miercuri, 26 septembrie 2012

Timpul tău în 2012


Ziarele de peste ocean scriau prin anii ’20 despre un foarte cunoscut spărgător, Arthur Berry
descriindu-l ca fiind unul dintre cei mai faimoşi hoţi de bijuterii din toate timpurile. El a comis mai mult de 150 de furturi şi a furat bijuterii evaluate între 5 şi 10 milioane de dolari (la valoarea de atunci a dolarului). El a jefuit în special oameni foarte bogaţi şi avea straniul obicei de a fi îmbrăcat într-un smoching în timpul spargerilor pe care le dădea. In unele situaţii, când a fost surprins în flagrant de către victimele furturilor sale, le-a fermecat pur şi simplu cu stilul său de adresare şi cu abilităţile sale de comunicare, reuşind de fiecare dată să-şi creeze o cale de ieşire din situaţie..In cele din urmă el a fost prins, judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare pentru infracţiunile sale, pedeapsă pe care a îndeplinit-o până la ultima zi. 
După eliberarea sa, a lucrat ca barman într-un restaurant de la marginea drumului, pe Coasta de Est a Statelor Unite, pentru un salariu de 50 de dolari pe săptămână..
Un ziarist l-a găsit şi l-a intervievat, întrebându-l despre momentele picante din viaţa lui.După ce a povestit 
despre acestea, el a concluzionat spunând:
"Eu nu sunt un om foarte moral. Dar mai demult în viaţa mea, am fost deştept şi inteligent, şi m-am înţeles foarte bine cu oamenii. Cred că aş fi putut face ceva cu viaţa mea, dar nu am făcut-o. Aşa că atunci când scrieţi povestea vieţii mele, atunci când le veţi povesti oamenilor despre toate acele spargeri faimoase pe care le-am dat, nu lăsaţi deoparte cea mai mare spargere dintre toate. Nu le spuneţi doar că i-am jefuit pe Jesse Livermore, pe baronii de pe Wall Street sau pe un văr al regelui Angliei. Spuneţi-le că Arthur Berry l-a jefuit pe Arthur Berry. I-am jefuit timpul şi viaţa."
***

Probabil că te vei întreba ce mi-a venit să scriu despre un spărgător, despre un hoţ. Ei bine, am scris acest articol pentru a nu ajunge tu însuţi în situaţia de a te jefui singur de timpul şi de viaţa ta.. Şi pentru aceasta, ai putea lua în considerare 6 adevăruri teribile despre timp.
 

În primul rând: 
Nimeni nu poate administra timpul.
Dar ai posibilitatea să gestionezi toate acele lucruri care cer timp şi care consumă din timpul tău până când vor fi îndeplinite. .
 
În al doilea rând:
Timpul este scump.
Principiul Pareto demonstrează că 80% din timpul nostru  este cheltuit pe acele lucruri sau acele persoane care ne aduc doar 20% din rezultatele sau beneficiile noastre. Ca atare, pentru a nu pierde atât de mult pentru atât de puţin, ceea ce ai de făcut este să identifici acele 20% dintre obiectivele tale care, odată îndeplinite, îţi vor aduce 80% din beneficiile aşteptate.

În al treilea rând: 
Timpul este perisabil.
Oricât ai încerca să economiseşti timp, nu vei reuşi niciodată să pui deoparte
 nici măcar o secundă pentru o utilizare ulterioară.
   
În al patrulea rând:
Timpul este acelaşi pentru toţi. 
Curgerea timpului este identică pentru toată lumea. Rege sau cerşetor, o secundă sau o zi sau un an vor avea aceeaşi întindere. 
Cu toţii avem aceeaşi cantitate de timp. Diferenţele dintre oameni apar deci nu datorită diferenţelor de timp pe care le avem la dispoziţie, ci doar în cele ce privesc felul în care acest timp este utilizat. .
  
În al cincilea rând:
Timpul este de neînlocuit.
O secundă, sau o zi sau o lună care a trecut nu pot fi readuse înapoi în prezent pentru a fi trăite din nou. Timpul consumat, util sau 
inutil, cu sau fără rezultate, rămâne aşa: consumat, dus, trecut. .
 
În al şaselea rând:
Percepţia despre timpul tău este de fapt percepţia despre ce este prioritar în viaţa ta.
Niciodată nu vom avea suficient timp pentru toate, dar oricare dintre noi are timp suficient pentru orice, atât timp cât acest orice se situează pe o poziţie suficient de înaltă în lista priorităţilor.
Şi pentru a nu pleca de aici doar cu sfaturi, iată şi un instrument util şi foarte eficient în 
administrarea propriului tău timp. Urmează cei 5 paşi pe care ți-i voi spune şi vei avea o perspectivă cu totul nouă asupra a ceea ce ai de făcut precum şi a ordinii în care vei face lucrurile.
  
Pasul 1:
Intocmeşte o listă cu toate sarcinile pe care le ai de îndeplinit, cu toate obiectivele pe care doreşti să le realizezi. Cu cât mai completă va fi această listă, cu atât mai bine..
 
Pasul 2:
Imparte o coală de hârtie în două coloane: Important / Neimportant.
Rescrie lista de sarcini și obiective, împărțită de această dată între cele două coloane, în funcție de gradul de importanță pe care îl atribui fiecărui item..
 
Pasul 3:
Ia o nouă coală de hârtie și împarte-o și pe aceasta în două coloane:Urgent / Non Urgent. Rescrie din nou lista de sarcini și obiective, împărțită de această dată între cele două coloane, în 
funcție de gradul de urgență pe care îl atribui fiecărui item.. 
 
Pasul 4:
Ia o nouă coală de hârtie și compune un tabel rezultat din combinarea celor două criterii folosite până acum: importanță și urgență. Acest tabel ar trebui să arate ca o fereastră cu 4 cadrane, fiecare dintre ele definite de un atribut al importanței și de unul al urgenței:
- stânga sus: urgent și important;
- dreapta sus: urgent și neimportant;
- stânga jos: non urgent și important;
- dreapta jos: non urgent și neimportant.
  
Pasul 5:
Umple acum fiecare dintre cele 4 cadrane cu acele sarcini și obiective corespunzătoare, conform celor două liste realizate anterior.
 
.
Privește cum arată acum lista ta de sarcini și obiective!
Cu siguranță că vei știi acum cu ce să începi și unde să aloci mai multă atenție și mai multe resurse. Inclusiv timp.
.
Succes!

Time from Metron on Vimeo.


 Si totusi, de ce trece timpul mai repede cand imbatranim?  

Se pare ca la baza acestui efect contribuie creierul, care proceseaza informatiile la viteze diferite in cursul vietii. Perceptia diferita a timpului nu ar avea legatura cu varsta, cat cu modul in care creierul proceseaza informatiile pe care le primeste. O explicatie –spun oamenii de stiinta – este elasticitatea timpului. Din punct de vedere perceptiv, timpul se dilata cand creierul este folosit intens, iar daca informatiile procesate nu sunt surprinzatoare sau creierul nu este solicitat, timpul se va comprima, lasand impresia ca trece mult mai repede.

Un profesor de psihologie de la universitatea din Leeds spune ca, pentru un copil, 6 ore de joaca echivaleaza cu 20 de ore din viata unui adult. O explicatie a acestei perceptii este ca pentru copil 
orice experienta
 este una unica, orice 
experienta este noua si neasteptata, astfel ca timpul va trece mai greu, avand in vedere ca un copil percepe 
mereu informatii noi legate de lumea inconjuratoare. Pe masura ce imbatraneste insa, individul va avea parte de tot mai putine experiente noi si provocatoare, fiind obisnuit cu lumea care il inconjoara si avand o perceptie familiara asupra acesteia. Prin 
perceperea unui numar scazut de informatii, creierul nu mai functioneaza la fel de intens iar timpul se contracta. 

Pentru a afla de ce timpul trece mai repede cand imbatranim au fost efectuate
 si experimente in 
laborator, acest fapt fiind constatat din punct de vedere stiintific. Noile 
informatii chiar au – deci – un efect de „dilatare” a timpului. Intr-un experiment, un numar de subiecti a urmarit un ecran pe care era afisat la intervaluri fixe de timp si pentru perioade fixe imaginea unui pantof. La anumite momente, subiectii aveau parte de o noua imagine ce reprezenta o floare. In ciuda faptului ca imaginea pantofului, cea cu care subiectii erau deja obisnuiti, si cea cu floarea, simbol al informatiei noi, „petreceau” la fel de mult timp pe ecran, subiectii ramaneau cu impresia ca floarea era afisata pe ecran pentru mai 
mult timp.
 

Oamenii de stiinta in indeamna pe oameni sa caute incredibilul si ineditul, sa aiba parte de 
experiente noi cat mai des. Intr-o viata de rutina, timpul se va comprima, in timp ce, daca individul va trai cat mai multe experiente noi, timpul perceput va fi mai lung. Noutatea incetineste timpul, iar eforturile realizate in vederea experientelor noi va va lasa nu doar cu amintiri frumoase, insa si cu o perceptie a timpului mai lunga. Nu doar diete si stiluri de viata sanatoase ajuta la prelungirea vietii, ci si constientizarea acestei prelungiri prin diversificarea modului in care este perceput timpul. Astfel, mai mult timp este petrecut in prezent, iar noi experiente sunt o modalitate potrivita de a petrece timp distractiv si de a obtine o „dilatare” a timpului. 

 sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu