O nouă companie care își propune să desfășoare activități de minerit pe asteroizi s-a lansat astăzi, relatează space.com.
Noua companie, numită Deep Space Industries, a anunțat că, în 2015, intenționează să lanseze mai multe nave spațiale robotizate care să identifice asteroizi ale căror resurse ar putea fi exploatate.
Ulterior, în aproximativ un deceniu, compania dorește să înceapă să extragă metale, inclusiv metale prețioase precum platina, dar și apă, din asteroizii aflați în apropierea Pământului. Printre metalele ce ar putea fi extrase se numără și fierul, nichelul sau titanul.
Compania Deep Space este a doua companie care a anunțat că dorește să desfășoare activități de minerit pe asteroizi. Primul anunț a fost făcut de compania Planetary Resources în luna aprilie a anului trecut.
La început, Deep Space intenționează să cerceteze țintele posibile cu ajutorul unor mici nave spațiale robotizate de 25 de kilograme, dintre care primele vor fi lansate în 2015. Un an mai târziu, compania plănuiește să lanseze nave ceva mai mari (32 de kilograme) care să aducă pe Pământ bucăți de roci din asteroizi, în cadrul unor misiuni care să dureze între doi și patru ani.
Unele eșantioane ar trebui să ajute compania să își aleagă țintele pentru minerit, în timp ce altele vor fi vândute cercetătorilor și colecționarilor.
Însă toate aceste activități sunt precursoare ale scopului final al companiei Deep Space, acela de a extrage și de a folosi în spațiu resursele asteroizilor.
„Folosirea resurselor luate din spațiu este singurul mod de a ne permite o dezvoltare spațială permanentă”, a declarat David Gump, director general al Deep Space.
„Peste 900 de noi asteroizi care trec pe lângă Pământ sunt descoperiți în fiecare an”, a explicat Gump. „Ei pot fi ceea ce a fost fierul din Minnesota pentru industria constructoare de mașini din Detroit, în secolul trecut – o resursă cheie aflată aproape de locul în care era nevoie de ea. În acest caz, combustibilul și metalele obținute din asteroizi pot duce la dezvoltarea industriilor spațiale din acest secol. Aceasta este strategia noastră”, mai spus el.
Deep Space Industries se va concentra și pe extragerea apei din asteroizi, care ar putea fi ulterior separată în elementele componente – hidrogen și oxigen, componentele de bază pentru combustibilul rachetelor, au mai subliniat reprezentanții companiei.
Aceasta consideră că, pe termen lung, ar deveni posibilă construirea și alimentarea cu combustibil a navelor în spațiu.
„Vom fi numai vizitatori în spațiu până când nu învățăm cum să trăim din pământul de acolo”, a declarat Rick Tumlinson, președintele Deep Space Industries. „Aceasta este misiunea Deep Space – să găsească, să extragă și să proceseze resursele din spațiu pentru a contribui la salvarea civilizației noastre și pentru a susține expansiunea umanității dincolo de Pământ”.
Obiectivele Deep Space sunt similare companiei Planetary Resources, care plănuiește să extragă metale și apă din asteroizi. Potrivit Planetary Resources, platina dintr-un asteroid lung de 30 de metri ar valora între 25 și 50 de miliarde de dolari.
„Există o probabilitate însemnată să eșuăm. Bineînțeles, suntem interesați de a face bani. Dacă vom avea succes, sperăm să facem foarte mulți bani. Dar înțelegem că acest lucru nu se va întâmpla peste noapte”, a declarat Eric C. Anderson, cofondator al Planetary Resources, la momentul lansării companiei.
Sursa: ro.stiri.yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu