Un avertisment serios: cercetătorul spiritual veritabil se fereşte să tragă concluzii, ci lasă lucrurile să se apropie de el. Şi când ele au sosit, le verifică mai întâi cu logica obişnuită. Dacă un lucru poate fi examinat şi înțeles în mod logic, acesta n-ar trebui să fie un motiv de îndoială cu privire la originea sa spritual-ştiințifică!
Idealul sufletului omenesc, ceea ce este fiinţa umană, ceea ce poate ea deveni, iată conţinutul predicii lui Buddha. În budism totul este interiorizare, totul se referă la om şi la dezvoltarea sa; în adevăratul budism iniţial nu se găseşte nici o urmă de învăţătură cosmologică, chiar dacă ea a fost introdusă mai târziu, căci trebuia ca totul să fie legat. Dar adevărata misiune a lui Bodhisattva constă în a aduce oamenilor învăţătura despre interioritatea propriului lor suflet. Iată de ce în unele din predicile sale Buddha chiar evita să spună ceva deosebit despre contextele cosmice. Totul este prezentat aici în aşa fel, încât, dacă sufletul omenesc lasă să acţioneze asupra lui învăţătura lui Buddha, el să se poată ameliora din ce în ce mai mult. Omul este conceput ca o fiinţă în sine; se face abstractie de marele sân matern al universului din care el s-a născut. Pentru că aceasta a fost misiunea specială a lui Bodhisattva, învăţătura lui Buddha, atunci când este recunoscută ca adevărată, acţionează cu atâta căldură şi atât de profund asupra sufletului uman şi din această cauză ea apare sufletului uman care vrea să se ocupe de ea atât de pătrunsă de sentiment, de căldură interioară, atunci când, întinerită, apare în Evanghelia lui Luca.
Marele inspirator al conducătorului popoarelor iraniene, pe care noi îl cunoaştem drept Zarathustra sau Zoroastru, Zerdutsch. Zarathustra era şi celcare în timpuri străvechi – imediat după catastrofa atlanteeană – a înzestrat acel popor, dotat cu impulsul de a întreţese cultura exterioară cu forţă spirituală omenească, cu comorile pe care el le-a putut extrage din sfintele Misterii. În acest sens, Zarathustra a trebuit să dea acestor popoare, ce nu mai posedau vechea însuşire atlanteeană de a privi în lumea spirituală, noi perspective şi noi speranţe pentru lumea spirituală. Astfel, Zarathustra a deschis calea, despre care noi am discutat adesea, prin care popoarele trebuiau să descopere că în corpul de lumină exterior al Soarelui avem doar trupul exterior al unei fiinţe spirituale superioare, pe care el a numit-o „Marea Aură”, Ahura Mazdao, în opoziţie cu mica aură omenească. Prin aceasta el a vrut să indice faptul că această fiinţă, atunci încă foarte îndepărtată, va cobori cândva în cursul istoriei omenirii pe Pământ, pentru a se uni fizic cu el şi pentru a acţiona în
continuare în evoluţia omenirii. Zarathustra a arătat astfel oamenilor spre acea entitate ce a trăit mai târziu în istorie ca Christos.
Acesta, îi învăţa pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeul exterior; el îi făcea să înţeleagă în mod spiritual vastul Cosmos şi să-l pătrundă prin spirit. Buddha dirija atenţia spre viaţa interioară şi spunea: „Când omul se dezvoltă, din ignoranţă ies încetul cu încetul cele «şase organe» pe care le-am enumerat: cele cinci organe de simţ şi Manas-ul“. Dar tot ceea ce este în fiinţa omenească a ieşit din vastul Univers. Ochii noştri nu ar percepe lumina dacă lumina n-ar fi făcut să se nască ochiul din organism. „Ochiul a fost făcut de lumină pentru lumină“, spunea Goethe [4], şi acesta este un adevăr profund. Plecând de la organe nediferenţiate care existau odinioară în corpul omenesc, lumina a format ochiul. La fel, toate forţele spirituale ale Universului au contribuit la formarea fiinţei umane. Ceea ce este în interiorul ei a fost mai întâi organizat din forţele divine-spirituale. Din această cauză, pentru orice aspect interior există un corespondent exterior. De afară, ele pătrund în fiinţa umană şi se află apoi în ea.
Zoroastru a avut ca misiune să atragă atenţia asupra a ceea ce este exterior, asupra celor ce există în anturajul omului. El vorbeşte, de exemplu, despre „Amşaspande“, despre marile genii, din caremenţionează primele şase; în realitate sunt douăsprezece, dar celelalte şase sunt ascunse. Aceste Amşaspande acţionează din afară, construind, formând organele omeneşti. Zoroastru a arătat că aceşti creatori ai fiinţei umane se găseau îndărătul organelor de simţ. El atrage atenţia asupra marilor genii (spirite)*, asupra forţelor care există în afara noastră, pe când Buddha vorbea despre ceea ce acţionează în interiorul fiinţei umane, forţe ascunse în om. Zoroastru vorbea, de asemenea, şi despre anumite fiinţe inferioare Amşaspandelor,
cele douăzeci şi opt de „Izarde“ sau „Izede“, a căror actiune se exercită de asemenea din afară spre interior asupra organizării interne a fiinţei omeneşti. El se referea şi în acest caz la spiritul care este în Univers, la condiţiile exterioare. Şi în timp ce Buddha vorbea de substanţa gândirii de unde se ridică ideile care emană din sufletul omenesc, Zoroastru vorbea de „Farohari“ sau „Ferueri“ sau „Frawarshai“, de gânduri universale, creatoare, care ne înconjoară şi care sunt dispersate în lumea întreagă. Căci ceea ce are în fapt omul ca idei este prezent peste tot în Univers.
Astfel, Zoroastru avea misiunea de a face cunoscută o concepţie despre lumecare avea ca obiect descoperirea, înţelegerea lumii exterioare. El trebuia să dea o concepţie despre lume unui popor care trebuia să intervină, prin muncă, să prelucreze lumea exterioară. Misiunea sa se acorda în mod perfect cu caracteristicile vechiului popor persan. S-ar putea, de asemenea, spune că Zoroastru era destinat să stimuleze forţa şi abilitatea îndreptată spre activitatea exterioară, deşi s-a exprimat sub o formă care poate părea respingătoare pentru omul de azi. El căuta să inducă în oameni forţă, hărnicie şi siguranță pentru acţionarea exterioară prin lămurirea faptului că omul nu este numai ascuns în el însuşi, ci că se află în sânul unei lumi divine-spirituale. Aceasta a fost misiunea sa, de a induce o astfel de stare de conştienţă încât omul să ajungă să-şi spună: În orice loc ai fi în lume, tu nu eşti singur; tu eşti într-un Cosmos plin de spiritualitate şi faci parte dintre spiritele şi zeii Universului; eşti născut de spirit şi te odihneşti în el; cu fiecare inspiraţie, preiei spiritul divin în tine, cu fiecare expirație, tu aduci un sacrificiu marelui Spirit. Din această cauză, iniţierea făcută de
Zoroastru trebuia să fie, corespunzător misiunii sale, diferită de cea a celorlalţi mari ghizi spirituali ai omenirii .
Să reamintim acum ce putea face individualitatea care se incarnase în Zoroastru. Ea se afla la un grad atât de înalt de evoluţie încât putea pregăti curentul cultural care avea să urmeze după cultura vechii Persii, cultura egipteană. Zoroastru a avut doi elevi: individualitatea care a fost mai târziu Hermes Egipteanul şi cel care a fost mai târziu Moise. Când aceste două ființe s-au reincarnat pentru a acţiona din nou în omenire, corpul astral al lui Zoroastru pe care îl oferise ca sacrificiu a fost încorporat lui Hermes. În Hermes Egipteanul trebuie să vedem o reincarnare a corpului astral al lui Zoroastru.
Aceasta s-a întâmplat pentru ca să poată să renască în lumea exterioară tot ceea ce Zoroastru preluase în sine ca ştiinţă exterioară. Cât priveşte corpul eteric al lui Zoroastru, el a fost transmis lui Moise; şi cum tot ceea ce se dezvoltă în timp se leagă de corpul eteric, Moise a fost capabil de îndată ce a devenit conştient de tainele corpului său eteric să trezească evenimentele trecutului în imagini grandioase, aşa cum le găsim în Geneză. Zoroastru a continuat deci să acţioneze prin forţa individualităţii sale, instaurând, influenţând cultura egipteană şi cultura vechilor evrei care a derivat din ea.
O astfel de individualitate este menită la lucruri mari şi prin Eul său. Eul lui Zoroastru a continuat să se reincarneze în alte personalităţi. Căci o individualitate care a ajuns până în acest punct poate întotdeauna să sanctifice un corp astral şi să dea forţe unui corp eteric, chiar după ce s-a desprins de cele pe care ea le poseda la origine. Astfel şi Zoroastru s-a reincarnat cu şase secole înaintea erei noastre şi a apărut în Caldeea în persoana lui Zarathas sau Nazarathos, care a fost instructorul şcolii oculte caldeene şi totodată maestrul lui Pitagora, şi a putut ajunge la o cunoaştere foarte aprofundată a lumii exterioare. Când pătrundem în înţelepciunea caldeenilor cu o înţelegere adevărată, cu ajutorul a ceea ce ne poate da nu antropologia, ci antroposofia, ne putem face o idee despre ceea ce a învăţat Zoroastru, în persoana lui Zarathos, în şcolile oculte din Caldeea antică. Tot ceea ce Zoroastru putea comunica şi aduce lumii era orientat, aşa cum am văzut, spre lumea exterioară pentru a aduce ordine şi armonie în aceasta. Din această cauză, făcea parte din misiunea lui Zoroastru şi arta de a întemeia şi organiza state într-un mod care să corespundă mersului omenirii şi care să permită ordinea socială. Deci pe bună dreptate discipolii săi puteau fi numiţi, întotdeauna, nu numai mari Magi şi mari Iniţiaţi,
dar şi mari Regi, adică organizatori ai ordinii sociale.
În şcolile caldeene persista un mare ataşament pentru individualitatea – nu personalitatea – lui Zoroastru. Aceşti înţelepţi ai Orientului se simţeau înrudiţi cu ilustrul lor ghid spiritual. Ei vedeau în el „steaua omenirii“, căci „Zoroastru“ este anagrama expresiei „stea de aur“ sau „stea a luminii“. Ei vedeau în el reflectarea Soarelui însuşi. Şi reapariţia Maestrului lor la Betleem nu putea scăpa adâncii lor înţelepciuni. Ghidaţi de „steaua“ lor, ei i-au adus simbolurile a ceea ce el dăduse mai bun omenirii. Cel mai bun lucru care se putea da unui om prin curentul spiritual al lui Zoroastru era ştiinţa despre lumea exterioară, despre tainele Cosmosului, preluată în corpul astral, în gândire, sentiment şi voinţă, astfel încât discipolii lui
Zoroastru doreau să-şi impregneze gândirea, sentimentul şi voinţa, forţele lor sufleteşti cu înţelepciunea care se poate primi din adâncurile lumii divine-spirituale. Pentru această înţelepciune care poate fi însuşită prin aproprierea tainelor exterioare avea ca simbol aurul, smirna şi tămâia: aurul, simbol al gândirii, tămâia al sentimentului de devoţiune, smirna, simbolul forţei voinţei. Astfel au mărturisit Magii despre solidaritatea care-i unea cu Maestrul lor atunci când s-au arătat în faţa celui care se reincarnase la Betleem. Autorul Evangheliei lui Matei ne face deci o expunere exactă când ne spune că Magii, printre care activase odinioară Zoroastru, ştiau că el revenise printre oameni şi voiau să exprime înrudirea lor cu el, cu ajutorul celor trei simboluri: aurul, smirna şi tămâia, simboluri pentru ceea ce el le dăduse mai bun (Matei 2,11).
Şi acum Zoroastru trebuia să poată acţiona cu forţă în persoana lui Iisus aparţinând liniei solomonice a casei lui David, astfel încât să dea omenirii, într-o formă întinerită, tot ceea ce el îi dăduse deja altădată. Pentru aceasta, el trebuia să întrunească toate forţele pe care le posedase altădată. Datorită acestui fapt, el nu se putea deci naşte într-un corp ieşit din linia sacerdotală, ci numai într-un corp ieşit din linia regală a casei lui David.
Vechile texte sacre ale Asiei Mică fac, de asemenea, aluzie la aceste fapte. Oricine le înţelege, într-adevăr le citeşte altfel decât cel care nu cunoaşte faptele, din care cauză le amestecă fără nici o noimă. În Vechiul Testament se află, de exemplu, două profeţii: cea a lui Enoch [5], care este apocrifă şi care are legătură cu Mesia liniei sacerdotale, şi cea a Psalmilor, care se referă la Mesia liniei regale. Toate detaliile textelor sunt în concordanţă cu faptele care se pot cunoaşte prin Cronica Akasha.
sursa
citiţi şi
http://adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu