Fiecare dintre noi traversam in viata momente fericite, episoade triste, oceane de liniste sau furtuni ale disperarii. Putem imparti viata in secvente in care am fost in comuniune cu ceilalti, cu Natura, cu noi insine si in altele, in care ne-am comportat abuziv, sau am fost nedreptatiti.Cand ne situam in armonie cu tot ce este viu, cu intreaga creatie Dumnezeiasca, evoluam, crestem, progresam. Cand mintea ne joaca feste, cand sufletul “ingheata”, cand patimile trupesti si orgoliile ne risipesc blandetea si bucuria, atunci regresam. Cu alte cuvinte, tot pendulam intre integrare si dezintegrare, viata fiindu-ne cand progresiva, cand retrograda.
Integrare inseamana sa revenim intr-un ansamblu, in care sa formam totul. Suntem cuprinsi cu totii in Legea Unitatii in Diversitate, iar accesul la aceasta realitate duhovnoceasca se face prin impacare cu Dumnezeu, cu lumea si cu noi insine. Stresul si conflictul ne conduc inevitabil catre prabusire, regres, iar acestea definesc dezintegrarea.
Dar mai rea, decat prabusirea este nepasarea. Majoritatea oamenilor traiesc intr-un registru mediu, in care banalitatea, cliseul si inertia sunt singurele constante. Printre pacatele indreptate asupra Duhului Sfant, se numara si deznadejdea, pentru ca acest sentiment intuneca posibilitatea ingerilor sa ne ajute. Desigur, nici increderea oarba ca ne putem mantui, oricate greseli am face fara sa le corectam, crezand ca Dumnezeu este bun si ne iarta pe toti, este un sentiment pacatos. Din nefericire, omul modern traieste cel mai adesea in dimensiunea nepasarii, a ignorantei si a conflictului, toate mari consumatoare de energie.
Mesajul intelepciunii universale ne trimite pe toti in cautarea Fericirii, iar Mantuitorul ne-a dat cheia: “Iubeste pe Dumnezeul tau cu toata fiinta ta si pe aproapele tau, ca e tine insuti!”
Sursa: http://codulluioreste.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu