Autofalsificarea

Postat Maria

”În trecut oamenii erau mai simpli, mai autentici. Trăiau o viaţă mai reală. Acum, oamenii sunt reprimaţi. Zâmbesc când nu vor să zâmbească. Sunt calmi când vor să fie furioşi. Oamenii sunt falşi, modul de viaţă e fals. Cultura e falsă. Oamenii mai mult joacă teatru decât trăiesc. Multe lucruri rămân neterminate, în minţile oamenilor se adună tot felul de experienţe incomplete” (Osho, Autobiografia unui mistic nonconformist, Ed. Mix).

Vorbim astăzi despre ”reprimare” şi vorbim despre frustrare. Cheia acestor emoţii este tocmai faptul că ne manifesăm aşa cum trebuie, nu aşa cum simţim. Ceea ce ne dorim cu adevărat rămâne în umbră, ascuns, ceea ce vrem este reprimat, iar reprimarea ne face să vedem că lumea ne-a luat libertatea de a avea ce vrem, nu noi înşine.

”De ce nu mă simt liberă, de ce mi-e atât de frică să fac ceea ce vreau”, mă întreba zilele trecute o cunoştinţă, care are tot ce-i trebuie pentru a începe o activitate frumoasă: bani, sediu, aparate, oameni, cadru legislativ etc.? Nimic din exterior nu o blochează, nimic nu-i crează probleme, afară de ea însăşi; o frică teribilă, o durere lăuntrică îi fură libertatea. Acesta-i un caz tipic şi fericit în care cuiva i se arată că lipsa libertăţii nu-i cauzată de factori exteriori, ci e-n sine. Ea stă acolo pentru că am reprimat, am negat, am ascuns şi am uitat ceea ce vrem cu adevărat. Noi mâncăm când nu ne este foame; mâncăm pentru că ni se oferă masa, pentru că-i ora prânzului, pentru că n-aveam ce face, mâncăm ce nu ne place, ce nu vrem şi ce nu are gust. Mâncăm pentru că ni se spune; asta-i sănătos să mâncaţi, asta-i dăunător, asta îngraşă, asta-i rău, asta creşte colesterolul şi aşa ne reprimăm dorinţa, nevoia, reprimăm vocea corpului nostru. Nu ne mai ascultăm corpul, poate chiar nu ştim că el ne vorbeşte desluşit şi categoric, nici nu mai avem habar că el se opune frustrării, îngrăşându-se. Corpul se opune inconştienţei, îmbiindu-ne să consumăm tot felul de stimulente; alcool, medicamente, droguri, sex excesiv. Dorinţa pentru stimulente este semnalul frustării, semnul că nu avem ceea ce ne dorim, semnul autofalsificării. Dorinţele false iau locul celor adevărate şi satisfacerea inconştientă a dorinţei ia locul împlinirii nevoii reale.

Să ştim ce vrem, să decidem ce anume vrem, să alegem ce vrem, fie că-i vorba despre mâncare, despre vise, despre ţeluri. A fi conştienţi de ceea ce vrem şi a exprima ceea ce vrem cu toată sinceritatea ne conduce, încetul cu încetul, către împlinire şi către o existenţă trăită în mod conştient, cu mintea deschisă, cu inima deschisă, cu bucurie şi curaj. Frustrarea este o energie tulburătoare, care ne falsifică pe noi înşine şi ne transformă în consumatori inconştienţi ai unor droguri, care ne anesteziază momentan suferinţele, dar ne lasă inconştienţi de adevăratele noastre nevoi. Sufletul ne vorbeşte, sufletul ne spune dacă suntem fericiţi cu o situaţie sau nu; doar că noi rămânem nefericiţi şi ne prefacem că suntem fericiţi. Cum spune Osho, zâmbim când vrem să fim furioşi. Corpul se îngraşă pentru că-l frustrăm, sufletul suferă pentru că nu facem ceea ce ne face fericiţi. Noi ne putem recăpăta liniştea şi lumina conştienţei abia atunci când vom fi sinceri. Când vom fi naturali şi vom asculta ce ne cere sufletul şi trupul nu mai avem nevoie de suferinţă şi de frustrare, nici de stimulente, căci acestea toate sunt doar simptome, care ne spun că nu ne manifestăm în acord cu nevoile şi dorinţele noastre reale.Maria Timuc

Sursa: eulinterior.blogspot.ro