Lumea se află în pragul unei "resetări" financiare la nivel global

Zvonurile care în ultima vreme sunt vehiculate tot mai insistent - fie direct, fie în mod aluziv - se referă la o iminentă schimbare a sistemului financiar mondial. Această resetare va implica, desigur, şi valuta de schimb internaţională, sistemul de valori bancare, modalitațile de tranzacţionare şi, în general vorbind, bazele comerţului mondial.



Nimeni nu oferă o dată precisă pentru acest eveniment epocal, dar foarte mulţi economişti (şi nu numai) simt "în aer" că ceva foarte important urmează să se petreacă. Din păcate, bancherii "la vârf" rămân blocaţi în vechile lor idei şi dorinţe, referitoare mai ales la faptul că "otrava mondială" - cunoscută şi ca Federal Reserve Bank of America - va continua să existe, doar pentru că ei (această elită a marilor bancheri) spun că aşa va fi. 

Mai mult decât atât, ei forţează această idee pretutindeni prin mass-media, utilizând ca factor de convingere inducerea fricii şi intimidarea teribilă. În special ei caută să convingă populaţia că nu va exista o întoarcere la valuta internaţională bazată pe valoarea aurului. 

Ne întrebam: pe ce lume trăiesc oare aceste fiinţe, al căror dispreţ faţă de omenire este incomensurabil? Elita la care ne referim pare incapabilă să iasă afară din "cutia" în care s-a închis singură cu mult timp în urmă; pare incapabilă să înţeleagă şi să accepte realitatea prezentă, pe care o trăim cu toţii, ignorând marea transformare a omenirii, ce bate deja la uşă.

Majoritatea oamenilor ştie că Federal Reserve printează dolari fără limită, trilioane de dolari, fără ca aceşti dolari să aibă vreo acoperire din punct de vedere valoric. Unde crede guvernul american că se va ajunge în acest fel? Mulţi dintre membrii acestui guvern ştiu deja deznodământul inevitabil, la fel ca şi mulţi alţi oameni care urmăresc cu atenţie evoluţia lucrurilor în diferite domenii de activitate şi mai ales în cel economic şi financiar. 

Cum va avea loc resetarea sistemului financiar actual? Să aşteptăm şi să vedem felul în care se vor desfăşura lucrurile. În orice caz, putem sintetiza cateva dintre zvonurile care roiesc prin media alternativă şi chiar prin cea oficială, deşi într-un mod mascat:

1. Federal Reserve Bank (care în mod paradoxal este o companie privată!) va fi absorbită şi preluată de către Trezoreria SUA, ceea ce înseamnă că printarea banilor şi controlul monedei americane va trece în mâna Guvernului.

2. Există un eveniment la scară globală, care se desfăşoară deja de 10 ani, numit Protocoalele Basel III (ce include şi resetarea sistemului financiar la nivel mondial). La această înţelegere au aderat până acum 198 de naţiuni.

3. Ceea ce agită apele (mai ales în ultimele zile) în legătură cu resetarea sistemului financiar mondial reprezintă de fapt doar manevre politice şi neînţelegeri la nivel înalt, care au darul de a întârzia această mişcare fundamentală pentru omenire.

4. Dolarul american, devalorizat şi lipsit de "forţă economică" datorită faptului că a fost printat în cantităţi imense, fără a avea nicio bază reală sau susţinere valorică pentru aceasta, va fi înlocuit cu valută acoperită în aur sau petrol. 

China ar dori să preia de la SUA poziţia de lider mondial în ceea ce priveşte valuta internaţională de schimb, pe care o doreşte echivalată în aur. Totuşi, fostul Secretar de Stat al SUA, Hillary Clinton a precizat în una dintre alocuţiunile ei că Iraq va deveni cea mai bogată naţiune de pe glob, datorită rezervelor sale imense de petrol, pe care le deţine. Din această cauză, ţările care au în bănci rezerve de dinari iraqieni privesc cu mare speranţă către momentul aşa-zis al "reevaluării dinarului".

Basel III (sau Al Treilea Acord Basel) reprezintă un standard global de echilibrare a funcţionării bancare. A fost aprobat de Comitetul Basel de Supraveghere a Băncilor la nivel mondial în 2010-2011 şi a fost programat să intre în vigoare între 2013 şi 2015.

5. Valoarea metalelor preţioase (aurul şi argintul) este manipulată. În prezent, preţul acestora scade vertiginos. De ce? Pentru că se ştie că urmează să se petreacă ceva cu adevărat important pentru întreaga omenire.

Prin urmare, în loc de o prăbuşire economică şi financiară - care este inevitabilă, având în vedere structura fiscală actuală dezastruoasă - va fi de fapt o resetare globală a monezilor internaţionale, pe o bază justă şi reală.

Aceste aspecte şi altele în plus au fost menţionate pe postul de televiziune Bloomberg TV cu aproape un an în urmă, pe data de 25 iulie, 2012. A fost prima dată, în istoria scurtă a televiziunii mondiale, când a fost permisă prezentarea unui astfel de punct de vedere în mass-media.



Sursa: Articol Editura Daksha
http://roaim.de.vu

Un spectru bântuie Europa: cel al unui război comercial cu China

Comisia Europeană a propus statelor membre UE să impună o taxă vamală asupra panourilor solare importate din China. Rațiunea unei asemenea decizii luate de oficialii de la Bruxelles: protejearea firmelor europene din domeniul asamblării de panouri solare. Din cauza crizei, dar și a «concurenței neloiale» făcute de chinezi (spun experţii de la Comisie), aceste companii europene sunt amenințate cu dispariția.

Peste 60% din exporturile chinezești de produse legate de captarea energiei solare (cifrate în 2012 la aproximativ 36 de miliarde de dolari) au avut ca destinație piața Uniunii Europene. În schimb, China a importat din UE materii prime pentru construirea panourilor solare în valoare de doar 7 miliarde de dolari.

Multe firme europene care produc şi ele panouri solare spun că s-a ajuns la situaţia în care chinezii sunt dispuşi să îşi vândă produsele chiar şi în pierdere, pentru a-şi fideliza consumatorii din UE. Principala companie însă care a depus plângere la Comisia Europeană împotriva exporturilor de panouri solare din China este SolarWorld AG, companie germană care este cotată la bursa de la Frankfurt.

Impunerea acestor taxe vamale este cea mai radicală măsură anti-dumping pe care Comisia Europeană s-a văzut obligată să o impună la presiunile unor state membre. Taxa vamală pentru panourile solare produse în China şi vândute în UE este pentru început de 11,8%. Ea ar putea să ajungă în timp la peste 40%.

Episodul impunerii de taxe pentru panourile solare importate din China nu este unul izolat. Litigiile comerciale între Uniunea Europeană şi China sporesc de la an la an. Produsele chinezești, care îi deranjează pe unii actori economici de pe piața unică europeană prin prețurile mici practicate, sunt cele din domeniul echipamentelor de telecomunicaţii, jucării, ustensile de uz casinic, dar și vesela din ceramică. Patronii americani şi europeni au denunţat cu mult timp în urmă pregătirea unui «tsunami» comercial declanşat de China. În ultimii ani, s-a vorbit de o aţa numită «invazie textilelor chinezeşti», de avalanşa de produse toxice, contrafăcute şi prea ieftine venite de la chinezi. Umilinţa în sfera diplomaţiei comerciale, suferită de UE, s-a simţit mai acut în primii ani ai crizei financiare. Disperate după lichidităţi, speriate să nu ajungă în starea de faliment, multe din statele membre UE s-au văzut nevoite să vândă investitorilor chineyi componente importante din economiile lor naţionale.

Mutarea Beijingului: şah la vinurile europene.

Beijing-ul a reacționat imediat. Autorităile chineze consideră că impunerea de drepturi vamale punitive exporturilor de panouri solare chinezești va provoca o gravă deterioarare a relațiilor comerciale cu UE. China a calificat decizia luată de Comisia Europeană drept «un recurs abuziv la măsuri protecționiste».

Chinezii au aşteptat mai întâi ca UE să lase loc unei runde de negocieri înainte de a se intra în logica unui conflict comercial deschis. Ministrul chinez al comerțului, Shen Danyang, a lansat chiar un mesaj de avertisment Bruxelles-ului: «Nu cred că este momentul ca Uniunea Europeană să pornească un război comercial cu China. Noi nu dorim așa ceva. Dar putem lua măsuri prin care să apărăm interesele noastre legitime». La rândul lor, preşedintele Franţei, Francois Hollande şi ministrul german al economiei, Philipp Roesler, au cerut Bruxelles-ului găsirea unei căi de compromis şi eventual organizarea de urgenţă a unui summit privind relaţiile economice UE-China. Cel care refuză cu încăpăţânare o asemenea soluţie de compromis este chiar Barroso însuşi. El a respins ideea organiyării unei runde de negocieri cu chineyii. În cădere liberă ca popularitate, criticat atât la stânga, cât şi la dreapta, pentru administrarea deyastruoasă a Uniunii Europene pe timpul crizei, Barroso crede că, adoptând o poziţie inflexibilă şi riscantă în ceea ce priveşte relaţiile comerciale UE-China, va reuşi să îşi atragă simpatia sferei patronale, şi chiar sindicale din Europa, pozând în salvatorul «produselor made in Europe». Acesta poate fi catalogat drept un nou pas greşit al Comisie condusă de Jose Manuel Barroso, cel care fusese în tinereţe admiratorul maoismului, dar care a devenit, iată, adversarul capitalismului chinez. Barroso a ignorat opinia a 15 state europene, printre care Germania (primul partener comercial al Chinei), Marea Britanie şi Franţa, care s-au pronunţat împotriva unei asemenea măsuri dure împotriva Chinei.

În urma semnalului dur al lui Barrso, Beijing-ul a contra-atacat azi, în spiritul unei legi a talionului aplicată în sfera comercială. Copiind comportamentul inflexibil al Comisiei Europene faţă de exporturile de panouri solare, autorităţile de la Beijing au declanşat şi ele o anchetă anti-dumping în privinţa importurilor de vinuri din UE. Măsura loveşte marile producătoare de vinuri europene: Franţa, Italia, Spania. Potrivit datelor oferite de Comisia Europeană, China importă vinuri pe piaţa ei internă în valoare de aproape 800 de milioane de euro. Impunerea unor taxe vamale pentru importurile de vinuri europene, va însemna o lovitură grea dată tocmai acelor ţări din sudul Europei, în special Spania, care sunt în recesiune şi încearcă din răsputeri să îşi reechilibreze balanţa de plăţi prin exporturi de produse tradiţionale. China Daily comenta astăzi că, în cazul în care Uniunea Europeană va continua să ignore interesele chinezilor, vor urma alte etpae ale războiului comercial, după logica «ochi pentru ochi, dinte pentru dinte», declanşată, potrivit Beijingului, la sediul Comisiei Europene.

Cât de mult depind economiile Europei de China?

Dacă firma care a depus plângere la Comisia Europeană, şi de la care a izbucnit conflictul panourilor solare, este una din Germania, nu trebuie trasă greşit concluzia că toate companiile germane salută impoyitarea exporturilor chinezeşti. Giganţi precum BASF, BMW sau Daimler, consideră măsura anti-dumping a Bruxelles-ului cât se poate de prost venită. Aceste mari companii germane sunt dependente de exporturile pe care le fac ele pe piaţa chineză (peste 30%). Un război comercial UE-China le-ar da lovitura de graţie, declanşând un lanţ de consecinţe financiare şi sociale.

Recent, doi analişti de la European Council of Foreign Affairs (H. Kundnani et J. Parello-Plesner. În studiul «Germania şi China – de ce contează pentru Europa relaţiile speciale cu chinezii) spuneau: «Când privesc spre Germania, chinezii văd două evoluţii pe termen lung: puterea din ce în ce mai mare a Germaniei în Europa, şi creşterea dependenţei Germaniei faţă de China».

Economştii estimează că deficitul comercial al UE faţă de China era cifrat la 122 milliarde de euros în 2012, şi că el va continua să crească. Cele care vor pierde în urma unui război comercial extins cu China vor fi anumite state membre UE care şi-au consolidat un flux de exporturi extrem de profitabil prentru ele. Pentru că ele au cedat şi din suveranitatea lor economică, iar Comisia Europeană are acum ultimul cuvânt în privinţa politicilor comerciale, vor trebui să suporte consecinţele unor măsuri absurde luate de eurocraţi.

autor: George Bogdan
sursa: cotidianul.ro

http://gandeste.org

Mesaj Sfatuitoarea - Dezvoltati si va folositi cat mai mult noile aptitudini

Dragii mei,

Dupa deschiderea portalului, pentru nici unul din noi nu mai exista doar EU. Pentru absolut toti cei care patrundeti intelesul acestor cuvinte, de acum incolo trebuie sa existe doar Ei, Oamenii, cati mai multi dintre cei care sunt in jurul nostru, fie buni sau rai, caci este de datoria noastra sa le transmitem cat de multa iubire putem, pentru a-i inveli in iubirea noastra si astfel, sa ii impiedicam cat putem noi, sa mai cada sub tutela raului. 

Nu uitati, ca ceea ce voi transmiteti, aia atrageti  catre voi.

Folositi-va cat mai mult noile capacitati care incep sa "rasara" in mintea si spiritul vostru si ganditi-va ca asemeni unui sportiv care isi antreneaza muschii la sala, tot asa trebuie si voi sa va antrenati aceste noi capacitati, caci ele vor fi cele care va vor asigura supravietuirea in timpul si in urma evenimentelor care vor veni. 

Ne apropiem cu pasi mari si siguri spre colapsul sistemului financiar. Ca sa treceti fara mari eforturi prin asta, este nevoie sa va ascultati ghizii spirituali si sa faceti ceea ce ei va transmit, caci asta este singura metoda de supravietuire. Daca ei va spun sa va scoateti banii din banca, cati sunt ei si sa ii tineti "la saltea" sau sa ii purtati la voi, atunci asa sa faceti. Daca ei va spun sa va faceti ceva provizii de hrana si apa, atunci asa sa faceti. Daca ei va spun sa va asigurati un loc ferit in care sa va duceti impreuna cu cei dragi, atunci asa sa faceti.. Daca ei va spun sa  stati linistiti si sa nu faceti nimic din toate astea, atunci asa sa faceti. Daca ei va spun sa iesiti in frunte si sa purtati stindardul innoirilor, atunci asa sa faceti. Nu va mirati si incercati sa urmati instructiunile primite cat mai meticulos posibil. Stiu ei de ce va ghideaza asa!

De aceea este foarte important sa va dezvoltati cat mai mult noile aptitudini si incercati sa nu vorbiti cu cei netreziti despre aceste lucruri, caci vor reactiona doar in doua feluri: ori vor rade de voi, ori nu va vor lua in seama. Lasati liberul arbitru al fiecaruia sa isi faca treaba si respectati alegerile fiecarui individ. Nu-i judecati si transmiteti-le iubirea voastra , caci aceasta este cea mai buna arma si cea mai trainica platosa impotriva raului. 

Semnele sunt din ce in ce mai multe si mai acute ca se va intampla in curand colapsul sistemului economic, iar de aici vor deriva toate ca intr-un montagne russe. 

Pe masura ce evenimentele se vor apropia de noi, va voi tine la curent, in masura in care si eu voi primi informatiile.

Dumnezeu sa ne binecuvanteze si Ingerii Lui sa ne calauzeasca pe drumul nostru!

Cu mult drag,

Sfatuitoarea

Pe cine şi ce ascund falşii directori ai companiilor offshore

De la oligarhi rusi care fug de extradare, companii implicate in trafic de arme si pana la companii din industria pornografiei, cu toţii beneficiaza de serviciile a catorva mii de cetateni din Vanuatu, Nevis sau Dubai. “Pagubele pe care le producem altor ţări prin regimul nostru atractiv, dar imoral, ne face vulnerabili în faţa acuzaţiilor de ipocrizie sau chiar mai rău”, spune un diplomat britanic.

Imnul Insulelor Virgine Britanice, un mic arhipelag, este God Save the Queen, însă braţul legii britanice poate cu greu interveni în acest microstat, scrie The Guardian, într-o anchetă realizata împreună cu BBC şi cu Consortium of Investigative Journalists din Washington in Insulele Virgine.

Începând din 1980, avocaţii britanici au observat că pot face bani frumoşi transferându-şi secretele financiare aici, după ce Margaret Thatcher a eliminat controalele financiare şi a permis libera circulaţie a capitalului britanic.

Insulele Virgine au devenit un mare paradis fiscal luând locul statului Panama, după invazia americană din 1990. Acum există aici peste un milion de companii. Arhipelagul a devenit cel mai mare furnizor de offshore-uri din lume şi aceasta pentru că guvernul din Insulele Vigine nu face nimic pentru a afla cine deţine companiile care îşi au sediu acolo şi nu plătesc taxe. Singura informaţie care poate fi obţinută este numele agentului companiei-de regulă o firma din Insulele Virgine, care aranjează transferul banilor şi se ocupă de plata unei taxe infime.

Aceşti agenţi nu pot fi fortaţi să divulge ce ştiu decât dacă firma respectivă a fost implicată în activităţi infractionale dovedite, însă aici rareori este inclusă evaziunea fiscală. Surpriza este că, de fiecare dată, ceea ce agenţii oferă ca informaţie este numele unui director fals al companiei, care se află fie în Vanuatu, fie în Dubai, acolo unde justiţia britanică este neputincioasă. Agenţii îşi susţin nevinovăţia, spunând că deţin informaţiile la mâna a doua, preluate de la firme din Cipru şi Panama. Toate aceste tergiversări le dau adevarăţilor deţinători ai conturilor timpul necesar pentru a-şi transfera banii şi pentru a-şi şterge urmele.

Cotidianul britanic a identificat 21.500 de companii care se folosesc de un grup de 28 de aşa-numiţi directori, care au rolul de a păstra secretul a sute de mii de tranzacţii comerciale. Ei fac asta vânzându-şi practic numele şi adresele obscure, pentru a fi folosite în documentele oficiale ale companiilor. Nu este un fapt ilegal din perspectiva legislaţiei britanice să foloseşti asemenea directori, însă cel mai adesea ei doar pretind că deţin controlul companiei în scriptele căreia figurează.

Astfel, un cuplu din Marea Britanie, stabilit in Nevis, o insulă din Caraibe, şi-a oferit serviciile pentru 2.000 de companii, al caror obiect de activitate merge de la achiziţii de proprietăţi de lux în Rusia şi până la pornografie.

Iata şi câţiva dintre afaceriştii care încearcă sa se ascundă în Insulele Virgine.

Vladimir Antonov, un miliardar rus stabilit la Londra şi care a cumpărat echipa de fotbal Portsmouth FC. El se luptă acum pentru a scăpa de extrădarea în Lituania, unde a deţinut o bancă.

Yair Spitzer, un inginer IT din Londra, care a cumpărat mai multe apartamente aici. Hackmey, o bogată familie din Israel, care a cumpărat în acest mod un bloc de birouri din Londra, cu 26 de milioane de lire sterline. Şi nu în ultimul rând compania SP Trading, cu legături cu un afacerist kazah şi traficul de arme în Iran. Directorii SP Trading se află în Vanuatu şi spun că nu ştiu nimic despre adevăratele activităţi ale companiei.

The Guardian a vorbit cu unul dintre directorii firmelor care se ocupa cu plasarea banilor în acest paradis fiscal. Este vorba despre un avocat olandez (nu cel la care a apelat Dan Diaconescu în transferul banilor în saci pentru Oltchim), care se ocupă de clienţi belgieni, olandezi şi rusi. Pe site-ul său scrie citeţ “Vreau sa fiu invizibil.”

Injecţiile de capital offshore au devenit un drog de care Insulele Virgine sunt dependente. Teritoriul condus de un guvernator britanic a obţinut, în 2011, 180 de milioane de dolari din taxele de înregistrare ale companiilor, adica 60% din venituri.

Guvernul britanic refuză însă să întreprindă vreo reformă în Insulele Virgine. Explicaţia a fost dată de un fost şef al Autorităţii Serviciilor Financiare, în 2009, într-un document intern al executivului: “Ar duce cel mai probabil la o pierdere a afacerilor.”

Diplomatul britanic Sir Edward Clay susţine că sistemul din Insulele Virgine scuteşte Londra de finanţarea teritoriilor de peste mări. “Pagubele pe care le producem altor ţări prin regimul nostru atractiv, dar imoral, ne face vulnerabili în faţa acuzaţiilor de ipocrizie sau chiar mai rău”, spune Sir Edward Clay.

autor: Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro

         gandeste.org/politica

Colapsul economic si demografic vs. politicile de austeritate

Cercetari recente sustin o concluzie a unui studiu de mediu realizat acum 40 ani: lumea este pe calea dezastrului.
G. Turner, un fizician australian, a publicat probabil unul din cele mai documentate lucrari academice a anilor ‘70, “Limitele cresterii”.

Scrisa de cercetatori de la prestigioasa MIT pentru Clubul de la Roma, studiul foloseste progame de calculator pentru a schita cateva posibile scenarii viitoare.

Scenariul cel mai plauzibil, cel “de bussiness”, capitalist, estimeaza ca daca omenirea continua sa consume mai mult decat natura e in stare sa ofere, un colaps total economic se va produce in jurul anului 2030, combinat cu un declin masiv al populatiei.

Totusi, studiul specifica faptul ca cresterea economica nelimitata ar fi posibila, daca guvernele impun fortat politici de investitii in tehnologie pentru a regulariza amprenta ecologica a umanitatii.

Proeminenti economisti dezavueaza insa aceasta varianta, de exemplu Henry Wallich de la Yale sustine ca limitarea economica fortata va duce la “codamnarea a miliarde de oameni la saracie permanenta”.

Este ceea ce vedem practic de cativa ani, prin perpetuarea acestei crize, prin politicile de contractie economica si austeritate promovate de guverne la comanda FMI-ului si a bancilor.

De asemenea, in grafic Turner a comparat datele reale obtinute intre 1970-2000 cu scenariul ” de bussiness”, observand ca scenariul aproape s-a suprapus cu evolutia reala a economiei si populatiei, delcarand: “Este un avertisment clar , ca nu suntem pe o traiectorie sustenabila”

sursa: originar.blogspot.ro // smithsonianmag.com

         gandeste.org

LIDERII MONDIALI IMPING PLANETA CATRE PRABUSIREA ECONOMICA!! EUROPA, ÎN PRAGUL UNEI CATASTROFE FINANCIARE.

Ieşirea Greciei din zona euro, urmată de părăsirea uniunii monetare şi de alte state din sudul Europei, ar avea un impact de 17.000 miliarde euro asupra economiei mondiale, cu o recesiune globală care ar lovi inclusiv Statele Unite şi China, potrivit unui centru de cercetare german, citat de CNBC. În ciuda avertismenteleor, mai mulţi oficiali şi economişti au îndemnat şi îndeamnă încă Grecia să părăsească zona euro.

Studiul, realizat de Prognos la cererea centrului Bertelsmann, analizează patru scenarii în care Grecia intră în încetare de plăţi pe datoria suverană.

În cea mai pesimistă variantă, fondurile pentru susţinerea statelor cu probleme pur şi simplu s-ar epuiza. Ar urma ieşirea Greciei, Spaniei, Italiei şi Portugaliei din zona euro, situaţie care ar determina recesiune globală şi un cost, până în 2020, de 17.200 de miliarde de euro al PIB însumat pentru 42 de economii dezvoltate.

“În cifre, impactul ar fi cel mai puternic în Franţa – 2.900 miliarde de euro, Statele Unite – 2.800 de miliarde de euro, China – 1.900 miliarde euro şi Germania – 1.700 miliarde euro”, arată studiul.

Mulţi analişti speculează când şi nu dacă Grecia va părăsi zona euro, însă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele BCE, Mario Draghi, şi şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, şi-au exprimat repetat sprijinul pentru statul elen în ultimele luni.

“Pe lângă consecinţele economice severe, o astfel de recesiune ar pune o presiune puternică asupra structurilor sociale şi politice din mai multe state. În special în cele care părăsesc uniunea monetară, însă şi în altele”, se arată în studiu.

Criza datoriilor suverane a început în Grecia, după ce o revizuire masivă a deficitului bugetar a cauzat temeri investitorilor cu privire la sustenabilitatea datoriei statului. Criza s-a extins la Portugalia, Irlanda şi Spania, cu impact economic sever în zona euro, Uniunea Europeană şi la nivel global.

Sursa: Secretele Sistemului

Mugur Isărescu, unul din artizanii dezastrului economic din ultimii 20 de ani

Criza economică actuală a determinat tot mai multe state să solicite fonduri de la FMI. În curând FMI ar putea epuiza resursele, sau cel puţin pe cele publice, transparente, în condiţiile în care numărul ţărilor creditate este în continuă creştere, acestea regăsindu-se pe toate continentele.

Brad Setser, expert la infama organizaţie Council for Foreign Relations (CFR) declara că nevoia de finantare externă a tuturor ţărilor vizate de FMI ajunge la 600 de miliarde de dolari, şi atentionează că… “suma ar scufunda complet Fondul Monetar’. Din păcate, încă nu s-a întâmplat aşa ceva şi oamenii acestei instituţii dictează în România legi şi instaurează guverne. Ca să ajungă aici, au avut ajutor, chiar din interior.

Un personaj cheie din tara noastra este guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator de Banca Centrala din lume, cunoscut mason si membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale.

Dupa un curs de calificare in SUA de scurta durata, in 1990 ocupa functia de guvernator al BNR, acelasi lucru intamplandu-se si astazi. Sub tutela lui sistemul bancar romanesc a fost practic lichidat, distrugand atat banci de stat cat si private. A reusit sa supravietuiasca doar CEC Bank, ca rezultat colateral pozitiv al unei interventii in Parlament.

Ar fi de interesat de stiut daca domnul Isarescu poate sa gaseasca alta tare in lume al carei guvernator de Banca Nationala sa-si fi lichidat sistemul bancar si sa fi inmormantat bancile autohtone. De asemenea  domnul academician, singurul roman membru al Comisiei Trilaterale, la randul ei subordonate Grupului Bilderberg, ar putea sa ne explice noua, muritorilor de rand, cum a reusit Coreea de Sud, ca dupa criza din anii 1997-1998, sa nationalizeze toate bancile straine iar de atunci sa inregistreze o dezvoltare economica si a nivelului de trai fara precedent…

Incalcand Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a protestat pentru ca prin decizia Curtii Constitutionale nu au fost taiate pensiile cu 15%. Conform aceleasi legi, obiectivul fundamental al BNR este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor.

Acest obiectiv este imposibil de indeplinit deoarece guvernele ‘noastre’ au renuntat la control in interesul cetatenilor si astfel statul roman nu are nici o parghie pentru a mentine stabilitatea preturilor. De exemplu în Romania, tara producatoare de titei, gaze naturale si energie elctrica, preturile la carburanti si curent sunt mai mari decat in celelalte tari europene care importa acest tip de produse. O scurta verificare a datelor oficiale, sau a celor care mai pot fi considerate ca oficiale si reale, ne duc la concluzia ca guvernatorul Isarescu a aceptat impreuna cu presedintii Iliescu, Constantinescu si Basescu ca populatia sa fie facturata la cele mai mari preturi pentru a se asigura astfel compensatii la astfel de cheltuieli pentru clientela politica.

Nici in ceasul al doisprezecelea, cand milioane de romani au fost afectaţi drastic de masurile de austeritate, guvernatorul BNR nu cere public guvernului sa vina in sprijinul cetatenilor si sa ceara pentru acestia aceleasi drepturi si preturi ca si pentru particularii in interesul carora, probabil, lucreaza.

Niciodata guvernatorul Isarescu, ‘de-a lungul indelungatului sau mandat’ nu s-a opus la politicile antiromanesti ale firmelor straine. Cand Curtea Constitutionala a hotarat ca taierea pensiilor si recalcularea celor speciale Guvernul Boc IV a decis, prin OUG, majorarea cu 5% a TVA, iar Isarescu a anuntat ca va creste inflatia la 8%. Ca o consecinta directa, preţurile au crescut  iar puterea de cumparare a angajatilor si a pensionarilor a scăzut.

Conform Legii nr 312/2004, art. 2 alin. 3, ‘Banca Nationala a României sprijina politica economica generala a statului si administreaza rezervele internationale ale Romaniei’. Sau aşa ar trebui.

In baza articolului 30 ale aceleiasi legi, BNR stabileste si mentine rezervele internationale, rezerve alcatuite din aur detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate, active externe, sub forma de bancnote si monede sau disponibil in conturi la banci sau la alte institutii financiare in strainatate, pe care le stabileste Banca Nationala. Poporul roman suporta cheltuiala depozitarii in strainatate celei mai mari parti a rezervei de aur a Romaniei.

Niciodata guvernatorul Bancii Romaniei nu a justifcat logica acestei cheltuieli, la fel cum nu explica de ce se opune cresterii rezervei de aur a Romaniei de cel putin 8 ori cu aurul de la Rosia Montana si de ce accepta ca Guvernul Boc, impreuna cu presedintele Romaniei, sa sprijine o firma straina (Rosia Montana Gold Corporation) sa jefuiasca poporul roman de peste 100 miliarde de euro, cat este evaluat zacamantul din Muntii Apuseni

Ori probabil nu este informat ca multe din tarile puternice si dezvoltate ale lumii achizitioneaza cantitati uriase de aur de pe piata mondiala, pregatindu-se introducerea monedei unice internationale. De aceasta data, guvernatorul Isarescu nu poate invoca lipsa cadrului legal in atitudinea sa ostila cresterii veniturilor Bugetului de Stat cu peste 100 de miliarde de euro, numai de la Rosia Montana.

In 20 de ani guvernatorul Isarescu nu a propus si nu a sustinut nici o sursa de crestere a veniturilor nationale, si nici nu a solicitat stoparea coruptiei si a risipei din banii publici. Guvernatorul Isarescu si Consiliul de Administratie al BNR au hotarat, fără să anunţe Parlamentul, ca rezerva valutara a poporului roman sa fie depozitata in banci americane pentru o dobanda de circa 1%, iar guvernul Boc au luat imprumuturi de la FMI si de alte banci, inclusiv americane, de peste 30 de miliarde euro cu o dobanda de 3,5-10%. Pentru astfel de manevre a fost, bineinteles, nevoie de taieri de salarii si pensii, concedieri de bugetari,desfiintari de IMM-uri, mariri de TVA si impozite etc.

Insa in caz ca s-ar fi gasit cineva sa-i traga la raspundere pentru acest masacru financiar pe respectivii, aceesi lege 312 din 2004 prevede ca membrii Consiliului de Administratie al BNR nu raspund civil sau penal. Ei au doar drepturi, printre care se regasesc indemnizatii de 90 000 – 100 000 euro pe luna, sau participarile la profit, pe care si le stabilesc singuri si nesiliti de nimeni.

Astfel, in baza legii cu pricina, pana la 30 iunie a anului urmator, guvernatorul prezinta Parlamentului raportul si pleaca. Nici vorba de responsabilitate, iar in urma raman numeroase intrebari fara raspuns cum ar fi: ce sume s-au acordat pentru investiti si ce obiective s-au realizat din creditele externe de peste 120 de miliarde euro?

De ce se opune la negocierea si obtinerea unui imprumut din partea Chinei, necesar pentru dezvoltarea agriculturii, a turismului si a infrastructurii de trasnport?
De ce se administreaza anual in pierdere, de miliarde de euro, rezervele internationale ale Romaniei?
Din ce resurse va platit poporul roman uriasa datorie externa si in cati ani?
Cat este datoria externa pe cap de locuitor?
Ce responsabilitate are guvernatorul Isarescu pentru situatia economica, financiara si sociala din tara, precum si pentru indreptarea Romaniei intr-o directie gresita?
Există posibilitatea unei legaturi intre criza autohtona in contextul celei internationale, imposibilitatea de rambursare a datoriei externe si acordarea cetateniei romane a peste 1 milion de persoane in ultimii ani?
De ce romanii au fost o generatie de sacrificu in hulitul regim socialist si de ce sunt o generatie de sacrificiu acum, in (prea) mult trâmbiţata democraţie de tip occidental, unde nu se construieşte nimic, ci doar se DĂRÂMĂ?

sursa: codrul.wordpress.com

Sursa: gandeste.org

Asasinii economici dezvăluie cum se falimentează o ţară

Până la urmă, pentru cine lucraţi, de fapt?

Pentru bănci. Banii sunt creaţi în bancă şi invariabil ajung înapoi în bancă. Ei sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu corporaţiile şi guvernele pe care le sprijină. Sclavia fizică necesită asigurarea unui adăpost şi a hranei, pe când în sclavia economică oamenii au grijă de ei înşişi...

Este una dintre cele mai ingenioase înşelătorii pentru manipulare socială create vreodată. La baza ei se află un război invizibil împotriva populaţiei. Îndatorarea este arma folosită pentru a cuceri şi a înrobi societatea, iar dobânda bancară este principala muniţie.

În timp ce majoritatea nu este conştientă deloc de această realitate, băncile în colaborare cu guvernele şi corporaţiile continuă să îşi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică... născând noi baze, cum ar fi Banca Mondială, Fondul Modetar Internaţional, şi inventează un nou tip de soldat.

Naşterea asasinului economic.

"Sunt două metode de a înrobi şi a cuceri o naţiune. Una este prin sabie, a doua este prin îndatorare." John Adams

John Perkins: "Noi lucrăm în multe moduri diferite, dar probabil cel mai frecvent este să găsim o ţară care are resurse, cum ar fi petrol, şi apoi aranjăm un împrumut uriaş acelei ţări de la Banca Mondială sau una dintre celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevărat în acea ţară. De fapt ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiectele de infrastructură (drumuri, poduri, etc) în acea ţară, lucruri de care să beneficieze corporaţiile noastre şi numai câţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar nu ajută deloc majoritatea oamenilor. Întreaga ţară rămane cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot să o plătească, şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească. La acest moment, noi, asasinii economici, mergem înapoi în acea ţară şi le spunem: Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile, aşa că vindeţi petrolul foarte ieftin către companiile noastre petroliere, lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară, trimiteţi trupele voastre ca să le susţineţi pe ale noastre în zone cum ar fi... în Irak, sau votaţi-ne la următoarele alegeri ONU. Să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare, şi să le vândă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevarată reţea, este modul tipic de acţiune al Băncii Mondiale şi FMI."

Vă invităm să vizionaţi acest extras (de numai 20 de minute) dintr-un documentar în care se arată adevărul despre asasinii economici, cei care duc la îndeplinire planurile de înrobire economică prin intermediul Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar International.

Sursa: http://roaim.net.tc

China, a doua mare economie a lumii, ar putea intra în cel mai grav declin din ultimii ani

Evoluţia negativă a acestui indicator va alimenta speculaţiile că banca centrală chineză va lua noi măsuri pentru relansarea activităţilor economice.

Potrivit analiştilor, încetinirea creşterii exporturilor, a producţiei industriei prelucrătoare şi a investiţiilor în active fixe ar putea atrage a doua mare economie a lumii în cel mai grav declin al avansului PIB din ultimii 13 ani.

Performanţele slabe ale economiei în lunile aprilie şi mai au determinat banca centrală a Chinei să reducă dobânda de politică monetară, în iunie, pentru prima oară de la sfârşitul anului 2008.

Sursa: realitatea.net

Dezastru pentru Europa. Va fi Franța următoarea victimă?

Franța, cea de-a doua economie a zonei euro, are un deficit public imens, iar datoriile sale au ajuns la un nivel record. Franța vrea să se asigure că nu este atrasă în vârtejul crizei în masă cu care se confruntă țări precum Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania sau Italia.

Franța este unul din cei mai înverșunați susținători ai uniunii bancare și ai recapitalizării imediate a băncilor, folosind fonduri de urgență alocate de zona euro.

"Cred că francezii insistă asupra acestui lucru dintr-un motiv simplu: știu foarte bine că ei sunt cei care urmează. Le va veni rândul după Italia", spune Nicholas Spiro, consultant șef la Spiro Sovereign Strategy, conform cnbc.com.

Criza datoriilor s-a răspândit deja în Grecia, Irlanda și Portugalia, care au făcut toate împrumuturi internaționale. Spania a cerut ajutor pentru băncile sale, iar Cipru este foarte probabil să ceară și el un împrumut.

Dornic să oprească rostogolirea acestui bulgăre de zăpadă, noul președinte francez Francois Hollande a promovat rapid câteva idei de combatere a contagierii, unele dintre ele venind în directă opoziție cu cele ale Germaniei.

Momentan, investitorii acordă Franței prezumția de nevinovăție. Cu toate astea, finanțele Franței nu se compară cu cele ale Germaniei, iar băncile sale sunt puternic expuse Greciei și Italiei. "Este clar că presiunea crizei datoriilor va ajunge și la Franța dacă nu se va face ceva în privința împărțirii echitabile a riscurilor", spune Michel Martinez, directorul economist al Societe Generale Franța.

Guvernul socialist al lui Hollande își arată sprijinul propunând să se creeze o uniune bancară europeană care să aibă o autoritate centrală, garanții de depozit comune și un fond alocat pentru administrarea băncilor falimentare.

Însă Franța caută și soluții mai rapide care să protejeze băncile de riscurile pe care le aduc datoriile din sudul Europei, fiind pe deplin conștientă că situația ar putea să se înrăutățească cât ai bate din palme din cauza crizei.

Parisul a susținut în mod evident folosirea banilor europeni pentru a capitaliza băncile, deși opoziția Germaniei în acest sens rămâne un obstacol greu de depășit.

Agențiile de rating au repetat că, dacă Parisul va fi nevoit să își finanțeze băncile, acest factor va atârna greu în privința stabilirii ratingului Franței. În ianuarie, țara a fost deja retrogradată cu o treaptă, de la AAA, de către Standard & Poor.

Egan-Jones, o agenție de rating mai mică ce și-a făcut deja un renume din cauza retrogradărilor mai agresive pe care le aplică în comparație cu rivalii săi mai mari, a clasat Franța la BBB+ luna aceasta, decizie bazată pe faptul că statul va avea nevoie, probabil, de sprijin pentru a-și finanța băncile.

Mai mult, Moody's a retrogradat băncile franceze BNP Paribas, Societe Generale și Credit Agricole, împreună cu alte bănci mari, susținând că nu este clar cât de pregătit ar fi guvernul să își sprijine propriile bănci.

Pe lângă stresul financiar prin care trece Franța – datoria internă este de circa 90% din PIB și se așteaptă să mai crească -, băncile sale sunt expuse economiilor celor mai fragile din întreaga zonă euro.

Deși odată se aflau printre creditorii de top ai Greciei, acum băncile franceze s-au retras pe tăcute din țară. Cu toate astea, Credit Lyonnais și Societe Generale încă rămân prezente în Grecia prin intermediul subsidiarelor lor.

Între timp, Italia datorează 32.5 miliarde de euro băncilor franceze BNP Paribas, BPCE, Credit Agricole, Societe Generale și Dexia.

Acțiunile băncilor franceze și costul asigurărilor datoriilor bancare au făcut ca răspândirea datoriilor Italiei să oscileze, indicând faptul că investitorii văd soarta băncilor ca fiind strâns legată de soarta Italiei.

Dexia este cea mai expusă la datoriile italienilor, având 11.7 miliarde de euro trecute în registre. Chiar și dacă Italia nu va fi înghițită de criză, problemele acesteia ar putea afecta mult și finanțele publice franceze.

Cu toate astea, creditorul a cerut ca suma să fie ridicată la 90 de miliarde de euro, sumă apropiată de cele 100 de miliarde de euro pe care Spania le-a cerut de la zona euro pentru a-și finanța întregul sector bancar.

"Franța nu e departe de situația asta, pe termen lung", a mai spus consultantul Spiro.

Sursa: Money.ro

Dezvăluirile unui asasin economic

Aşa cum există ucigaşi plătiţi pentru a elimina persoane incomode, există şi ucigaşi de naţiuni. Ei sunt armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic, pentru ca ţări întregi, cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor a fost prevăzută de multă vreme în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă acum avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani acest rol, descrie acum pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat, etc.

Ce sunt asasinii economici?

„Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci,” recunoaşte John Perkins în introducerea cărţii sale.

„Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.”

“Meseria mea avea două obiective principale. Primul era să justific împrumuturi internaţionale uriaşe care erau direcţionate înapoi către Main (firma sub umbrela căreia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster şi Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologică şi construcţii. În al doilea rând, trebuia să lucrez pentru a falimenta ţările care obţineau împrumuturile (bineînţeles, după ce ar fi achitat sumele pentru Main şi alţi contractori din SUA), astfel încât să fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor şi să devină ţinte uşoare, în cazul în care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi în ONU sau accesul la ţiţei sau alte resurse naturale.”

„Datoria mea era de a încuraja liderii mondiali să devină o parte din vasta reţea care promovează interesele comerciale ale SUA. Într-un final, liderii respectivi sunt prinşi în capcana unei reţele de datorii care ne asigură loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. În schimb, ei îşi sprijină poziţiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice şi aeroporturi.”

„În ciuda faptului că banii sunt returnaţi aproape imediat corporaţiilor membre ale corporatocraţiei (creditorul), ţara care primeşte împrumuturile este obligată să returneze întreaga sumă, plus dobânda. Dacă un asasin economic dobândeşte un succes deplin, atunci împrumuturile sunt atât de mari încât, după câţiva ani, debitorul ajunge în imposibilitatea de a le mai plăti. În astfel de cazuri, întocmai cum procedează Mafia, ne revendicăm partea care ni se datorează, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, una sau mai multe din următoarele pretenţii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse preţioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continuă să ne datoreze bani şi uite aşa, o altă ţară se mai adaugă la imperiul nostru global.”

John Perkins dezvăluie de fapt într-un mod detaliat şi confirmă existenţa unui mecanism stabilit de mult în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Una dintre armele cele mai importante pentru instaurarea statului global planetar este tocmai războiul economic purtat de o armată de agenţi nevăzuţi:

„Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri.” (Al doilea protocol francmasonic)

„Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceată întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.” (Al optulea protocol francmasonic)

Fabricarea de statistici

„Pe parcurs, continuă John Perkins, am înţeles că statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gamă variată de concluzii, inclusiv pe acelea care să oglindească predilecţiile analistului. Slujba mea era să analizez efectele investiţiilor de miliarde de dolari într-o ţară. Şi, la modul mai specific, eu trebuia să concep studii care să proiecteze o creştere economică în viitorii douăzeci-douăzeci şi cinci de ani şi care să evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, dacă se lua decizia de a împrumuta unei ţări un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia să nu susţină Uniunea Sovietică, eu trebuia să compar beneficiile acelei investiţii într-o uzină electrică cu beneficiile investiţiei într-o reţea naţională de căi ferate sau într-un sistem de telecomunicaţii. Sau mi se spunea că acelei ţări i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie îmi revenea sarcina de a demonstra că acel sistem va avea drept rezultat o creştere economică suficientă pentru a justifica împrumutul.” (mascând în acelaşi timp faptul că această creştere economică avea de fapt efecte dezastruoase asupra mediului şi oamenilor n.n.)

„Factorul primordial în fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuală a PIB era câştigător. Dacă nu exista decât un singur proiect, trebuia să demonstrez că dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului. Aspectul ţinut sub tăcere al fiecăruia dintre aceste proiecte era acela că, prin ele, se intenţiona crearea unor profituri uriaşe pentru contractori, precum şi pentru o mână de familii bogate şi influente din ţara care primea împrumutul, în timp ce se asigura dependenţa financiară pe termen lung şi, prin urmare, loialitatea politică a guvernelor de pretutindeni. Cu cât împrumutul era mai mare, cu atât era mai bine. Faptul că povara datoriei apăsând pe spinarea unei ţări îi priva pe cetăţenii acesteia de servicii de sănătate, de educaţie şi de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat în considerare. Între noi discutam deschis despre esenţa înşelătoare a PIB-ului. De exemplu, creşterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci şi mai săraci. Şi totuşi, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”

„Ca şi cetăţenii SUA, în general, majoritatea angajaţilor de la Main au impresia că le facem favoruri acestor ţări când le construim centrale electrice, autostrăzi şi porturi. Şcolile noastre şi presa ne-au învăţat să percepem aceste acţiuni ca pe nişte fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titraţi, au diplome care dovedesc cât sunt de educaţi. Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap că motivul pentru care ne instalăm ambasade peste tot în lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea, au însemnat transformarea Republicii americane într-un imperiu global. În ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranţi ca şi coloniştii din secolul al XVIII-lea care credeau că indienii care luptau pentru a-şi apăra pământurile erau unelte ale diavolului.”

Corporatocraţia şi statul unic planetar

Scopul final al tuturor acestor acţiuni este prin urmare crearea statului planetar global. Construirea unor corporaţii internaţionale mamut este principalul mijloc prin care se realizează centralizarea puterii, şi a fost indicat în Protocoalele maeştrilor francmasoni, pe care acum asasinii economici precum John Perkins le duc la îndeplinire:

„Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice, trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mână nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Îi vom sili apoi să ne ofere o stăpânire internaţională a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul nostru Suprem care va conduce întreaga planetă.” (Al cincilea protocol francmasonic)

„În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii.” (Al şaselea protocol francmasonic)

„În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile “luări de sânge” benevole. Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi.” (Al douăzecilea protocol francmasonic)

În cartea sa, John Perkins nu face decât să arate în detaliu cum sunt puse în practică directivele masonice de mai sus. După cum şi el punctează, încetul cu încetul acestea au fost transformate în valori şi modele de comportament care au înlocuit adevăratele valori, fiind infiltrate prin intermediul educaţiei şi imitaţiei sociale în rândul maselor.

„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El este condus de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege: orice creştere economică este în avantajul omenirii şi cu cât este mai mare această creştere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei. Această credinţă mai are şi un corolar, şi anume că aceia care excelează în alimentarea focului creşterii economice trebuie preamăriţi şi recompensaţi, în timp ce aceia născuţi la periferie pot fi exploataţi după bunul plac.

Evident, conceptul este unul eronat. Ştim că în multe ţări doar o mică parte a populaţiei beneficiază de creşterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creştere poate genera efectiv situaţii din ce în ce mai disperate. Acest efect este întărit de concepţia conform căreia liderii industriali care pun în mişcare sistemul ar trebui să se bucure de un statut special, concepţie din care izvorăsc multe dintre problemele noastre actuale. Când femeile şi bărbaţii sunt recompensaţi pentru lăcomie, atunci lăcomia devine un stimulent corupător. Când înfruptarea din resursele Pământului o considerăm totuna cu sfinţenia, când ne învăţăm copiii să se ia la întrecere cu toţi dezechilibraţii, când uriaşe părţi din populaţie le considerăm ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar că o căutăm cu lumânarea. Şi o şi găsim.

În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocraţie) îşi folosesc puterea financiară şi politică pentru a avea garanţia că şcolile, afacerile şi mass-media noastră susţin atât concepul fals, cât şi rezultatul acestuia. Ele ne-au adus în situaţia în care civilizaţia noastră mondială a ajuns un fel de maşină monstruoasă care necesită cantităţi de combustibil şi de întreţinere în creştere exponenţială, într-atât de uriaşe încât, în cele din urmă, aceasta va consuma totul, nemairămânându-i altă soluţie decât să se devoreze pe sine.

Una dintre funcţiile cele mai importante ale corporatocraţiei este de a perpetua, extinde şi consolida în permanenţă acest sistem. Vieţile celor care „au reuşit”, precum şi posesiunile lor – reşedinţele, iahturile şi avioanele particulare – sunt prezentate ca nişte modele care să ne stimuleze pe noi toţi să consumăm şi iar să consumăm, la infinit. Orice ocazie este exploatată din plin pentru a ne convinge că achiziţionarea de bunuri este datoria noastră civică, prădarea planetei este benefică pentru economie şi, în consecinţă, ea serveşte intereselor noastre superioare.” (John Perkins face aici referire la îndemnul oficial pe care conducerea SUA l-a făcut către cetăţenii săi în timpul războiului din Irak, atunci când le-a spus că „este o datorie patriotică să consume”.)

Acţiunile asasinilor economici lasă în urmă doar dezastre

Peste tot pe unde acţionează, asasinii economici lasă în urmă ravagii: distrugeri ecologice ireparabile, secătuirea rezervelor naturale, sărăcie, foamete, sclavie, mizerie, dependenţă. Referindu-se la misiunea sa din Ecuador, John Perkins creionează doar o parte dintr-un tablou înfricoşător, care se vrea a fi extins la nivelul întregii lumi, pentru a facilita implementarea statului unic planetar ca unică soluţie de salvare:

„La vremea primei mele vizite, în 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniană a Ecuadorului. Astăzi, petrolul reprezintă aproape jumătate din exportul ţării. O conductă ce traversează Anzii, construită la scurt timp după vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumătate de milion de barili în fragila pădure tropicală – de peste două ori cantitatea scursă în cazul Exxon-Valdez. Azi, o nouă conductă, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construită de un consorţiu organizat de tip Asasini Economici, promite să ducă Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observăm că această formă de dependenţă economică şi sclavie statală este prezentată drept un privilegiu de care ţările în cauză ar trebui să fie mândre – n.n.). Întinderi uriaşe din pădurea tropicală au fost distruse, papagalii macao şi jaguarii aproape că au dispărut, trei culturi indigene din Ecuador au fost împinse în pragul extincţiei, iar râuri pure au fost transformate în haznale curgătoare. În aceeaşi perioadă, reprezentanţii culturilor indigene au început să riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocaţi americani, reprezentând peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, împotriva Chevron Texaco Corp. Plângerea consta în faptul că, între 1971 şi 1992, gigantul petrolier aruncase până la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, în gropi deschise şi râuri, şi că aceeaşi companie a lăsat neacoperite aproape 350 de asemenea puţuri care continuă să omoare atât oameni, cât şi animale.”

„Din cauza semenilor mei de la Main şi a mea, Ecuadorul este azi într-o stare mult mai rea decât era înainte de a cunoaşte „miracolele” economiei, finanţelor şi tehnologiei moderne. Începând din 1970, în timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de sărăcie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publică a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Între timp, partea din resursele naţionale alocată celor mai sărace segmente ale populaţiei s-a redus de la 20% la 6%.

Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrării sale – peste 375 miliarde pe an în 2004 – este mai mult decât plăteşte toată lumea a treia pe educaţie şi sănătate, şi de douăzeci de ori mai mare decât suma primită anual ca ajutor internaţional de către ţările în curs de dezvoltare. Peste jumătate din populaţia lumii supravieţuieşte din mai puţin de doi dolari pe zi, ceea ce înseamnă, în mare, aceeaşi sumă pe care o primeau la începutul anilor ‘70. Între timp, procentul de la vârf, de 1% din familiile lumii a treia, deţine între 70% şi 90% din toate resursele financiare private şi proprietăţile din ţările lor; procentul efectiv este în funcţie de ţara respectivă.

Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este copleşit de datoria externă, trebuind să aloce o parte exorbitantă din bugetul naţional pentru a o achita, în loc să-şi utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetăţeni ai săi, înregistraţi oficial ca trăind sub pragul sever al sărăciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate să-şi achite obligaţiile externe este de a-şi vinde pădurile tropicale către companiile petroliere. Într-adevăr, unul dintre motivele pentru care asasinii economici şi-au îndreptat de la început privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii că marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizează cu câmpurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global îşi revendică partea sa sub forma concesiunilor petroliere.

Această cerere a devenit deosebit de urgentă după 11 septembrie 2001, când Washingtonul se temea că s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curând un preşedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o poziţie foarte fermă împotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a ameninţat să întrerupă vânzările către Statele Unite. Asasinii economici eşuaseră în Irak şi în Venezuela, dar reuşiseră în Ecuador; acum aveam să-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.

Ecuadorul este una dintre ţările tipice, aduse de asasinii economici în dependenţă economică şi politică totală. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din pădurea tropicală ecuadoriană, companiile primesc 75 de dolari. Din suma rămasă de 25 de dolari, trei sferturi trebuie să meargă în contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce rămâne acoperă cheltuielile militare şi guvernamentale – ceea ce înseamnă că rămân în jur de 2,5 dolari pentru sănătate, educaţie şi programe menite a-i ajuta pe săraci. Astfel, la fiecare sută de dolari luată pentru petrolul extras din Amazon, mai puţin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale căror vieţi au fost atât de crunt afectate de baraje, foraje şi de conducte şi care mor din lipsa mâncării comestibile şi a apei potabile.”

Colonialismul modern sub masca civilizării şi modernizării

Acţiuni similare, având aceleaşi efecte, au fost realizate de asasinii economici precum John Perkins şi în alte ţări: Indonezia, Venezuela, Panama, Arabia Saudită, Iran, etc. În cartea sa el le descrie pe larg. Privind însă lucrurile în ansamblu observăm din nou că toate cele prezentate mai sus sunt doar consecinţa punerii în practică a unei directive cuprinse în al treilea protocol al maeştrilor francmasoni:

„Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie.”

Această nouă formă de sclavie este însă şi mai periculoasă decât cea din vechime, pentru că este una ascunsă, insidioasă. Colonialismul modern face din oameni nişte sclavi cu atât mai docili şi mai uşor de condus, cu cât li se inoculează pe toate căile ideea că toate acestea sunt făcute în interesul şi pentru confortul lor:

„Ingeniozitatea construcţiei acestui imperiu modern îi eclipsează pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli şi pe coloniştii europeni din secolele al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am învăţat din istorie. Astăzi, nu mai purtăm săbii. Nu mai purtăm armuri sau haine care să ne scoată în evidenţă. În ţări precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne îmbrăcăm asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. În Washington şi Paris, arătăm ca nişte birocraţi din guvern sau ca nişte bancheri. Părem modeşti, normali. Vizităm şantiere în proiectare şi cutreierăm prin satele sărace. Proclamăm altruismul, discutăm cu ziarele locale despre minunatele acţiuni umanitare întreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinţă ale comisiilor guvernamentale cu hârtiile noastre şi cu proiectele noastre financiare, şi ţinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem în legalitate, lucrăm pe faţă. Sau aşa ne autozugrăvim şi aşa suntem acceptaţi. Acesta este felul în care funcţionează sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul însuşi este construit pe subterfugii, fiind prin definiţie unul legitim.”

„În orice caz, şi acesta este un avertisment foarte serios, dacă noi dăm greş, o rasă cu mult mai ticăloasă intră în scenă, aceia cărora asasinii economici le spun şacalii, bărbaţi care descind direct din acele imperii timpurii. Şacalii se află întotdeauna undeva, pândind din umbră. Când apar ei, şefi de state sunt îndepărtaţi sau mor în „accidente” violente. Şi dacă se întâmplă ca vreun şacal să dea greş, aşa cum au făcut-o în Afganistan şi în Irak, atunci reapar vechile modele. Când şacalii eşuează, atunci treaba pică în sarcina armatei.”

John Perkins a vorbit despre acţiunile sale în ţările arabe sau ale Americii Latine. Cel care îi citeşte cartea nu se poate împiedica să nu observe că şi în România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie astfel cu o foarte mare claritate modul în care aceştia au acţionat cu sprijinul unor personaje din sfera politică, ce au trădat România, în schimbul acumulării unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri politice. Vă invităm să citiţi această carte şi să reflectaţi.

Sursa:piatza.info