Învățăturile românilor către politicienii generațiilor următoare
Lăsați copiii să copize la bac, să treacă liniștiți prin facultate și să-și ia doctoratele ce i se cuvin fiecăruia dintre noi, că d’aia e democrație, să avem cu toții “dotorate”.
Aveți suficient curaj să vă luptați cu corupția, e treaba vostră, curajul vostru, pentru noi nu contează.
Nu încercați să reformați nimic, mai ales sănătatea. Avem cele mai scumpe și mai proaste servicii din Uniunea Europenă dar nu ne derajează.
Nu ne împrieteniți prea mult cu lumea civilizată pentru că ne simțim prost în compania lor. Și au și prostul obicei să ne reamintească mereu că suntem pe ultimul loc la toate alea. Și mai și știm că vor să ne transforme într-o colonie. Altfel ce treabă ar avea ei pe aici? Ne prostesc cum i-au prostit și pe greci. Altfel, noi suntem deștepți, știm mai bine.
Fiți populiști, populiști pe bune, nu așa… doar din gură. Dați-ne! Dați-ne orice. Dați-ne ajutoare sociale pe care nu le merităm, dați-ne moca venitul minim garantat că d’aia votăm, dați-ne pensii mai mari și dacă tot ne dați la toți, dați-le și amărâților alăroa de revoluționari-pe-simbrie, ceva acolo.
“Vreau demiterea pentru ca mi-a furat ajutorul social!”
Demiterea lui Băsescu evident! Ajutor social la care nu aveam dreptul, la fel de evident, că doar pe alea le tăiase Lăzăroiu cât a fost ministru, două luni. Și mai ales, mai ales dacă vreți să vă fie bine, nu ne luați din ceea ce ne-ați dat! Asta trebuie să vă fie cel mai clar! Nu-s bani la buget, atunci să fie! Ne ducem în cap, nu contează. Că trecem prin criză mai puțin ghiftuiți dar sănătoși, nu contează.
Făceți-vă televiziuni, înfierați, tocați-i, manipulați-ne! Și așa nu înțelegem noi mare lucru din ce se întâmplă pe lume asta și în jurul nostru.
Mesajul nostru către ei: dragi politicieni, dacă vreți să nu călcați pe urmele PNȚ-CDului ca’n două mii, sau să nu o luați pe coajă precum Alianța asta din două mii doișpe, nu reformați nimic, nu ne luați nimic și dați-ne! Nu contează de unde, de la cine, dați-ne!
P.S. Și ca să vedeți că soarta vostră stă fix în vârful ștampilei noastre, vă demonstrăm că cel mai bine cotat candidat al vostru va fi de aceeași factură cu populiștii, mondenii și parveniții care ni’s nouă dragi. Și vedeți, nu suntem misogini, este o doamnă…
sursa: contributors.ro
P.S.P.S.
Victor Ponta: „daca nu dam poporului ce asteapta, actuala sustinere se va transforma in ura”
Asa este. A intuit bine. Poporul le-a oferit puterea sperand sa „le dea”. De oriunde, din pamant din iarba verde, numai sa „le dea”.
Puterea absolută corupe absolut
Cu ochi mijiţi de somn, fiindcă nu-i obişnuit să facă zile albe, Crin Antonescu a ieşit pe televizoare duminică, la nouă seara, ca să anunţe că românii şi-au demonstrat încrederea deplină în cei mai iubiţi fii ai Poporului: el, Ponta şi Ăla Micu’.
De fapt, nu încredere au demonstrat românii, ci dispreţ, scârbă şi ură.
Dispreţ au dovedit cei care nu s-au dus deloc la vot, scârbă au dovedit cei care, deşi ştiau că nici un politician nu merită votul lor, au mers totuşi să voteze răul mai mic, şi ură au dovedit cei care, votând USL au făcut-o doar ca să scape de Băsescu.
Căci liderii USL ar trebui să ştie că oamenii care i-au votat nu i-au votat fiindcă se omoară de dragul lor. I-au votat fiindcă, prin cozile lui de topor din televiziuni, Felix a reuşit să-i îndobitocească în asemenea hal pe români, încât ei au ajuns să creadă că toate neîmplinirile, frustrările, eşecurile personale, pierdutul la loto, picatul bacului şi ploaia de afară i se datorează numai şi numai lui Traian Băsescu. Turnătorul Felix a reuşit să canalizeze ura unui întreg popor, cuprins de zvârcolirile crizei, împotriva unui singur om.
Felix a creat un monstru de ură, fără să-şi dea seama, în orbirea sa, că monstrul îl va sfâşia şi pe el şi pe ciracii lui mai mititei, de îndată ce nu-l vor mai hrăni cu sânge băsist. Dacă Ponta şi Antonescu ar avea o fărâmă de creier în cap l-ar păzi pe Băsescu la Cotroceni ca pe sfintele moaşte: câtă vreme el se va afla acolo, vor avea pe cine să dea vina pentru politica lor falimentară, care aproape ne-a scos din Europa.
http://www.academiacatavencu.info/opinii/puterea-absoluta-corupe-absolut.html
Sursa: adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu