Un asteroid cu diametrul de 2,7 kilometri s-a apropiat de Terra la o distanţă de 5,8 milioane de kilometri, potrivit NASA. Roca spaţială, însoţită de un alt corp ceresc, a trecut pe lângă Pământ fără sa existe vreun risc de coliziune.
Agenţia spaţială americană anunţa că, în urma noilor observaţii astronomice, asteroidul 1998 QE2 este binar, adică are propria sa lună. Numai 16% din asteroizii aflaţi în apropiere Terrei sunt binari.
"Asteroidul 1998 QE2 reprezinta o tinta de mare interes pentru radiotelescopul Goldstone din California si pentru telescopul Arecibo din Puerto Rico, pentru ca speram sa obtinem imagini de inalta rezolutie, care ar putea sa dezvaluie multe caracteristici ale suprafetei sale. De fiecare data cand un asteroid se apropie atat de mult de Terra, el ofera o importanta ocazie stiintifica de a-l studia in detaliu, pentru a-i cunoaste marimea, forma, miscarea de rotatie si caracteristicile suprafetei sale, iar toate aceste lucruri pot sa ne lamureasca in legatura cu originile sale. Vom folosi totodata noile masuratori pentru a reevalua distanta fata de Terra si viteza lui de deplasare, fapt care ne va permite sa amelioram calculelele noastre despre oribita si traiectoria lui, departe, in viitor", a explicat astronomul Lance Benner, coordonator stiintific al radarului Goldstone, aflat la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena.
1998 QE2 a fost descoperit pe 19 august 1998, de astronomii din programul de cercetare a asteroizior apropiaţi de Terra iniţiat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din apropiere de Socorro, în New Mexico.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu