Ședințe intensive de chimioterapie aplicate unui singur organ din corp au fost folosite pe doi pacienți din Marea Britanie, pentru prima dată, metoda evitând efectele adverse pentru restul corpului.
Chimioterapia ucide celulele canceroase însă atacă și alte celule ale corpului, provocând slăbiciune, greață, căderea părului sau chiar sterilitate. Acum, doctorii de la spitalul Southampton General au testat metoda de a trata doar organul bolnav, fără a ”otrăvi restul corpului”.
Cei doi folosiți suferă de o formă rară de cancer la ochi care s-a extins la ficat. Metoda folosită de doctori presupune blocarea fluxului de sânge către ficat cu ajutorul a două balonașe. Apoi ficatul este supus unei ședințe intensive de chimioterapie, fiind folosite doze mult mai mari decât cele normale.
Înainte de deblocarea vaselor de sânge, substanțele folosite în chimioterapie sunt filtrate, astfel încât nu ajung și în restul corpului.
Prin această metodă se pot folosi doze foarte mari de substanțe, care altfel, aplicate întregului corp, ar provoca suferințe imense întregului organism.
"Este un procedeu de referință. Peste 20 de ani, ideea de a otrăvi tot corpul pentru a distruge o tumoare va părea absurdă”, a declarat doctorul Brian Stedman, implicat în procedeu.
"Până acum, șansele pacienților care sufereau de cancer care s-a extins la ficat erau minime, pentru că dozele de substanțe pe care le puteai folosi erau foarte mici”, a adăugat acesta.
Cei doi pacienți, care sunt tratați astfel de trei luni, se simt bine, iar tumorile lor s-au micșorat considerabil.
Potrivit doctorului, orice organ unde fluxul de sânge poate fi oprit, precum rinichii, pancreasul sau plămânii ar putea fi tratat în acest mod. Stedman spune însă că această metodă este abia la început și are nevoie de multe perfecționări până dă devină o normă.
Această metodă este testată, în prezent, și în SUA sau alte țări din Europa.
Sursa: jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu