SUA renunţă la Europa de Est

© Colaj: Vocea Rusiei

Unul dintre fragmentele articolului „Război civil în serviciile secrete”, publicat de Vocea Rusiei pe 14 februarie 2013, a stârnit un val de reacţii contradictorii în comunitatea analitică şi mass-media din România.

Fragmentul în cauză se referea la reducerea sferei de influenţă a SUA în Europa de Est:

„Retragerea SUA din Europa de Est şi concentrarea asupra problemelor din zona Asia-Pacific (situaţia economică îi permite Washingtonului să se concentreze doar asupra unui singur teatru de operaţiuni) devine din ce în ce mai evidentă şi coincide în mod vizibil cu schimbarea cadrelor în diplomaţia, serviciile secrete şi armata americană... Însăşi posibilitatea unui război pe faţă dintre două coaliţii largi în interiorul serviciilor secrete, implicit în interiorul clasei politice, demonstrează faptul că Washingtonul nu mai are posibilitatea (sau dorinţa) de a interveni hotărât în vederea disciplinării vasalilor. Probabil, intervenţia din această vară a fost ultimul moment în care „aripa dură” de la Washington în persoana secretarului de stat Clinton a putut interveni brutal în situaţia politică de la Bucureşti.”

Cornel Nistorescu, editor-in-chief al portalului cotidianul.ro, a comentatpe marginea acestui aserţiuni: „Observaţiile privind schimbarea de atitudine a Washington-ului pot fi o strâmbă nevinovată, dar şi o informaţie de o incredibilă noutate”.

Aceste comentarii, care vin de la unul dintre jucătorii bine informaţi ai spaţiului informaţional bucureştean, arată cât de eficientă este blocada mediatică care blochează ştirile neconforme cu interesele vasalilor fideli ai Washingtonului. În fond, ceea ce am scris în articolul citat nu este o noutate, ci o concluzie firească care poate fi trasă din date disponibile public. Unul dintre documentele de referinţă care prevestea o eminentă retragere a SUA din Europa de Est a ajuns în vizorul specialiştilor în relaţii internaţionale în ianuarie 2012. Documentul „Sustaining U.S. Global Leadership: Priorities for 21st Century Defence” este de fapt noua doctrină militară a SUA, adaptată la noua realitate economică şi geopolitică în contextul crizei economice globale. Analizat fără preconcepţii, acest document arată clar că noua zonă de focusare a capacităţilor militare a SUA este Asia de Sud-Est, iar sarcina principală este „blocarea” Chinei. În acelaşi timp, capacităţile economice ale SUA sunt substanţial reduse, ceea ce face ca SUA să nu mai fie capabilă să „ţină” două fronturi, fiind nevoită să renunţe la implicarea activă în Europa de Est. „Renunţarea la implicarea activă” nu înseamnă că începând de mâine toţi diplomaţii americani, agenţii de influenţă şi militarii NATO vor pleca acasă, dar înseamnă că posibilitatea de interferenţă în această zonă geografică se vor diminua treptat. Desigur, argumentul clasic al filoamericanilor din mass-media şi comunitatea analitică va fi „Vocea Rusiei interpretează tendenţios doctrina americană”. Pentru a contracara aceste argumente, merită analizate interpretările făcute „pentru consum intern” de către analiştii occidentali. Să luăm câteva exemple: „SUA nu mai poate lupta în două războaie” (John Hudson, The Atlantic Wire), „documentul este un indiciu clar al faptului că centrul de atenţie al Washingtonului s-a mutat spre China şi Asia-Pacific” (John Cherian, centrul de analiză Global Research), iar Andrew Krepinevich, analistul de la Center for Strategic and Budgetary Assessments, a prevăzut câteva dintre consecinţele importante ale schimbării strategiei americane: ”Riscăm să pierdem încrederea unor aliaţi şi să încurajăm inamicii noştri, dar până la urmă, o strategie bazată pe un joc la cacealma şi încercarea de a etala capabilităţi pe care nu le ai în realitate ar fi cea mai proastă strategie posibilă”.

Pentru mai multe regimuri coloniale din Europa de Est, ideea de a fi un „portavion terestru al armatei SUA” a devenit un fel de simulacru de idee naţională. Timp de mai mulţi ani, liderii de la Bucureşti, Varşovia, Vilnius, Riga şi Tallinn au trăit cu impresia că se află într-o zonă de intangibilitate, iar regimurile care „asigurau stabilitatea” în zonele amplasării scutului anti-rachetă aveau impresia (greşită) că au căpătat o importanţă deosebită în structura de apărare a intereselor SUA. În consecinţă, multe dintre aceste regimuri au avut un comportament lipsit de înţelepciune. În realitate, rolul lor în jocul global era rolul unor „monede de schimb”, iar amplasarea scutului anti-rachetă în aceste zone s-a dovedit a fi o decizie politică, lipsită de logică militară. Deciziile politice sunt uşor de schimbat. Imperiile, iar SUA este indubitabil un imperiu modern, niciodată nu anunţă cu voce tare faptul că se retrag dintr-o anumită zonă, iar tentativele de a-şi păstră intactă imaginea de hegemon absolut vor continua până în ultima clipă. Transferarea scutului antirachetă pe coasta de est a SUA (aşa cum sugerează raportul Academiei de Ştiinţe a SUA) nu va fi prezentată ca o retragere din Europa de Est, ci ca o nouă performanţă a ştiinţei americane în timp ce „aliaţilor” li se vor da „garanţii ferme” în privinţa continuării „parteneriatului strategic”. Culmea ironiei este că se vor găsi naivi care vor crede în aceste promisiuni.

În ultimele două decenii, SUA a operat în baza „legii pumnului”, dar menţinerea unor capacităţi militare substanţiale în toate teatrele de operaţiuni presupune eforturi economice care nu mai pot fi făcute. Astăzi deja se discută intens despre reduceri drastice a fondurilor destinate armatei americane. Grupul neoconservativ de analiză Center for American Freedom şi Vanessa Bolin, reprezentatul Armatei SUA în relaţia cu Congresul american, susţin că o consecinţă directă a reducerilor bugetare care se preconizează a fi făcute în perioada următoare implică concedierea a peste 180 de mii de angajaţi în sectorul civil şi militar, trimiterea în concedii neplătite a angajaţilor mai multor baze militare, reducerea operaţiunilor în Europa, Arctica şi Coreea de Sud. Aceste reduceri arată că Washingtonul înţelege limitele capacităţilor sale economice şi renunţă la ideea de a controla toate teatrele de operaţiuni. „Bun venit într-o reeditare a sfârşitului anilor 1970: o economie în stare gravă, o armată lipsită de vlagă şi o Americă în declin pe arena internaţională” susţine fostul consilier al Pentagonului, Gary Schmitt. Atunci, SUA a reuşit să-şi amâne declinul prin îndatorare continuă şi stimulare monetară, dar posibilităţile de stimulare sunt epuizate, iar conducerea americană este forţată să se concentreze asupra blocării Chinei, acceptând tacit reîmpărţirea sferelor de influenţă în alte regiuni.

În legătură cu viitorul Europei de Est în contextul retragerii americane, merită luată în calcul opinia avizată a consilierului CIA James Rickards care a făcut o sugestie interesantă referitoare la evoluţia situaţiei economice globale: „lucrul care merită urmărit este alianţa dintre Germania şi Rusia”. Se ştie că politica nu este decât o expresie concentrată a economiei. Restul concluziilor pot fi deduse uşor prin intermediul unor operaţiuni de logică elementară.

Sursa: romanian.ruvr.ru