Neuroştiinţa explică Sinele Divin (Dumnezeu)

Circuitele “Dumnezeu” din creierul nostru

Încă din copilărie Dumnezeu există în creierul fiecărui om ca o combinaţie de idei, imagini, sentimente, senzaţii şi relaţii noi/alţii. Mai jos aveţi o schemă a structurilor circuitelor neuronale-cheie care ne modelează perceperea lui Dumnezeu.

Circuitul Occipital-Parietal: Îl identifică pe Dumnezeu ca obiect care există în lume. Copiii mici îl văd pe Dumnezeu ca un chip, deoarece creierele lor nu pot procesa concepte spiritual abstracte.

Circuitul Parietal-Frontal: Stabileşte o relaţie între cele două obiecte cunoscute ca tu şi Dumnezeu. Îl plasează pe Dumnezeu în spaţiu şi ne îngăduie şă experimentăm prezenţa lui Dumnezeu. Dacă descreşte activitatea lobului parietal prin intermediul meditaţiei sau al rugăciunii intense, frontierele dintre voi şi Dumnezeu se vor dizolva. Veţi avea un sentiment de unitate cu obiectul contemplat şi cu credinţele voastre spirituale.

Lobul Frontal: Creează şi integrează toate ideile despre Dumnezeu – positive sau negative – inclusiv logica pe care o folosiţi ca să evaluaţi credinţele religioase şi spiritual. El prezice viitorul vostru în relaţie cu Dumnezeu şi încearcă să răspundă intelectual la toate întrebările – de ce, cum şi unde – ridicate de problemele spirituale.

Talamusul: Dă semnificaţie emoţională conceptului de Dumnezeu. Talamusul vă dă un sens holistic al lumii şi pare să fie organul cheie care face ca Dumnezeu să pară real în mod obiectiv.

Amigdala: Când este suprastimulată, amigdala creează impresia emoţională a unui Dumnezeu înspăimântător, autoritar, răzbunător şi suprimă abilitatea lobului frontal de a gândi logic la Dumnezeu.

Striatum: Inhibă activitatea amigdalei, permiţându-vă să vă simţiţi în siguranţă în prezenţa lui Dumnezeu, sau a oricărui alt obiect pe care îl contemplaţi.

Cingulatul anterior: Vă îngăduie să îl experimentaţi pe Dumnezeu ca fiind iubitor şi plin de compasiune. Descreşte anxietatea religioasă, vina, teama şi furia, suprimând activitatea din amigdală.

Construcţia neurologică a lui Dumnezeu

Lobul nostrum frontal (cea mai nouă parte a creierului) ne oferă conceptul logic de Dumnezeu raţional, deliberat şi iubitor în vreme ce sistemul limbic (amigdală, hipocâmp, hipotalamus şi thalamus – cea mai veche parte a creierului) creează o experienţă emoţională semnificativă a lui Dumnezeu.

Meditaţia conştientă, atentă scade activitatea în amigdală care este organul cheie care generează anxietatea şi frica.

Pentru a vaea o experienţă unică a lui Dumnezeu trebuie să existe un echilibru corect al activităţii frontale şi limbice.

Lobul parietal atunci când este activ, ne dă un sentiment de sine în relaţie cu timpul şi alte obiecte din lume.

S-a descoperit prin diverse cercetări că meditatorii avansaţi prezintă un nivel ridicat de activitate parietală şi atunci când nu meditau. Asta înseamnă că în timp meditaţia întăreşte sentimentul de sine în relaţie cu lumea, la fel ca şi cu dimensiunile spirituale ale vieţii. Activitatea parietală este asociată cu conştiinţa.

Care parte din creier îl face pe Dumnezeu real?

Talamusul este o structură în formă de nucă, ce stă în vârful sistemului limbic în centrul creierului. Talamusul este Gara Centrală a procesării senzoriale: fiecare senzaţie, stare de spirit şi gând trece prin el, iar informaţia este legată de alte părţi ale creierului.

Cu cât stai mai mult în focus, concentrare pe o singură idee, în meditaţie asupra unui singur subiect (Dumnezeu, pace, succes financiar, succes relaţional, etc) cu atât talamusul vă va deveni mai activ, până ce atinge un punct de stimulare în care percepe gândurile în acelaşi fel în care sunt percepute senzaţiile. Şi dacă exersaţi mai des o idee creierul începe să răspundă de parcă ideea ar fi un obiect real în lume. Talamusul nu face nici o distincţie între realitatea interioară şi cea exterioară şi deci orice idee dacă este contemplată suficient de mult, va căpăta aspectul de realitate. Credinţa voastră va deveni neurologic reală, iar creierul va răspunde în consecinţă.

Deci meditaţia, rugăciunea, focusul şi concentrarea intensive pot să declanşeze o formă neobişnuită de activitate neuronală în acea parte  a creierului care ignoră informaţia trimisă ei de alte părţi. Când se întâmplă aceasta ne schimbăm radical percepţiile zilnice despre lume.

Fiind conştienţi de noi, de respiraţie, de corp, de sentimente, de acţiunile şi de gândurile noastre ne putem crea conştient propria realitate cu întreaga paletă şi forme (ne putem scădea stresul şi anxietatea, emoţiile, ne putem transforma stările interioare, atitudinile, modul de abordare a unei situaţii sau ala, ne putem modifica gândurile cu care vrem să operăm, etc.). Spor la lucru cu voi şi nu uitaţi puterea este în interiorul vostru şi de voi depinde ce viaţă vreţi să trăiţi. Cu drag

Sursa: holisterapi.wordpress.com