Îngerul iertării aduce pace lumii

Încă puţin frig şi se mijeşte, în sfârşit, de ziuă. Nu se face să laşi singur pe cineva, oricine ar fi el, mai ales când e rana înroşită. Atunci, ca să ştie că nu plânge Singur, am dat glas. Nu o-i fi plâns chiar ca el, sfâşietor de fierbinte, însă l-am auzit murmurând : „Iisuse, iartă-mă !” Iartă-mă, te rog, iartă-mă !”…

Pe puiul de cioară nu poţi să pui mâna, căci dacă îl atingi, maică-sa nu-l mai hrăneşte şi îl lasă singur să moară. Doar când vine acel Copil cu păr bălai, doar Acela, îl mai atinge din când în când şi, gata, nu i se mai face Foame şi Sete. Şi îl mai şi umple de o bucurie peste care a nins cu multă dulceaţă netrecătoare. Aduce căldura, pacea şi multe alte daruri Pruncul. Iar din acel moment mi-e Foame şi Sete de Copilul de atunci. Şi nu am înţeles nici astăzi, ce rău a făcut de L-au biciuit atât ! Şi spinii ! Şi crucea ! Şi suspinul adânc al Lui… Natura plânge, pământul se cutremură, dobitoacele mugesc, iar muritorii aşteaptă decembrie, cu daruri, ori cu apocalipse, îmbrăcate sau nu în cataclisme mai mult sau mai puţin colorate… Niciodată nu am putut înţelege…oamenii !...Nici chiar pe mine însumi… „Când te faci frumos, puiule de cioară, înseamnă că atunci ai murit de durere ! Că aşa sunt chipurile, când se sting, devin luminoase.”

Lunecă deodată într-un somn dulce, înmiresmat și pufos, așa de primăvară fâșneață. Pietrișul scârțâia sub pași pe drumul plin de viorele înțelepte. Bucuria se seamănă, ca să ai ce să culegi. Mă doare în piept Dorul și Jalea oamenilor. Ele mai curg uneori din cărțile prăfuite din camera aurie, ce lasă dâre roșii pe condeiul uitat pe marginea foii cenușii. Străluceau picături de rouă pe flori de liliac îngheţate. Și mirosul, încă nu se mișcă, aidoma călimarei cu cerneală neagră-verzuie. „Tu nu ai voie să întrebi nimic despre pământul sfânt ce nu trebuie niciodată ridicat de sub picioare, de pe morminte, de sub inima cerului…”

Gândurile fulgerau albastre a iertare adâncă. Haina de lumină se aşeză pe oameni aducând harul, floarea iertării, bucuria netrecătoare… Cine seamănă în Duh, culege Duh, cu o condiţie, pământul să fie udat cu apa iertării !...

Sursa: http://www.doxologia.ro

articol primit pe mail