Actualități de la Hathori
( 5 mai 2013; channeler Wes Annac)
Primul nostru mesaj din această săptămână vine de la Hathorii din planurile astrale- solare ale Pamantului. În acest mesaj, Hathorii discută despre efectele energiilor
continuu-pure care ne sunt livrate. Ni se spune că energiile care ne ajută să ascensionăm se resimt și sunt absorbite de toată lumea dar în procente diferite, depinzând de puritatea noastră și de deschiderea cu care le primim.
Hathorii: Sunteți pe Pământ pentru a răspândi lumina venită să vă trezească pentru a vă lua rolurile sacre care vi s-au stabilit de mult. Mai întâi, a trebuit să vă treziți voi, Lucrătorii în Lumină, iar acum, sarcina voastră este să-i treziți pe cei încă adormiți. O mulțime de suflete din taramurile înalte v-au însoțit în timpul călătoriilor pe care le-ați făcut până acum. V-au însoțit în viețile pe care le-ați avut până acum, așa cum vă însoțesc și în această viață. În toate călătoriile pe care le-ați făcut nu ați fost lăsați singuri nici măcar o clipă. Că voi ați sesizat sau nu această prezență, este o altă poveste: ea ține de nivelul vostru de rafinare, de credințele și acumulările pe care le-ați făcut în existențele anterioare.
Dificultățile prin care treceți acum sunt temporare, dacă vă aflați și doriți să fiți pe calea evoluției și creșterii frecvenței voastre de vibrație.
Energiile pe care planeta voastră le-a primit au schimbat, atât la nivel fizic cât si spiritual, fața planetei și a viețuitoarelor ei. Așteptați-vă ca aceste schimbări să continuie într-un rit accelerat. De fapt, nivelul de puritate a sistemului vostru planetar a crescut considerabil, comparativ cu anii precedenți.
Perspectivele voastre sunt, în mod natural, din ce în ce mai promițătoare, deoarece , cu trecerea timpului, nivelul energiilor care vi se trimit, tinde să crească încă și mai mult. Ființa voastră absoarbe și fixează energii tot mai rafinate, energii care cuprind programe de transformare a omului în ființă multidimensională, cu abilitități deosebite. Vă veți deprinde să lucrați cu aceste energii cu mai multă ușurință și în scopuri cât mai precise. Nu trebuie să vă temeți dacă veți constata că, la un moment dat, aveți impresia că situația voastră nu numai că nu se îmbunătățește dar chiar se deteriorează, în ceea ce privește posibilitățile de realizare a unor obiective, nivelul de sinteză și de înțelegere, orientarea, starea de sănătate, menținerea unui ritm acceptabil de activitate. Toate se datorează proceselor de schimbare la care este supusă ființa voastră.
Dar, atenție, noi facem aici referire NUMAI la ființele umane aflate în procesul de ascensionare nu și la cele încă netrezite sau care nu acceptă să-și crească nivelul de frecvență și doresc să rămână la ceea ce le oferă dimensiunea 3D. Cu alte cuvinte, cei care rămân ancorați în materialitatea existențială, care nu renunță la dorința de acumulare, la minciună, corupție și fraudă, nu se pot aștepta la îmbunătățirea stării lor generale de viață, spiritualitate sau sănătate. De unde poate ști fiecare ființă umană dacă este sau nu angrenată în procesul de ascensionare? Din observarea atentă a ceea ce i se întâmplă constant și care are tendința să se accentuieze într-un sen sau altul. Dacă pe o perioadă relativ lungă de timp, cel în cauză constată că lucrurile ”se leagă” mai bine decât altă dată, dacă numărul sincronicităților pare a fi în creștere (adică are loc o anume potrivire a evenimentelor favorabile, fie ele și mărunte), dacă, pe total, starea de stres în care se afla anterior, începe să scadă, cu alte cuvinte, dacă poate spune că ”azi este mai bine decât luna trecută” (ca stare de sănătate, confort, program, inspiratie, satisfacții intelectuale sau spirituale), sunt indicii că el este pe drumul cel bun, este pe calea ascensiunii.
Sub impactul energiilor pe care le-ați primit și le-ați asimilat, mințile și inimile multora dintre voi au început să se deschidă și să experimenteze stări și situații deosebite, pe care nu le mai întâlniseră anterior.
Gradul de înțelegere a realităților care vă înconjoară și a celor universale a crescut, pe total, societatea umană cunoscând o evoluție notabilă.
Multe ființe din societatea umană resimt în această perioadă o anume stare de agitație, ceea ce se exteriorizează prin exprimarea unor nemulțumiri, lipsă de disciplină, altercații, acțiuni intempestive, stare de oboseală etc. Asemenea situații nu trebuie să alarmeze deoarece sunt inerente perioadelor de tranziție de la un nivel de conștiință la altul și durează pănă la restabilirea echilibrelor în noile stări. Este absolut normal ca în acest proces să fie implicat atât corpul fizic cât și mintea entităților angajate în ascensiune. Starea de agitație a unora se poate transmite cu destulă ușurință celor din jur, dacă aceștia nu conștientizează ceea ce se întâmplă cu adevărat și nu tratează cu calm momentele de dezechilibru. Orice experiență de acest tip trebuie să nu genereze sau să escaladeze conflicte și să se intervină cu blândețe pentru ca situația să nu scape de sub control. Cu atât mai important este ca factorii de decizie și îndrumătorii să fie aleși dintre persoanele cele mai capabile, cele mai experimentate și mai corecte în tot ceea ce fac.
Este important de reținut că din atitudini și manifestări individuale se coagulează caracteristica generală a colectivității, care va marca pentru o lungă perioadă de timp, modul de dezvoltare sau regres al societății voastre umane. Acesta este motivul pentru care se impune o anume rigoare și grijă în ceea ce privește selectarea obiectivelor, modul de organizare socială, structura fiecărei unități economice, culturale, științifice, politice, religioase etc.
Voi trasați acum, pentru multă vreme, liniile directoare ale evoluției umanității voastre. Dacă doriți ca societatea pe care încercați s-o edificați să fie una evoluată la înalte standarde, dacă intenționați, cu adevărat, să reveniți în rândul civilizațiilor avansate ale galaxiei și universului, nu aveți dreptul să vă abateți de la parametri de vârf ai lumilor. Trebuie, de asemenea, înțeles că voi aveți și un rol important în ceea ce privește felul în care veți duce această experiență, a ascensiunii din 3D în 5D, până la capăt.
Este vorba de un ”experiment” mai deosebit, original chiar, în ceea ce privește dezvoltarea unei societăți inteligente, care face trecerea de la o dimensiune inferioară la una superioară, într-un timp mult mai scurt, comparativ cu alte civilizații galactice sau universale. La asta se adaugă și faptul că această trecere, acest salt, se face, în cazul vostru, fără părăsirea corpului fizic ci prin modificarea ”din mers” a acestuia , astfel încât să se adapteze pas cu pas noilor cerințe ale unei dimensiuni superioare. Toate acestea explică și multele stări mai deosebite prin care treceți. ”Vasul” vostru fizic suferă modificări inerente, fără ca funcțiunile care-i asigură existența să fie neglijate. În ființa voastră multe ”porți” se închid și multe se deschid, multe trasee se blochiază concomitent cu deschiderea altora. Încă și mai comlicată este sarcina corpului vostru total, care trebuie să învețe noile coduri existențiale, primite prin fluxurile luminoase ce vi s-au trimis de la diverse niveluri ale evoluției creației. Pentru a face față și a se diversifica, pentru a căpăta noi abilități și caracteristici, corpul vostru uman se preschimbă permanent, inclusiv prin crearea unui tip nou de ADN, care va avea 12 spirale.
Credem că acum veți înțelege mai corect de ce, uneori, voi și societatea voastră aveți unele comportamente mai deosebite, poate chiar mai ciudate, comparativ cu perioadele de viață pe care le-ați depășit. Această justifică necesitatea de a vă asigura liniștea și calmul adecvate, o hrănire potrivită, timp de odihnă suficient și o atitudine căt mai deschisă primirii și asimilării noilor energii, care sunt ”cărămizile” cu care vă construiți noua voastră ființă.
Multă iubire tuturor!
Hathorii
SURSA: http://wesannac.com
(C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu