Cititi, ganditi si trageti singuri concluziile!
Colaj: Vocea Rusiei
|
Vă supunem atenţiei comentariul domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, în legătură cu articolulRomânia se pregăteşte de război? de Valentin Mândrăşescu, publicat pe site-ul Vocea Rusiei pe data de 5 februarie.
"Valentin Mândrăşescu remarcă faptul că la punctul 2 al şedinţei CSAT era prevazută: "Realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România" şi se arată nedumerit de o asemenea iniţiativă, explicând pe înţelesul tuturor ca un "contingency plan" înseamnă elaborarea unui set concret de acţiuni pentru situaţia în care România ar intra într-un conflict militar.
Pe 5.02.2013, orele 19:51, pe site-ul HotNews.ro, redacţia de ştiri, prin editorul său coordonator (dan.tapalaga@hotnews.ro) se precipită să-l şi neutralizeze pe Valentin Mândrăşescu printr-un comunicat oficial, plin de inexactităţi, livrat personal dlui. Tăpălagă, după şedinţa CSAT. Consilierii prezidenţiali, motivând că era vorba despre aprobarea Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare în anul 2013 şi că verificarea pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare este o operaţiune de rutină, prevăzută de Legea nr. 477 din 12 noiembrie 2003.
Întrucât este mai paralel cu armata decât chiar consilierul prezidenţial Iulian Chifu, nu-l suspectez de rea credinţă pe Tăpălagă, el nefiind decât o goarnă fără interfaţă de interpretare a zicerilor lui Băsescu Traian. Şi odată cu semnarea pactului de coabitare dintre preşedinte şi premier, implicit şi a membrilor guvernului USL . Pentru a ne lămuri că între punctul nr. 2 de pe ordinea de zi a CSAT şi explicaţia livrată prinHotNews e o diferenţă ca de la cer la pământ, mă simt obligat să definesc cele 2 noţiuni. Trecerea armatei unui stat de la starea de pace la cea de război se poate face fie progresiv, prin ridicarea capacităţii combative în 4 trepte, fie direct prin mobilizare generală. Toate unităţile şi marile unităţi ale armatei române au termene bine stabilite pentru mobilizare, exprimate printr-un cod care indică momentul în care devin gata pentru luptă. Fiecare unitate are propriul plan de mobilizare, planurile de mobilizare actualizându-se permanent şi evidenţa lor fiind de competenţa Statului Major General. Documentele de plan au mai multe capitole. Primul capitol se referă obligatoriu la graficul calendar pentru completarea efectivelor, codificarea funcţiilor, încartiruirea rezerviştilor şi dispozitivul propriu de mobilizare. Un alt capitol vizează concret asigurarea materială pentru mobilizare, indicând necesarul de tehnică de luptă, muniţii, alimente, carburanţi şi sursele repartizate. În ceea ce priveşte pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei pentru apărare există un plan care este şi el actualizat permanent, care nu conţine modificări prea mari de la an la an. În ceea ce priveşte populaţia, Centrele militare teritoriale sunt conectate automat la programul informatizat al evidenţei persoanelor deţinut de ministerul de Interne, având astfel evidenţa rezerviştilor. Pregătirea teritoriului pentru apărare e de peste un deceniu mai mult o metaforă datorită distrugerii sistemelor de irigaţii prevăzute cu canale amenajate iniţial ca obstacole anti-tanc. Nici în ceea ce priveşte economia nu e nimic de actualizat, întrucât infrastructura feroviară şi cea rutieră n-au suferit modificări semnificative în ultimii 23 de ani, deşi traficul s-a mărit. N-a apărut nici o fabrică de tancuri, avioane, tunuri, nave de luptă, ci dimpotrivă, capacităţile industriei de apărare s-au diminuat de la un an la altul. Şi atunci de ce trebuie să ne facă NATO un plan care este aproape neschimbat faţă de cel din 2012.
O cu totul altă noţiune este Planul de contingenţă sau de intervenţie care identifică ce acţiuni ar trebui întreprinse în cazul unui eveniment neprevăzut ce afectează grav şi negativ România şi care depăşeşte capacitatea ei de reacţie. Acest plan este răspunsul la un dezastru natural iminent, la un act terorist de anvergură sau la o agresiune militară externă (în cazul în care România nu iniţiază ea o agresiune militară). Planul de contingenţă apare ca rezultat al analizei de risc efectuate de CSAT. Toate riscurile sunt identificate, evaluate şi puse în categorii în funcţie de priorităţi. Planul de contingenţă porneşte de la analiza de risc a CSAT, el fiind un ghid de continuitate al activităţilor pentru domeniul Apărării în cazul în care România este ameninţată real. Cel care realizează acest plan este managerul de proiect, în speţă entitatea căreia i se subordonează Consiliul de Apărare al Ţării şi căreia odată cu aderarea la NATO România i-a cedat dreptul de suveranitate. Planul trebuie să includă şi o strategie de atenuare pentru fiecare tip de risc identificat. Cele mai grave riscuri sunt cele care pot afecta proiectul în termen de la câteva luni până la 1 an. De aceea, planul ar trebui să enumere elementele Sistemului Naţional de Apărare care cel mai probabil cedează primele, dar şi care sunt resursele şi acţiunile necesare remedierii situaţiei. Totodată, acest plan de intervenţie ar trebui să conţină o listă de proceduri necesare restabilirii în timp util a situaţiei pentru a reveni la normal. Autorul Planului are obligaţia să pregătească: un raport al cauzei care ar determina agresiunea militară, identificând scopul şi strategia agresorului; un algoritm cu rolurile desemnate fiecărui membru NATO, pe categorii de forte armate, graficul de cooperare pe etape şi misiuni, în cazul declanşării agresiunii împotriva României; o listă completă cu echipamentul şi tehnica de luptă necesară pentru a sprijini soluţia supravieţuirii României.
Acum, că ne-am lămurit ce anume s-a discutat în cadrul CSAT, ar fi util să descoperim autorii şi cauzele vulnerabilităţilor care au condus la solicitarea unui Plan de contingenţă. Într-o scrisoare deschisă adresată domnului Iulian Chifu explicam că rețelele energetice urmează anumite trasee, cunoscute în geografia militară drept direcții strategice, operative și tactice, se regrupează pe aliniamente strategice și aprovizionează obiective strategice sau operative dintr-un teatru de acțiune şi că actorul principal în teatrul nostru de acţiune este Federația Rusă. Iar vulnerabilitatea României, dependenţa de resurse, în principal de resursele energetice, o reprezintă contrele administrate permanent şi fără nici o logica Federației Ruse.
Într-un alt articol am arătat că gazul arctic va alimenta cel puțin direcția strategică Baltică (inclusiv gazoductul North Stream ) și pe cea bielorusă. Astfel, gazele din Siberia vor continua să alimenteze direcţia strategică Ucraineană, iar cele din zona Caspică vor fi repartizate exclusiv pe direcţia strategică Balcanică, pe care ne situăm şi noi. Ceea ce presupune construirea unei imense infrastructuri de transport a gazelor pe această direcţie, tot atât de dezvoltată ca şi pe celelalte 3 direcţii ale gazoductului Drujba. Guvernele României şi preşedintele au făcut tot ce au putut ca South Stream să nu treacă prin ţara noastră, traseul gazoductului fiind găzduit de Bulgaria, Serbia şi Ungaria.
Începând din 2012, politica Chinei s-a axat pe centrul şi estul Europei, cu preponderenţă spre statele foste comuniste, cu care a avut strânse legături înainte de 1989, mai puţin România. Beijing-ul şi-a creat o linie de credit care până în 2015 va asigura 100 miliarde USD, cu dedicaţie pentru Ungaria şi Bulgaria, ţări care primesc şi gaze de la Gazprom la un preţ redus cu 20%. Serbia, un alt partener al Gazprom la South Stream, are cea mai mica rată a îndatorării din Europa, nu are acord cu FMI, primeşte în schimb credite din Rusia pentru modernizarea sistemului de irigaţii, al agriculturii, al infrastructurii feroviare şi rutiere. Recent, o nouă fabrică de vehicule blindate de ultima generaţie a fost construită de ruşi la Velika Plana (60 km sud de Belgrad) care deja are piaţă de desfacere în Kenia şi Bangladesh.
Tradusă în plan militar, politica imbecilă, bazată pe o slugărnicie chiar şi nesolicitată de SUA, a reuşit să înconjoare România din toate părţile cu ostilitate (Bulgaria, Serbia, Ungaria etc). Vă amintesc că în 1989 Armata a 2-a cu sediul la Buzău avea ca zonă de responsabilitate Moldova şi Dobrogea fiind compusă din Divizia 9 Mecanizată de la Constanţa, Divizia 10 Mecanizată de la Iaşi, Divizia 67 Mecanizată de la Brăila, Brigada 32 Rachete tactice de la Tecuci. Divizia 9 Mecanizată era compusă din 2 regimente Mecanizate (având câte 3 batalioane infanterie şi 1 batalion tancuri), 1 regiment de tancuri şi unul de artilerie. Sprijinul aerian era asigurat de regimentul 57 aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu, Regimentul 49 aviaţie vânătoare-bombardament de la Ianca, regimentul 59 Elicoptere de la Tuzla (toate desfiinţate în perioada 2000-2003). Misiunea ei era aceea de a împiedica o invazie militară prin debarcarea pe litoralul Mării Negre, precum şi o ofensivă terestră din Bulgaria pe teritoriul Dobrogei. Sub pretextul realizării interoperabilității cu structurile similare din țările membre NATO, clasa politică românească a acceptat ca armata să fie făcută varză. Prin art. 13, alin. 1, din O.G. nr. 41/1999 privind organizarea şi funcționarea M.Ap.N. şi a Planului-cadru privind desfăşurarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în anul 2000, aprobat de CSAT, Armata a 2-a s-a transformat în Divizia 2 Getica, iar Divizia 9 Mecanizată a fost desfiinţată, având loc disponibilizări şi redistribuiri la nivelul personalului.
La 7 mai 1918 a fost semnat de către România cu Imperiul German şi cu cel Austro-Ungar tratatul de pace la Bucureşti, cunoscut şi ca Pacea de la Buftea-Bucureşti. Condiţiile tratatului prevedeau că: România să concesioneze Puterilor Centrale pentru 90 de ani (1918-1998) toate exploatările petroliere şi de gaze naturale (vezi punctul 4 - chestiuni economice). După 96 de ani, cu sprijinul politicienilor români actuali, guvernul României a decis prin privatizarea Petrom să recunoască implicit una din condiţiile păcii de la Buftea în detrimentul poporului român care n-a fost niciodată consultat. O altă condiţie a tratatului de pace de la Buftea prevedea că România trebuia să retrocedeze Bulgariei o parte a Dobrogei de nord, la sud de linia Rasova-Agigea (actualul canal Dunăre-Marea Neagră); restul Dobrogei, deşi rămânea în proprietatea României, urma să fie ocupat, exploatat şi controlat de Germania şi Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv. Abia la 1 octombrie 2009 Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti" de la Constanţa s-a reconstituit în baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi este subordonată Diviziei 2 Infanterie de la Buzău. Brigada cuprinde atât unităţi preluate de la o altă structură, care au funcţionat înainte de această dată, cât şi unităţi care au fost înfiinţate o dată cu ea sau ulterior. Unităţile aflate în activitate erau Batalionul 341 Infanterie Topraisar, Batalionul 348 Apărare AA Basarabi, Batalionul 345 Artilerie Medgidia şi Batalionul 168 Logistic Constanţa. Pentru completare au fost înfiinţate începând din 2010 Batalionul 911 Infanterie Medgidia şi Batalionul 912 Tancuri Murfatlar.
Armata a 3-a cu sediul la Craiova era compusă în 1989 din Divizia 2 Mecanizată de la Craiova, Divizia 18 Mecanizată de la Timişoara şi Brigada 4 Vînători de Munte de la Curtea de Argeş. Armata a 3-a avea rolul de a interzice agresiunea armată a Iugoslaviei şi a Ungariei prin Poarta Mureşului (Banat ), împiedicând accesul în podişul Transilvaniei şi pe valea Jiului, în Oltenia şi apoi spre Bucureşti. Sprijinul aerian era asigurat de Regimentul 67 Aviaţie Vânătoare Bombardament de la Craiova, Regimentul 93 Aviaţie Vânătoare de la Giarmata, Regimentul 73 Elicoptere de la Caransebeş (toate desfiinţate în perioada 1999-2003). După revoluţie, armata a 3-a a fost desfiinţată, iar din 2000 divizia 2 a devenit brigadă, iar divizia 18 a fost desfiinţată. Ca urmare a înrăutăţirii relaţiilor cu vecinii ungari şi sârbi, reînfiinţarea Brigăzii 18 Infanterie de la Timişoara a fost decisă în 2009 şi a fost încheiată în 2012. Ea este compusă acum din Batalionul 32 infanterie de la Timişoara, Batalionul 191 infanterie de la Arad, Batalionul 185 Sprijin Logistic din Lipova (a primit drapelul de luptă la 20 iunie 2011 prin decret al preşedintelui României), Batalionul 184 Apărare Antiaeriană de la Giarmata (a primit drapelul de luptă pe 9 mai 2012), Batalionul 26 de vânători de munte de la Brad şi Batalionul 183 Artilerie de la Lugoj.
Până aici e clar că Băsescu Traian şi Ponta Victor sunt conştienţi de faptul că scroafa e moartă în coteţ şi că armata României, cu toate întăririle recente pe cele 2 direcţii vulnerabile, a fost adusă în asemenea hal, încât nu poate face faţă de una singură unei agresiuni militare externe. Cu toate acestea, atât Băsescu Traian, cât şi Corlăţean Titus (USL) susţin la unison că din punct de vedere strategic şi al intereselor de securitate nivelul de ambiţie al României vizează trei zone principale din vecinătate: regiunea Extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest şi regiunea Orientului Mijlociu şi a Africii de Nord. Nu mă miră, întrucât consecinţele limbajului dublu al politicienilor români l-am arătat într-un articol anterior.
Totuşi, CSAT se bazează pe faptul că SUA îşi va ţine promisiunea făcută la summit-ul NATO de la Lisabona din noiembrie 2010, anume că va amplasa scutul antibalistic la Deveselu. Într-un material anterior am arătat că nu va fi aşa şi de ce.
Schimburile comerciale anuale dintre China şi ţările Africii sunt de aproape 200 miliarde USD înregistrând o rată de creştere de 33,6 % în ultimii 10 ani. În 2012 Hillary Clinton a făcut un turneu diplomatic în Africa, îndemnând africanii să colaboreze cu ţările democratice şi responsabile (adică SUA) şi să-i ocolească pe cei care nu respectă drepturile omului, fiind interesaţi doar de acapararea resurselor minerale ale africanilor (adică China). De la 1 octombrie 2008, armata SUA a operaţionalizat USAfricom, preluând de la USEucom toate unităţile americane staţionate în Europa, antrenându-le în Parteneriatul antiterorist Trans-Saharian, din Sahel şi Magreb (nord-vestul Africii). Ca şi intervenţia NATO în Libia, cea din Mali aduce prejudicii Chinei în valoare de 20 milioane USD. Aşadar, Europa nu mai prezintă interes pentru SUA, Africa fiind noua ţintă.
China, devenită a 2-a economie mondială după SUA, dispune de un ritm de creştere anual care-i va permite să devanseze Statele Unite în 2016. Până atunci SUA vor fi obligate să-şi mărească efectivele militare existente în zona Asia-Pacific (60.000 de militari în prezent) pentru a contracara demonstraţiile de forţă generate de expansiunea economică a Chinei şi pentru a nu risca să fie eliminate de pe această puternică piaţă de desfacere. Aşadar, Africa şi zona Asia-Pacific au devenit spaţiile de maxim interes pentru marele Licurici, România fiind trecută la capitolul "trecut nu prea îndepărtat".
Sursa: romanian.ruvr.ru
Un comentariu de nota 10. Corecte si caracterizarile facute consilierilor prezidentiali si asa zisilor jurnalisti care sunt pe dinafara cu totul! Nu mai scapa tara de idiotii astia (imi cer scuze pentru cuvantul IDIOTII dar e cel mai "moale" pe care.l pot folosi la adresa lor).
RăspundețiȘtergereDumnezeu ne ajuta sa scapam de ei!
RăspundețiȘtergere