Cercetarea şi învăţământul superior, controlate de corporaţii precum Monsanto

Cercetarea academică este adesea dictată de corporaţii care numesc profesorii, dau bani universităţilor şi îşi pun directorii executivi în consiliile educaţionale, prezintă Alternet.org.

Iată ce se întâmplă atunci când corporaţiile încep să controleze educaţia.

“Atunci când am abordat profesorii pentru a discuta despre proiectele de cercetare care se referă la agricultura organică, prima persoană care mi-a răspuns a fost o studentă la doctorat din cadrul unei universităţi publice de renume. Asigurând-o de protecţia anonimatului, aceasta mi-a spus: «Mi-a fost comunicat de-a lungul întregii mele perioade de doctorat că ar trebui să studiez ceva ce Monsanto ar finanţa, în loc să continui să îmi urmez ideile pentru care eram complet dedicată. Am ajuns să studiez ceea ce vreau, dar nu am primit niciun sprijin financiar şi mi-am plătit educaţia din propriul buzunar.”

Din păcate, această studentă nu este singura în această situaţie. Cercetarea ştiinţifică necesită finanţare şi cercetarea din ziua de azi urmează regula de aur: “Cel care are bani face regulile”.

Un raport emis de organizaţia Food and Water Watch examinează rolul finanţării corporative în cadrul cercetărilor în agricultură, desfăşurate la universităţile publice. “Auzim în permanenţă că agenţiile de reglementare şi Congresul stabilesc reguli, politici şi reglementări bazate pe studii ştiinţifice”, spune Tim Schwab de la FWW, explicând de ce a început să investigheze influenţa corporativă asupra cercetării în agricultură.

“Aşadar, dacă regulile, reglementările şi politicile se bazează pe ştiinţă, iar ştiinţa este părtinitoare, din moment ce este «cumpărată» de industrie, atunci unde se va ajunge?”

Raportul a descoperit că aproximativ un sfert din finanţările cercetărilor la universităţile publice provin acum de la corporaţii. O perspectivă mai largă asupra tuturor cercetărilor agricole corporative este oferită prin enumerarea sumelor implicate în acest proces: 7,4 miliarde de dolari (în 2006), faţă de 5,7 miliarde de dolari cheltuite în acelaşi an din finanţarea publică a cercetării agricole.

Cu toate acestea, influenţa corporativă nu se rezumă doar la finanţarea cercetărilor. În 2005, aproximativ o treime din cercetătorii agricoli au declarat că oferă consultanţă pentru sectorul privat. Corporaţiile numesc profesorii şi donează bani universităţilor în schimbul unor clădiri, laboratoare şi aripi ale instituţiilor care să le poarte numele.

În cele mai flagrante cazuri, consiliile corporative şi conducerea universităţilor se suprapun. În 2009, preşedintele Universităţii Dakota de Sud, de exemplu, s-a alăturat consiliului de directori de la Monsanto, unde câştigă un salar anual de şase cifre.

Bruce Rastetter este în acelaşi timp co-fondator şi director al unei companii numite AgriSol Energy şi membru al Consiliului de Regenţi din Iowa. Sub conducerea sa,Universitatea Iowa s-a alăturat companiei AgriSol într-o afacere în Tanzania, care a scos cu forţa 162.000 de persoane de pe terenurile lor, iar mai târziu, instituţia de învăţământ s-a retras din cadrul acestui proiect din cauza protestelor publice.

• Ce influenţă au banii corporaţiilor?

“Ştim faptul că finanţarea corporativă conduce la rezultate care sunt favorabile pentru finanţator”, spune Schwab. De exemplu, un studiu revizuit de experţi a descoperit că cercetarea finanţată de corporaţii privind proprietăţile nutritive ale băuturilor răcoritoare şi laptelui aveau de 4-8 ori mai multe şanse să ajungă la nişte concluzii care erau în concordanţă cu interesele sponsorilor. Iar atunci când un cercetător publică o cercetare care este nefavorabilă finanţatorului studiului, el sau ea ar trebui să înceapă să caute o nouă sursă de finanţare.

Acest lucru s-a întâmplat cu o echipă de cercetători de la Universitatea din Illinois care erau finanţaţi de o companie puternică de îngrăşăminte, după ce au publicat un studiu în care au descoperit că îngrăşământul azotat epuizează materia organică din sol.

