luni, 10 decembrie 2012

SaLuSa, 5-dec-2012


Cu doar câteva zile îninte de a intra în prima parte a procesului de ascensionare, vă îndemnăm să încercați să vă păstrați calmul și încrederea și să vă conservați capacitatea de a vă relaxa. Ar fi important și memorabil ca procesul de Ascensionare să-l trăiți în stare de deplină conștiență (stare de veghe) pentru ca ulterior să vă puteți aminti cât mai în detaliu toate etapele prin care ați trecut. Va fi cu atât mai interesant cu cât fiecare ființă umană va trăi în modul ei particular acest eveniment. 

Unii dintre voi se vor trezi din somn înainte de ora 11.11, ora universală, (Nota C.M.: cred că este vorba de ora 23 din noaptea de 11 dec, adică cu o oră înainte de momentul producerii impactului energiilor aduse de portalul 12.12. Amimtesc că energiile vor fi recepționate în două valuri, în ziua de 12 dec.: primul val, între orele 0-6 dimineața și, al doilea, între orele12-15). Alții vor trece prin aceste momente în starea de somn, dar majotitatea dintre ei vor avea vise extrem de puternice sub influența acestor unde energetice. Important este faptul că toți vor primi acele energii. 

În zilele care vor urma celei din 12 dec., adică după consumarea primei etape a ascensionării, majoritatea dintre voi veți trăi experiențe deosebite, mai cu seamă la nivel spiritual, ca urmare a modificării și amplificării simțurilor; aceste trăiri vor fi încă o dovadă că ați fost încluși în procesul ascensiunii, efectele urmând a vi se revela treptat, în perioada care va urma. Veți începe să percepeți calitatea și intențiile celor din jurul vostru, îi veți înțelege mai bine și veți trăi sentimente profunde de pace și de iluminare. Vă veți apropia mai mult de sufletul și Spiritul vostru Înalt dar, în mod empatic, și de suifletele celorlalți. Starea de stres care, eventual, vă domina înainte, se va estompa evident sau chiar va dispărea complet. Veți începe să vă simțiți mai bine în societatea în care vă aflați și o stare de deplinătate și bucurie se vor înstala în viața voastră. Veți înceta orce tentație de a vă certa cu cineva, indiferent de natura situației 

Dacă sunteți unul dintre cei la care schimbările par a fi minore, nu vă descurajați deoarece aceste schimbări se produc diferit de la o persoană la alta, ca urmare a metabolismului particular al fiecăruia precum și în funcție de stadiul de transformare la care v-a surprins momentul ascensiunii. Efectele procesului de ascensionare se vor amplifica în perioada următoare. Oricum, va fi un proces al schimbării accelerat. Modul în care aceste schimbări vor apărea în ființa și în realitatea voastră este, mai mult ca sigur, diferit de la o persoană la alta. Dragilor, așteptați cu calm să se întâmple căci, oricum, este vorba de evoluția nu de involuția ființei voastre. Ea poate veni in feluri diferite, asa că multe modalități neașteptate de manifestare rămân deschise și nu are sens vă apucați voi să faceți scenarii. 

În ceea ce privește debarcarea ființelor din alte lumi, vă putem spune că multe țări și-au dat acordul și au declarat că vom fi bineveniți pe Pământ. În plus, avem cereri de a accepta vizite ale pămânenilor pe navele noastre spațiale, ceea ce dovedește că mare parte din teama și reținerea inițială au dispărut. Noi avem însă nevoie de o acceptare la nivel global, pentru a putea trece la înfăptuirea acestui proiect atât de așteptat de ambele părți. Suntem conștienți că, deși progresele sunt evidente, mai există încă un sentiment de teamă în sufletul unor pământeni. 

În următoarele câteva zile, oamenii vor începe să vorbească tot mai intens între ei despre procesul de Ascensiune, după ce au auzit că ceva major urmează să aibă loc. Va fi o oarecare confuzie, deoarece ei nu vor ști cui să se adreseze pentrua afla adevărul, și, probabil, nu va exista nici-o autoritate care să-și asume acest rol, din cauza unei stupide temeri de a nu cădea în ridicol, dacă știrile nu s-ar adeveri, cumva. 

Acesta este motivul pentru care Lucrătorii în Lumină sunt invitați să-și intre cu aplomb în rolul de îndrumători ai celor dezorientați, temători sau neîncrezători. Dar, trebuie să nu supralicitați, să evitați orice amplificare a sentimentelor de derută. Spuneți simplu despre ce este vorba și tratați problema ca pe un eveniment extrem de benefic pentru fiecare dintre voi. Lămuriți oamenii că nu este vorba de "sfârșitul lumii" ci de un moment înălțător al unui nou și minunat început, într-o lume mai bună și mai dreaptă. Ascensiunea nu va fi un cataclism, ci o minunată prefacere. Ea nu aduce nenorociri, bolă și foamete ci, dimpotrivă, vine cu bunăstare, alinare și bucurie. 

Dată fiind noua structură a corpului uman, omul nu va mai avea nevoie să ingurgiteze cantități impresionante de hrană materială deoarece multe din necesitățile sale vor fi asigurate de energia infinită a universului care va fi prelevată fără dificultăți de corpul uman. Mama Pământ, în structura ei nouă, va fi în continuare cea care se va îngrijii de fii săi care, de data aceasta, nu-i vor mai provoca distrugeri și poluare, căci noii conștiințe îi sunt străine asemenea manifestări și concepte. 

Pe măsură ce vor începe să înțeleagă, oamenii vor înlocui ura și teama cu iubirea și certitudinea, căci ei au fost creați din iubire și pentru iubire. Ei vor fi adevărați dumnezei încarnați. Starea normală a ființei umane nu este dualitatea ci multidimensionalitatea. Mai întâi veți începe prin a vă iubi pe voi înșivă fără a vă reproșa nimic pentru ceea ce nu sunteți, deoarece veți fi fericiți să fiți așa cum sunteți. Vă veți transforma astfel încât pentru iubirea pe care alții o vor manifesta față de voi, veți răspunde cu de zece ori mai multă iubire. Veți avea deplină încredere unii în alții și niciodată minciuna nu va mai exista între voi. 

În noua voastră stare vibrațională superioară, nu numai că veți opri procesul de îmbătrânire dar veți putea reîntineri. În lumea noastră este obișnuit ca fiecare să-și aleagă vârsta și fizionomia pe care și le dorește, și pe care să le mențină oricât vrea. (Realizăm că aceasta este o veste bună mai ales pentru cei care acum au depășit o anumită vârsta sau care au anumite dizabilități) Starea de sănătate perfecta va fi permanent asigurată, căci boala nu poate exista în dimensiunile superioare. Nicio infirmitate nu va mai afecta ființa umană. Perfecțiunea în tărâmurile mai inalte este un dat și o constantă de viață și de formă. În dimensiunile în care vă veți înălța, a discuta (telepatic) cu orice copac sau viețuitoare va fi o banalitate. 

În ceea ce privește vremea, în planurile în care veți ascensiona nu veți mai întâlni marile variațiuni de temperatură, lumină, umiditate care se mai întâlnesc acum pe Pământul dimensiunii a 3-a. Mediul în care se va desfășura viața va fi unul al condițiilor climatice temperate, dacă nu cumva, la nivel individual, restrâns, anumite ființe vor dori, pe termen limitat să-și creeze alte condiții climatice decât cele generale. Între zi și noapte vor fi mici diferențe de luminozitate, aceasta pornind și de la faptul că ființa umană nu va mai avea nevoie de odihnă prelungită. Doar câteva minute de relaxare vor fi suficieante pentru a vă reconforta. Veți practica, în schimb, ”odihna activă” căreia-i veți putea afecta o mare parte din timp. 

Pe navele noastre spațiale nu veți găsi decât mici rezeve de hrană, și acestea mai mult pentru a ne satisface unele hobiuri, în momente de relaxare, căci, așa cum am spus, universul este plin de energie, din care putem lua oricât pentru a ne hrăni. Evident că pentru aceasta, structura corpurilor trebuie să fie diferită de cea a trupurilor voastre actuale, la care veți renunța și voi, nu peste prea mult timp. Imaginați-vă cât de inutile vor fi atunci bucătăriile, cămările, spațiile de depozitare, aragazul și frigiderul, cuptorul cu microunde, magazinele alimentare, industria alimentară etc, etc.. 

Cu bine, dragilor! 

Sunt SaLuSa de pe Sirius. 


                    dei-matei.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu