luni, 12 noiembrie 2012

Planul Global de Trecere la Noua Era (1)


Ceea ce urmeaza este un plan imediat de nivel superior care a fost creat la sugestiile prezentate prin 300 de eseuri din 37 de tari. Acesta este plansul umanitatii, care cere actiunea imediata de a reface planeta noastra si oamenii ei. Acesta este timpul nostru pentru marea trezire, vocile si cerintele noastre trebuie sa fie auzite, recunoscute si acceptate ca fiind scrise in inimile umanitatii de catre Creatorul nostru Divin. 

Bunurile mostenirii sacre globale acumulate de generatii de stramosii nostri sunt invocate pentru a gazdui o finantare pentru a facilita si pune in aplicare acesti pasi intr-o prima faza, imediat. Noi am oferit dragostea si intentiile noastre la cel mai inalt nivel pentru majoritatea punctelor critice de a asista pe cei responsabili de aceste fonduri. 

Motivul pentru care aceste puncte trebuie puse in actiune mai intai:

In ceea ce priveste tehnologiile; incepand cu cele publice, de ce, pentru ca atat de multi, odata ce au vazut si auzit ca aceasta a fost facuta, se vor simti destul de in siguranta si vor fi incurajati prin finantare sa faca un pas inainte cu ceea ce a trebuit sa fie ascuns pana acum, pentru toate motivele pe care sistemul actual le-a tinut secrete. 

Acele minti geniale care s-au ascuns in frica, asteptand ca aceasta zi sa vina, vor stii ca acel timp a venit. Ei vor avea un loc de pornire si suportul necesar pentru a incepe noua paradigma ca un unic popor. Multi isi vor abandona joburile lor si, pentru a supravietui, li se vor alatura. Acele minti stralucite din scoli si universitati, care nu au slujbe pentru ca refuza sa se conformeze sistemului actual, vor face un pas inainte si ei nu vor mai trebui sa supravietuiasca, ci chiar vor prospera. Acesta va fi valul care va deschide portile catre noua noastra paradigma. Imediat. 

Productia in masa folosita negativ, inclusiv bazele militare, navale si ale fortelor aeriene, vor fi folosite pentru a servi si vindeca. Acesta va fi pasul care va face ca omenirea sa mearga inainte si foarte multi vor dori sa se alature imediat. 

Desfiintarea granitelor internetului este o necesitate inainte ca orice altceva sa fie corectat pe internet. De ce, pentru ca granitele stopeaza informatia valida. Nici o granita, nici o cenzura. Aceasta trebuie sa se intample in primul rand. Restul va urma natural, in masura in care oamenii obtin informatiile si au posibilitatea de a avansa odata ce au adevarul. 

Toata dezinformarea trebuie anihilata mai intai, pentru ca oamenii acestei planete sa nu mai fie confuzi si pierduti pe internet cand cauta adevarul si vor sa ajute. Aceasta dezinformare functioneaza pe temerile psihologice si spirituale ale psihicului uman; ea trebuie sa dispara inainte de a incepe cu adevarul. 

Anunturile la nivel mondial ale acestei prime faze din plan trebuie facute in acelasi timp in toate tarile si toate limbile, in fiecare zi: Noi Suntem Unul. Cei care vor vedea si auzi ce se intampla, intr-adevar vor ajuta si vor asigura ca prima faza va fi implementata. Ei vor acorda sprijin si incurajare, si ceea ce este cel mai important, vor da speranta si o cale prin care fiecare poate ajuta. 

Ganditi-va la principiul celei de-a 100-a maimuta... 

Toti aceia care au nevoie, vor fi asistati si ajutati, astfel incat in viitor sa poata ajuta la urmatoarele faze. Acesta este un proiect global, fiecare suflet conteaza si are dreptul de a ajuta, daca ei aleg aceasta. 
Incetati sa va otraviti corpul si mintea, astfel incat sa se poata vindeca si functiona pentru a putea servi urmatoarelor faze, in orice forma vor alege ei. 

Cu produsele alimentare exista aceleasi motive ca mai sus, in plus va trebui actionat in spiritul comunitatii si unimii. Aceasta va da din nou oamenilor sanatate, putere, curaj si SPERANTA. Aceasta trebuie facuta inainte ca alte modificari in aprovizionarea cu alimente sa aiba loc. 

Drepturile de baza ale oricarui om este de a supravietui fara costuri. Daca fiecare om lucreaza ca sa plateasca facturi doar pentru a avea apa, electricitate si caldura pentru ca el si familia lui sa supravietuiasca... atunci cum le putem cere sa serveasca unui nivel mai inalt si fazelor urmatoare?

Taxele, in formele mentionate, sunt acte si crime impotriva umanitatii ale unui sistem corupt. Nu este nevoie deloc de aceste taxe sus mentionate. Lasati deoparte aceste datorii si umanitatea se va schimba intr-o clipa. Fara o asemenea miscare, nu veti avea nici o incredere si credinta de la oameni, deoarece ei sufera. Aceasta le va da speranta si de asemenea vor avea fonduri sa isi hraneasca familiile si animalele adecvat si sa se concentreze la felul in care pot servi la capacitatea lor maxima. 

Stergerea datoriilor globale ale fiecarei tari este singura cale de eliberare a tuturor tarilor si sufletelor. Un nou sistem nu poate fi implementat atata timp cat este impovarat de cel vechi, este evident. Cand ai cancer il tai pe tot ca sa te vindeci, datoriile sunt cancerul lumii noastre. 

Cand nu exista datorii, toate tarile sunt egale; monedele tarilor sunt egale. Una cate una, tarile nu vor mai juca acest joc al vechii paradigme. Nici un lucru nu se poate schimba pana cand sistemul pe baza caruia este construit nu este neutralizat. Aceasta trebuie facuta inainte ca oricare alti pasi sa fie facuti. 

Incetati sa omorati oamenii cu medicamente mortale astfel incat ei sa poata fi coerenti si sa poata servi in fazele urmatoare. Fiecare are dreptul sa fie sanatos si prin urmare sa contemple alegerea de a servi planetei noastre. Aceasta include si VACCINARILE. 

Tineretul planetei noastre traieste cu teama de esec, daca nu sunteti testati, nu puteti esua. Incetati aceasta paradigma a testelor si examenelor pentru tineri si restul va urma in faza a doua. Aduceti acesti tineri (viitorul nostru) in stadiul de a vrea sa invete, nu sa trebuiasca sa invete doar pentru a trece un test. Inceputul corectarii este simplu... doar opriti. Imediat nu va mai exista frica, anxietate, drama, depresie. Tinerii se vor schimba si vor deveni receptivi. 

Daca toate trupele sunt acasa, cine va mai lupta in razboi?

Prin inchiderea companiilor nucleare si a altor companii daunatoare oamenilor si lumii, schimbarea va fi imediata. China a facut asta pentru Olimpiada din 2008 si s-a observat o diferenta marcanta imediat. Inceputul unei noi lumi deja s-a dat. Lumea va vedea ca, cu aceste actiuni, schimbarea nu le va afecta finantele si de fapt, ii va incuraja sa ia parte la schimbare si sa prospere intr-un nou mediu sanatos. Nu vom putea face alti pasi in directia asta pana cand aceasta nu va fi facuta. 

Incetand uciderea animalelor si efectivelor din ferme, vom inceta imediat setarea mintii pe razboi, moarte si distrugere. In plus, vom salva acele suflete care au ales astfel de forme de viata in acest ciclu. Nici un om nu vrea sa ucida, scoateti-i din aceasta paradigma, dati-le alta cale si ei o vor urma, de asemenea vor deveni mai putin agresivi si vor fi deschisi schimbarii la toate nivelurile. Toti vor servi pe fiecare nivel. Aceasta este singura cale de a incepe aceasta parte; orice altceva ar fi neadecvat. 

Incepem cu aceste puncte pentru ca toate trebuie indeplinite, in vederea aducerii schimbarii pentru oameni, de catre oameni si iubita noastra planeta la faza urmatoare. Nu exista ocolisuri si acesta este un proces global care, daca este corect aplicat in aceste puncte, va crea baza unei noi paradigme care duce inainte. Schimbarea sanatatii, schimbarea mintii, este egal cu schimbarea actiunilor... 

NOI PUTEM FACE ASTA!

Deci sa incepem... 

Umanitatea

Companiile cu tehnologii si dispozitive in lucru cunoscute si dovedite pe o scara globala: Fundatia KESHE, tehnologiile WITTS. Faceti un apel la nivel mondial catre Mass-Media, internet si televiziune, ziare, anunturi publice pentru cei care doresc sa se alature. Asigurati-i ca tehnologiile sunt sigure. Cele doua companii numite mai sus sunt cunoscute public, de aici incepem. 

Productia in masa si formarea vor incepe cand oamenii vor avea incredere in ei insisi, sa se alature si ajute pentru a merge mai departe. Fondurile vor fi acordate celor care se vor implica in inceperea acestui proiect global cu aceste doua companii cunoscute publicului. Pentru ca oamenii planetei noastre stiu ca sunt in siguranta expunandu-si cunostintele lor, ei vor fi cooptati, acoperindu-se costurile necesare pentru a salva lumea noastra. 

Toate limitarile create de catre fiecare tara pentru a ascunde informatii oamenilor pe internet, opriti-le. Localizati marile companii de administrare a internetului ca si Gate Keepers (Google, AOL, Microsoft, Amazon, Bertlesmann etc.), eliberati angajatii acestor companii de contractele lor fara prejudicii si platiti-i pentru serviciile lor. Aceiasi indivizi, daca ei aleg asta, vor merge inainte pas cu pas pentru a ajuta la raspandirea acestei cunoasteri, vor primi compensatii pentru a administra fluxul de informatii, pentru ca toata umanitatea sa afle. 

Scoateti toata dezinformarea Cabalei de pe internet; schimbati "Tell A Vision"-(spune o viziune)- cu "Tell The Truth" -(spune adevarul). Cei responsabili de aceste lucruri vor fi platiti pentru serviciile lor si eliberati fara prejudiciu de contractele lor. Sa se stie ca toti cei care doresc sa participe la acest proiect global de curatare in fiecare tara, vor fi chemati sa faca un pas inainte si sa inceapa procesul; aceia care stiu ca procesul le va da optiunea sa serveasca umanitatea si sa indrume pe altii care vor sa ajute in acest proces, ar trebui sa o faca. Toti cei implicati vor fi recompensati corespunzator. 

Anuntul global sa fie facut in tandem pe intreaga planeta despre prima faza a acestui plan. Fiecare serviciu public din intreaga lume, va anunta Prima Faza din acest plan global, astfel ca toti sa ni se alature. Noi suntem Unul, O Singura lume, toata lumea are o voce. 

Incetati si Schimbati toata Dezinformarea din Informatii. Toate ziarele, posturile de radio, programele TV, Internet, care promoveaza cu buna stiinta dezinformarea (Murdoch si ceilalti) si necunoasterea, le va fi dat adevarul despre originea noastra, ceea ce sa-ntamplat si cum putem schimba asta. Serviciile celor care vor merge pas cu pas inainte pentru a schimba si implementa asta vor fi compensate in consecinta. 

Toate "fiintele" care au nevoie de asistenta inclusiv animalele, sa primeasca hrana, adapost si apa curata. Severe locatii din intreaga lume s-au remarcat. Toate grupurile cunoscute pentru a oferi un astfel de serviciu li se vor livra materialele si tehnologiile necesare pentru a schimba aceasta situatie. Toate aceste grupuri care sunt constiente de astfel de situatii si care au fost suprimate, vor fi numite pentru a face pasul inainte, a consilia si facilita. Aceasta include animalele, precum si oamenii, in intreaga lume. 

Acestor indivizi si grupuri le va fi compensat serviciul lor, in efortul nostru la nivel mondial, precum si avand in vedere livrarile&cunostinte (daca este necesar) necesare pentru a finaliza aceasta sarcina. Acest lucru include calatorie, cazare, echipamente, si asa mai departe. 

Toate companiile distribuitoare de apa din intreaga lume sa inceteze si abtina la folosirea oricaror substante chimice pentru otravirea oamenilor, astfel ca ei sa fie sanatosi in corp, minte si spirit. Principalele chimicale cunoscute de aceasta natura, Fluorurile. Localizati fiecare companie de apa din lume si eliberati-le din contractul lor adaugarea acestor chimicale in sistem. Platiti-le pentru serviciul lor si dati-le oportunitatea de a schimba imediat tratarea apei. Fiecare companie sa aiba un raport adevarat a ceea ce este in apa, cele responsabile de aceasta parte a procesului, cunosc ce este necesar pentru a mentine apa curata si sigura, orice altceva, trebuie eliminat imediat. 

Toate companiile furnizoare de produse alimentare, seminte si sol tratate sub orice forma de Monsanto si alte manipulari chimice sau genetice inceteaza, se abtine si distruge produsele, cu efect imediat. Monsanto si toate companiile si ramurile implicate se inchid si se restructureaza pentru a servi umanitatea, toti angajatii sa fie recompensati pentru eforturile lor, cerandu-li-se sa-si foloseasca abilitatile pentru a construi o noua paradigma, producerea de alimente sanatoase in acelasi loc de munca. 

Toate companiile chimice ce produc acesti ucigasi toxici ai buruienilor si produse de manipulare a cresterii va fi solicitat si platit sa inceteze productia si sa distruga tot ce au. Ei vor acorda noi forme de lichide, produse care va ajuta la vindecare. Toate lanţurile de produse alimentare la nivel mondial va fi dat în aceeaşi ordine în ceea ce sunt spre vânzare în pieţe şi restaurante. 

Despagubirea va fi acordata pentru tot ce-a fost distrus. Orice produs in masa, nu trebuie sa fie disponibil omenirii din cauza toxicitatii sale, in maxim 30 de zile; Wal-Mart / Safeway / McDonalds / Coca-Cola / Starbucks / KFC etc. Fiecarui client care comanda un produs care nu este disponibil, ai va fi data o alternativa sanatoasa, (furnizate de catre oameni pentru oameni, naturale sau organice, cultivate in regiunea lor, pas cu pas pentru a merge inainte, acest serviciu va fi compensat si incurajat in noua paradigma, fermierilor cerandu-li-se sa se alature pentru hranirea omenirii). Un apel va fi dat in intreaga lume pentru cei dispusi sa ajute si ei vor fi compensati in consecinta. 

Incetarea si abtinerea de la taxarea energiei electrice, termice si apa pe intreaga planeta. Acestea sunt drepturile fundamentale ale omului si progresul nostru astfel ne-a fost oprit si luat de la umanitate pe o scara globala. Fiecare companie care presteaza astfel de servicii, va fi compensata pentru pierderile ei REALE. Fiecare angajat va fi platit ca inainte si avand in vedere alegerea de a continua la locurile lor de munca si reorganizarea unui sistem arhaic intr-un sistem cu energie cuantica disponibila intregii planete. Acelor angajati care aleg un alt mod de a servi sau odihna, li se vor da 3 luni compensare pentru a decide in ce proiecte mai apoi, vor sa ajute si vor fi compensati cand Faza a 2-a va fi anuntata in lume. 

Incetati si iertati taxarea si datoriile pe toate veniturile, terenuri, avere si bunurile din intreaga lume. Fiecare guvern va ierta si anula toate taxele din trecut datorate si impozitarea viitoare cu efect imediat. Cei responsabili acum de calculul cheltuielilor, vor fi platiti si dati afara si va fi iertata fiecare datorie singulara si notificata, nimic mai mult. 

In Faza a 2-a vom vedea angajatii implicati si compensati. Acest plan respecta "liberul arbitru", daca aleg sa se odihneasca vor primi compensatii 3 luni pentru a se decide in ce parte din Faza a 2-a vor dori sa serveasca. 

Fiecare tara de pe planeta Pamant va fi iertata de toate datoriile. Acesta este un proces foarte simplu;schimbi niste numere intr-o hartie. Se vor trimite notificari ca vor fi iertate. 

Faza a 2-a va implementa desfiintarea tuturor frontierelor de pe aceasta planeta. Cine a dat dreptul la separare si trasarea liniilor de granite pe planeta noastra pentru ca un suflet sa poata sau nu trece?Acest lucru este impotriva Legii Universale. 

Fiecare suflet care are datorii, credit ipotecar sau altceva, va fi iertat cu efect imediat. Acest proces, este deasemenea simplu, trimiti o scrisoare de iertare si apoi oricare dintre companii trebuie sa dovedeasca, ca au dat fonduri care i-au apartinut personal si prin noua paradigma a nivelului "justitiei", vor fi revizuite si compensate in consecinta. 

Inchideti toate bursele de valori, nivelurile cotelor de piata si programele. Fara "interes"castigat pe o bucata de hartie sau o falsa valoare de piata, ori castig pe fondurile detinute de orice entitate / Companie care furnizeaza respectivul serviciu. Inchiderea este simpla, doar sa nu deschideti pentru schimburi. Recomanda pasii pentru restituirea catre oameni a acestei planete. 

Celor implicati pe etaje si companii de tranzactionare, li se va cere sa arate banii dati de oameni si ei vor primi inapoi exact suma investita, fara dobanda, numai suma exacta platita in vechiul sistem. Cei care au gestionat banii, sunt responsabili de actele si sumele datorate, vor gestiona returnarea lor si vor fi compensati pentru eforturile lor. 


Sursa: roaim.co.nr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu