Arheologii britanici au descoperit urmele unei foritficații antice romane pe actualul teritoriu al României după ce au analizat un set de fotografii de spionaj desecretizate, potrivit Huffington Post.
Mai exact, aceștia au descoperit un zid care, potrivit specialiștilor, a aparținut Imperiului Roman în secolul al doilea și era dispus ca o graniță de-a lungul Dunării spre Marea Neagră.
Acesta se întindea pe aproape 60 de kilometri, fotografiile dezvăluind urmele sale.
Arheologii spun că au aflat despre aceste ruine încă din secolul 19, însă la acel moment au fost regșit identificate.
“Dacă ne uităm în toate cărţile moderne despre frontierele romane, nu găsim menţiuni despre aceste fortificaţii estice. Au dispărut, cumva“, a afirmat Bill Hanson, un profesor de arheologie romană la Universitatea din Glasgow.
”Aceste noi porțiuni de zid indică faptul că acea zonă a fost mult mai militarizată și controlată cu grijă în timpul perioadei romane decât a fost apreciată anterior”, a precizat Ioana Oltean, arheolog senior la Universitatea din Exeter.
Fotografiile au fost făcute pe 31 mai 1944.
Sursa: http://adevaruldespredaci.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu