marți, 8 aprilie 2014

Fenomen SUPRANATURAL care prevesteşte a doua venire a lui Iisus pe Pământ. Ce se întâmplă pe cer în aprilie



Prima dintre cele patru eclipse totale de Luna din 2014-2015, care se va petrece pe 15 aprilie, face parte din asa-numitul fenomen "Luna sangerie". Eclipsa este privita ca un fenomen supranatural, credintele crestine sustinand ca profetia Lunii rosiatice sugereaza a doua venire a lui Iisus Hristos.
Eclipsa totala de Luna va dura 1 ora, 17 minute si 48 de secunde, ea facand parte din seria de eclipse denumita "tetrada", potrivit International Business Times.
Toate aceste patru eclipse de Luna vor fi vizibile partial sau total de pe teritoriul Statelor Unite, potrivit expertului NASA, Fred Espenak.
Fenomenul "Lunii sangerii" a devenit de importanta religioasa, deoarece el se petrece in acelasi timp cu principalele sarbatori religioase evreiesti. Astfel, eclipsele din acest an, din 15 aprilie si 8 octombrie (dar si cele din 2015) coincid cu Pastele evreiesc si cu Sarbatoarea Cortului, potrivit Newsmax.
De aceea, evenimentul este asociat cu o profetie din cartea Genezei si din Biblia evreiasca. "Soarele se va cufunda in intuneric si Luna va deveni sangerie, inainte de marea si teribila zi a venirii Domnului", se scrie in Biblia evreiasca.
Eclipsele Lunii au fost asociate cu evenimente importante din istorie, spre exemplu cu eclipsa de Luna aparuta inainte de caderea Constantinopolului in anul 1453.
Eclipsa totala de Luna din 15 aprilie 2014 va incepe la ora 4:37 Universal Time (7:37 ora Bucurestiului), iar faza de eclipsa totala se va desfasura intre orele 7:06 si 8:24 UT (intre 10:06 si 11:24 - ora Bucurestiului).
Eclipsa totala de Luna din 15 aprilie nu va putea fi vazuta din Romania, ci doar din America de Nord si Sud si Oceanul Pacific, potrivit Observatorului astronomic din Bucuresti.

Sursa: www.obiectiv.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu