Până la urmă, pentru cine lucraţi, de fapt?
Pentru bănci. Banii sunt creaţi în bancă şi invariabil ajung înapoi în bancă. Ei sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu corporaţiile şi guvernele pe care le sprijină. Sclavia fizică necesită asigurarea unui adăpost şi a hranei, pe când în sclavia economică oamenii au grijă de ei înşişi...
Este una dintre cele mai ingenioase înşelătorii pentru manipulare socială create vreodată. La baza ei se află un război invizibil împotriva populaţiei. Îndatorarea este arma folosită pentru a cuceri şi a înrobi societatea, iar dobânda bancară este principala muniţie.
În timp ce majoritatea nu este conştientă deloc de această realitate, băncile în colaborare cu guvernele şi corporaţiile continuă să îşi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică... născând noi baze, cum ar fi Banca Mondială, Fondul Modetar Internaţional, şi inventează un nou tip de soldat.
Naşterea asasinului economic.
"Sunt două metode de a înrobi şi a cuceri o naţiune. Una este prin sabie, a doua este prin îndatorare." John Adams
John Perkins: "Noi lucrăm în multe moduri diferite, dar probabil cel mai frecvent este să găsim o ţară care are resurse, cum ar fi petrol, şi apoi aranjăm un împrumut uriaş acelei ţări de la Banca Mondială sau una dintre celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevărat în acea ţară. De fapt ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiectele de infrastructură (drumuri, poduri, etc) în acea ţară, lucruri de care să beneficieze corporaţiile noastre şi numai câţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar nu ajută deloc majoritatea oamenilor. Întreaga ţară rămane cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot să o plătească, şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească. La acest moment, noi, asasinii economici, mergem înapoi în acea ţară şi le spunem: Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile, aşa că vindeţi petrolul foarte ieftin către companiile noastre petroliere, lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară, trimiteţi trupele voastre ca să le susţineţi pe ale noastre în zone cum ar fi... în Irak, sau votaţi-ne la următoarele alegeri ONU. Să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare, şi să le vândă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevarată reţea, este modul tipic de acţiune al Băncii Mondiale şi FMI."
Vă invităm să vizionaţi acest extras (de numai 20 de minute) dintr-un documentar în care se arată adevărul despre asasinii economici, cei care duc la îndeplinire planurile de înrobire economică prin intermediul Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar International.
Sursa: http://roaim.net.tc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu