Vă rog, opriţi-vă o clipă din citit. Chiar în acest moment, au loc circa 100.000 de reacţii chimice în fiecare celulă din voi. Acum, înmulţiţi 100.000 de reacţii chimice cu 70-100 de trilioane de celule care alcătuiesc corpul vostru. Răspunsul are mai multe zerouri decât pot calculatoarele să afişeze pe ecran, şi totuşi, în fiecare secundă, acest număr uluitor de reacţii chimice se produce în interiorul vostru.
Corpul uman este cu adevărat incredibil şi abia începem să înţelegem misterele funcţiilor sale extrem de complexe. Doctorul Mercola prezintă pe site-ul său, Mercola.com, zece date incredibile despre corpul uman, pe care majoritatea oamenilor nu le ştiu, dar care sunt cu adevărat fascinante.
10. Nu poţi înghiţi şi respira în acelaşi timp
Practic, toate celelalte mamifere pot face acest lucru. Cu toate acestea, bebeluşii umani pot respira şi înghiţi în acelaşi timp până la vârsta de nouă luni. În jurul acestei vârste, cutia vocală coboară destul de jos în zona gâtului, ceea ce ne permite să avem o gamă largă de sunete necesare vorbirii, însă ne ia abilitatea de a respira şi de a mânca sau bea în acelaşi timp.
9. Ai două creiere
La fel cum ai neuroni în creier, ai neuroni şi în intestin, inclusiv neuroni care produc neurotransmiţători precum serotonina, care de asemenea pot fi găsiţi şi în creier şi sunt asociaţi cu starea de spirit. Literalmente, intestinul tău are rolul unui al doilea creier şi produce chiar mai multă serotonină, care are o influenţă benefică asupra stării de spirit.
Cu alte cuvinte, ai două sisteme nervoase: sistemul central nervos, alcătuit din creier şi măduva spinării şi sistemul nervos enteric, care este sistemul nervos intrisec al tractului tău gastrointestinal. Ambele sunt create din acelaşi tip de ţesut embrionar. În timpul dezvoltării fătului, o parte se transformă în sistemul nervos central, în timp ce cealaltă parte devine sistemul nervos enteric.
Pentru a explica şi mai clar acest lucru, probabil ai experimentat senzaţia de fluturi în stomac atunci când eşti agitat sau senzaţia de rău la stomac atunci când eşti nervos sau stresat. Şi procesul invers este adevărat, adică problemele din intestin pot avea un impact direct asupra sănătăţii tale mentale, ceea ce duce la apariţia unor probleme precum anxietate, depresie şi poate chiar a unor afecţiuni neurologice serioase, precum autismul.
8. Singurătatea este dureroasă din punct de vedere fizic
În mod sigur, singurătatea este emoţional dureroasă, dar, în acelaşi timp este dureroasă şi din punct de vedere fizic. De fapt, atât singurătatea, cât şi durerea fizică sunt procesate în aceeaşi regiune a creierului, cortexul cingular anterior. Aşadar, aşa cum ai o dorinţă puternică de a evita durerea fizică, ai o dorinţă la fel de mare de a te întâlni cu alte persoane şi de a căuta companie, pentru a evita sentimentele dureroase ale singurătăţii.
7. Salivezi mai mult înainte de a voma
Şi există un motiv foarte bun pentru care se întâmplă acest lucru. Deoarece acidul stomacal poate fi dăunător pentru gât şi gură, saliva suplimentară ajută la diluarea şi îndepărtarea acestuia pentru a minimaliza orice tip de leziune provocată de vărsături.
6. Zahărul poate ajuta la vindecarea rănilor
Zahărul vindecă rănile nu dacă îl mănânci, ci mai degrabă prin presărarea sa direct pe rană. Zahărul este higroscopic, ceea ce înseamnă că absoarbe apa de care bacteria are nevoie pentru a supravieţui. Această metodă era foarte populară în rândul vindecătorilor din Africa şi este utilă pentru tratarea ulcerului de decubit, a ulcerului varicos, în cazul amputaţiilor şi multe altele.
Un aspect nou în ceea ce priveşte această idee este utilizarea mierii de albine, care ajută la îndepărtarea lichidului de pe rană şi la suprimarea creşterii microorganismelor. Aspectele care oferă mierii aceste proprietăţi antibacteriene sunt o enzimă numită oxid de glucoză, pe care albinele lucrătoare o secretă în nectar (se întâlneşte doar în mierea de albine brută) şi prezenţa bacteriei benefice Lactobacillus, care poate lupta împotriva infecţiei (se întâlneşte doar în mierea de albine brută).
5. Amintirile funcţionează în moduri misterioase
Ai intrat vreodată într-o cameră şi ai uitat de ce te-ai dus acolo? Acest lucru se datorează faptului că, creierul tău percepe uşa ca pe o “limită a unui eveniment”, iar amintirile obţinute în camera din care tocmai ai ieşit sunt “depozitate” pentru a fi folosite atunci când ai nevoie de ele. Din acest motiv, atunci când te întorci înapoi de unde ai plecat îţi aminteşti ceea ce ai uitat!
4. Unele femei văd mai multe culori
Multe femei au trei tipuri de receptori de culori care le permit să aibă vedere colorată. Cu toate acestea, unele femei au chiar patru receptori, care le permit acestora să vadă o gamă mai variată de culori decât o persoană obişnuită (un mic procent de femei au chiar şi cinci receptori de culori). De ce femeile? Receptorii de culoare roşie şi verde, care pot fi modificaţi pentru a permite o vedere mai variată, sunt localizaţi în cromozomul X, iar cei de culoare albastră în cromozomul Y.
3. Poate fi benefic obiceiul de a băga în gură ceea ce găseşti în nas
Mucoasa nazală ar putea fi gazda unor cantităţi mici de contaminanţi (care acţionează ca şi antigeni) care pot “educa” şi stimula sistemul imunitar, atunci când sunt consumaţi. Aşadar, spre deosebire de convingerea populară potrivit căreia dacă mănânci muci te poţi îmbolnăvi, de fapt, această “practică” îţi poate ajuta organismul să lupte cu bolile.
2. Majoritatea oamenilor respiră doar printr-o singură nară, trecând pe rând de la una la alta
Deşi ai două nări, aproximativ 85% dintre persoane respiră prin cate o singură nară pe rând. Ţesutul erectil din nas umflă uşor ţesutul dintr-o nară în timp ce îl micşorează în cealaltă, astfel că ajungi să respiri trecând automat de la o nară la alta, la fiecare patru ore.
În mod interesant, poziţia corpului, boala şi alţi factori pot influenţa prin ce nară să respiri, iar acest lucru poate avea un impact asupra sănătăţii tale. De exemplu, respiraţia prin nara dreapta poate determina folosirea unei cantităţi mai mari de oxigen, ceea ce poate creşte nivelul zahărului din sânge.
1. Se dezvoltă 11 kilometri de vase sanguine noi pentru fiecare jumătate de kilogram de grăsime în plus
Atunci când te îngraşi cu jumătate de kilogram de grăsime, corpul tău produce 11 kilometri de vase sanguine noi. Acest lucru înseamnă că organismul tău trebuie să muncească mai mult pentru a pompa sângele prin toate aceste noi vase, fapt carepoate afecta sănătatea şi poate reduce oxigenarea şi reaprovizionarea cu substanţe nutritive a altor ţesuturi din organism. Din fericire, dacă slăbeşti 500 de grame, corpul tău va desface şi va reabsorbi noile vase inutile.
- 7 informaţii suplimentare, mult prea fascinante pentru a fi ignorate
1. O încreţitură în lobul urechii poate prezice o afecţiune cardiacă: O încreţitură pe diagonală în lobul urechii este asociată cu un risc mult mai mare al dezvoltării unei boli arteriale coronare şi a unui deces brusc din cauza afecţiunilor cardiace (în cazul bărbaţilor).
2. Căscatul ajută la răcirea creierului: Căscatul este un comportament involuntar care poate efectua funcţia importantă de răcire a creierului. Atunci când caşti, inlfuxul de aer rece poate aerisi sinusurile, facilitând în acelaşi timp şi răcirea cerebrală.
3. Cel mai mare organ este gros cât o celulă: Este vorba despre endoteliu, mucoasa interioară a vaselor de sânge ale organismului (aproximativ 97.000 de kilometri). Dacă este întins, endoteliul tău, care ajută la reglarea presiunii arteriale, controlează coagularea sângelui şi luptă împotriva bolilor, poate acoperi şase terenuri de tenis.
4. Unii oameni pot simţi gustul cuvintelor: Simţurile tale de gust, sunet şi vedere sunt de obicei experienţe separate, dar în cazul unor persoane care suferă de o afecţiune numită sinestezie, simţurile se suprapun. Aceşti oameni pot “auzi” culorile şi “simţi gustul” cuvintelor.
5. Poţi mirosi frica: Transpiraţia corporală conţine diferiţi feromoni atunci când eşti speriat. Oamenii pot detecta diferenţa de miros, iar atunci când au mirosit transpiraţia paraşutiştilor, anumite regiuni cerebrale care reacţionează la frică au devenit active (un aspect care nu s-a produs în cazul transpiraţiei utilizatorilor benzii de alergat).
6. Lacrimile femeilor determină modificări fizice la bărbaţi: Atunci când bărbaţi adulmecă lacrimile femeilor produse de emoţii negative, nivelul excitării sexuale şi a testosteronului se reduce considerabil.
7. În timp ce strănuţi închizi ochii: Acest lucru este provocat de un reflex similar cu cel care se produce atunci când genunchiul tău este lovit cu un ciocan de cauciuc. Este extrem de dificil să ţii ochii deschişi atunci când strănuţi, chiar dacă încerci să faci acest lucru.
Sursa: www.financiarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu