Marea Adunare de la Câmpeni

Ieri am fost la Marea Adunare de la Campeni. Avand in vedere ca mi-am petrecut multe vacante in copilarie la 30 de km de localitate, avand in vedere ca acolo imi sunt unchi si matusi si oameni atat de dragi sufletului, avand in vedere ca acolo imi sunt implantate radacinile si ca il vad cu ochii mintii pe bunicul cutreierand padurile Apusenilor pe cand era copil, avand in vedere toate acestea, ieri nu mi-am dus doar trupul la Campeni, ci mai cu seama mi-a fost acolo inima.

Trebuie sa recunosc, nu rezonez cu tot ce se intampla in cadrul protestelor Rosia Montana. Nu rezonez cu huiduielile (imi vine sa inchid ochii si sa ma ascund in pamant cand aud huoooo in jurul meu, ca si cum am incredere ca Mama Pamant ma va proteja de toata negativitatea din lume). Nu rezonez cu “hotii, hotii”, “aceeasi mizerie”, “spagari”, “minciosi”, “jos jos jos…”. Stiu ca sunt toate adevarate, stiu ca in cea mai mare parte policitienii sunt corupti (si aceasta nu e o realitate romaneasca, ci universala, doar ca noi le-am dat permisiunea sa ne bage mana in buzunare pana la fund, si sa ne mai ia si o bucatica de suflet, si acum aruncam in ei cu scuipat si venin), stiu ca acest guvern rupe fara mila din Romania pentru a-si baga lui in portofel. Stiu asta, si de as avea o bagheta magica sau un pestisor de aur, dorinta mea ar fi sa-i fac sa dispara exact in secunda aceasta!

Intrebarea mea mai aprinsa insa e “Si apoi… ce?”. Presupunand ca acest guvern hulit isi va da demisia luni de dimineata, cu zambetul pe buze (cu toate ca trebuie sa fim de o naivitate considerabila sa credem ca ei vor face asta doar pentru ca sunt cateva zeci de mii de romani care striga in strada “jos guvernul”, “hotii, hotii” si “huuuooooo”). Si apoi… ce? Sa ii votam pe altii la fel de corupti, doar pentru ca pe noi “nu ne intereseaza politica” si nu consideram important sa ne informam cu privire la cei carora le dam dreptul sa decida pentru noi? Sa nici macar nu mergem la vot pentru ca “toti sunt o apa si-un pamant” si “oricum nimic n-o sa se schimbe?” Sa continuam sa petrecem 5 ore pe canapea in fata unei cutii electronice din care suntem mintiti cu nerusinare, sa continuam sa fim legume in propria tara si in propria noastra viata, sa continuam apoi sa ne plangem de mila si sa scrasnim din dinti pentru ca tara asta ne-a luat totul, ne-a umilit si ne-a calcat in picioare?

Ideea e simpla: E VINA NOASTRA. Nu e vina LOR. Cine sunt ei, in definitiv? Niste oameni ca noi, carora le-am pus puterea in mana, puterea de a decide viata si viitorul nostru. Apoi, cand au facut tampenii, nu i-am taxat. I-am hulit doar pe la colturi, i-am barfit in bodegi, ne-am plans in pumni de cat suntem de napastuiti noi si de tirani ei. Dar, asta-i partea cumplita, ca mai mult decat e vina lor, e vina NOASTRA. Ca le-am dat voie.

Personal nu vad solutia ca “jos guvernul”, pentru a face loc unui altul cu aceeasi agenda. Vad ca mai de ajutor un SUS CETATEANUL, SUS OMUL, SUS RESPONSABILITATEA PENTRU VIATA NOASTRA, SUS PUTEREA DE A SPUNE “EU DECID CE SE INTAMPLA CU VIATA MEA”. Daca azi ar fi 10 milioane de oameni in strada (si apropos, sunt 5 milioane de romani pe FB, dar doar cateva zeci de mii in strada), atunci guvernul nu ar mai rade scuturandu-si burta, si nu ar mai gasi la fel de usor sa-si bata joc de tara care l-a ales. Faptul ca azi nu sunt 10 milioane de oameni in strada e VINA NOASTRA. Nici macar a lor, a celor care stau acasa. Ci a noastra care suntem in strada – pentru ca in loc sa-i informam, ii judecam, in loc sa-i intelegem, ii blamam, in loc sa-i vedem ca frati ce au nevoie sa inteleaga si sa prinda curaj, ii vedem ca pe… ca pe ce?

Nu rezonez cu tot ce se intampla in cadrul protestelor Rosia Montana, dar ies in continuare in strada, si voi iesi in continuare in strada. Pentru ca nu as putea sa dorm noaptea daca nu as iesi. Pentru ca mi-ar fi rusine de mine, pentru ca nu as putea sa-mi privesc in viitor copiii in ochi si sa le spun “Nu, nu pot sa-ti arat locurile unde am copilarit, pentru ca atunci cand ele erau sterse de pe fata pamantului, eu nu prea aveam chef, eram sictirita si nu ma interesa politica. Tu nu poti sa vezi locurile unde eu am copilarit pentru ca eu n-am avut chef sa lupt pentru ele, pentru ca nu m-a interesat, pentru ca nu am avut incredere in semenii mei”. Decat sa trebuiasca sa le spun asta copiilor mei, prefer sa sap acum o groapa in pamant si sa ma intind in ea, pentru ca planeta si tara asta nu are nevoie de umbre. Are nevoie de oameni vii.
UNITI!

Autor: Iunia Pasca

Sursa: Iunia.ro

http://gandeste.org