 2- ca poate sunt special organizati ca sa conteste puterea- ori demisionati voi, politicienii. Si ii lasati pe altii, mai putin intelesi cu bancile, sa conduca si sa faca ceva si pentru popor. Dar cum sa faci asa ceva? Sa demisionezi! E rusinos! Numai cine are onoare practica demisia. Si politicienii nu-si permit sa fie onorabili.
Ultima veste a zilei de azi, pentru articolul meu, vine tot din Romania: ziua de 22 decembrie a fost desemnata de catre Parlamentul Romaniei ziua Victoriei Revolutiei Romane si a Libertatii. Cred cu tarie ca politicienii nostri sunt iresponsabili, inconstienti. Sa riste sa le aminteasca romanilor ca, relativ recent in istoria tarii, si-au putut schimba viitorul. In rau, fie spus, dar au avut forta de a-si impune decizia. In ciuda unui aparat de represiune puternic. Despre victorie… am dubii. Nu a reusit revolutia, ci s-a schimbat un lider. Nebun, dictator, cum vreti, numai ca patriot. Si s-a inlocuit cu ce traim pe pielea noastra. 
Cat despre Libertate… inca ma mai intreb :
Cat de liber poti fi cand mori de foame?…


Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate

marți, 15 noiembrie 2011

POSTUL CRACIUNULUI (15 noiembrie – 25 decembrie)

Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.
Cum trebuie sa postim?
Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.
Cititi va rog si:
Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism
A inceput Postul Nasterii Domnului. Va dorim multe roade duhovnicesti

Sursa: Saccsiv’s Weblog

15 NOIEMBRIE- INCEPUTUL POSTULUI NASTERII DOMNULUI

Parintele ILIE CLEOPA » DESPRE POST
INVATACELUL: Spun unii ca sfantul apostol Pavel are alta invatatura despre post decat Mantuitorul. Poti lamuri acest lucru ?
PREOTUL: Postul – dupa marturisirea marelui Vasile – este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: “Cucereste-te si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este porunca postului. Caci in rai s-a dat aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam: Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16–17)”.
Prin cuvantul “post” noi intelegem o infranare de la mancaruri, dar si de la toate dorintele rele, pentru ca crestinul sa-si poata face rugaciunea cu usurinta si sa impace pe Dumnezeu, sa-si omoare poftele si sa castige harul lui Dumnezeu (Marturisirea Ortodoxa, Partea a IlI-a, Rasp. la intreb, a 7-a). Postirea este o fapta de virtute, cu lucrare de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci un mijloc de mantuire.
In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca este o jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care le avem fata de Dumnezeu. Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si al sarguintei noastre spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii Sai, care nu au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, rasp. la intreb. 14, p. 327).
Rostul postului este folosul trupului si al sufletului, pentru ca intareste trupul si curateste sufletul, pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea si Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies., 34, 28; Deut. 9, 18; Jud., 20, 26; I Regi, 7, 6; Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Si Iisus, fiul lui Sirah, zice: “Nu fi nesatios intru toata desertaciunea si nu te apleca la mancari multe. Ca in mancarile cele multe va fi durere, iar nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesat, multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata” (37, 32-34).
Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei, 4, 2 , Luca, 4, 2); si tot Mantuitorul ne invata cum sa postim (Matei, 6, 16-18). El ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei, 17, 21; Marcu, 9, 29). Posteau, de asemenea, sfintii apostoli si ucenicii lor (Fapte, 12, 2-3; II Cor., 6, 5); ei au randuit postul pentru crestini (Asezamintele Sfintilor Apostoli, Cartea a V-a, cap. XIII).
Iata cateva situatii in care Sfanta Scriptura pomeneste despre post; Moise a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Ies., 34, 28; Deut., 9, 9-18); Daniel, de asemenea, a postit (9, 3; 10, 3). Postul este de folos in vremea judecatilor lui Dumnezeu (Ioel, l, 14; 2, 11-12; Iona, 3, 4-7), in vreme de nenorociri si primejdii (II Regi, 1, 12 ; Matei, 4, 3) si este bun in vederea izbavirii de primejdii viitoare (Ioel, 2, 12; Iona, 3, 4-5). Postul este bun in vremea suferintelor Bisericii (Matei, 9, 15; Luca, 5, 33-35) ; in vremea suferintelor altora (Ps. 13, 3 ; 14, 23). Postul trebuie insotit de rugaciune (II Regi, 12, 16; Ioel, 2, 15-17; Dan., 9, 3; Luca, 2, 37; I Cor., 5, 7), de marturisirea pacatelor (I Regi, 7, 6; Dan., 9, 3-6) si de smerenie (Deut., 9, 18). Postul este bun pentru intoarcerea la Dumnezeu (II Par., 20, 3; Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12), ca si in vremea de intristare (Jud., 20, 26; II Regi, 1, 12; Ps. 34, 12-13; 68, 12; Dan., 10, 2-3).
Sfintii parinti ai Bisericii lui Hristos lauda si recomanda postul cu multa staruinta. Iata ce spune sfantul Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesatioase, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza” (Omilia a X-a la Cartea Facerii, cap. I).
Postul se savarseste in mai multe feluri si anume:
a) Ajunare desavarsita – atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.
b) Postul aspru sau uscat, sau ajunarea propriu-zisa, cand mancam numai spre seara mancari uscate: paine si apa, fructe uscate, seminte etc.
c) Postul obisnuit sau comun – cand mancam la orele obisnuite, dar numai mancari de post, adica ne infranam doar de la mancarile de dulce (carne, peste, branza, lapte, oua, vin, grasime s.a.).
d) Post usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum este prevazut in Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.
Posturile de o zi in cursul anului sunt in zilele de miercuri si vineri, ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua taierii Capului sfantului Ioan Botezatorul (29 august), precum si ajunul Botezului Domnului (6 ianuarie), post asezat din vremea cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciuni spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul Nasterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) si Postul Sfintilor Apostoli; randuiala dupa care se tin aceste sfinte patru posturi este scrisa in Tipicul cel Mare al Bisericii.
INVATACELUL: Nu cumva e o exagerare ? Omul poate sa manance orice mancare, fiindca mancarea nu spurca pe om. De aceea, nu trebuie sa facem deosebire intre mancarele de post si cele de frupt (dulce), fiindca toate sunt la fel de curate, dupa cum a spus Mantuitorul: “Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om”. Si mai departe tot El da explicatii, la insistentele sfantului Petru: “Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara, iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om?” (Matei, 15, 11-18). Deci, nu are rost sa facem deosebire intre mancari, ca si cum prin unele (de post) ne-am mantui, iar prin altele ne-am spurca isi ne-am osandi.
PREOTUL: Este adevarat ca nu prin mancari se spurca omul, pentru ca ele toate sunt curate. Dar aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa mai existe post. In cele de mai sus ti-am aratat – dupa Sfanta si dumnezeiasca Scriptura – ca postul este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu, apoi ti-am dat numeroase citate biblice ca marturii despre legea postului si folosul lui. Scopul postului nu este numai de a face deosebiri intre unele mancari, ci si de a disciplina trupul si puterile sufletesti spre usurare si curatire de pacate. Daca sfintii prooroci, sfintii apostoli si toti sfintii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea, apoi ei nu ar mai fi postit atat de mult in viata lor si nici nu ar fi lasat oamenilor invatatura sa posteasca.
Citatul invocat aici de dumneata nu are nici o legatura cu dezlegarea posturilor, ci se refera numai la obiceiul fariseilor si al carturarilor de a nu manca cu mainile nespalate. Mantuitorul talcuieste sfintilor Sai ucenici si apostoli cele ce nu intelegeau, spunandu-le ca a manca cineva cu mainile nespalate (situatia in care se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, caci necuratia omului nu vine din afara, ci din launtru, adica din inima lui, asa cum adesea din inima fariseilor si a carturarilor fatarnici ieseau cuvinte pline de hula, de ura, de zavistie si pizma la adresa Mantuitorului, si acelea erau care ii spurcau pe ei. Mantuitorul nostru si Dumnezeu, vazand in inima lor aceasta necuratie duhovniceasca, ii mustra numindu-i “orbi”. Carturarii aveau nevoie sa-si spele inima de ura, de zavistie, de pizma, de fatarnicie, pentru a se curati inaintea lui Dumnezeu, iar ei, fatarnicindu-se, se aratau ravnitori in obiceiurile lor de a-si spala negresit mainile cand stateau la masa, ca si cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seama si mai placut lui Dumnezeu. Asadar, acesta este intelesul adevarat al textului invocat de dumneata. Prin Cuvintele acestui citat Mantuitorul n-a zis catre ucenicii Sai “Sa nu mai postiti” si nici nu putea sa spuna aceasta, cata vreme El, fiind fara de pacat (Matei, 28, 24; Ioan, 8, 46, II Cor., 5, 21; 4, 15 s.a.), a postit pentru noi si pentru mantuirea noastra timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Matei, 4, 2; Luca, 4, 2).
INVATACELUL: Exista, totusi, un text oare imi da de gandit. Scrie Apostolul: “Acestia (invatatorii mincinosi ce se vor ivi) opresc de la casatorie isi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a facut spre gustare cu multumire, pentru cei credinciosi si pentru cei ce au cunoscut adevarul, pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de (lepadat daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune… Caci deprinderea trupeasca la putin foloseste, iar dreapta credinta spre toate este cu folos, avand fagaduinta vietii de acum si a celei ce va sa vina” (I Tim., 4, 3-8).
PREOTUL: Unora le convine sa manance mereu de toate, fara deosebire, sa dezlege fraul postului si sa faca larga calea pantecelui. Dar pe noi ne invata Mantuitorul nostru Dumnezeu ca demonii nu ies din oameni “decat numai prim rugaciune si prin post” (Matei, 17, 21). Sfintii Sai ucenici si apostoli slujeau Domnului postind, dupa cum este scris: “Si pe cand slujeau Domnului si posteau…” si iarasi: “Atunci, postind si rugandu-se, si-au pus mainile peste ei si i-au lasat sa plece” (Fapte, 13, 1-4); si iarasi spune marele Pavel, aratand ca nici in suferintele sale nu lasa postul: “in batai, in temnite, in tulburari, in osteneli, in privegheri si posturi” (II Cor., 6, 5).
Deci, de cine trebuie sa asculte crestinii? De Hristos Dumnezeul nostru si de sfintii si dumnezeiestii Lui apostoli, sau de cei ce strica si rastalmacesc intelesul Scripturii (II Petru, 3, 16-17)? Citatul care iti da de gandit nu se refera la anularea postului. Prin el este combatuta ratacirea vechilor eretici, de pe acea vreme (gnosticii), care opreau cu desavarsire casatoria si mancarea de carne; iar acest lucru nu-l faceau pentru o vreme, cum facem noi in vremea postului – ci pentru totdeauna opreau casatoria, spre a nu se inmulti “materia”, iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat.
INVATACELUL: Nu cumva postul este ceva indiferent, neutru ? Adica nu este nici bun, nici rau si, ca atare, prin el nu ne putem face noi mai placuti lui Dumnezeu. Apostolul graieste: “Nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca nu ne lipseste” (I Cor., 8, 8). “Pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie intru Duhul Sfant” (Rom., 14, 17). Oare de aici nu se intelege ca nu este nici un pacat a nu tine post ? Cine il tine nu face rau si cine nu-l tine iarasi nu face rau; nici a-l tine nu este virtute, nici a nu-l tine nu este vreun pacat.
PREOTUL: Asa ti se pare dumitale, dar deloc nu este asa. Zici ca postul pe nimeni nu face mai bun inaintea lui Dumnezeu. Cine te-a invatat astfel de neadevaruri ? Caci cine a facut pe niniviteni sa nu piara si sa intoarca hotararea cea dreapta a lui Dumnezeu spre mila, daca nu postul? Asadar, postul si pocainta au facut pe Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa nu piarda pe cei peste 120.000 de oameni care au postit impreuna cu imparatul lor si cu vitele lor (Iona, 3, 4; 4, 12). Au nu cu postul si cu rugaciunea a bineplacut David, imparatul si proorocul, lui Dumnezeu, dupa caderea in desfranare si ucidere ? Auzi ce zice : “Cenusa cu paine am mancat” (Ps. 101, 10). Si in alt loc: “Iar eu, cand ma suparau aceia, m-am imbracat in sac si mi-am smerit cu post sufletul meu” (Ps. 34, 12-13). Au nu cu postul au placut cei trei tineri lui Dumnezeu si nu i-a ars cuptorul Babilonului ? (Dan., 1, 8 ; 3, 25, 30). Au nu cu postul a inchis Daniel gurile leilor in groapa? (Dan., 6, 23-24). Dar nu ajunge vremea si nici nu este aici locul a-ti arata cati dintre oameni s-au facut placuti lui Dumnezeu cu postul.
Acum sa stii ca amandoua aceste citate nu se refera deloc la post, ci la carnea cea jertfita idolilor, cum rezulta din contextul arabelor citate: I Cor., 8, 10; I Cor., 10, 25–27. Vezi acolo ca cei ce s-au scandalizat de mancarea celor jertfite la idoli erau iudeo-crestinii, care tineau cu mare strictete la Legile Vechiului Testament cu privire la mancari (Deut., cap. 14). Acestia noi mancau carne jertfita idolilor si voiau sa opreasca si pe crestinii proveniti dintre pagani de la acest lucru: cu acest prilej a scris apostolul Pavel cele de mai sus.
INVATACELUL: Poate ca ar trebui, Parinte, sa fim mai largi in cugetarea acestor lucruri, dupa cuvantul Apostolului: “Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu judece pe cel ce mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit. Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia ?… Si cel ce mananca pentru Domnul mananca, pentru ca multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu mananca tot pentru Domnul nu mananca, si multumeste si el lui Dumnezeu” (Rom., 14, 3-6). “Nimeni deci sa nu va judece pentru mancare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau la luna noua, sau la sambete, care sunt umbra celor viitoare, iar trupul, al lui Hristos” (Col., 2, 16-17).
PREOTUL: Intaiul citat, ca si cele pe care le-ai invocat mai inainte, nu opreste si nu anuleaza postul. El vorbeste numai despre deosebirea dintre mancari oprite si neoprite, sau curate si necurate, potrivit randuielilor – acum desfiintate – ale Vechiului Testament, in citatul al doilea se combate parerea iudeo-crestinilor, care invinuiau pe unii dintre pagano-crestini ca mananca din carnea jertfita idolilor; marele apostol arata ca de acum inainte sa nu se mai faca deosebire intre mancaruri, deoarece acest lucru nu mai are nici o insemnatate pentru mantuire. Chestiunea in cauza se punea pentru aplanarea isi linistirea tulburarilor, a neintelegerilor si conflictelor care se ivisera intre iudeo-crestini si pagano-crestini, in special in privinta mancarurilor si, in general, in problema obligativitatii legii mozaice in crestinism. Contextul, precum si textele paralele, lamuresc indeajuns despre ce este vorba. Daca ai citi Sfanta Scriptura cu atentie, totdeauna, din analiza contextului, facuta cu chibzuinta duhovniceasca, ai intelege clar si textele care sunt in legatura cu ele si nu te-ai rataci. Dar daca citesti numai textul singur si te multumesti cu parerea si intelegerea unora despre el, de aici vine si putinta ratacirii.
INVATACELUL: Unii cred ca postul adevarat este normai cel zis “negru”, care consta in retinerea totala – pe un timp determinat – de la orice fel de mancare si bautura. Iar acest post se tine dupa libera alegere, dupa imprejurari si dupa posibilitatea fiecaruia, dar nicidecum in zilele randuite de altii sau in anumite rastimpuri ale anului.
PREOTUL: Nici Biserica noastra nu osandeste postul “negru”, dimpotriva, il recomanda ca avand bune temeiuri biblice. Dar, fiindca acest post este foarte greu si nu fiecare om il poate practica – din diferite motive igienice si fizice – Biserica a randuit ca numai celalalt fel de post, care – de asemenea – are temeiuri biblice sa fie obligatoriu pentru fiecare crestin.
INVATACELUL: Dar cum trebuie tinut postul cel adevarat, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe ?
PREOTUL: Postul cel adevarat, frate, trebuie sa-l tinem nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai sa mancam de post, ci si infranandu-ne de la patimi, ferindu-ne de pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit, este asadar nu numai trupesc, ci si sufletesc. Postul adevarat este postul de bucate, impreuna cu celelalte fapte bune.
Asa ne invata Biserica in cantarile postului mare, zicand: “Sa postim post bineplacut Domnului”. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos (vezi Triod, ea. 1946, p. 39-140). Iar sfantul Ioan Gura de Aur zice: “Postiti ? Aratati-mi prin fapte, cum. De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie, frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mainile si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de hranire si de lacomie, picioarele nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor, ochiul neprivind frumusetile straine, gura trebuie sa posteasca de sudalme isi alte vorbiri rusinoase” (Catre poporul antiohian, Cuv. 3).
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

marți, 2 august 2011

A INCEPUT POSTUL SFINTEI FECIOARE MARIA. DESPRE ADORMIREA MAICI DOMNULUI. DIN MINUNILE SAVARSITE DE SFANTA MAICA IN ZILELE NOASTRE. NU INCETATI SA VA RUGATI LA EA, CA E GRABNIC AJUTATOARE SI MULTMILOSTIVA!

“Veniţi cetele creştineşti să ne adunăm la Sfânta Pruncă, care lăsând toate bucuriile din lume, se duce ca o jertfa în Biserica Domnului de către Sfinţii săi Părinţi, pentru mântuirea noastră, şi ca o mulţumire să o cinstim cu cântări prăznuind duhovniceşte, iar lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!”

Postul Adormirii Maicii Domnului a fost rânduit să fie ţinut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune şi post. Timp de două săptămîni, pînă pe 14 august inclusiv, ne înfrânăm trebuinţele biologice, purificîndu-ne la trup şi suflet. Ne aducem aminte de virtuţile Născătoarei de Dumnezeu încercînd să ne apropiem de ele prin propriul comportament.
Postul Sfintei Marii precedă praznicul Adormirii Preacuratei Fecioare Maria şi este mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. La finalul postului, ultimul din cadrul anului bisericesc, vom sărbători Sfânta Maria Mare, pe 15 august.
Dar este bine să ştim cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieţii de la noi la cer. Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul şi Atotputernicul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă.
Şi venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramură de finic, după cum la Buna Vestire îi adusese un crin. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că trebuie să părăsească lumea şi pământul acesta, s-a întors acasă cu multă bucurie şi şi-a gătit casa ei cu lumânări şi cu tămâieri; şi rugându-se, a ieşit din casă şi s-a dus la muntele Măslinilor, unde avea adeseori obiceiul să se roage Prea dulcelui Său Fiu şi Dumnezeului ei Iisus Hristos.
Deci, ducându-se în Muntele Măslinilor şi rugându-se Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, s-a făcut o minune mare şi prea slăvită: măslinii şi toţi copacii de pe muntele acela, şi toţi pomii roditori de acolo, când s-a închinat Ea, s-au închinat şi ei cu dânsa până la pământ. Şi de câte ori se închina ea, şi copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare şi de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieţii. După aceasta, s-a întors acasă şi s-a făcut un cutremur mare, încât s-a cutremurat locul unde era casa ei. Şi ea a căzut la rugăciune şi a aprins iarăşi lumânări şi tămâie, şi a chemat pe toate sfintele femei împreună vieţuitoare cu dânsa, pe sfintele mironosiţe şi pe prietenele ei, şi le-a spus: „Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu şi Dumnezeul meu”. Şi s-au întristat foarte şi au plâns mult sfintele femei şi mironosiţele şi toate acele sfinte văduve şi fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu şi învăţăturilor ei.
Deodată s-a făcut un vifor mare şi un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fuseseră trimişi la propovăduire) să ia parte la cinstirea şi îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria.
Şi când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinţii mei ucenici şi ai Fiului meu Apostoli şi ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri şi de acolo să vă ajut”.
După aceasta, dumnezeieştii apostoli, îndată ce Maica Domnului şi-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii şi milioane de cântări îngereşti în văzduh, care lăudau şi cântau cântări pentru ieşirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Şi au început a cânta şi ei, ca şi îngerii în văzduh. Şi luând patul acela cu preacuratul şi preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt.
Şi petreceau şi cerul, şi pământul – adică şi oamenii, şi îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt. Mergând ei astfel şi auzindu-se cântările şi simţindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; şi unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie şi să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toţi cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit şi nu mai vedeau nici de unde au venit şi nici unde mergeau! Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă braţele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leşinat şi aproape mort. Şi cerea iertare Maicii lui Dumnezeu şi cei orbiţi, şi cel căruia i se tăiaseră mâinile.
Şi atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiţi şi deodată s-au făcut sănătoşi, şi atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi! Şi aşa s-au săvârşit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toţi să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos şi mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!”.
Şi mergeau cu toţii împreună. Mergeau chiar şi cei ce zavistuiau mai înainte, cântând şi mărturisindu-şi păcatele lui Hristos Dumnezeu, şi căindu-se ei de greşeala cea mai dinainte, lăudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a ţinuse păcatul lor, ci îi iertase pe toţi şi le dăduse vindecare.
Şi ajungând la Ghetsimani, au pus preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu în mormânt de piatră nouă, care era întocmit de mai înainte, şi punând piatra pe uşa mormântului, au auzit trei zile şi trei nopţi cântări îngereşti împrejurul mormântului Maicii Domnului.
sursa; bizantina.ro
DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI SAVARSITE IN ZILELE NOASTRE
Minunile Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu
 Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.
La nunta din Cana Galileii, Maica, plină de milostivire i-a zis Fiului: „Nu mai au vin!, iar Fiul i-a zis că nu a venit ceasul Lui de lucrare mântuitoare, rânduit de Tatăl din veșncie. De aici, Maica vieții nici nu Îl mai roagă nimic, pentru că știe că El cunoaște și iubește fiecare clipă și gând al ei. Spune doar: Să faceți ceea ce El vă va spune“, cuvinte care peste milenii sunt deviza, sfatul, porunca supremă a Maicii: Să facem ceea ce spune El. De aceea, în Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ea arată spre El: „Să faceți ceea ce vă va spune El“.
Hristos – în gingășia și iubirea lui de Dumnezeu îi împlinește dorirea Mamei Lui încă înainte de a-L ruga, simte infinit fiorul și suspinul Maicii, iar pe Cruce, în durerile morții, o încredințează ucenicului iubit. Și fiind cu Trupul în mormânt, cu sufletul în iad ca un Dumnezeu, sfărâmând baierele morții, fiind în rai cu tâlharul și pe Tron împreună cu Tatăl, toate umplându-le, El, Dumnezeul Cel necuprins, are grijă de Maica lui, prin al cărei suflet au trecut durerile morții de fiu. Hristos plânge în ceruri de durerea Maicii Lui și o mângâie încă înainte de înviere, șoptindu-i – așa cum au văzut Sfinții Părinți în vedenie – „Nu te tângui pentru Mine Maică, pe Cel ce fără de sămânță M-ai născut. văzându-Mă zăcând în groapă, fără suflare, Căci voi învia și Mă voi preaslăvi și voi înălța întru slavă pe toți cei ce cu credință și cu dragoste te cinstesc pe tine“ (Axionul din Sâmbăta cea Mare, Sâmbăta pogorârii la iad a Mântuitorului).
De aceea minunile Maicii Domnului, revărsate prin icoanele sale făcătoare de minuni sunt răspunsul plin de iubire dumnezeiască a Fiului ei și Dumnezeu la durerea sufletului ei de mamă. Aceste minuni sunt străfulgerări de lumină necreată asupra universului, sunt lumini de restaurare prin har a firii căzute, puteri de vindecare din boală și din moarte, revenirea sănătății spirituale și trupești, sau doar fiorul sfânt de îndreptare pentru păcătoși, un suspin interior a ființei care deschide omului împovărat de întuneric conștiința morții și a vieții veșnice, a inutilității atâtor griji pe pământ, a trecerii noastre dincolo și a rămânerii noastre în țara de dincolo de veac. Minune negrăită este și lumina perpetuă care se revarsă pe chipurile oamenilor străluminați de icoana sfântă, și schimbarea fundamentală a vieții pentru mulți dintre ei. Alții, văzând atâta noian de durere, atâta boală și suferință, își înmoaie sufletul și plânsul lor interior, compătimitor atâtor suspine și vaiete ale acestei lumi aduce lumină în lume. Aceasta este minunea cea mai mare pe care Maica Domnului – prin icoanele sale făcătoare de minuni – o săvârșește pururea în inimile celor ce se închină ei – la Mănăstirea Hadâmbu sau aiurea.
Mii de oameni au istoria lor de spus, unii au fost vindecați de boli, alții de primejdii sau de suferințe grele, păcatele li s-au șters prin rugăciune, spovedanie și Sfântul Maslu, alții au simțit în inimă fiorul dumnezeiesc al locului, mii de însemnări în cărțile de onoare ale mănăstirii vorbind despre acest simțământ negrăit, dar evident în frumusețea și efectivitatea sa harică.
Maica Domnului aduce lumină oamenilor. Ea a născut pe pământ „Lumina lumii“, ea e purtătoarea de lumină sfântă în toată istoria și veșncia (Theotokos photophoros). Uneori e doar lumina văzută, adusă celor orbi, alteori e lumina sfântă a înțelegerii adevărului vieții, a finalității eterne a firii umane:
„Pe data de 1 octombrie 2006 am pășit pentru întîia oară la mănăstirea Hadâmbu. Mulțumesc binefăcătorilor mei care m-au adus și m-au închinat la icoana Maicii Domnului. După ani de zile în care nu puteam suporta lumina, Maica Domnului s-a milostivit asupra mea și suport lumina naturală. Mare minune! Mulțumesc Maicii Domnului“ scrie Elena L. în ziua de 25.11.2006.
Doamne Iisuse Hristoase,, Dumnezeul nostru, îți mulțuimim că ai adus raiul pe pământ!“ Bogdan Iulian Catalin ș Beatrice 6 12.2006.
Minunile Maicii Domnului
Sunt mii de istorisiri, spuse sau nespuse, vestite sau păstrate în taina sufletelor despre minunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Oamenii bolnavi sufletește au plecat vindecați, dureri ascunse, suferințe vechi și boli incurabile, infirmități sau cancere, neputințe spirituale sau blesteme vechi, toate se șterg în lacrimile Maicii Domnului, care a primit de la Fiul ei iubirea infinită și nesfârșită pentru neamul omenesc.
O înțelegere tainică, plină de iubire, un dialog mai presus de cuvinte se țese între sufletul deschis în rugăciune și Maica Domnului, prezentă în har în icoana ei. Dureri inexprimabile își găsesc alinarea, și recunoștința credincioșilor vindecați clădește Biserica interioară din suflete. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preotul se roagă: “Mulțumin pentru toate câte le știm și nu le știm, pentru binefacerile Tale arătate și nearătate“, recunoscând cât de limitat e accesul nostru la tainele lui Dumnezeu, cât de puțin știm despre minunile care se petrec cu noi, câte binefaceri și daruri primim de care nu suntem conștienți, câtă lumină strecoară Maica Domnului în suflete și câtă bucurie ne așteaptă pe cei ce vom asculta adierea acestei lumini și vom înmulți acea lumină în sufletele celorlalți. Așa e la Hadâmbu. Oamenii gârboviți de durere și de păcat, plini de rănile răutății lor sau a altora urcă dealul și își pleacă genunchii la icoana Răsăritului de soare ceresc. Și se ridică de la rugăciune ușurați, “însuflețiți de Dumnezeu“ (așa cum spunea un pelerin), de data aceasta împovărați de darurile și de îndurările Lui. În iubirea de mamă a Fecioarei, fiecare om se adăpostește ca la sânul mamei, care știe tot ce vrea pruncul fără ca acesta să i-o spună, nici măcar prin plâns. O extensie teologică se realizează prin închinare: dragostea Maicii pentru Pruncul dumnezeiesc devine dragoastea Maicii Bisericii pentru întregul neam al lui Hristos și pentru fiecare om în parte, firmitură unică din Trupul euharistic al lui Hristos care este Biserica.
Dacă toate aceste miracole evocate pîna acum s-au petrecut în prezența unui număr foarte mare de martori, atât din rândul monahilor, cât și din rândul credincioșilor ce s-au închinat la Hadâmbu de-a lungul ultimilor ani (fapt care face să sosească astăzi la mănăstirea Hadâmbului autobuze cu pelerini din toate colțurile țării), mai există o suită de minuni trăite de creștini în taina sufletului lor, pentru care depun mărturie în fața întregii lumi pentru miracolele săvarșite de cele patru Icoane Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea din Dealul Mare.
Menționăm doar cateva dintre ele, eroii acestor întâmplări dorind să-și păstreze anonimatul. O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, chiar în acest an (2009), o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: “Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului”, a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești. Mulți se îndoiesc, alții spun că e o întâmplare, alții caută explicații științifice lucrărilor lui Dumnezeu în creație. Dar credinciosul împovărat, ostenit de călătorie, bolnavul care simte mireasma de har, baba înlăcrimată la icoana făcătoare de minuni, aceștia știu mai mult decât toți, și nimeni și nimic nu îi poate clinti din determinarea lor de a ajunge, cu orice preț, la mănăstirea Maicii Domnului.
Vindecați de cancer
Văzute și nevăzute, minunile au schimbat viețile oamenilor. În luna ianuarie a anului trecut, o ieșeancă a fost vindecata miraculos de cancer. Povestea femeii, așa cum a lăsat-o scrisă pe unul din caietele de la Hadâmbu, impresionează. “Acum zece luni am fost diagnosticată cu o boala necruțătoare: cancer. Spaima care a cuprins toată familia mea a fost crâncenă. Cu un băiețel de cinci luni acasă, singura putere de a trece de această încercare a fost de aici (Sfânta Mănăstire Hadambu), de la acest Sfânt Locaș unde, în fața icoanei făcătoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toată suferința. Nu am cuvinte de a mulțumi în fiecare zi Maicii Domnului și bunului Dumnezeu pentru că sunt în viață și am trecut cu bine de groaznica operație. Mulțumim părintelui stareț Nicodim care mi-a fost alături mie și familiei mele și care nu a ezitat nici un moment să ne sprijine și să ne ajute cu Sfintele Rugăciuni. Oriunde m-aș duce, gândul meu și toată speranța mea este aici, căci acesta este locul care m-a vindecat”, a scris, pe cartea ce se află la Mănăstirea Hadâmbu, Nicoleta D.
O altă femeie, tot diagnosticată cu cancer, și-a gasit vindecarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. “Pot spune că am fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-mi dădeau șanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu și la Maica Domnului care au făcut minuni cu mine. Doctorul a spus că mă pot vindeca prin tămăduirea sufletului și atunci mi-am amintit de Mănăstirea Hadâmbu, de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la mănăstire și m-am rugat. După aproape o lună de zile am început să merg. S-a întâmplat o minune Dumnezeiasca”, a lăsat scris Luminița O. în anul 2005.
Maria M. Scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că m-a învrednicit să scap de durerea pe care am avut-o la mâna dreaptă“.
O altă credicioasă scrie tremurat pe același caiet voluminos:
„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos, și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul dat.
„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).
Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în Duminica a IV a după Paști, a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru ajutor.
27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului. Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“
În ziua de 12 07 2009 este scris: „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008 am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm. Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.
Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. “În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (…) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident”, a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. “Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Misiunea noastră, a călugărilor este să ne rugăm pentru fiecare om. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat”, a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.
Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

luni, 20 iunie 2011

Postul Sfintilor Petru si Pavel

Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce.
Cititi va rog si:
DESPRE POST: Cand postim, cum postim?

Sursa: Saccsiv’s Weblog

joi, 5 mai 2011

Postul – o practica vindecatoare multimilenara

În conformitate cu datele tradiţiei carpatice şi nu numai, cuvântul post se referă la abţinerea voluntară, parţială sau totală de la mâncare pentru o perioadă determinată de timp. Alcătuitorii DEX-ului, însă, califică postul ca pe o simplă interdicţie, prescripţie de natura confesională, religioasă, aşa cum se vede mai jos:
„1. Interdicţie de a mânca unele alimente (de origine animală) prescrisă credincioşilor de către biserica ortodoxă în anumite zile sau în anumite perioade ale anului.
2. Perioadă de timp care precede o sărbătoare şi în care biserica prescrie să se postească.“
Un bun simţ elementar ne obligă să observăm că, în realitate, postul se referă la abstinenţa liber consimţită de la hrană, şi că el nu este doar o banală restricţie alimentară. Să vedem, în continuare, ce este şi la ce foloseşte postul.
Religia creştin-ortodoxă recurge, în riturile ei, adaptate în conformitate cu practici care vin dintr-o tradiţie multimilenară, la mai multe tipuri de post, în funcţie de necesităţile umane. Ele trebuie abordate gradat, de la cea mai uşoară formă şi, în funcţie de posibilităţi şi de necesităţi, se ajunge la cea mai dificilă. Putem categorisi aceste trepte ale practicii în 7 niveluri, de la cel mai uşor la cel mai dificil:
1. hrănire fără carne
2. hrănire fără carne, fără lactate şi fără ouă
3. hrănire fără carne, fără lactate, ouă şi untdelemn
4. hrănire doar cu pâine şi apă (în vechime, „pâine“ însemna însă cu totul altceva decât azi, anume pâine integrală, azimă, iar „apă“ însemna apă curată de izvor, nu cloaca de la robinet, clorată etc.)
5. abţinere totală de la hrana solidă, dar consumarea de apă din belşug, timp de o zi
6. abţinere totală de la hrana solidă şi de la apă, timp de o zi
7. abţinere totală de la hrana solidă, dar consumarea de apă, timp de mai multe zile (2 zile, 3 zile, până la 40 de zile sau chiar mai mult).
Aceste forme de post, chiar dacă unele pot părea extrem de dure pentru omul contemporan, au fost ţinute, totuşi, secole de-a rândul de către marea majoritate a românilor creştin-ortodocşi. Izvoare autohtone şi occidentale menţionează chiar neobişnuita rigurozitate cu care ţineau postul oamenii din popor. În unele zone din România, până către a doua jumătate a secolului trecut, la ţară se mânca doar de două ori pe an carne…
În general, postul este conceput ca o alimentaţie din care au fost excluse carnea şi produsele de origine animală. Din acest punct de vedere, posturile creştine sunt inspirat structurate, în conformitate cu un ciclu anual. Astfel, după o iarnă în care se presupune că omul s-a alimentat preponderent cu carne şi produse din carne, urmează Postul Paştelui (Păresimile sau Postul Mare, care începe cu şapte săptămâni înainte de Paşti), prin care se urmăreşte un dublu scop: pe de o parte, pregătirea sufletească adecvată pentru marea sărbătoare creştină care urmează, iar pe de altă parte, curăţirea organică şi energetică a trupului, ieşit oarecum „încărcat“ şi obosit din iarnă, slăbit şi nepregătit în faţa noilor forţe ale primăverii. Este precum o renaştere la o condiţie mai pură, aşa cum natura renaşte în noul anotimp.
Vara sînt rânduite două posturi: cel al Sfinţilor Apostoli (sau Postul Sânpetrului) şi Postul Adormirii Maicii Domnului (sau Postul Sfintei Măria, 1-14 august). Aceste perioade de post ajută la echilibrarea organismului şi adaptarea lui la o alimentaţie vegetariană, care este cea mai potrivită în această perioadă.
În sfârşit, Postul Crăciunului, 15 noiembrie – 24 decembrie, pregăteşte fiinţa umană pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, purificând-o înainte de perioada mai grea a iernii.
Sfinţii părinţi afirmă că de la formele mai dure de post sunt excluşi „cei slabi şi lipsiţi de putere“. Astfel, trebuie avută în vedere constituţia naturală a fiecăruia, iar postul să fie ţinut în limitele posibilităţilor fiecăruia, atât fizice, cât şi psihice. Oricine poate adopta o dietă lacto-vegetariană, chiar toată viaţa, însă mai puţini rezistă la un post cu apă şi pâine de 7 zile sau un post negru de 40 zile.
Vom expune mai departe caracteristicile postului complet, aşa-zis „negru“, total, ţinut doar cu apă. Principala lui acţiune este cea de purificare, de odihnire a anumitor organe din corp, de uşurare a unor procese şi schimburi interne, el fiind, de asemenea, lipsit de orice adaosuri sau elemente exterioare, deci perfect natural. Deoarece mulţi oameni ţin asemenea zile de post total, numai cu apă, în scop curativ sau spiritual, vom prezenta în continuare câteva din principiile acestuia.
SCOPUL POSTULUI TOTAL
În tradiţiile spirituale străvechi, scopul postului era acela de a armoniza fiinţa umană, trupeşte şi sufleteşte. El nu trebuie în nici un caz să fie forţat, impus din afară, ci este bine să constituie un act firesc, natural. Pentru aceasta este necesar accesul la o treaptă superioară de înţelegere şi de conştientizare a propriei fiinţe. Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog în acest sens:
„Într-adevăr, postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea, la unii, să înlăture înfierbântările trupului, să domolească mânia, la alţii să alunge somnul; într-o parte, să stimuleze dorinţa pentru fapta bună, în altă parte să curăţească mintea şi să-l elibereze pe om de gândurile viclene, să domesticească limba cea neîmblânzită şi să o împiedice să spună cuvinte fără de folos şi rele. Altora le deschide în chip nevăzut ochii şi nu-i lasă să se învârtească încoace şi încolo, ci face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi afle şi să-şi înţeleagă păcatele şi lipsurile“.
VALENŢELE VINDECĂTOARE ALE POSTULUI TOTAL
Postul negru este unul dintre leacurile cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. El înseamnă, în primul rând, curăţire, purificare. S-a observat, printr-o experienţă milenară, că un post mai îndelungat depăşeşte ca putere de vindecare toate celelalte procedee cunoscute. Cine are temperatură are de la sine, aproape automat tendinţa de a posti şi de a consuma lichide.
Postul negru purifică chiar mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin post, pot fi evitate de multe ori chiar operaţiile chirurgicale. Din păcate, medicii nu amintesc, cel mai adesea, pacienţilor lor nimic despre post, fie din ignoranţă, fie motivaţi de câştiguri materiale făcute pe spinarea pacienţilor. Iar aceasta, cu toate că postul negru este recomandat şi de medicina alopată sub numele de „repaus alimentar total“. Postul poate fi o măsură salvatoare pentru dezintoxicare, pentru a da răgaz organismului să se refacă în bolile cronice şi degenerative sau în cele în care alte remedii se dovedesc adesea ineficiente. Postul este recomandat şi în cazul bolilor infecţioase în fazele acute, deoarece energiile organismului, nemaifiind orientate către procesul de digestie (care canalizează o mare parte din acestea) sunt folosite în procesul de apărare contra microorganismelor.
Iată părerea dr. Ernst Schneider despre puterea postului complet în procesul vindecării: „Cura de post este măsura cea mai drastică, dar şi cea mai eficace în orice boală. (…) Postul terapeutic curăţă nu numai zgura corporală, ci şi pe cea spirituală, sufletească“.
Posturile terapeutice de scurtă sau lungă durată (efectuate în scopul purificării organismului sau în scop preventiv) sînt extrem de utile ca ajutătoare ale altor metode terapeutice naturiste. Utilizarea în scop curativ a postului complet cuprinde un spectru foarte vast de boli. El poate fi aplicat practic în orice stadiu de evoluţie al bolii, rezultatele variind în funcţie caracteristicile individuale ale pacientului, de credinţa acestuia, precum şi de tipul şi durata postului.
Fiecare bolnav, înainte de a se hotărî să ţină un post de lungă durată, chiar dacă a mai experimentat anterior altele pe perioade mai scurte, trebuie să fie bine edificat în privinţa modului de desfăşurare al acestuia, să cunoască eventualele reacţii ce s-ar putea produce în timpul postului, modul în care el poate fi întrerupt şi comportarea în perioada imediat următoare, de la reînceperea alimentaţiei până la reintrarea în normal. Este bine să fie menţinută legătura cu un medic naturist sau o persoană cu experienţă în ţinerea posturilor.
în unele cazuri se recomandă, în scopul grăbirii procesului de vindecare, înlocuirea apei cu ceaiuri medicinale, cu anumite sucuri de legume şi fructe, cu zeamă de legume, în funcţie de natura bolii şi caracteristicile pacientului.
În general, durata posturilor complete în vindecarea bolilor grave este mare, putând ajunge până la 45-60 de zile. în mod obişnuit, nu sunt necesare repetări ale postului, cu condiţia folosirii unei alimentaţii corespunzătoare în perioada de stingere a postului şi a eliminării greşelilor care au condus la instalarea bolii tratate. De multe ori, adevărata vindecare apare abia în perioada de stingere. La noi în ţară, posturile recomandate de dl. Valeriu Popa au dat rezultate foarte bune în numeroase cazuri de boli grave.
În mod curent, la aceste posturi se recomandă şi folosirea unor procedee auxiliare: clismele, purgativele naturale, automasajul, reflexologia, băile de soare, de apă sau aer, homeopatia, procedeele pentru curăţarea limbii, a gurii, a pielii. Pentru amplificarea procesului de purificare se recomandă realizarea în mod regulat a procedeului eliminării acumulărilor nocive prin vomă terapeutică.
IMPORTANŢA SPIRITUALĂ A POSTULUI TOTAL
Tuturor oamenilor le este recomandată o zi de post total, „negru“ pe săptămână, pentru „a-şi limpezi mintea şi emoţiile“. În satele din România, exista obiceiul ca mirii să postească şi să cugete asupra propriei existenţe cu o zi înainte de cununie. Nu întâmplător, Sfântul Isac Sirul spunea:
„Aşa poţi să-ţi supui simţurile. Aşa ţi se trezeşte mintea. Aşa se îmblânzesc patimile trupului. Aşa îţi vin gânduri blânde, înalte şi subtile. Aşa îţi vin mişcări luminoase în minte. Aşa îţi vine sârguinţa spre lucrarea virtuţii. Aşa izvorăsc lacrimi de dor şi ţinerea de minte a morţii. Aşa se curăţă şi înţelepciunea, şi se depărtează orice nălucire care ispiteşte mintea. Aşa primeşte omul o vedere pătrunzătoare, chiar pentru lucruri depărtate. Aşa primeşte el şi înţelegerea cea mai adâncă a tainelor pe care le cuprinde mintea prin puterea cuvintelor celor dumnezeieşti, şi mişcările cele lăuntrice, care se pornesc de la suflet, şi puterea de a desluşi şi de a deosebi puterile sfinte de puterile cele omeneşti, şi vedeniile adevărate de nălucirile zadarnice. Aşa se taie lenevirea şi negrija. Aşa vine şi flacăra râvnei, care calcă peste orice primejdie şi trece prin orice îngrozire. Aşa vine adevărata libertate a omului şi bucuria sufletului.“
Raţiunile postului sunt totuşi mult mai profunde decât par la prima vedere. Omul îşi atrage nenorocirile asupra sa din cauza încălcării, conştiente sau nu, a legilor universale ale firii. Fiecare greşeală pe care am făcut-o şi-a lăsat urma în noi, sub forma aşa numitelor păcate. Postind, aceste impurităţi sufleteşti se elimină treptat şi lumina lăuntrică reapare şi se manifestă din ce în ce mai pregnant în noi. Astfel, devenim mult mai uşori şi mai fericiţi. Din acest motiv, toate religiile recomandă postul alimentar.
Postul este, aşadar, o modalitate foarte simplă şi la îndemâna fiecăruia dintre noi, de a redeveni uşori şi luminoşi, de a ne redobândi sau a ne păstra puritatea şi libertatea. Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi să ne abţinem cu uşurinţă şi de la stări şi gânduri negative. În loc să vrem să acumulăm, cu lăcomie, prea mult din toate, învăţăm să renunţăm şi să fim mai detaşaţi, pentru că înţelegem că exact această tendinţă animală şi instinctuală de a acumula este în realitate cea care ne împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi.
Postul complet creează o „stare de realitate neobişnuită“, care generează un fel de viziune nouă, mai reală asupra propriei fiinţe şi o adevărată deschidere asupra realităţii înconjurătoare. Însăşi strădania de a nu ceda ispitei de a mânca şi abstinenţa însăşi aduc o stare de vigilenţă, de luciditate şi de atenţie. În timpul postului, se amplifică voinţa şi devenim conştienţi de impurităţile care se elimină, cu alte cuvinte se produce o mutaţie în conştiinţă.
MOTIVE PENTRU CARE MERITĂ SĂ POSTIM
1. Postul ne ajută să ne reglăm greutatea corporală.
Pentru cei supraponderali este o adevărată ocazie de profundă 1 refacere a organismului şi de eliminare a substanţelor ce împovărează fiinţa. Pentru cei ce nu reuşesc să se împlinească din punct de vedere corporal, atunci când este realizat cu inteligenţă, postul redă apetitul, restabileşte asimilaţia şi determină astfel dorita reglare ponderală.
2. Postul ne permite să ne adaptăm mult mai uşor la condiţiile de mediu.
Rezistenţa, atât în situaţiile de căldură foarte mare, cât şi la temperaturi scăzute, este mult îmbunătăţită prin realizarea consecventă a postului; „termostatul“ natural este făcut să funcţioneze optim. Cercetători americani au constatat că sportivii care consumau numai apă sau sucuri din fructe în deplasările cu schimbări mari de temperatură au obţinut performanţe considerabil crescute în ceea ce priveşte timpul de adaptare şi rezistenţa la efort, comparativ cu cei care se hrăneau abundent cu tot ceea ce doreau.
3. Postul vindecă.
„Punctele slabe“ ale organismului nostru, zonele perturbate de acumularea substanţelor nocive provenind din alimentaţia greşită, sunt purificate şi întărite. Un mare număr de afecţiuni, manifestate sau în curs de manifestare pot fi ameliorate şi chiar complet vindecate prin post, în acest sens existând nenumărate mărturii ale celor ce au reuşit să transforme cu ajutorul postului boala într-o adevărată „trambulină“ pentru transformarea lăuntrică. Postul devine astfel cea mai ieftină, accesibilă şi profundă modalitate de vindecare pe care Natura ne-a pus-o la dispoziţie.
4. Postul conferă claritate şi putere minţii.
Eficienţa acţiunilor noastre este astfel crescută în mod semnificativ, performanţele intelectuale s]nt amplificate, memoria devine mai clară.
5. Postul măreşte longevitatea.
În cazul celor ce postesc în mod constant pentru anumite perioade de timp, s-a constatat încetinirea semnificativă a proceselor de degenerare corporală şi a îmbătrânirii. Trupul îşi menţine astfel supleţea şi întregul sistem nervos este menţinut într-o stare foarte bună de funcţionare până la vârste înaintate. Chiar mai mult, există relatări ale unor cazuri în care angrenarea postului a condus la procese de reîntinerire care ar face orice biolog să ridice din umeri cu nedumerire. Un astfel de caz mai cunoscut şi în ţara noastră este cel al părintelui Leontie Gazea (născut în 1897) care, suferind de mai multe afecţiuni grave, a început să urmeze un regim alimentar foarte strict, bazat pe post şi pe folosirea unor crudităţi. El a putut constata cu uimire cum, pe lângă vindecarea problemelor de care suferea, la vârsta de 75 de ani părul şi barba au început din nou să se înnegrească, la 90 de ani pielea începuse să se regenereze, devenind netedă şi moale, unghiile s-au regenerat de asemenea, iar forţa fizică îi permitea încă să înoate în Dunăre la această vârstă. Există multe alte fiinţe care au putut remarca faptul că organismul uman este „proiectat“ pentru o perioadă de viaţă mult mai lungă decât media actuală (care teoretic este de 75 de ani), singura condiţie fiind aceea a unui mod de viaţă foarte echilibrat şi pur. Spre deosebire de alte terapii moderne, controlul alimentaţiei şi postul determină o îmbunătăţire considerabilă atât a perioadei de viaţă cât şi (mai ales) a calităţii acesteia.
6. Postul purifică psihicul şi ne ajută să ne eliberăm de emoţiile negative.
Mânia, ura, lăcomia, poftele şi dorinţele inferioare, ataşamentul, gelozia, invidia, frica, slăbiciunea sunt înlocuite gradat de trăiri stenice, bucurie, afectivitate, înţelegere, bunăvoinţă şi detaşare. Dl. Ing. Valeriu Popa, renumitul terapeut român, este printre puţinii terapeuţi care a utilizat metodele de post chiar în cazul unor afecţiuni psihice de genul depresiilor, lobiilor, schizofreniei în faza de debut.
7. Postind putem înţelege că omul mănâncă pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a mânca.
O perioadă de post ne permite să reevaluăm importanţa unei alimentaţii echilibrate pentru întreaga noastră viaţă.
8. Prin post întregul corp este regenerat.
Organele digestive, rinichii, pielea, plămânii, inima şi întregul sistem circulator beneficiază din plin în urma repaosului alimentar care le conferă timpul necesar pentru a-şi reface ritmurile naturale armonioase îmbunătăţindu-şi astfel funcţionarea foarte mult.
9. Postul poate fi realizat de oricine
Cu condiţia să fie în mod înţelept adaptat necesităţilor şi disponibilităţilor individuale. 0 zi de post pe săptămână este în majoritatea cazurilor uşor de realizat şi profund benefică.
10. Postul ne dăruieşte timp liber
Putem descoperi că timpul acordat în mod obişnuit procurării şi preparării hranei devine disponibil pe întreaga perioadă a postului, permiţându-ne să realizăm activităţi la care aspiram poate de mult timp.
11. Postul amplifică voinţa şi bucuria de a trăi
Imaginea comună formată despre post este aceea a fiinţei care respinge cu îndârjire hrana, printr-un uriaş efort al voinţei, care îi aspreşte şi „usucă“ fiinţa. Cu toate acestea, postind în mod înţelept putem descoperi, din contră, o mai mare savoare, satisfacţie şi bucurie în întreaga noastră viaţă.
12. Postul ne apropie de aspectele profunde ale fiinţei noastre.
Fiinţele spirituale, sfinţii şi înţelepţii din toate timpurile au postit, ştiind că aceasta este o modalitate de a regăsi în propria fiinţă lumina divină.
POSTUL NEGRU DE O ZI
Majoritatea oamenilor au credinţa naivă că dacă omit o masă li se va petrece ceva foarte rău. Ei uită că în organismul lor sunt depozitate rezerve pentru cazuri de nevoie şi că acestea ar putea să le întreţină viaţa fără hrană din afară pe toată durata unei boli obişnuite. Unii cercetători renumiţi afirmă chiar, în urma studiilor efectuate, că omul are posibilitatea de a rezista fără hrană până la 100 de zile. Sunt nenumărate exemplele celor care au ţinut post negru timp de 40 de zile, pentru a se vindeca astfel de boli foarte grave sau pentru a se apropia de Dumnezeu. Chiar şi atunci când este pură, hrana lasă în organism unele reziduuri şi de aceea se recomandă să fie practicat periodic repausul alimentar complet sau altfel spus postul negru, în care nu se mănâncă nimic şi se bea doar apă, un anumit interval de timp -24 de ore de exemplu – ceea ce are ca efect purificarea eficientă a întregii noastre fiinţe. în majoritatea cazurilor, frecvenţa optimă cu care trebuie practicat postul negru este o dată pe săptămână. în funcţie de tipul constituţional pot să existe însă anumite variaţii. În general, o persoană vitală şi armonioasă din punct de vedere corporal poate să ţină chiar şi 2-3 zile de post pe săptămână, continuu sau cu pauze; Persoanelor slabe, mai puţin vitale nu li se recomandă mai mult de o zi de post săptâmânal, şi aceasta cu multă apă.
Este deci foarte bine să fie ţinută o zi de post săptămânal, prin abţinerea de la orice fel de hrană (cu excepţia apei simple, din care este bine să bem cam 1,5 litri în ziua respectivă) timp de o zi (24 de ore). În postul creştin, se mănâncă în general la apusul soarelui, dar în postul total abţinerea de la hrană se face până a doua zi dimineaţă. Acest principiu este recomandat de toate terapiile, cu rezultate deosebite. Zilele de post au rol de punere în repaus a întregului tub digestiv, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de purificare a întregii fiinţe.
INTRAREA ÎN POST
Seara, înainte de intrarea în post, se recomandă să se mănânce foarte uşor: lapte, salate, fructe, pentru ca stomacul să nu fie încărcat în timpul nopţii, iar organismul să se poată odihni bine. Dacă se mănâncă târziu, în cantitate mare, dimineaţa apare starea de oboseală, de amorţeală, limba este încărcată şi se simte un gust neplăcut în gură. Procesul de eliminare a toxinelor se realizează mai mult timp şi, în loc să ne bucurăm pe întreaga durată a zilei de post de prospeţimea şi uşurinţa corpului, vom resimţi, mai ales la începutul zilei, senzaţiile de disconfort, mai ales în zona abdominală, greutate în mişcări, lentoare în gândire etc. Atunci când seara mâncăm uşor, dimineaţa corpul este vioi, sprinten, mişcările sunt mai rapide şi mai precise, gândurile mai uşor de controlat şi ne vom realiza toate activităţile în forţă, siguri pe noi, cu o stare de bună dispoziţie molipsitoare.
SINTEZA REGULILOR PENTRU ZIUA DE POST:
♦ durata postului este de 24 de ore, de la ora 0 la ora 24.
♦ pe parcursul acestui post se poate consuma doar apă (nici un alt aliment). Pentru a beneficia de efectele acestui post (şi nu ale altei cure) este exclusă folosirea oricăror alte adaosuri cum ar fi: sucurile de fructe, infuziile îndulcite, cafelele amare ori alte stimulente, etc.
♦ cu excepţia persoanelor cu ţesut adipos foarte abundent ori cu retenţie de apă în ţesuturi, este necesar să se bea minim 1 litru de apă în ziua de post. în zonele urbane unde apa este de o calitate îndoielnică este de preferat folosirea apei de izvor, a apei minerale naturale (de preferat cea plată) sau, dacă se poate, a apei distilate. Înainte de a fi consumată, apa poate fi energizată prin folosirea cănilor magnetice, a piramidei sau prin simpla expunere la soare. Se bea încet, în linişte, înghiţitură cu înghiţitură, căutând să remarcăm valenţele ei vitalizante şi purificatoare.
♦ cei care ţin pentru prima oară post negru trebuie să se menajeze, fără a face eforturi fizice prea mari sau bruşte, fără a se expune la frig sau la căldură excesivă vreme îndelungată.
♦ în timpul zilei de post, este contraindicată menţinerea unei stări de letargie, somnolenţă ori teamă cauzată de foamea care ar putea apărea sau care deja a apărut. Găsirea unor activităţi care să capteze atenţia şi să canalizeze creator resursele lăuntrice este cea mai bună soluţie de a „rezista“ micilor rigori ale acestei forme de post.
SINTEZA REGULILOR LA IEŞIREA DIN POST:
Respectarea corectă a alimentaţiei în perioada de revenire după post are o foarte mare importanţă, deoarece, de cele mai multe ori, cele mai spectaculoase rezultate de vindecare apar abia atunci. Dacă..în această perioadă de ieşire din post se comit abuzuri sau erori, este posibil ca rezultatele să nu mai apară.
♦ mai ales în cazul în care realizaţi pentru prima oară un astfel de post sau sunteţi la început în utilizarea acestei metode, este bine ca prima masă să fie constituită din legume proaspete consumate de preferinţă sub formă de salată. Cele mai indicate legume în această direcţie sunt varza şi morcovii. Se poate realiza din acestea o salată la care se poate adăuga puţină zeamă de lămâie. în cazurile persoanelor care realizează frecvent perioade de post, beneficiind de o structură fizică mult mai pură, poate fi acceptabilă consumarea la ieşirea din post a unei salate din fructe proaspete îndulcite cu puţină miere.
♦ la jumătate de oră după ingerarea salatei se poate consuma şi alt fel de hrană. cu excepţia: cărnii şi a preparatelor din carne, a alcoolului, a cafelei şi a produselor cu cofeină (cum ar fi băuturile de tip cola), prăjelilor, a margarinei, a conservelor, a mâncărurilor grele.
♦ alimentele care nu sunt strict contraindicate, dar care ar fi bine să fie evitate sunt: zahărul, băuturile şi dulciurile cu conservanţi, coloranţi, aromatizanţi, corectori de gust sintetici, supele „instant“.
♦ laptele, untul, arahidele, alunele, nucile, susanul, ouăle şi alte alimente vitalizante şi nutritive vor fi consumate numai începând cu a doua masă.
♦ se revine la regimul de alimentaţie normal în două zile.
După post, mesele vor fi regulate, îndestulătoare, şi în acelaşi timp vor fi atent dozate. Un regim alimentar foarte bogat în calorii care urmează unui post în care s-a produs o scădere rapidă în greutate, este dăunător pentru organism atât sub aspectul formei, cât şi al stării de sănătate.
Pe de altă parte, în această perioadă se vor evita schemele rigide de realimentare, ele fiind individualizate după starea bolnavului şi durata postului.
PENTRU CE ESTE RECOMANDAT POSTUL TOTAL DE O ZI?
Repausul alimentar complet este indicat în primul rând celor care simt nevoia de dezintoxicare. El este indicat şi pentru cei care au tendinţe de îngrăşare, de pierdere a supleţei şi a agilităţii. De la o anumită vârstă, această formă de post este un remediu excelent pentru a menţine supleţea corpului şi flexibilitatea gândirii.
Un mijloc simplu pentru a ne da seama cât de necesar ne este postul complet este acela de a observa noi înşine câteva simptome. De exemplu, dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un miros neplăcut puternic, putem fi siguri că suntem sau vom fi bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat încă, fizic sau psihic. Mai ales atunci este indicat să postim. Mirosul corporal depinde foarte mult de hrana pe care o consumăm, dar şi de stările psihice prin care trecem. Dacă vom urmări cu atenţie, vom observa că atunci când suntem anxioşi sau supăraţi, furioşi sau geloşi, mirosul corporal se schimbă în mod neplăcut.
Postul complet nu numai că va conduce la purificare fizică accelerată, dar, prin menţinerea unei atitudini interioare corespunzătoare, va armoniza şi starea lăuntrică pe termen lung. În general, oamenii nu înţeleg importanţa purificării şi atunci corpul este obligat să o facă singur, folosind mecanismele de urgenţă. Apare uneori, ca din senin, febra, ne curge nasul sau avem erupţii pe piele, dureri de cap, palpitaţii, senzaţie de leşin, dar toate acestea nu sunt altceva decât mijloace naturale de purificare la care organismul apelează atunci când este forţat de împrejurări (adică atunci când este urgentă nevoie). Aceste fenomene neplăcute nu dovedesc altceva decât prezenţa unei mari încărcări cu impurităţi, de care astfel scăpăm.
Nimeni nu a murit pentru că a postit din când în când, dar foarte mulţi oameni au murit şi continuă să moară datorită lăcomiei şi supraalimentării. Pentru că este ceva nou, poate fi la început ceva deranjant pentru organism, dar acesta este un semn bun. Dacă putem suporta puţină neplăcere şi ne continuăm cu încredere postul, vom vedea că, în scurt timp, tulburările interne fac loc unei liniştiri extraordinare.
CUI ÎI ESTE CONTRAINDICAT POSTUL COMPLET DE O ZI?
Puţine sînt persoanele care să nu reziste la un post de 24 de ore pe săptămână. Postul este contraindicat persoanelor cu o vitalitate extrem de redusă, cu o glicemie scăzută, în convalescenţă. În cazul gastritei hiperacide, această cură, de la caz la caz, poate produce neplăceri, dar se poate dovedi şi extrem de benefică.
Sursa: http://www.ecolife.ro
Sursa: Dincolo de Orizont