marți, 22 ianuarie 2013

Cauzele suferintelor – pacatele


Boala este o lecţie de suferinţă în Legea Kharmei (care are faza 0 la facerea păcatului sau la momentul acceptării iubirii făcătorului de păcate), pentru păcatele săvârşite de noi (sau de strămoşii noştri până la a 9-a, a 7-a, a 5-a şi a 3-a generaţie) faţa de Sfanta Treime şi întreaga Creaţie Divină.
La orice sistem viu, cauzele suferinţelor pe structura fizică sunt determinate de perturbările informaţionale şi energetice  (create de păcatele făcute ) în structurile nemuritoare ale sufletului (biocâmpuri), care ulterior migrează din structură în structură, ajungând pe structura biosică şi apoi pe structura fizică, amplificându-şi continu intensitatea, determinând apariţia bolilor şi atrăgând factori agresori kharmici.
Există un răgaz de timp între momentul facerii unui păcat şi momentul apariţiei bolii sau disfuncţiei.
Dacă în acest interval făptuitorul face faptele bune inverse păcatelor făcute şi toate cele necesare, el va anihila parţial sau total energiile acestor păcate determinând vindecarea spirituală, urmată şi de cea fizică. Dacă nu s-au făcut faptele bune anihilatoare energiilor păcatului, nici o fiinţă nu se poate vindeca definitiv, prin nici un mijloc.
Investigarea cauzelor suferinţelor este foarte importantă, pentru a ne putea da seama care sunt păcatele cauzatoare şi, implicit, faptele bune necesare.  În caz contrar, suferinţa apărută va fi singurul mod de „consumare” a energiilor păcatelor şi de iertare a acestora.
Sfântul Antonie cel Mare referitor la păcat spune: “Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să-ţi ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie şi cu poftă… Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu”.
Păcatul este călcarea Legilor Divine, în special a Legii Iubirii, voluntară sau inconştientă.Oamenii kharmici, venind în contact reciproc, uneori greşesc sau păcătuiesc unii faţă de alţii şi ajung să aibă „ subiecte de neiertare” faţă de semenii lor, faţă de ei înşişi şi chiar faţă de Entităţile Divine.
Păcatul poate fi:
  •  păcatul strămoşesc
  •  păcatul personal
În funcţie de momentul facerii, păcatele personale aparţin:
  •  altor vieţi ( „păcate ancestrale” )
  •  acestei vieţi, de la concepţie până la momentul analizei
Păcatele din această viaţă care determină cauzele suferinţelor şi apariţia unei boli pot fi:
  •  făcute de persoana analizată
  •  făcute de persoanele a căror iubire o acceptă persoana analizată
Prin acceptarea iubirii unor persoane cu păcate se produce transferul prin rezonanţă a perturbărilor din biocâmpurile făptuitorilor în ale celui ce acceptă şi căruia îi cauzează treptat, prin mecanismul de condensare, perturbări pe sistemul fizic.
Fiecare tip de păcat determină anumită perturbare IE la nivelul unei anumite structuri nemuritoare, aceasta va determina o anumită stare patogenă structurilor inferioare, cu simptome specifice, în amplificare treptată cu cât se apropie de structura fizică. Energiile mai subtile ale structurilor superioare se condensează amplificându-şi acţiunea şi densitatea prin apropierea de structura fizică.
Perturbarea energetică iniţială în biocâmpurile şi structurile unui sistem viu este direct proporţională cu gravitatea păcatului. De aceea şi răgazul de timp până la boală este acordat de Tatăl Ceresc în funcţie de gravitatea păcatului (şi urmărilor lui), fiind acelaşi pentru aceleaşi păcate.
Studiu de caz efectuat pe un grup de 25 de persoane – ponderea poruncilor încălcate de membrii grupului în anul 2012 este arătată în tabelul următor:
Porunca din Decalog
12345678910
Ponderea %
21311221221131311
Se observă din tabelul de mai sus că cea mai încălcată poruncă a decalogului de către membrii acestui grup cercetat este porunca 4 din Decalog (respectarea zilelor de Duminică şi de sărbătoare), iar poruncile cele mai respectate sunt 1, 6 şi 8, respectiv recunoaşterea Domnului ca Dumnezeu suprem, interzicerea omorului şi a furatului. Câteva recomandări pentru evitarea intrării în suferinţă a membrilor acestui grup ar fi participarea colectivă la Sfânta Liturghie şi interpretarea corectă a celei de a 4-a porunci „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea.”
În general se vorbeşte mai puţin de păcat ca încălcare a unei anumite porunci din decalog, cât mai ales ca fiind manifestarea unui defect, viciu, carenţă. Oamenii se referă mai des la cele 7 păcate capitale, determinante, din care derivă toate celelalte mai puţin importante . Fiecărui tip de păcat ( defect) îi corespunde şi o manifestare inversă, respectiv o virtute.
Corespondenţa păcat – virtute antagonică – structura nemuritoare afectată iniţial pentru aceste 7 carenţe principale este prezentată în tabelul următor:
 
Carenţă/viciu/defect
Virtute
Structura superioară afectată preponderent
Mândria/ OrgoliulUmilinţa/ Smerenia
6
AvariţiaGenerozitatea
4
DesfrânareaÎnfrânarea poftelor trupeşti
3
InvidiaAltruismul
5
LăcomiaÎnfrânarea/ Moderaţia
5
MâniaRăbdarea
8
LeneaHărnicia
2
Este evident  ca fiecare tip de păcat va determina în general acelaşi tip de suferinţă pe structura fizică (boala), care va solicita astfel conştientizarea greşelii „în ceasul al 12-lea”. Câteva exemple de perturbări ale stării de sănătate determinate de anumite vicii şi carenţe personale:
  •  manifestările de orgoliu şi mândria exacerbată determină deteriorări umilitoare ale aspectului, boli de piele, diformităţi, hemoragii nazale, leucemie, traumatisme ale membrelor, probleme ale rinichilor, epilepsie;
  •  avariţia, iubirea de bunuri materiale, atrage după sine în primul rând probleme de natură financiară, dar şi boli ale ficatului, pancreasului sau stomacului, afecţiuni pulmonare, ale coloanei, sciatică, constipaţie;
  •  desfrânarea produce boli ale aparatului reproducător, disfuncţii sexuale, probleme în zona bazinului;
  •  invidia, pizmuirea aproapelui, duce la sărăcie, dar poate induce şi alergii, anemii, ateroscleroză, afectarea ficatului;
  •  lăcomia determină îmbătrânirea precoce, boli de stomac şi probleme de metabolism;
  •  mânia, exprimată sau reprimată, afectează funcţionarea ficatului şi a gâtului, poate determina apariţia celulitei şi a conjunctivitei;
  •  lenea poate provoca afecţiuni ale glandelor suprarenale şi ale şoldurilor sau poate cauza probleme la picioare.
Vindecarea va apărea întotdeauna la conştientizarea greşelii şi manifestarea virtuţii corespunzătoare.
Fiinţele care au perturbări informaţionale şi energetice în structurile lor pot induce prin rezonanţă  tuturor sistemelor vii din jurul lor influenţe patogene, negative, la fel cu cele pe care le au şi ele însele.
În societatea noastră, de cele mai multe ori, în momentul când apare boala, cel în cauză a şi uitat păcatul făcut, care astfel trece din categoria păcatelor conştientizate în categoria celor neştiute. De asemenea, persoanele „proaste” spiritual (ateii, orgolioşii), chiar dacă sunt elevate raţional, neagă legătura dintre boală şi păcat din comoditate, pentru a nu mai face fapte bune de desdăunare şi despăgubire. Educaţia laică din perioada comunistă a contribuit şi ea în acest sens la manifestări egoiste, fără iubire faţă de semeni şi implicit la ignorarea Legilor Divine.
Din aceste considerente, ponderea păcatelor conştientizate sau nu din totalul păcatelor este diferită pe diferite categorii de vârstă. Cu înaintarea în vârstă, până la maturitatea deplină, potenţele de conştientizare cresc, deci ponderea păcatelor făcute conştient /voluţional creşte, la aceasta adăugându-se laicizarea învăţământului dinaintea Revoluţiei din 1989 pentru categoria de vârstă 35-50 ani. La persoanele peste 50 ani şi la cele de vârsta a 3-a, după 70 ani, ponderea păcatelor făcute fără voie şi/sau ştiinţă creşte vizibil, pe de o parte datorită apropierii de instituţia bisericii şi de credinţă ( a unui procent din ce în ce mai mare din populaţia acestor categorii) şi pe altă parte de uitarea unor păcate, care trec astfel în categoria celor fără ştiinţă.
S-a constatat de asemenea din studii făcute prin metode inforenergetice că răgazul de timp acordat de la facerea păcatului şi până la apariţia disfuncţiilor depinde de puterea de conştientizare a fiecăruia, deci de nivelul de elevare spirituală, fiind cu atât mai scurt cu cât nevoia de înţelegere a greşelii scade.
În concluzie, răgazul de timp acordat de Tatăl Ceresc şi boala în sine sunt un ajutor pentru ca oamenii să realizeze mai uşor unde au greşit, importanţa propriilor fapte, vorbe, gânduri necorespunzătoare, precum şi importanţa faptelor, vorbelor, gândurilor bune, cu iubire, necesare în iertarea păcatelor.
Sursa: www.glasuliubirii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu