Cu toate că există persoane care încă mai cred că am intrat în ultima lună de viață a Pământului, Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut publice estimările meteorologice ale Centrului European de Prognoză, pentru următoarele trei luni. Temperaturile vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu excepţii în anumite zone, dar precipitaţiile vor depăși valorile normale în unele zone, inclusiv în București.
În luna decembrie, temperaturile medii lunare se vor situa în general în limite apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a regiunilor, exceptând Dobrogea unde sunt posibile valori mai ridicate decât normele climatologice, precum şi nordul Olteniei şi Munteniei, unde temperaturile medii pot fi uşor mai coborâte decât aceste norme.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor în general normale, iar local în centrul, nord-estul şi sud-estul teritoriului sunt posibile valori uşor excedentare.
În luna ianuarie 2013, temperaturile medii lunare vor înregistra valori termice apropiate de mediile climatologice în centrul şi nordul ţării, iar în restul teritoriului vor fi posibile temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de media climatologică în majoritatea regiunilor ţării.
În luna februarie 2013, temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice, exceptând sud-estul, sudul şi vestul ţării, unde local valorile termice vor fi uşor mai ridicate.
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite apropiate de valorile normale în cea mai mare parte a teritoriului, iar local în nord-vestul şi centrul ţării acestea se pot situa peste mediile multianuale.
Sursa: b365.realitatea.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu