joi, 28 februarie 2013

Cercetător: NASA ascunde ce a descoperit pe Marte














Cercetătorul rus Aleksandr Portonov, doctor în științe geologice și mineralogie, acuză NASA că ascunde cele mai importante rezultate ale cercetărilor efectuate pe Marte. Acesta spune că prin intermediul roverului Curiosity s-ar fi făcut „descoperiri senzaționale”.
„Au trecut șase luni din programul de doi ani al Curiosity pe Planeta Roșie, iar informațiile strânse până acum sunt sărăcioase din punct de vedere științific. Nu e nimic spectaculos în faptul că a fost fotografiată o vale care ar avea urma unor râuri uscate. Capsula americană Viking a fotografiat în urmă cu 40 de ani pe Marte o vale cu urmele unor râuri uscate”, a declarat cercetătorul Portonov, citat de cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.  
Profesorul mai spune că pe Marte s-ar fi descoperit urmele clare ale unei civilizații. Printre altele, expertul rus susține că ar fi ajuns pe Pământ imagini cu instalații asemănătoare cu cele industriale de la noi. Ar fi fost descoperite un fel chiuvete, conducte și niște panouri, precum și urmele unor OZN-uri.   
Portonov mai precizează pentru Nezavisimaia Gazeta că primele imagini transmise de Curiosity sunt într-adevăr surprinzătoare, însă crede că informațiile prețioase au fost clasificate de cercetătorii NASA.
Un miliardar vrea pe Marte
Planeta Marte a stârnit și atenția mai multor companii aeronautice private. Fundația „Inspiration Mars Foundation”, înființată de miliardarul american Dennis Tito, urmează să anunțe „Misiune pentru America”, un proiect ce prevede ca un echipaj cu oameni la bord să plece spre Marte la începutul anului 2018 și să se întoarcă pe Pământ după 501 zile.
Tito, care este la bază inginer în domeniul aeronauticii și chiar a lucrat pentru NASA în anii `60, a ajuns la Stația Spațială Internațională în 2001 cu o navetă rusească și este primul turist spațial. De asemenea, există informații că el ar putea fi unul dintre cei care vor pleca în expediția pe Marte.
Săptămâna trecută, India a confirmat că dorește să lanseze în luna octombrie a acestui an o misiune spațială de studiere a planetei Marte. Statul indian intenționează să lanseze o sondă orbitală care va efectua măsurători și observații ale climatului și ale geologiei acestei planete. Bugetul pentru această misiune a fost estimat la 70 de milioane de dolari.
Sursa: Yahoo! News 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu