SFÂRŞITUL LIBERTĂŢII UMANE

Bar Code (cod barat) este un sistem de codificare numerică alcătuit dintr-o secvenţă de linii verticale de grosimi variate, secvenţă care se aplica azi în mod curent pe toate produsele comerciale. Care este scopul său?

Motivul creării unui astfel de sistem este dorinţa de a deţine controlul absolut asupra datelor privind orice producţie economică. De pildă, dacă o companie scoate pe piaţă un nou articol comercial, pentru a avea permisiunea de punere în vânzare trebuie să solicite unui for internaţional alocarea unui număr unic care caracterizează articolul respectiv.

Numărul este codificat într-un sistem de bare (bar code) şi se aplică sub formă de etichetă. Astfel, în toată lumea, acest produs economic va fi singurul care deţine acel cod, neputând fi confundat cu un altul.

Liniile verticale ale codului barat sunt apoi citite (de pildă, la un magazin) cu ajutorul unui sistem optic – un creion electronic (light pen) – care descifrează secvenţa de linii transformând-o într-o secvenţă numerică.

Astfel, în memoria computerului care face citirea, fiecarei perechi de linii îi corespunde o anumită cifră, citindu-se deci codul articolului comercial respectiv. Cu acest cod, recunoscându-l în baza de date (deci recunoscândul ca existent în depozitul magazinului), computerul poate face mai apoi diverse operaţii economice: scădere din depozit, calcularea costului, bilanţ de plată etc.

Sistemul bar code a apărut în SUA la începutul anilor 1970, fiind aplicat îniţial în citirea rapidă a codurilor înscrise pe marile containere de pe vagoanele de trenurilor de marfa. Pentru imensul său avantaj economic, sistemul a fost apoi generalizat la toate produsele comerciale.

Văzând posibilităţile nelimitate de supraveghere a întregii economii mondiale prin intermediul noului sistem de codificare, cei înteresaţi de avantajul acestei puteri au căutat a înfiinţa un centru internaţional economic pentru stocarea informaţională a datelor economice globale, impunând treptat ca obligativitate, în vederea lansării pe piaţă a unui nou produs, cererea de alocare a unui cod barat de către acest centru. Denumirea sa este Uniform Code Council (UCC). Mai târziu, în 1978, lua naştere în Europa, cu 24000 de membrii fondatori, un consiliu similar denumit European Article Numbering Association (EAN).

Aceste două organizaţii au produs în ultimii ani un întreg evantai de tipuri de codificare barata, pentru diverse aplicaţii profesionale. Dintre toate aceste tipuri, doua sunt însă folosite în mod prioritar şi anume cele denumite UPC (Universal Product Code – Cod Universal Produs) şi EAN- 13 (European Article Numbering = Numerotarea Europeană a Articolelor). În prezent, cele două tipuri sunt folosite în peste 75 de ţări ale lumii, toate datele privind produsele comerciale “marcate” în sistem bar code (date despre ţara de origine, despre producător şi felul produsului) fiind înregistrate la sediile celor doua organizaţii. Schimbul de informaţii între cele doua sisteme este realizat prin adăugarea unui zero la tipul UPC care astfel poate fi citit în sistemul european EAN.

Care este însă implicaţia religioasă? Încă din anii 1970, unii creştini americani au demonstrat că, în sistemul bar code, tipurile UPC-A şi EAN- 13 deţin în mod invariabil, pentru orice produs, trei perechi de linii uşor prelungite care se citesc în memoria computerului prin cifra 6. Aceste linii se numesc caractere de siguranţă sau bare de protectie (Guard Bars) şi servesc la recunoaşterea de către calculator a sistemului bar code. Cu alte cuvinte, la citirea codului, calculatorul detectează mai întâi prezenţa celor trei guard bars (care, decodificate alcătuiesc în mod invariabil, pe toate produsele, numărul 666!) şi apoi, recunoscând această pecete, declanşază citirea codului şi efectuare operaţiilor economice. Puteţi verifica singuri faptul că existenţa numărului 666 pe orice produs este o condiţie de baza ca aparatul să poată citi codul, înnegrind cu stiloul cele trei guard bars. Scanner-ul nu mai poate recunoaste pecetea şi nu efectuează citirea.

Cartela electronică

Aproape concomitent cu apariţia bar code, pe piaţa americană se ivea un nou sistem economic, lansat cu marea reclamă de companiile comerciale, sistem bazat tocmai pe un nou tip de numerotare codificată ce conţinea numărul 666. Erau astfel puse în circulaţie, pentru prima dată, cartelele economice de credit. Desigur, la început nu erau deloc electronice, dar conţineau un truc ce urma să pregătească psihologic populaţia pentru etapa următoare a planului.

Primele cartele de credit, aşadar, contineau pe verso o bandă neagră, care se putea presupune că este o bandă magnetică pentru citirea automată a codului cartelei la aparatele ATM (Automatic Teller Machines). De fapt, bandă neagra era complet nefunţională, iar elementul de baza al cartelei il constituia un număr de cod (inscris cu cifre zecimale obisnuite, dar în relief) care facea parte din noul sistem de numerotare al persoanelor.

Fiecărui posesor i se acorda deci un cod (un numar) unic, iar tranzacţia se facea tot birocratic, prin presarea numărului reliefat pe o banală chitanţă cu indigo pentru a fi astfel înregistrat “automat” la banca. Cu timpul, banda neagră (falsă) a fost înlocuită cu una autentic magnetică, puţin mai lata şi de culoare brun închisă, culoare care nu este altceva decât un strat de protectie al benzii, strat de tetroxid de fier care îi conferă o rezistenţă deosebită.

Deşi avantajele acestui sistem economic erau mai mari, totuşi populaţia a protestat şi, prin boicotarea de către creştini a companiilor comerciale care aplicaseră sistemul, s-au înregistrat mari pagube economice. Treptat însă, vigilenţa opiniei publice s-a topit şi sistemul s-a răspândit rapid în întreaga lume. S-a trecut mai apoi de la cartela de credit la cartela de identitate, prin acordarea unui cod numeric unic fiecarei persoane în vederea identificării. Cod care, din pacate, conţine cifrat tocmai un număr care pentru creştini provoaca mari tulburari de conştiinţă şi a cărui acceptare, aşa cum vom vedea mai târziu, reprezintă în mod evident lepădare de Hristos.

Dar să revenim la cartela electronică. Această cartelă este construită din plastic şi conţine codul numeric personal unic pentru identificarea persoanei respective, cod care poate fi înscris în mai multe moduri: prin scriere reliefată, prin intermediul bar code, codificat pe bandă magnetică sau prin intermediul unui microcircuit electronic înglobat în cartela de plastic şi denumit microcip sau computer cip. Astfel, pe piaţa mondială, există astăzi îndeosebi trei mari categorii de cartele electronice.

1. Cartele cu bar code

Fiecare cod conţine o cantitate de informaţii ce descriu identitatea persoanei respective. Informaţiile nu pot fi citite cu ochiul liber, ci prin intermediul computerului, ajutat de o anexa optică pentru recunoaşterea codului (laser scanner) şi un decodificator (bar code decoder).

2. Cartele cu bandă magnetică

Au pe verso o bandă magnetică de culoare brună. Aceste cartele au ajuns astăzi a înmagazina milioane de caractere (mega-bytes), iar saltul uimitor al tehnologiei digitale din ultima vreme permite acum crearea cartelelor magnetice cu capacitate de stocare de peste 1 giga-bytes (un miliard de caractere).

3. Cartele cu microcip – smart cards

Cele mai apreciate cartele sunt astăzi cartelele electronice înteligente (smart cards), dotate cu un adevărat computer (computer chip). Le cunoaştem cu toţii, căci un exemplu banal este cartela telefonică. Mica plăcut metalică de pe cartelă nu reprezintă altceva decât contactele exterioare ale microcipului. Este un microcircuit de pirită cu o capacitate cu o capacitate foarte mare de stocare a datelor, capacitate ce poate ajunge până la 5 giga-bytes (5 miliarde de caractere) la noile cartele de identitate ce urmează a fi eliberate în curând, cartele cu utilizare mondială. În cazul cartelelor de identitate, microcipulconţine un cod unic pentru fiecare persoană, cartela urmând a fi întrebuinţată în toate activităţile economicosociale ale individului.

Mai exista şi alte tipuri de cartele care sunt realizări mixte ale celor trei modele mai importante descrise până acum.

Un plan apocaliptic

Dar să ne întoarcem puţin la începutul anilor 1970.

Adâncindu-se cercetările în spatele afacerii bar code, a fost dat la iveala un plan foarte amănunţit şi întins pe o perioadă mare de timp, destinat pentru a deţine controlul (pe cale computerizată, economică, dar şi diplomatică) asupra întregii economii mondiale şi asupra libertăţii individuale a cetăţenilor planetei. Număr locuitorilor planetei fiind relativ limitat (aproximativ 5,5 miliarde) este extrem de simplu ca fiecare să primească pe toată durata vieţii un anumit cod numeric (“dotat” cu numărul 666), cod care să-i reprezinte identitatea şi care să fie înscris pe o cartelă economică.

Prin acest sistem de identificare nimeni nu va putea face nici cea mai banală tranzacţie economică (de pildă cumpărarea unui ziar) fără a fi automat înregistrat şi controlat permanent printr-un sistem mondial computerizat de prelucrare a datelor.

Primul semnal de alarma a fost declansat prin publicarea cărtii The New Money System – 666 de către dr. Mary S. Relfe. Planul de codificare şi de marcare a întregii omeniri a fost astfel dezvăluit ca având următoarele faze:

1. Faza întâi a început în 1970 prin codificarea tuturor produselor comerciale. În această operaţiune rolul dominant îl deţine Uniform Code Council (SUA).

2. Faza a doua a început în 1983 prin eliberarea cartelelor de identitate codificate prin sistemele bar code. Rolul major în această etapă îl deţin guvernele, băncile şi companiile de tehnică de vârf producătoare de cartele electronice.

3. Faza a treia consta în codificarea într-o etapa viitoare a tuturor bunurilor mobile şi imobile. (Deja s-a început un control al acestora prin introducerea noilor standarde obligatorii de calitate ISO 9000 şi Six Sigma).

Aşadar, o sclavie electronică mondială dirijată de o mână de multimilionari, sclavie care realizează practic sistemul apocaliptic de pecetluire destinat pregătirii apariţiei pe scena lumii a lui Antihrist.

Vedem deci că cele trei etape sunt aproape de încheiere. Prima a dus la răspândirea pretutindeni în lume a marcării cu bar code, tipul preferat fiind, evident, EAN-13, unul din cele două tipuri ce contin în mod evident numărul 666. Se prevede ca până în anul 2005 EAN-13 să fie în unică folosinţă, tipul UPC-A urmând a fi retras din circulaţie.

Sa vorbim acum puţin despre cea de-a treia etapa, urmând a ne ocupa mai târziu şi mai în amănunţime despre problema sistemului de identitate (etapa a doua).

Faza a treia consta deci în stabilirea unui control absolut asupra întregii producţii mondiale. Aici se vede o strânsă legătură cu prima etapă, deoarece bar code este aplicat tot în scopul deţinerii controlului economic, deşi el oarecum nu îngrădeşte producţia articolelor comerciale. Iată însă că “stăpânitorul acestei lumi” a înspirat celor puternici financiar un nou sistem de restricţionare şi condiţionare a producerii de bunuri, denumit oficial Programul internaţional al Standardelor de Calitate ISO 9000 (International Quality Standards Programe).

Este un program care stabileşte o ştachetă standard pentru produsele de calitate, toate companiile mondiale urmând a se încadra (sau nu) între limitele sale. Am spune, la prima vedere, că este spre binele consumatorilor, neştiind că este un sistem de discriminare economică. Foarte multe societăţi comerciale modeste ce-şi desfăşoară activitatea la scară redusă, pe plan local, vor fi forţate să atingă nivele standard. Dacă nu, sunt eliminate de pe piaţă. Se prevede deja ca nici o companie comerciala sau producător particular să nu poată produce sau vinde vreun articol fără a primi certificatul ISO 9000.

Deja peste 100 de ţări au semnat aderarea la sistemul de control al calităţii. Dar cine se afla în spatele acestui program? Ei bine, aplicarea lui a început în Europa la iniţiativa unei organizatii misterioase denumite Bilderberg (!), cu aproape 125 de membrii fondatori, aleşi din oligarhia financiară mondială.

Vedem deci cine sunt cei ce impun iniţiative “pentru binele omenirii”. Dacă până de curând aderarea la ISO 9000 era voluntară, acum începe să se impună obligativitatea obţinerii acestui certificat, iar companiile care nu vor reşi vor fi desfiinţate. Aşadar, comerţul “liber”, îşi pierde complet libertatea. Deja în SUA marile companii care lucrează în cooperare cu Ministerul Apărării şi cu NATO au fost obligate să accepte standardele ISO 9000, la rândul lor neacceptând ca parteneri de afaceri societăţi ce nu au acest certificat.

Ce legătură ar putea avea aceasta cu sistemul apocaliptic economic care se bazează oarecum pe impunerea unui număr spre a putea efectua tranzacţii comerciale? Legătura este următoarea: guvernul Statelor Unite a anunţat ca până în anul 2000 toate tranzacţiile economice trebuie în mod obligatoriu să aibă loc prin intermediul serviciului de comert electronic EDI/EC al reţelei mondiale computerizate internet!

În acest scop s-a creat un registru informational ce conţine date despre toate companiile mondiale conectate la sistem, registru denumit Centralized Contractor Registration (CCR). Prin urmare, fiecare societate economică va primi… un cod numeric unic denumit TPN (Trading Partner Number) iar cei ce nu vor putea deţine acest număr (în urma verificărilor pentru standardul de calitate ISO 9000) nu-şi vor putea vinde produsele.

Pânza de păianjen

Trăim deci într-o lume în care toată creaţia devine o înşiruire enormă de informaţii. Se numără, se codifică şi se înmatriculează totul, inclusiv oamenii:

Totul, deci, devine numar, devine informaţie. Care informaţie trebuie să curgă, firesc, spre un centru de date, prin intermediul unei reţele mondiale de comunicaţii. Controlul se poate deţine doar avându-se un centru, aşa cum păianjenul se afla în mijlocul plasei. Dar, pentru ca reţeaua să fie acceptată de opinia publică, trebuia să i se creeze un cadru legal corespunzător şi să i se dea un aspect de “protecţie socială”.

Lucru care s-a petrecut nu de mult, întregul sistem fiind prezentat în mass-media cu un machiaj perfect şi un nume pe masura: “L.U.C.I.D. Project – A Universal information Identification System”.

Proiectul L.U.C.I.D.

Proiectul a fost dat publicitatii într-un periodic al politiştilor din sectorul stupefiante al Ministerul de interne SUA, “Narc Officer”, din septembrie – octombrie 1995 şi a aparut în urma votarii noii legi antiterorism din anul 1994 întitulată “Omnibus Anti-Crime Bill”. Specific şi demn de reţinut pentru noua hotărâre legislativă este faptul că împuterniceşte reprezentanţii legii să aresteze şi să încarcereze imediat orice “suspect” de acţiuni teroriste.

Trebuie subliniat că acest tip de lege care încalcă flagrant principiul de baza al justiţiei internaţionale şi al libertăţii umane – principiul prezumţiei de nevinovăţie – a stat la baza creării unei copii fidele a sistemului L.U.C.I.D., sau mai bine zis a unei anexe a acestuia: este vorba de sistemul european de informaţii Schengen, de care ne vom ocupa mai tarziu.

Dar ce este de fapt L.U.C.I.D.? Este un sistem gigantic, planetar, de colectare şi prelucrare a datelor privind identitatea fiecărei fiinţe umane. La prima vedere ar părea că acest proiect s-ar aplica doar infractorilor, însă scopul sau devine limpede dacă vom afla că principiul de baza al L.U.C.I.D. constă în eliberarea, pentru fiecare individ, încă de la naştere, a unei cartele electronice de identitate multifuncţională: va cuprinde adică buletinul de identitate, paşaportul, contul bancar, cartea de sănătate, permisul de conducere, cartea de munca, livretul militar – într-un cuvânt, toate actele de folosintă socială ale unei persoane.

În plus, puterea uriaşă de înmagazinare a datelor va crea acestei cartele posibilitatea deţinerii unui număr foarte mare de informaţii despre viaţa particulară a individului: istoricul familiei, comportamentul social, optiunile politico-religioase, etc., date pe care posesorul nu le va putea citi ori modifica, aceasta făcându-se “de la centru”.

Sistemul L.U.C.I.D. va avea un centru de stocare şi prelucrare a datelor, alimentat cu informaţii “de la toate sursele” conectat la un sistem automat de traducere poliglotă.

Ce înseamnă “de la toate sursele”? Înseamnă că informaţiile vor curge în mod continuu către acest centru de la orice agenţie de informaţii, birou, companie, societate, banca, statie de poliţie, magazin, unitate militară, universitate, centru de cercetare, de peste tot. Aceste date sunt culese prin intermediul computerelor şi transmise printr-o reţea informaţională (Internet) către centru.

Deoarece în proiect se specifică că vor exista traduceri poliglote, înseamnă că sistemul va avea surse de alimentare cu informaţii peste tot în lume. Dealtfel, cartela de identitate va avea răspândire mondiala. L.U.C.I.D. devine astfel un sistem mondial de control, o “supermagistrală informaţională” ce va putea controla toate aspectele vieţii private, în orice moment.

Inima sistemului

Centrul de stocare, de prelucrare şi analizare a datelor este denumit oficial Universal Computerized Identification Clearing-house Resource Center şi se află lângă Washington, la Fort Meade, Maryland. Pentru un necunoscător, numele acesta nu înseamna nimic. Acest centru este însă, încă din anul 1954, sediul celui mai puternic for politico-militar al SUA, prea puţin cunoscut opiniei publice române.

Este vorba de Agentia Nationala de Securitate (National Security Agency – NSA), inima şi creatoarea agenţiilor de informaţii interne CIA şi FBI. Totodată NSA este a doua bază ştiinţifico-militară (ca mărime) după Pentagon, însă pe primul loc în deţinerea de tehnici militare secrete, de concepţie tehnologică revoluţionară, care depăşeşte cu 15 ani cercetările ştiinţifice “laice”.

Baza de la Fort Meade, datorită tainelor şi tehnologiilor uimitoare deţinute, este denumită de americani “Curtea Misterelor” (Puzzle Palace). Echipamentele digitale ale NSA ar putea părea unor profani ca fiind de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Toate acestea au fost însă realizate printr-un efort financiar uriaş şi printr-un program de cercetare aprobat de Congresul SUA şi intitulat DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency).

Astfel, programul DARPA a luat fiinţă încă din anul 1970, şi s-a ocupat îndeosebi cu crearea arsenalului războiului rece: sateliţi de spionaj, diverse tipuri de arme laser, arme pentru influentarea condiţiilor atmosferice, arme psihoelectronice etc. Multe din acestea sunt încă necunoscute multor membri ai Congresului SUA.

NSA a luat fiinţă pe 4 noiembrie 1954. Este singura agenţie de stat care nu are conducere superioară proprie, ci este dirijata de un consiliu de conducere denumit COMSEC, alcătuit din membri ai diferitelor ministere (de externe, justitie, comerţ, economic) şi comandanţii fiecarei arme ale forţelor armate SUA.

NSA este cea care a creat şi celelalte trei mari agenţii militare de informaţii care, împreună, formează încă din anii ’60 un uriaş sistem de reţele informaţionale: CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de informaţii), AFSS (Air Force’s Security Service – Serviciul de Securitate al Forţelor Aeriene) şi NIS (Navy’s Intelligence Service – Serviciile de informaţii ale Marinei). Un alt “braţ” al NSA este NASA (National Aeronautical and Space Administration), folosită îndeosebi pentru scopurile militare ale SUA, “oamenii de pe luna şi celelalte fiind doar o faţadă”. Prin intermediul NASA, NSA deţine controlul absolut al spaţiului datorită sateliţilor şi al iniţiativei de Apărare Strategică “Star Wars”.

Dar NSA are un scop bine determinat. Crearea ei s-a produs în urma semnării în anul 1947 a unui acord (UKUSA PACT) între Marea Britanie, SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, ţările NATO, Japonia şi Corea de Sud, acord ce stabilea crearea de către aceste ţări a unui sistem informaţional comun pentru supraveghere civilă cu centrul la Fort Meade.

Acum putem înţelege perfect de ce L.U.C.I.D. şi-a ales ca sediu tocmai baza strategică a Agenţiei Naţionale de Securitate şi ce consecinţe are controlul efectuat de NSA asupra tuturor cetăţenilor lumii.

Deja aplicarea proiectului L.U.C.I.D. a început mai înainte de publicarea sa în “Narc Officer”. Congresmenul Neal Smith declara în octombrie 1993 ca la Fort Meade s-au vărsat 392 milioane $ pentru Centrul Naţional de Identificare ce urmează a intra deplin în functiune în 1998.

Totodată, s-au creat structurile informaţionale ce vor deservi sistemul, printre care amintim:

- National Reconnaissance Office (Biroul Naţional de Recunoaştere) care cuprinde sistemul sateliţilor de spionaj,

- National Crime Informational Center (Centrul Naţional de informaţii criminalistice),

- IAFIS (Integral Automated Fingerprint Identification System (Sistemul integral de identificare automată a amprentelor) etc.

Toate aceste anexe şi legătura funcţională dintre ele au fost dezvăluite în periodicul “Federal Computer Week” din 1995. În plus, se urmăreşte crearea până în 1999 a unei reţele computerizate fără fir pentru interconectarea acestor centre, reţea denumită Federal Law Enforcement Wireless Users Group, după modelul fără fir WWW folosit astăzi în internet.

Ce înseamna deci crearea şi punerea în funcţiune a acestor centre?

Desigur:

- automatizarea şi computerizarea tuturor unităţilor social-economice şi judiciare şi legarea lor în reţea;

- crearea bazei de date mondiale privind identitatea şi cazierul cetăţenilor;

- plasarea de automate publice (gen ATM) pentru recunoaşterea identităţii prin intermediul cartelei electronice şi pentru supravegherea populatiei.

Cartela universală biometrică

Elementul cheie al întregului sistem este cartela universală biometrică de identitate. Prin conectarea acestei cartele la computerul central din Fort Meade, absolut toată activitatea zilnică a unei persoane poate fi înregistrată şi analizată. În acest scop, proiectul prevede dotarea internaţională cu centre de emitere a cartelelor, centre înzestrate cu o minusculă cameră video digitală, pentru producerea cartelelor unice pentru fiecare individ.

Mai mult, chiar maternitătile vor avea astfel de centre pentru fixarea identităţii nou-născuţilor, fiecăruia atribuindu-i-se un cod care nu se va putea modifica pe toata durata vieţii.

Cartela universală biometrică este o cartelă inteligentă (smart card) de mărimea unei cărţi de credit obişnuită, din plastic, având însă încorporat un puternic computer cip cu o putere de stocare mai mare de 5 giga-bytes (adică aproape 2000 de pagini de informaţii despre fiecare persoană!) dispunând şi de bandă magnetică. Prin intermediul unităţilor de citire a cartelei (fixe ori mobile, dotate cu scaner şi ecran cu cristale lichide – gen unităţi ATM), orice individ se conectează direct la superordinatorul din Fort Meade. Totodată, microcipul permite şi înscrierea informaţiilor pe cartela.

Denumirea cartelei este Universal Biometric Card (UBC) – cartela universală biometrică. Ce înseamnă “universală”? Înseamna ca va îndeplini funcţiile tuturor documentelor ce stabilesc legătura individului cu societatea: buletin de identitate, carnet de conducere, carte de munca, de sănătate, cont bancar, într-un cuvânt, totul.

Se prevede chiar ca automobilul, calculatorul personal şi orice alt sistem electrocasnic să nu poata fi pus în funcţiune decât la recunoasterea posesorului cartelei. Este un sistem de îngrădire totală a libertăţii umane.

Ce înseamnă “cartela biometrică”? Înseamnă că UBC va putea stoca elemente de recunoaştere obţinute prin măsurători biologice, adică: codul genetic ADN, anticorpi specifici, fotografii digitale faţă şi profil precum şi fotografia irisului, amprentele digitale şi plantare (ale tălpii piciorului), eşantioane sonore ale vocii, etc. Toate acestea demonstrează cât se poate de limpede că scopul acestei cartele este controlul şi supravegherea strictă a persoanei. Aceste date vor servi la recunoasterea posesorului cartelei atunci când doreşte s-o întrebuinteze.

În prezent exista deja în aplicaţie următoarele metode de recunoastere:

- recunoaşterea amprentelor digitale.
Astăzi aproape toate aparatele de utilizare a cartelelor de credit bancar (ATM) au în partea inferioară un sistem de recunoaştere a amprentei digitale. Sunt folosite de asemenea şi pentru accesul personalului bancii în trezorerie.

- recunoaşterea geometriei palmare.
Un scanner laser citeşte configuraţia geometrică a palmei şi o compară cu cea de pe cartelă. Exemple de utilizare curentă: pentru personalul diferitelor aeroporturi (ex. San Francisco); pentru Parlamentul Columbiei – spre a fi asigurat votul complet şi individual al tuturor parlamentarilor; la băncile din Rusia, etc.

- recunoaşterea amprentei plantare (a tălpii).
Este una din cele mai sigure metode de recunoaştere şi este folosită îndeosebi de FBI.

- recunoaşterea acustică.
Metoda de identificare a vocii posesorului. Este folosită în prezent în ţările occidentale pentru înalţii funcţionari de stat.

- recunoaşterea optică.
Aici sunt mai multe posibilităţi. În primul rând este vorba de recunoaşterea feţei şi compararea imaginii obţinute de camera video digitală cu fotografia de pe cartelă. Este tehnologia Face Recognition.

Astăzi, firma americana Mirror Inc. pune în vânzare echipamentul numit Face-to-Face, dotat cu cameră digitală şi computer, echipament ce poate recunoaşte identitatea unei persoane chiar dacă este machiată sau poartă ochelari.

Se apreciază însă că unităţile de citire a cartelei vor fi dotate şi cu tehnologia intelligent Video a companiei Integrated Systems, Inc. (Norcross, Georgia, SUA), ce poate recunoaşte nu numai fizionomia, ci şi “limbajul trupului”, caracteristicile de mişcare proprii fiecărui individ. Mii de astfel de camere vor putea supraveghea locurile publice (si nu numai), putând recunoaşte (fără contact direct) orice individ.

Astăzi, astfel de camere sunt instalate în majoritatea ţărilor vestice pentru controlul arterelor publice (în Marea Britanie nu mai puţin de 300.000 de camere video inteligente). Totodata, aceasta tehnologie s-a folosit de către politia SUA pentru supravegherea şi controlul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, 1996.

În plus, pe lângă cele două metode de recunoaştere optică (a feţei şi a mişcărilor trupului), este în utilizare astăzi metoda Iris Scan de recunoaştere a configuraţiei irisului, unică pentru fiecare individ. O microcameră scanner digitală înregistrează imaginea irisului şi o transformă într-un cod (Iris Code). Apoi se compară cu cel înscris pe cartelă şi se face identificarea. Camera poate fi ascunsă, citind de la distanţă irisul şi recunoscând într-o secundă peste 400 de caracteristici irisologice.

- recunoaştere genetica.
Tehnologiile de vârf asigură astăzi recunoaşterea rapidă a ADN, unic pentru fiecare persoană. Statele Unite au zeci de bănci ADN folosite îndeosebi de către FBI, care a alcătuit un catalog general ADN pentru cetăţenii SUA. Este o metoda ce poate produce mari discriminări (de pildă, un individ poate fi refuzat la angajare pe motivul “necorespunderii” codului genetic)

Aşadar, dacă ne închipuim că UBC este o cartelă pusă în slujba noastră, ne înşelăm amarnic. Scopul eliberării sale este în primul rând supravegherea non-stop a posesorilor. Cum non-stop, din moment ce nu o vom folosi decât ocazional, puteţi întreba? Ei bine, proiectul L.U.C.I.D., prevede eliberarea, în scopul obţinerii datelor “necesare recunoaşterii”, a diverselor tipuri de “senzori biometrici cu acţiune de la distanţă şi senzori ai cartelei biometrice”!

Între astfel de senzori cu acţiune de la distanţă sunt incluse şi camerele intelligent Video de care am vorbit, ce pot fi instalate oriunde. Un alt tip de senzori telecomandaţi sunt cei pentru detectarea prezenţei. Cu alte cuvinte, un control total, cu înnăbuşirea completă a libertăţii umane, cel mai mare dar de la Dumnezeu.

Ce altă metodă de control mai este prevăzută?

După cum am văzut, un organism anexă al LUCID este NRO – National Reconnaissance Office, adică sistemul sateliţilor de supraveghere. Ne putem imagina ce control înfricoşător urmează a fi efectuat asupra civililor dacă amintim numai că tehnologia din 1997 permitea identificarea precisă pe fotografii a unor obiecte de dimensiunile unei mingi de golf aşezate pe sol, sau citirea unui text cu aceleaşi dimensiuni. În plus, detectorii electronici ai sateliţilor vor localiza semnalul acelor “senzori ai cartelei biometrice”, stabilind cu precizie poziţia fiecărui individ, în orice moment, oriunde în lume.

Iar dacă vom arunca cartela, nu vom putea nici măcar deschide uşa automobilului personal, nefiind recunoscuţi. Închipuiţi-vă că mii de oameni vor “pierde” aceste cartele, datorită fobiei ce se va declanşa sub amenintarea acestei superputeri înfricoşătoare. Altele se vor fura şi astfel, încet dar sigur, se va ajunge la unica soluţie “sigură şi rezonabilă”: plasarea microcipului pe mână sau pe frunte …

Stadiul actual al L.U.C.I.D.

Vom încerca să vedem care este situaţia actuală privind eliberarea cartelelor de identitate în lume. Trebuie remarcat că, datorită unor incompatibilităţi naţionale, unicitatea cartelei încă nu întruneşte un consens global, aflându-se în circulaţie însă tipuri asemănătoare între ele, pentru obişnuirea populaţiei cu sistemul şi acceptarea fără probleme a unei cartele unice mondiale. Un exemplu tipic în acest sens este, după cum vom vedea, cartela Schengen de uz european.

Dar să analizam întâi situaţia altor ţări ale lumii, începând cu:

a. Statele Unite ale Americii.

În SUA, introducerea unei cartele electronice de identitate s-a propus pentru prima data în 1981, îndată după lansarea în anii 70 a “noului sistem economic”. Astfel, la propunerea FBI, CIA şi a Ministerului de Exteme al SUA, Ronald Reagan a introdus un proiect de lege în acest sens. În ultimul moment însă, mişcat de întervenţia de protest a lui Martin Anderson, mâna dreapta a presedintelui, care comparase noua cartela (cu cod unic) cu tatuajele făcute de nazişti deţinuţilor din lagărele de concentrare, preşedintele a uzat de dreptul de veto şi, pe toată durata administraţiei Reagan, problema nu a mai fost readusă în discuţie.

După alegerea lui Bill Clinton în 1993, s-a lansat programul de ocrotire medicală ce prevede dotarea fiecărui cetăţean SUA cu o cartelă medicală de identitate, de fapt o cartela UBC lansata într-un mod diplomatic, abil.

Cartela de sănătate este o cartelă “smart card” ce poate stoca până la 2000 de pagini de date personale, folosind tehnologii recente de înregistrări biometrice: date, imagini vizuale, amprente digitale şi vocale, etc. Nu poate fi stearsă, nu e înfluenţată de câmpuri electromagnetice şi rezistă la temperaturi de până la 200o F (94o C). Este produsă de firmele Laser Card Systems Corporation şi Drexler Technology Corporation.

Faptul că s-a impus deţinerea amprentei vocale denota clar scopul cartelei care nu este deloc “medical”, ci de control şi supraveghere: specialiştii apreciază că orice persoană poate fi identificată (datorită băncii de amprente vocale de la sediul central) în chiar momentul răspunderii la telefon!”

În paralel, alte două programe pentru eliberarea cartelelor “smart cards” au pus în circulaţie cartele pentru studenţii şi elevii SUA, precum şi pentru muncitorii angajaţi de stat.

Vedem deci că americanii sunt obişnuiţi încet-incet cu ideea cartelei biometrice, existând deja pe piaţă astfel de smart cards pentru diverse scopuri sociale, urmând ca UBC să înglobeze toate funcţiunile acestora. De pildă, în majoritatea statelor SUA s-au pus de câţiva ani în circulaţie şi “cartelele de conducere auto”, care conţin date biometrice. Un alt tip de cartelă biometrică multifuncţională este cea folosită de armata americana: cartela MARC (nume sugestiv, MARK în engleza însemnând “semn”, în analogie cu “semnul fiarei”).

Această cartelă a stârnit vii proteste chiar şi printre înalţii ofiţeri ai armatei datorită posibilităţii de control ce se poate efectua prin intermediul ei asupra posesorului. Unii ofiteri au ajuns chiar în faţa Curtii Martiale. De pildă, capitanul Joel Kirk, condamnat pentru refuzul de a dona sânge în vederea înscrierii ADN pe cartelă, declara la proces:

“Devii sclavul acestui sistem. Există foarte puţine diferenţe între o “MARC-are” pe care o ţii în mână şi o altă “MARKare” pe care ţi-o vor implanta pe mână!”

Cât priveşte însă UBC, din 1994 şi până în 1996 au avut loc două iniţiative de lansare a cartelei universale de identitate. De curând însă (1996), proiectul de lege nr. 999 (666 întors!) prezentat de senatorul Texasului (dl. Hutchinson) este ultimul proiect legislativ legat de UBC, care prevede eliberarea unei cartele biometrice de identitate ce conţine, pe lângă computer chip, şi un cod magnetic barat.

b. Alte state ale lumii

Sistemele electronice de supraveghere a identităţii prin intermediul smart cards aplicate de guvernele diferitelor ţări nu sunt decât experienţe ale SUA în vederea unui rezultat cât mai sigur la introducerea UBC în propria ţară. Astfel:

- în 1994, în Mexic s-au pus în circulaţie (de către CIA şi omonima ei mexicană NAFTA) 46 de milioane de cartele smart cards de identitate pentru a se asigura “votări libere”, fără posibilitatea de manipulare a voturilor. Firmele implicate au fost Polaroid, IBM, Booz-Allen & Hamilton şi firma Oracle.

- tot în anul 1994 în Singapore s-a încheiat un program de dotare obligatorie a fiecărui cetăţean cu o cartelă inteligentă ce conţine: fotografie aplicată, amprenta digitală, cod numeric matricol unic pentru stabilirea identităţii, codul de asistenţă medicală, contul bancar şi oricare altă informaţie” considerată necesară” de către guvern. (Sunday Magazine, October 1994, Sydney, Australia).

- în Thailanda s-a introdus unul dintre cele mai moderne şi sofisticate sisteme de control a identităţii, cu echipamente digitale care în ţările occidentale sunt prohibite, realizându-se o supraveghere strictă asupra activităţii zilnice a cetăţenilor.

- în Australia este deja cunoscut cazul mult discutatului “centru telefonic” Deakin care s-a dovedit în realitate a fi una dintre cele mai puternice baze informaţionale computerizate pentru prelucrarea datelor de identitate privind ţările răsăritene şi australe, având legătura nemijlocită prin satelit cu “baza-mama” de la Fort Meade.

- Alte sisteme de supraveghere cu ajutorul “smart cards” sunt deja funcţionale în Taiwan, Guatemala, precum şi în tarile din nordul Africii.

La ce consecinţe dezastruoase pot duce discriminările produse prin aceste sisteme de identitate “made în USA” se poate deduce din genocidul comis în 1995 în Ruanda (Africa) unde baştinasii au fost mândri să primească de la stat noile cartele înteligente de identitate, devenind “cetăţeni oficiali”. Decizia a fost însă tragică: forte înarmate ale tribului Hutu, efectuând raiduri asupra localităţilor ruandeze, împuşcau pe loc orice deţinator al unei cartele de identitate a tribului Tutsi.

Încetul cu încetul, în toată lumea va funcţiona o reţea unică de control şi supraveghere a identităţii, în conformitate cu planul L.U.C.I.D. În ceea ce priveşte statutul aparte al Europei, pe acesta îl vom analiza într-un capitol separat. Să vedem acum, însă, care este tendinţa de evoluţie a proiectului L.U.C.I.D.

Proiecte de viitor

Concomitent cu răspândirea tentaculelor uriaşei caracatiţe L.U.C.I.D., se observă tendinţa de concentrare a puterii politice, economice şi militare mondiale într-o conducere unică, planetară. O astfel de guvenare, care deţine controlul unui sistem total de supraveghere, aşa cum este L.U.C.I.D., nu poate fi decât totalitară. Ce se va întâmpla oare dacă la conducerea unui astfel de regim se va ridica un Hitler, un Stalin sau un Pol Pot? Consecinţele nu pot fi decât cele descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

Dar să analizăm acum faptele concrete. Pe 4 decembrie 1993, Bill Clinton a propus la o conferinţă ţinută la Oxford crearea unei Armate Mondiale ONU, idee acceptată şi pusă mai apoi în practică. Tot despre o conducere mondială a vorbit în 1996 şi ex-preşedintele Mihail Gorbaciov, într-o cuvântare ţinută la “State of the World Forum”, la baza militară Presidio de lângă San Francisco, declarând că “este nevoie de o guvenare mondială şi o religie mondiala”(!). La aceeasi conferinta participa şi Bill Gates, presedintele Microsoft, companie cu mare implicare în realizarea proiectului L.U.C.I.D.

Tot în Statele Unite, ca urmare a datei limita de punere în exploatare a sistemului L.U.C.I.D., la 1 ianuarie 2000[49], preşedintele Bill Clinton, prin Decretul Prezidenţial Nr. 13010 din 15 iulie 1996[50], decide crearea unui centru uriaş de birouri computerizate care să însumeze echipamente de control civil de ultimă oră, centru denumit “President’s Commision on Critical Infrastructure Protection”. Totodată, este legiferată crearea unei unităţi armate poliţieneşti, cu acţiune mondială, denumită IPTF (Infrastructure Protection Task Force), formată din FEMA, CIA, FBI, şi… NSA. Totodată, această unitate are controlul strict asupra reţelei internet, împotriva unor eventuale “acţiuni teroriste computerizate”.

În acest scop s-a creat echipa speciala Global Cyber – Cops Corps pentru supravegherea abonaţilor reţelei.

De fapt, toţi sunt acum obligaţi să se conecteze la internet (NE: nu ştim dacă printr-o lege, însă practic în America calculatorul este similar cu televizorul de la noi). Tot în 1996, Bill Clinton, declara că doreşte ca fiecare american să aibă în casă un computer personal (PC) conectat la internet. Pentru aceasta, NSA a însărcinat un consorţiu de companii specializate să creeze un sistem unic de control al PC-urilor, sistem deja funcţionabil ce are particularitatea ca, în orice punct de pe glob, nimeni nusi va mai putea aprinde computerul fără a fi îndentificat de către acesta prin intermediul … cartelei personale de identitate. În acelaşi sens, “Microsoft” a declarat ca va crea un program prin care UBC va putea fi conectat la orice PC pentru schimburi financiare şi tranzacţii comerciale immediate.

Tendinţele viitoare ale sistemului prevăd ca în curând toate echipamentele electrocasnice să aibă un sistem de identificare prin cartelă. Aşadar, propria maşina sau televizor nu mai pot fi puse în funcţiune decât prin UBC.

Vorbind despre televiziunea viitorului, presedintele Bill Clinton a delegat firma Oracle Software Corporation să perfecţioneze un model de televiziune-computer legat la internet, toată reţeaua mass-media vizuală urmând a fi supusă aceluiaşi control strict. Noua reţea se va numi ITV – interactive TV – şi prin intermediul său de la centrul de date se va putea controla direct orice PC, orice telefon portabil digital, televizor, aparat electric cuplat la reţea, etc.

Acest program este denumit Inferno (!) ( NE: Inferno este un sistem de operare foarte portabil (funcţionează pe diverse tipuri de dispozitive şi în diverse medii: afaceri, acasă, mobil) şi care este dezvoltat special pentru reţele de calculatoare) şi este un produs al companiei Lucent (!!) Techonologies (NE: împreună cu Vita Nova), creată de AT&T din fosta Bell Laboratories (NE: rezultată în urma spargerii AT&T în mai multe companii în 1983). Sugestiv este şi faptul că limbajul sistemului de operare al Inferno se numeşte Limbo (iad) iar protocolul de interconectare poartă numele de Styx (iarăşi iad!). Mai mult, noile birouri ale firmei Lucent se află la numarul… 666 al Fifth Avenue, New York”.

Aşadar, toţi abonaţii internet vor putea fi de la distanţă verificaţi, văzuţi şi ascultaţi chiar prin intermediul propriilor computere-TV. Programul de creare a reţelei mondiale interactive prevede ca data de inaugurare sfârşitul anului 2000.

Iată deci că totul se îndreaptă către o îngrădire totală a libertăţii (dar cu un aspect de “totală libertate”) şi o supraveghere cât mai strictă realizată prin mijloace extrem de sofisticate, totul la scară mondială. În plus, puterea globală politico – economico – militară se grupează într-un singur centru. Prin urmare, extrem de curând nu va mai fi nevoie decât de UN CONDUCATOR: ANTIHRIST! Pentru atingerea acestui scop toată infrastructura este deja creată sau în curs de finalizare.

Semnul fiarei

Cunoscând toate aceste evoluţii, mulţi vor “face pierdută” cartela, alţii o vor pierde cu adevărat, iar altele se vor fura. În plus, soluţia cartelei de identitate nu oferă o adevărată protecţie a datelor personale, îndeosebi pentru utilizatorii internetului putându-se extrem de uşor “sparge” coduri şi extrage informaţii din orice computer conectat la reţea. Astfel, s-a aflat recent de introducerea în internet, de către spărgătorii de coduri, a programelor Password Sniffer şi Password Breaker care distrug filtrele speciale Firewalls de protecţie a datelor.

Iată însă că s-a dovedit acum că este posibilă şi “spargerea” unei “smart card”! Marcus Kuhn, de 25 de ani, din Germania, a făcut publică reuşita încercării sale de a “sparge” codul unei cartele electronice inteligente de credit spre a demonstra insecuritatea acestei tehnologii.

De aceea, la o conferinţă IBM de la Palm Springs, California, răspunzând la o întrebare privind securitatea cartelelor de identitate, dr. Mary Jane England, oficial al administraţiei Clinton şi iniţiatoarea programului privind distribuirea cartelei de asigurare medicală în SUA, declara că smart card “este o idee minunată, dar ar putea fi mai bună implantarea unui cip direct în ureche! Trebuie să mergem dincolo de ajutorul îngust oferit de cartelele inteligente şi să punem în practică tehnologii deja existente.”

Aşadar, iată realizându-se practic proorocirea din Apocalipsa Sfântului Ioan: “semnul pe mana sau pe frunte”, numărul fiarei, este un implant al biocipului de identitate în corp, asigurându-se astfel o protecţie eficientă împotriva pierderii ori a furtului cartelei. De altfel, chiar L.U.C.I.D. Project prevede, în timp, înlocuirea cartelei cu biocipuri implantate, tehnica care în prezent este deja experimentată cu succes (NE: de ani buni), la scară mondială, pentru marcarea animalelor”.

Ce este acest biocip ? Este un “computer-cip” micro-emiţător care se implantează cu ajutorul unei seringi speciale sub piele. Microcipul conţine un cod pre-programat cu un număr unic de identitate care nu poate fi alterat. Modelele folosite astăzi se numesc Transponder (de la Transmitter şi Responder). Este un microcip înstalat într-o capsula specială de mărimea unui bob de orez. Biocipul este “pasiv”, adică nu conţine baterii, emiţătorul fiind activat de un semnal radio de 125 khz la apropierea unui scanner pentru control.

Astfel, scannerul determină emiterea codului care este afişat pe un ecran cu cristale lichide. Pentru a se evita deplasarea biocipului sub piele, e fixat prin minuscule fibre de sticla, extragerea neputandu-se realiza decât printr-o operatie specială de microchirurgie.

Dimensiunile capsulei sunt de 11 x 2,1 mm şi 67 mg. Nu provoacă reacţii de respingere deoarece este confecţionat dintr-o sticlă specială biologică. Se apreciază că pe viitor biocipurile vor fi produse pe baza de proteine (înlocuindu-se pirita), fiind astfel mult mai rapide.

Astăzi, firma americana Destron IDI (Colorado) comercializează microcipuri pentru implant animal prin intermediul companiei Infopet. Se spune ca aceste biocipuri constituie “soluţia perfectă” pentru stabilirea cu precizie a identităţii oricărei fiinţe vii.

Dar biocipurile au fost deja implantate şi subiecţilor umani. Este cunoscut cazul lui Timothy Mc Veigh, soldat în armata americană, care a declarat în 1995 ca are un biocip implantat în corp de către FBI”. Oare câţi alţii n-au fost supuşi aceleiaşi operaţii?

Noile tipuri de biocipuri umane, “semnul” apocaliptic, vor permite supravegherea totală, non-stop, în orice punct de pe glob, a oricărui individ. Se află în cercetare cipuri care vor putea fi conectate la reţeaua neuronală a creierului, oferind astfel posibilitatea, pentru cei ce controlează biocipul, să înregistreze imagini vizuale şi auditive neuronale, adică exact ce vede şi ce aude subiectul. Pare de necrezut? şi totuşi, această tehnică este deţinută deja de Agentia Naţionala de Securitate.

Înca din 1986, cercetătorii de la Universitatea din Michigan, în colaborare cu AT&T, declarau că sunt pe punctul de a controla complet înregistrările acustice neuronale şi transmiterea de semnale acustice în înteriorul creierului, omul putând fi astfel “teleghidat”. Recent însă, în 1995, un înalt ofiter al Pentagonului, Lawrence Korb, declara ca un laborator al armatei este pe cale de a conecta biocipul cu neuronii, putânduse astfel obţine o armată de “zombi telecomandaţi”.

“Se deschide o poartă în două direcţii”, spunea Kyle Olson, de la înstitutul de Control al Armelor Chimice şi Biologice. “Pe de o parte avem această armă de tip Frankenstein, iar pe de altă parte ne putem ocupa de probleme privind destinul uman: de pilda, implantându-ne un biocip în encefal vom putea învăţa înstantaneu franceza, sau orice alta limba”.

Aşadar, cu astfel de “avantaje”, implantarea biocipului nu va fi refuzată de nimeni, cu excepţia creştinilor adevăraţi. Ceilalţi vor alerga să primească “marcarea” de bunăvoie. În plus, încă de la nastere, nou născuţii vor fi înjectaţi cu un microcip care-i va însoţi toată viaţa, putând fi detectaţi în orice loc de pe glob, inclusiv prin satelit.

Allan Woodham, în South East Christian Witness (feb. 1996, p. 5-6) scria: “Astăzi americanii au fiecare un cod propriu de asigurări sociale format din 9 cifre, cod care permite conectarea lor la computer pe tot cuprinsul SUA. În curând acest sistem se va înlocui cu unul mai modern, o reţea informaţională de coduri cu 18 cifre ce va putea înmatricula oamenii la scara planetară.

Acest sistem de 18 cifre va fi alcătuit din trei grupuri separate de către 6 cifre: 6-6-6! Implantarea acestui cod chiar sub pielea mâinii drepte, după cum s-a proorocit în Evanghelie (Apoc. 13, 16-18) este acum o realitate. Cei ce vor primi procedeul vor fi controlaţi, localizaţi şi supravegheaţi în toate mişcările. Această tehnologie va duce la un sistem mondial computerizat prin care nimeni nu va putea cumpăra sau vinde fără marcarea cu biocip. Va fi o adevărată dilemă: supunere sau moarte (DO or DIE)!”

Vedem aşadar cât este de înfricoşător rezultatul proiectului L.U.C.I.D. şi că, practic, asistăm la implinirea proorociei Apocalipsei. Aceasta arată cât de aproape se găseşte apariţia pe scena mondială a lui Antihrist. Noi, oare, suntem pregătiţi? Avem dramul de credinţă necesar mântuirii? Sau rămânem nepăsători, nevăzând şi neauzind un adevăr deja evident?

“Intrarea în Europa”

Expresie arhicunoscută şi excesiv întrebuinţată de ziariştii şi oficialitaţile române. Toţi vor să “intre în Europa”, creând în mass-media o atmosfera de febrilitate, o psihoză a dorinţei de a fi şi românii consideraţi “în rând cu lumea”. Câţi dintre dumneavoastră ştiu însă că totul nu este decât un camuflaj pentru cu totul alte înterese decât cele ale românilor?

Dar despre România vom discuta la timpul potrivit. Să vedem acum care este stadiul punerii în practica în Europa a uriaşului proiect L.U.C.I.D. şi care sunt particularităţile lui. Veti fi uimiţi de repeziciunea cu care se precipită lucrurile şi veţi afla unele consecinţe ale planului care nu sunt deloc liniştitoare pentru noi. Tocmai de aceea nu le veţi putea descoperi în nici un caz în presa românească, nici măcar în cea ecleziastică, deşi ar fi trebuit să tragă prima semnalul de alarma, aşa cum se întâmplă, de pilda, în Grecia.

Vom căuta, de altfel, să păstrăm această raportare continua la Grecia, deoarece este singura ţară ortodoxă din Uniunea Europeană, iar experienţa ei amară, de până acum, poate fi pentru noi spre luare-aminte! În plus, în 1997 a început aplicarea oficială în Republica Elena a unui tratat european ce-şi are originea în deja cunoscutul L.U.C.I.D. Project. Este vorba de:

Acordul Schengen

Ideea creării unei comunităţi europene a fost iscălită pentru prima oară, în aprilie 1951, de Franta, R.F. Germania, Italia şi ţările Benelux. Ideea a devenit fapt prin semnarea acordului de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene pe 25 martie 1957 la Roma.

Înca de la început, unul dintre scopurile declarate ale acordului a fost eliminarea graniţelor interne între ţările membre. Treizeci şi cinci de ani mai târziu, în 1992, prin semnarea tratatului de la Maastricht, fosta CEE devenea Uniunea Europeană. Extrem de important este de remarcat faptul că, deşi fosta CEE era constituită legal, având personalitate juridică încă din anul 1957, noua Uniune, deşi în plină activitate politico-economică, încă nu avea, în 1997, această calitate.

Să vedem acum adevăratul rost al acestei uniuni “între cei puternici” şi consecinţele ei asupra ţărilor slabe din punct de vedere economic:

Pe data de 14 iunie 1985, în micul orasel Schengen din Luxemburg, Franta, Germania, Olanda, Luxemburgul şi Belgia semnau un acord care avea să se dovedească a fi “copiat” după schiţele proiectului L.U.C.I.D.: Acordul Schengen, acord care prevedea eliminarea totală a granitelor interne între ţările membre ale Comunităţii.

La 19 iunie 1990, cele cinci ţări fondatoare au semnat iarăşi Acordul, de data aceasta având deja toate organismele executive constituite. În ceea ce priveşte celelalte ţări ale Comunităţii:

- în acelaşi an (27.02.1990) a fost inclusa Italia;

- în 1991 (26.06) Spania şi Portugalia;

- în 1992 (06.11) Grecia şi Austria;

- în 1996 (decembrie) Danemarca, Suedia şi Finlanda.

Două ţări s-au opus categoric semnării acordului: Marea Britanie şi Irlanda.

La 22 decembrie 1994 Consiliul Schengen hotărăşte intrarea în vigoare a Acordului, începând cu data de 26 martie 1995.

În zorii zilei de duminica 26 martie 1995, în 15 ţări ale Uniunii Europene intra în funcţiune Acordul Schengen, prin care graniţele interne între ţările membre se desfiinţează, în schimb graniţa extenă a noului “Teritoriu Schengen” – cum este numită acum Uniunea – devenea impenetrabilă. Prin acest acord, cetăţenii ţărilor unionale nu mai sunt supuşi controlului vamal la trecerea pe teritoriul vecin, creându-se însă discriminări pentru cetăţenii ţărilor terţe, nevoiţi fiind chiar să folosească culoare speciale de control la punctele de trecere a frontierei.

Iată că am ajuns la un cuvânt des folosit în prima parte a lucrării noastre: control. Desigur, un control eficient are nevoie de un sistem informational eficient. Iar un sistem informational eficient nu poate fi decât o copie perfectă a L.U.C.I.D. Ei bine, acest sistem european există, este deja în funcţiune şi a fost specificat în amănunţime în textul oficial al Acordului Schengen (art. 92-119). Numele său este: S.I.S.

Schengen Informational System

SIS este un program de îndosariere electronică, de dimensiuni uriaşe, “poate cea mai mare înregistrare umană din istoria omenirii”, care deţine date complete despre cetăţeni şi care are posibilitatea de urmărire şi supraveghere continuă şi imediată. În 1995, arhiva SIS din Strasbourg continea 2.300.000 de indivizi, iar în 1997, deja îndosariase peste 9.000.000 de oameni.

Ce prevede SIS ?

Prin Acordul Schengen, poliţia unională este imputernicită a deţine date complete despre orice persoană, având posibilitatea de control şi acţiune armată rapidă în orice moment, până la 20 km de la granită, dacă conducerea poliţienească “va considera” că sunt puse în pericol interese interne sau externe. În plus, la granitele Schengen controlul este întărit, prevăzându-se (remember L.U.C.I.D.!) eliberarea pentru toţi cetăţenii Uniunii a unei … cartele electronice de identitate!

Desigur, deoarece şi locuitorii unor terţe ţări vor fi nevoiţi să treacă prin acelaşi control electronic, în paralel guvernele acestor ţări europene nemembre ale Uniunii se străduiesc să-şi doteze cetăţenii cu cartele identice, pentru ca în momentul acceptării lor ca membri deplini (vezi România), totul să se petreaca firesc, fără şocuri tehnologice.

Acest sistem uriaş prin care orice cetăţean care trece graniţa Schengen este automat înscris într-un dosar computerizat (vezi, pentru aceasta, codul barat de pe ultima filă a paşapoartelor româneşti) are nevoie, desigur, de un centru care să deţină banca de date. Acest centru este un computer enorm aflat la Strasbourg, la subsolul unei cladiri cu aspect neutru, a cărui bază de date este alimentată încontinuu de la filialele naţionale ale sistemului (denumite National Schengen). Aceste date au o gama largă de referinţe, de la persoane umane până la arme şi automobile furate.

Computerul a fost realizat de societatea Sema, alcătuită din reprezentanţi ai firmei germane Siemens şi franceze Bull, cu o cheltuială de peste 40 de miliarde franci francezi. Paza clădirii este asigurată de poliţia franceză. Pentru a pătrunde înăuntru trebuie trecute mai multe controale şi este nevoie de un permis special. Clădirea cuprinde o bază de date centrală în interiorul unei săli subterane de 400 m2, având ca anexe birourile şi o încălzire centrală cu instalaţie de climatizare. Într-o sală învecinată, 30 de operatori supraveghează buna funcţionare a sistemului, secondaţi de reprezentanţi ai celor şapte ţări membre iniţiale (primele cinci ţări plus Spania şi Portugalia).

Datele stocate provin de la terminalele vamale şi poliţieneşti ale frontierelor “teritoriului Schengen” şi sunt trimise sau cerute de la centru, non-stop, spre a putea controla orice călător care străbate graniţa Uniunii Europene într-un sens sau altul (fiind aşadar inevitabil stocate date, atât despre cetăţenii altor ţări, cât şi despre membrii UE).

Forţa de intervenţie Schengen este formată din echipe unite ale poliţiilor principalelor ţări membre:

- Police Judiciare pres les Parquets, Gendarmerie, Police Communale (Belgia)

- Polizeien des Bundes und der Lander (Germania)

- Police Judiciare, Police Nationale, Gendarmerie Nationale (Franta)

- Gendarmerie, Police (Luxemburg)

- Rijkspolitie, Gemeenteropolitie (Olanda)

Sistemul este completat cu o anexă denumită SIRENE, un organism politico-judiciar ce permite contactul imediat al puterilor poliţieneşti şi Judiciare dintr-o ţară cu sistemul omolog din celelalte ţări membre, spre a fi asigurate fluenţa non-stop a datelor şi conlucrarea acţiunilor Judiciare. Pentru aceasta, datele provenite de la sistemele National Schengen se împart in:

- persoane “indezirabile” teritoriului Schengen;

- persoane căutate şi motivele căutării;

- persoane aflate sub urmărire;

- persoane dispărute;

- obiecte furate, maşini, arme, cartele de identitate şi paşapoarte furate etc.

Să vedem cam care ar fi scopul “oficial” al SIS. Citim la articolul 93 ca scopul SIS este “păstrarea ordinii şi a siguranţei publice, a siguranţei de stat şi a celei generale, şi aplicarea dispoziţiilor Acordului Schengen înlegătură cu circulaţia persoanelor în statele cuprinse în teritoriu, folosind informaţii transmise prin intermediul acestui sistem.”

Vedem, aşadar, că scopul oficial principal este unul strict poliţienesc, intern şi extern teritoriului (“păstrarea ordinii şi a siguranţei publice, a siguranţei de stat şi a celei generale”) şi abia pe al doilea loc este necesar reglementarii circulaţiei vamale. Mai mult, folosindu-se integral de cartelele “smart cards”, sistemul SIS devine un sistem perfect de supraveghere şi control al cetăţenilor, aşa cum am văzut în cazul proiectului L.U.C.I.D.

Despre Acord

Încă din primele momente ale apariţiei sale în parlamentele ţărilor membre ale EEC, acordul Schengen a stârnit vii proteste, neluate însă în considerare. În linii generale, acordul este contestat]:

- Pentru “îndosarierea electronică” care, practic, este nelimitată, de vreme ce există multe categorii de cetăţeni ce pot intra în registrele gigantice ale centrului de la Strasbourg fără a fi săvârsit vreodată vreo infracţiune. De pildă, după ce criterii o persoană “nedorită” într-unul dintre state va fi exclusă şi din celelalte ţări, membre ale Uniunii, refuzându-i-se dreptul de azil? Apoi, după ce criterii va intra un “suspect” în arhiva la diferitele categorii de infracţiuni, putând a fi astfel stocat în bazele de date ale reţelei poliţieneşti mondiale, devenind “persona non grata”, urmărită de toate unităţile poliţieneşti ale lumii?

- Pentru ca, prin aplicarea Acordului Schengen, particularităţile naţionale ale fiecărei ţări (nemaiexistând graniţe) se elimină, desfiinţânduse astfel caracterul de “naţiune” al poporului respectiv.

- Deoarece acest acord pune în pericol însăşi existenţa constituţiilor naţionale ale ţărilor Europei, dreptul comunitar devenind prioritar dreptului şi legislaţiilor naţionale.

Specific însă pentru Acordul Schengen este faptul că principiul său se bazează pe un aparat poliţienesc totalitar care elimină până şi condiţia de Bază a nepărtinirii judiciare: principiul prezumţiei de nevinovăţie! Aşa cum am văzut şi la Proiectul L.U.C.I.D., acţiunea armată a poliţiei se poate declanşa chiar şi la simpla bănuială că un individ ar intenţiona săvârşirea unei infracţiuni. Citim aceasta la articolul 96/2:

a) “Deciziile se pot fonda pe ameninţarea ordinii publice sau a siguranţei statului pe care o poate prezenta apariţia unui străin pe teritoriul naţional:

b) Un străin pe seama căruia există temeinice presupuneri (!) că a săvârşit fapte infracţionale grave sau pe seama căruia există indicii certe că intenţionează (!) a săvârşi fapte infracţionale pe teritoriul unei ţări membre”.

Aşadar, orice cetăţean poate fi supus urmăririi pentru o simplă bănuială. La fel, articolul 99/2 spune:

“O astfel de înregistrare (a datelor, n.n.) se poate face şi pentru preîntâmpinarea ameninţării siguranţei publice:

a) în cazurile când există indicii certe care duc la supoziţia (!) că persoana respectivă intenţioneaza (!) a săvârşi (…) fapte penale deosebit de grave;

b) în cazurile în care evaluarea totală a datelor persoanei respective, îndeosebi pe baza înfracţiunilor comise până în momentul respectiv, permite presupunerea (!) că persoana avută în vedere va comite şi pe viitor infracţiuni deosebit de grave.”

După cum vedeţi, aceasta este “libertatea” pe care o aduce intrarea în Europa. Cu un astfel de sistem lipsesc doar un Hitler sau un Stalin pentru a se crea un Euroimperiu bazat pe sclavia electronica.

Dar ce mai prevede acordul ? Orice cetatean, pe baza aceluiasi principiu “al banuielii”, poate fi supus “supravegherii discrete”. “Daca controlul special nu este permis în acord cu legislatia unei ţări membre, atunci controlul special se transforma automat pentru teritoriul respectiv în urmarire discreta!”. (Acordul Schengen, art. 99/6)

Cu alte cuvinte, în cazul intrării României “în Europa”, poliţia oricărei ţări membre poate supraveghea discret, fără înştiinţarea autorităţilor române, pe teritoriul naţional, orice cetăţean bănuit de infracţiune sau care a fost văzut în preajma unui individ suspectat de săvârşirea unor fapte penale, deoarece: “Persoanele care însoţesc individul respectiv sunt considerate şi acestea suspecte şi supuse urmăririi discrete” (art. 99/4).

Şi multe alte articole asemănătoare sunt prevăzute în amintitul Acord, spre “protecţia cetăţenilor”. În linii mari, iată care sunt articolele contestate de opinia publică şi de mulţi oficiali ai ţărilor membre UE şi motivele contestării:

- După cum am mai amintit, pentru legiferarea crearii de dosare personale, fie ele şi electronice (art. 92-119);

- Abrogarea principiului prezumţiei de nevinovăţie (art. 40,96,99);

- Anulează secretul vieţii private şi depreciază persoana umană (art.25, 45, 46, 92,94,99, 101,109).

- Este nesigur în ceea ce priveşte protecţia centralizării şi prelucrării datelor, creând adevărate pericole pe teritoriul naţional ori în domeniul vieţii private (sunt cunoscute deja cazuri de “spargere” a codurilor de protecţie, chiar şi la computerele Pentagonului, ori la Departamentul de Justiţie al SUA) (art.108,118).

- cetăţenii nu pot cunoaşte datele înscrise despre ei în dosarul electronic (art. 109, 114.2);

- Provoaca un climat de neîncredere între cetăţeni, suspectându-se chiar şi intenţiile lor (art. 5.1 d,e; 25, 40, 96.2 b);

- Determină creşterea progresivă a rasismului social, din moment ce separă cetăţenii în categorii sociale (art. 5, 25);

- Impiedică libera circulaţie a cetăţenilor (persoanele “clasificate” nu pot circula liber, art. 96, 99) şi cererea de azil (art. 29.4, 32, 35.2, 36-38);

- încalcă Constituţiile, acordurile internaţionale şi convenţiile privind protejarea persoanei (art. 94.4, 95.3);

- Permite urmărirea discretă a cetăţenilor unei ţări fără preinştiinţarea autorităţilor naţionale (art. 40.1,2; 99.6);

- Duce la abrogarea drepturilor naţionalităţilor majoritare (art. 25.1,2.2).

Dupa cum afirmam mai devreme, acordul a stârnit vii proteste în lumea vest-europeană. Pe lângă refuzul categoric al Marii Britanii şi al Irlandei, în prezent există împotriviri şi în Franta şi Italia.

Totul se îndreaptă spre un stat unic, cu o guvernare unică aflată la Bruxelles (lucru deja realizat), cu un teritoriu unic (Acordul Schengen a perfectat aceasta), cu cetăţeni care să aibă pe tot cuprinsul Uniunii o cartelă unică, universală, de identitate (altfel controlul lor ar fi deosebit de dificil), toţi dotaţi cu un cod numeric unic (C.N.M.U.) ce conţine metoda de Numerotare Europeană a Articolelor (!), adică EAN-13, cu numărul 666, fără de care “individul” nu poate face nici cea mai măruntă tranzacţie economică (de pildă, cumpărarea unei pâini).

Toate tind deci către o centralizare şi o conducere ce nu poate ţine cont de particularităţile fiecărei naţiuni. De altfel, prin eliminarea graniţelor interne, aceste naţiuni se vor amesteca, diferenţele dintre ele se vor şterge încetul cu încetul, eliminându-se astfel cultura, istoria şi limba proprie fiecărui neam.

Constituţiile naţionale, încet-încet îşi pierd valabilitatea. Imnul de stat şi drapelul fiecărei ţări vor rămâne doar o amintire istorică.

Cât priveşte credinţa, este cunoscut faptul ca “Uniunea” nu agreează ideea de “religie naţională”, aşa cum este ortodoxia, ci doreşte o religie mixtă, unică, un sincretism “ecumenic” care să fie despărţit de stat, nemaiexistând obligativitatea salarizării clerului”.

Vedem deci că planurile proiectului L.U.C.I.D. sunt aproape realizate. Ultimul pas este acceptarea înmatriculării pe mână şi închinarea la Antihrist. Iar până atunci lumea este pregătită metodic spre a primi voluntar aceasta nouă religie, ultima religie, care va fi un amestec de ştiinţă şi parapsihologie, după cum afirmă cu mult discenământ ieromonahul american Seraphim Rose.

De altfel, chiar iniţialele L.U.C.I.D. pot fi supuse unei interpretări potrivite. Oficial, L.U.C.I.D. înseamnă Logical Universal Communication Interactive Databank (Banca de Date Logica, Universală, de Comunicaţii Interactive). Însă unul dintre specialiştii care au studiat în profunzime amănuntele acestui proiect a găsit (judecând în funcţie de consecintele planului) adevăratul sens al initialelor: Lucifer’s Universal Christian Indentification Device. (Dispozitiv Universal Luciferic de Identificare a Creştinilor).

Sursa: http://piatza.net/sfarsitul-libertatii-umane/