Însă, de multe ori, influenţa industriei ar putea fi mult mai subtilă. Joyce Lok, de la Universitatea de Stat din Iowa, spune că “dacă o corporaţie îţi finanţează cercetarea, aceasta  te direcţionează să analizezi anumite aspecte la care ei vor să obţină un răspuns. Aşadar, cu banii lor, nu vei putea explora şi alte lucruri, la care aceştia nu vor ca tu să ajungi. Cred că în acest mod, corporaţiile direcţionează cercetarea.”

• Rădăcini adânci

John Henry Wells, care a petrecut mai multe decenii ca şi student, profesor şi administrator la universităţile de acest fel, vede lucrurile într-o manieră diferită. Ca şi academician, acesta speră ca cercetarea să fie relevantă pentru problemele lumii reale, cu care agricultura se confruntă în acest moment.

“Atunci când îmi pun întrebarea dacă am realizat vreodată un plan de cercetare cu scopul de a  fi finanţat, răspunsul meu este întotdeauna nu. Însă m-am gândit foarte mult dacă planul meu de cercetare va fi relevant şi unul din indicatorii relevanţei ar fi acela dacă ideile pe care le pun în aplicare ar atrage atenţia asociaţiilor de comerţ sau a industriei private.”

Atunci când finanţarea devine un criteriu important al selectării subiectelor de cercetare, analizele care intenţionează să servească nevoilor celor săraci şi fără putere sunt în dezavantaj. Totuşi, Wells spune că acest lucru nu este deloc un fenomen nou: universităţile de stat au existat pentru a fi de folos elitei încă de la crearea lor, în secolul 19.

“În anii 1830, Justus von Liebig, un chimist agricol din Germania, a început să afirme că substanţele nutritive cele mai importante pentru plante erau azotul, fosforul şi potasiul. Teroriile sale au alimentat dezvoltarea îngrăşămintelor chimice şi au determinat intrarea într-o nouă eră a ştiinţei agricole şi a chimiei solului în anii 1840 şi 1850. Deşi multe din teoriile lui Liebig erau greşite, acesta a fost primul mare propagandist pentru chimie şi pentru agricultura industrial-chimică. Poate cea mai importantă dintre greşelile sale a fost convingerea sa că materia organică din sol nu era importantă.”

Aşadar, încă de la început, unii oameni de ştiinţă au servit intereselor celor care făceau comerţ cu îngrăşăminte chimice şi alte produse agricole, chiar dacă nu aceasta era intenţia lor. Fără îndoială, mulţi au fost atraşi de perspectiva de a înfiinţa o formă nouă, ştiinţifică şi modernă a agriculturii.

• De unde vine prima roşie modificată genetic?

Trinitatea deloc sfântă a industriei, guvernului şi academiilor care promovează agricultura industrială şi respinge ideea metodelor sustenabile, are o istorie lungă care continuă şi astăzi.

În raportul său, organizaţia FWW pledează pentru o întoarcere la finanţarea federală a cercetării la universităţile de stat. Însă, guvernul nu este deloc imun la ideea de a servi intereselor corporative.

De exemplu, Roger Beachy, fostul şef al Institutului Naţional de Agricultură şi Alimente (NIFA) – agenţia din cadrul Departamentului de Agricultură din SUA care finanţează burse de cercetare –  a petrecut o mare parte din cariera sa ca şi academician. Acestaa colaborat cu Monsanto pentru a produce prima roşie modificată genetic din lume.Acesta a devenit mai târziu preşedintele fondator al Centrului pentru Ştiinţă a Plantelor Donald Danforth, o filială non-profit a companiei Monsanto, înainte ca preşedintele Obama să îl numească la conducerea NIFA.

Aşa cum a subliniat Schwab, politica se bazează de multe ori pe cercetare, însă, o politică bună necesită o bază solidă în domeniul cercetării obiective şi imparţiale.

Într-un sistem în care corporaţiile şi guvernul finanţează cercetările, dar din cauza unui joc tip carusel, aceiaşi oameni îşi schimbă poziţiile între ei, promovând interesele industriale, care ar fi soluţia potrivită la această problemă?

Sursa: www.financiarul.ro