Pentru omul de rând (iertată-mi fie expresia, am evitat să folosesc cuvântul civil), știința tradițională a reținut doar cinci simțuri primordiale: vederea, mirosul, pipăitul (simțul tactil), gustul și auzul. Numai că uităm adesea că omul este un produs biologic natural și se supune legilor firii, asemănător cu celelalte ființe vii. Or, celelalte ființe au simțuri și supersimțuri incomparabil mai bune decât omul. Să fie omul un produs al naturii cu deficiențe din acest punct de vedere? Nicidecum. Omul este format din materie vie, la fel ca celelalte organisme biologice și se supune acelorași legi ale naturii. Și atunci care să fie cauza simțurilor și supersimțurilor “deficitare” ale omului? Dezinformarea pe care o practică guvernele relativ la energiile extrasenzoriale ale omului sau comoditatea noastră ancestrală? S-ar putea să fie la mijloc ambele cauze. Ca să ne facem o idee ce supersimțuri există în subconștientul uman, ce se trasmit pe cale genetică dar nu sunt folosite niciodată la nivelul întregii specii umane, ar fi suficient să aruncăm o privire asupra simțurilor și supersimțurilor din lumea animală.
În cadrul regnului animal are loc dezvoltarea unor simțuri și supersimțuri după necesități. De pildă, atunci când furnicile din America Centrală se înmulţesc excesiv în muşuroi, o parte dintre acestea trebuie să roiască pentru a întemeia o nouă colonie. În vederea migrării, printr-un impuls cerebral le cresc aripi cu care zboară spre destinaţie, după care îşi smulg aripile şi devin furnici terestre.
Vederea unor animale este superioară vederii umane. Unele animale de pradă pot vedea în întuneric, altele au vederea adaptată și pentru radiații ultraviolete sau radiații infraroșii, altele pot vedea la distanță de zeci de kilometri. În privința mirosului, există animale care au acest simț de mii de ori mai dezvoltat decât al omului. La fel stăm și în privința celorlalte simțuri “clasice”. Știința tradițională recunoaște și existența supersimțurilor la regnul animal - de plidă, simțul orientării noaptea în spațiul atmosferic și marin, supersimțul biodetecției, al premoniției, etc., - dar neagă că și omul ar avea asemenea abilități în stare latentă în subconștientul său.
Urşii polari pot adulmeca prada de la o distanţă de 40 km. Lupul poate mirosi de la 5 km distanţă o particulă olfactivă diluată într-un miliard de molecule de aer. Copoii pot mirosi de la 11 km un gram de sudoare. Câinii identifică o particulă olfactivă, din o mie de miliarde de particule. Albinele au simţul mirosului de un mililion de ori mai dezvoltat decât al omului. Peștii Piranha simt o picătură de sânge de la 3 km distanță. Fluturele mascul al viermilor de mătase simte femela de la 16 kilometri distanţă. Somonii, după ce petrec 4 ani pe mare, pot detecta o picătură de apă din râul în care s-au născut, diluată în 8 milioane litri apă de mare. Vipera malaeziană simte prin fosele sale termice diferenţa de o miime de grad Celsius. Elefantul simte cu trompa apa de la 20 km distanță. Rechinii, pisicile de mare, ornitornicii și cașaloții detectează componenta electrică din biocâmpul prăzii.
Pinguinii nu mănâncă timp de 7 luni, la -70 C. Pinguinii imperiali plonjează în apă la 500 metri şi pot sta sub apă 22 minute, cu o singură respiraţie. Iguana marină îşi ţine respiraţia timp de o oră, când paşte ierburi de pe fundul mării. Foca Wendel stă 80 minute la 700 metri adâncine, cu o singură respiraţie. Caşaloţii pot sta 2 ore la adâncimea de 3 kilometri, cu o singură respiraţie. Crocodilul poate sta sub apă fără să respire deloc până la 2 ore. Ţiparii din fluviul Amazon sunt capabili de descărcări electrice de până la 600-700 volţi, pentru a ucide prada. Anghila electrică este capabilă să emită un şoc electric letal. Peştele-radar (Mormirus), ce trăieşte în Nil, emite unde electromagnetice care se reflectă de corpul eventualilor prădători şi se întorc la mormirus sub formă de ecouri radar.
În Africa, când zboară în roi 10 - 11 miliarde de cinteze, virează de la direcţia de zbor practic instantaneu, fără să se lovească una de alta. La fel procedează și stoluri formate din miloane de grauri din Delta Dunării. Bancurile de peşti (scrumbii sau de altă specie), când sunt atacate de prădători, îşi schimbă direcţia de înot într-o fracţiune de secundă. Viteza de reacţie a unui peşte este de 158 km într-o fracţiune de secundă, considerată până în prezent cea mai rapidă viteză de reacţie din regnul animal.
Urşii hibernează 4 – 5 luni fără să mănânce şi fără să bea apă. Urşii şi-au devoltat un mecanism biologic care previne osteoporoza şi alte boli în timpul hibernării. Şerpii pot sta 6 luni fără să mănânce. Crocodilul poate sta 2 ani fără mâncare, iar ploşniţa 6 ani. Căpuşele pot supravieţui fără mâncare 9 ani, iar alte specii până la 18 ani.
În privinţa abilităţii biodetecţiei la regnul animal, esenţa fenomenului scapă de sub cotrolul ştiinţelor actuale. De exemplu, în peşterile din America Centrală trăiesc laolaltă 15.000.000 – 20.000.000 de lilieci. Când pornesc seara în zbor la vănâtoare de molii, se evită unul pe celălalt neavând loc nici o ciocnire în zbor. Savanţii au dedus că în timpul zborului, aceste mamifere folosec ecolocaţia. Dacă ar fi numai aşa, ar însemna că liliecii folosesc în timpul zborului în medie 15.000.000 - 20.000.000 de frecvenţe ultrasonice diferite, pentru a nu fi bruiaţi de frecveţnele emise de ceilalţi indivizi.
Potrivit studiilor ştiinţifice actuale, liliacul emite în zbor ultrasunete cu frecvenţe de până la 100.000 Hz, creierul său procesând ultrasunete numai până la frecvenţa de 40 Hz. Ce se întâmplă cu restul de frecvenţe? Răspuns probabil: numai prin detecţie extrasenzorială subconştientul liliacului poate să proceseze 20.000.000 de frecvenţe ultrasonice diferite, cu răspuns la nivel conştient într-o fracţiune de secundă. Pe de altă parte, molia-tigru, pentru a se salva de lilieci prădători, a dezvoltat un sistem biologic de bruiaj prin care identifică și blochează ultrasunetele emise de aceste mamifere.
Recent, cercetătorii de la Universitatea din Southampton (Anglia) au descoperit că toți oamenii pot percepe peisajul din jur prin ecolocație, asemănător liliecilor.
Fluturii Monarh din pădurile de pin din Mexic, dovedesc abilităţi paranormale fantastice în procesul migraţiilor anuale. La începutul verii, pornesc în zbor către estul Canadei şi după ce străbat o distanţă de 3.600 de kilometri – timp în care se succed patru generaţii – se reproduc şi mor. La sfârşitul verii, urmaşii lor refac drumul în sens opus pe parcusul unei singure supergeneraţii, urmând cu rigurozitate itinerarul transmis pe cale genetică până ajung la pădurile de pin din Mexic şi acolo se aşează pe aceiaşi arbori pe care au roit predecesorii lor.
Abilitatea furnicilor de a se dota cu aripi în vederea migraţiei, nu este un caz izolat în lumea animală. Şopârlele, când îşi pierd coada, le creşte alta la loc. Racii masculi marini când îşi pierd câte un braţ cu cleşti în timpul unei lupte cu alţi masculi, îngroapă membrul amputat (ca să nu vadă rivalii handicapul intervenit), se retrag într-un loc ascuns şi în două săptâmăni le creşte membrul la loc. Stelele de mare când au braţe amputate, cresc alte la loc. Crocodilii își schimbă dinții toată viața. Pielea animalelor teresre care stau în apă – hipopotamii, crocodilii, vidrele, etc. - fabrică un antibiotic special care le ferește de infecții.
În ceea ce priveşte miracolul supravieţuirii în condiţii extreme, salamadra siberiană poate rămâne îngheţată la -40°C ani de zile, iar când se dezgheaţă îşi reia imediat toate funcţiile biologice. Cercetătorii austrieci au descoperit că ouăle unor crustacee supravieţuiesc mii de ani în terenuri aride, în aşteptarea ploilor necesare eclozării. Recent, cercetătorii au descoperit în Siberia o plantă care a rămas în viaţă sub pământ, de 35.000.000 de ani. După ce a scos la lumină planta, aceasta a înflorit. Bacteriile supravieţuiesc miliarde de ani în condiţii extreme de ariditate şi temperatura.
Catastrofalul cutremur din Oceanul Pacific, din 26 decembrie 2004 cu magnitudinea de peste 9 grade pe scara Richtter, a determinat formarea unui val seismic care a ucis în zonele de litoral din Asia de sud-est peste 250.000 de oameni, potrivit bilanţurilor estimative oficiale. S-a constatat totodată că, datorită unui fenomen aparent inexplicabil, uriaşul val tsunami nu a curmat viaţa nici unui animal sălbatic sau domestic nepriponit. Stoluri de păsări flamingo din zonele de litoral din sud-estul Indiei şi-au luat zborul cu câteva ore înainte de începerea curemurului devastator.
Explicaţia acestui miracol al Naturii a fost găsită ceva mai târziu, în urma investigaţiilor făcute la faţa locului de oameni de ştiinţă. S-a descoperit că, începând cu aproximativ două săptămâni înainte de declanşarea cutremurului din adâncul Oceanului Pacific, animalele, prin supersimţurile lor, au detectat fenomenele precursoare cataclismului, au delimitat cu anticipaţie zonele periculoase şi au părăsit în grabă regiunile joase ale litoralului, refugiindu-se pe platouri înalte situate în interiorul continentului. Savanţii au notat acest eveniment inedit, dar nu şi-au dat silinţa să-l aprofundeze din punct de vedere ştiinţific, considerându-l normalpentru lumea animală.
Şarpele Dragonul-pământului din China iese din pământ când simte că se structurează un cutremur mai mare de 5,1 grade Richter. Dacă nu are unde să fugă, se izbeste cu capul de obstacole până moare.
Păunii (Pavo cristatus) şi fazanii (Phasianus colichius) simt structurarea cutremurelor cu două săptâmăni înainte de a se declanşa. Oamenii de ştiinţă pun această abilitate pe seama captării de către organismul lor a fenomenelor precursoare seismelor prin infrasunete, radiaţii calorice din adâncul pământului şi a variaţiilor neperiodice ale unor unde electromagnetice care preced cutremurele. Şi exemple de acest fel ar putea continua, fără să epuizăm posibilităţile bilologice de manifestare paranormală a materiei vii.
Și supersimțurile umane se pot activa după necesități. Soldații americani participanți la războiul din Vietnam și-au activat involuntar supersimțul biodetecției, asfel încât localizau extrasenzorial minele antipersonal plantate de vietnamezi.
Secretomania întreţinută de guverne în jurul extrasimţurilor umane (supersimțul comunicației tepatice, al detecției extrasenzoriale, al premoniției, ș.a.) este întrucâtva justificată. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă energiile paranormale latente ale omului ar fi activate la scara populaţiei planetare. Fiecare cetăţean ar avea astfel posibilitatea să scotocească fără oprelişti după zăcăminte minerale strategice, să descopere silozurile cu arme nucleare şi oraşele subterane ultrasecrete în care „elitele” omenirii speră să se retragă cu discreţie în momentul premergător pârjolirii ireversibile a suprafeţei terestre. Prin detecţie extrasenzorială se poate descoperi orice construcţie din subsol, indiferent de adâncimea la care se află amplasată, orice neomogenitate extistentă în adâncul pământului. Şi după cum se va putea deduce, fiecare cetăţean de pe mapamond ar avea posibilitatea să controleze, de la distanţă, nivelul de sănătate fizică şi psihică a conducătorilor lumii. (A se vedea în acest sens și articolul publicat în Jurnal Paranormal, intitulat Detalii asupra efectului bioenergetic Rudan.)
Privid lucrurile din această perspectivă, ne putem da seama care este miza privind abilităţile extrasenzoriale ale omului şi de ce se cheltuiesc milioane de dolari pentru pentru dezinfomarea maselor asupra acestui fenomen. De aici naște o dilemă, care aparent este dificil de rezolvat. Omul va trebui să se supună deciziilor guvernelor în privința zestrei sale genetice de supersimțuri și să își protejeze, totodată, comoditatea ancestrală și orgoliul de dominator al planetei sau va trebui, cu un dram de silință cerebrală și mai puțin orgoliu, să ajungă din urmă celelalte ființe terestre care îl întrec la capitolul supersimțuri. Mai ales că în viitorul foarte apropiat supersimțurile omului, existente în subconștientul său în stare latentă, ar putea deveni salvarea noastră ca specie.
Sursa: http://jurnalparanormal.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu