luni, 5 mai 2014

Interviu cu Drunvalo




                                                                                            realizat de Maureen Moss


Maureen : Îi salut pe toţi ascultătorii noştri din întreaga lume. Sunt Maureen Moss, gazda dumneavoastră. În această seară, sunt încântată să îl am ca invitat pe Drunvalo Melchizedek.
De două decenii şi jumătate, ai predat în întreaga lume, modul de a trăi o viaţă bazându-te pe inimă, pe activările Merkaba şi ale corpului de Lumină. Drunvalo este autorul a cinci cărţi, printre care Floarea Vieţii – Un Secret Străvechi, în două volume, Şarpele de LuminăA Trăi în Inimă şi ultima, Uroborosul Mayaş, care a fost tradusă în 29 de limbi şi vândută în 100 de ţări. Cea mai recentă şi completă învăţătură a lui Drunvalo are drept scop activarea totală a corpului uman de Lumină şi este predată în Sedona, Arizona, la Şcoala Reamintirii. Ce bucurie să îţi urez bun venit alături de noi!
Drunvalo : Îti mulţumesc, Maureen, sunt foarte fericit să mă aflu din nou aici.

: Parcurgem o perioadă de accelerare a evoluţiei în procesul de Înălţare şi lucrurile par că se petrec cu viteza unei rachete. În ultima ta carte, Uroborosul Mayaş, spui că o pagină a istoriei este întoarsă şi că modul în care se încheie acest ciclu depinde de felul în care omenirea va asimila cunoaşterea şi înţelepciunea experienţei pe care o trăim acum, conştientizând evenimentele ce se precipită în existenţa noastră, în perspectiva viitorului omenirii. M-ar interesa să ştiu ce anume crezi tu, Drunvalo, că se va întâmpla acum, cu conştiinţa umană.  
: Ei bine, ceea ce trebuie să se petreacă se va petrece, dar modul în care se desfăşoară lucrurile depinde cu adevărat de noi. Ne putem lupta ori putem continua să facem ceea ce facem, sau putem începe să facem anumite schimbări care să ne ajute să înţelegem că viaţa nu e aşa cum credeam noi. Este evident că ceea ce s-a întâmplat de cca 13.000 de ani a avut drept rezultat ceva ce nu este normal. Şi nu mă refer neapărat la tehnologie, ci mai ales la modul în care ne comportăm unii cu alţii. Pe principiul că dacă nu faci ce îţi spun, vom avea război. Şi această atitudine continuă şi în prezent. Deci, o schimbare este absolut necesară. Din tot ce am învăţat în ultimii 40 de ani, cred că declanşarea acestei schimbări va veni din interiorul nostru, dar ea va trebui aprinsă nu de noi, ci de Mama Pământ şi de Tatăl Soare. De fapt, Cosmosul va demara acest proces şi este exact aşa cum spun nativii Maya, Hopi, Kogi şi toate celelalte triburi din întreaga lume; cu toţii spun acelaşi lucru.
M : Ce ştii tu, cum vezi, de fapt, modul în care Mama Pământ şi Tatăl Soare vor iniţia această schimbare?
D : Mayaşii spun foarte clar că Mama Pământ este cea care va da startul Înălţării. Nu este ceva la nivel individual, ci o Înălţare în masă şi ea e cea care va conduce procesul, iar eu sunt în punctul în care sunt convins că ea a făcut ceva la nivel cosmic, ceva legat de conştiinţa Melchizedek. Ceea ce se întâmplă acum pe Pământ este foarte rar, s-a mai petrecut înainte şi are loc atunci când ne aflăm între 3D şi 4D  şi, deşi e primul pas în procesul de Înălţare, este un pas foarte mare. De unde ne aflăm acum, pentru a merge la următorul nivel de conştiinţă, e ceva greu de imaginat. Este o transformare uriaşă. Iar noi pur şi simplu nu eram pregătiţi. Iar Edgar Cayce - şi sunt sigur că ascultătorii tăi îşi amintesc de el - a spus că va fi o schimbare fizică a polilor Pământului, care va marca începutul Înălţării. Şi spunea că acest lucru se va petrece în iarna lui 1998 - oricum, până în primăvara lui 1999. Dar acest eveniment nu a avut loc şi e una dintre puţinele previziuni ale lui Cayce care nu s-au împlinit. Dintre toate cele 12.000 de predicţii, toate au fost corecte, mai puţin una, şi e cât se poate de neobişnuit că tocmai această predicţie majoră nu s-a îndeplinit. Şi odată cu trecerea timpului, am observat că paşii necesari pentru ca Înălţarea să aibă loc nu fuseseră făcuţi până în anul 1999. Iar reţeaua din jurul Pământului a fost completă în anul 2008. Erau multe alte lucruri care ar fi trebuit neapărat să se întâmple, deci nu eram pregătiţi în 1999. Eu cred - şi la fel cred mulţi alţi oameni care au ajuns la aceleaşi concluzii în diferite moduri - că Mama Pământ pur şi simplu a folosit natura Dimensiunii a 4-a, pentru a recrea a 3-a Dimensiune, ceea ce nu e greu de făcut. Şi ne-a oferit astfel mai mult timp pentru a fi capabili să facem această tranziţie. În prezent - şi suntem în 2014 - nu văd niciun motiv pentru care nu am putea face asta, dar Mama Pământ spune că mai avem nevoie de încă puţin timp. Pe de altă parte, conform celor spuse de nativii Maya şi Hopi, există o fereastră de timp în jurul anului 2012, în care Pământul, Soarele şi Galaxia se aliniaza, iar această fereastră, conform profeţiei mayaşe, rămâne deschisă până în jurul datei de 1 ianuarie 2016.

M : Alinierea planetară care va avea loc în jurul datei de 23 aprilie, nu cunosc data exactă, indică faptul că se va produce o accelerare extrem de intensă a acestui proces? 
D : Acest lucru se va produce foarte curând. Nu cred că va trebui să aşteptăm atât de mult. Dar totul depinde de Mama Pământ şi tot ce putem spune este când are loc alinierea, dar nu ştim exact, pentru că natura feminină a Universului va decide. Poate fi oricând, în aprilie sau nu, pentru că trăim timpuri neobişnuite. Uită-te la vreme. Aici, în Vest, practic nu am avut iarnă şi a fost o iarnă bizară şi în Estul SUA, dar şi în restul lumii. Schimbările care se manifestă sunt cât se poate de neobişnuite. Nu am văzut prea des, astfel de fenomene. Iar dacă aceste lucruri continuă, înseamnă că ne apropiem de începutul acestei tranziţii.
M : Când ai spus că Mama Pământ a folosit natura 4D, pentru a re-crea 3D, la ce anume te-ai referit?
D : Ei bine, în această tranziţie noi nu vom merge pe o altă planetă sau într-un alt loc din Univers, ci o vom face chiar aici, pe Pământ, dar asta nu înseamnă că există un singur fel de planetă Pământ. Sunt o mulţime. Frecvenţele sunt diferite, iar dacă schimbi frecvenţa în conştiinţa ta, îţi va părea că eşti pe o altă planetă, masa şi toate celelalte vor fi complet diferite, iar natura 4D şi toate lucrurile familiare nouă sunt cu totul diferite, până şi culorile sunt noi şi diferite, adică nu le-ai mai văzut niciodată, decât dacă ai mai trecut înainte, prin acea Dimensiune. Această tranziţie este uriaşă, dar odată ce am trecut prin ea, şi nu e ceva atât de dificil, se petrece rapid, nu durează decât 3 - 4 zile. Şi apoi ne naştem din nou, o luăm de la capăt într-o lume nouă. Nu diferă cu nimic de ceea ce am trăit când am venit aici, în 3D, ca bebeluşi. Am venit de altundeva şi am trecut printr-o mare transformare şi nu ne-am putut explica nimic, pentru că totul era diferit de locul din care venisem. Şi a durat ceva timp până ce ne-am obişnuit cu corpul, cu vorbirea, cu formele şi culorile. Acum, ca adulţi, ştim unde ne aflăm, dar acesta e doar un pas şi mai sunt mulţi paşi de făcut în faţa noastră.

M : Exact, şi e interesant ceea ce ai spus în legătură cu faptul că totul va dura 3 sau 4 zile. Şi spui aceste lucruri acum, când atât de mulţi vorbesc despre colapsul sistemului financiar şi al tuturor lucrurilor cu care suntem obişnuiţi în lumea noastră. Când şi dacă se va petrece acest lucru, cum va fi? Spui că ne vom naşte din nou, că lucrurile vor fi diferite. Spui că totul se va petrece mai degrabă din noi, decât prin noi şi că vom trece prin procesul de evolutie, pentru ca lucrurile să fie aşa cum trebuie. Sau am înţeles eu greşit?
D : Dacă asculţi popoarele indigene - de exemplu, mayaşii - ele spun că momentul în care noi, ca populaţie umană, intrăm în procesul de Înălţare, va avea loc o disoluţie a tot ceea ce există acum, a sistemului financiar,  a fiecărui aspect al vieţii noastre. Civilizaţia noastră se dezintegrează şi totul se întâmplă la mai multe nivele. Ce se întâmplă acum cu câmpul magnetic este unul dintre cele mai importante fenomene care au avut loc vreodată pe Pământ. Nu am mai experimentat aşa ceva înainte şi el se petrece chiar acum. Nici ei nu ştiu cât va dura, cât de profund vom intra în el, înainte ca procesul Înălţării să înceapă. Tot ce ştiu e că, în condiţii normale, până ce nu vedem lucrurile dezintegrându-se, procesul Înălţării nu va începe. Şi nu ştim, pentru că Mama Pământ poate spune oricând: Acum! De ea depinde. Putem sta aici, crezând că totul este normal, dar lucrurile să înceapă să se întâmple. Personal, mă aştept ca, într-un fel sau altul, anumite lucruri chiar să se destrame, cum ar fi sistemul financiar, dar sunt şi multe alte aspecte de luat în seamă.

 M : Găsesc că e fascinant să urmăresc ce se întâmplă în lumea mea lăuntrică şi în lumea exterioară. Să observ în fiecare moment trezirea şi eliminarea a tot ceea ce a fost stocat în interiorul propriei mele fiinţe, iar asta îmi ascute percepţia asupra lucrurilor ce se petrec în jurul meu. E un proces extrem de interesant.
D : Sunt de acord cu tine. Acest proces este în primul rând de natură interioară.

M : Ai vorbit despre conştiinţa Melchizedek, când te-ai referit la trecerea în 4D. Le poţi spune ascultătorilor noştri ce este conştiinţa Melchizedek?
D : Conştiinţa Melchizedek este conştiinţa originară a realităţii în care suntem acum. Înainte de a exista planetele sau orice altceva, era doar spaţiul gol. Ei au primit sarcina de a veni aici, pentru a ne urmări încă de la început în evoluţia noastră, pentru a vedea încotro ne îndreptăm, iar eu fac parte din acea evoluţie a conştiinţei Melchizedek şi mi s-a cerut să vin aici, împreună cu alţii asemenea mie – fiinţe Melchizedek. Doar în această Galaxie sunt 10 milioane de astfel de fiinţe. Iar scopul nostru e să ne asigurăm că dacă cineva sau o planetă sau o stea ori o galaxie are vreo problemă, să sărim în ajutor. La nivel multidimensional, noi suntem aşa numiţii Helperi. Pentru că noi ne putem deplasa la toate nivelele multidimensionale, fiind permanent conştienţi de ceea ce se întâmplă. 

M : Aşadar, după 1999, singurul mod sustenabil în care putem trăi este cel care ne permite să devenim expresia deplină a ceea ce suntem noi cu adevărat. Ne poţi explica ce înseamnă să trăieşti din inimă? 
D : Ei bine, nu e uşor de explicat, Trebuie să ne întoarcem în timp, cu mii de ani în urmă, când a apărut o problemă în conştiinţa umană. Şi apoi a avut loc căderea  - exact aşa cum menţionează Biblia. Şi conştiinţa noastră a căzut din 4D. Noi eram foarte evoluaţi, comparativ cu nivelul ei actual. Şi am devenit nişte barbari, nu ştiam nici măcar cum să facem focul. Acelaşi lucru se întâmplă acum, căderea putând avea loc în orice moment. Suntem exact într-un asemenea moment de cumpănă - aşa cum a fost şi atunci. Maeştrilor Înălţaţi le-au trebuit 6.000 de ani, de fapt 6.300 de ani, pentru a se putea reconecta cu noi, pentru că eram pierduţi. Dar ei nu erau, ei păstraseră toate amintirile noastre, întreaga înţelepciune şi pe toate celelalte. Şi, treptat, ei ni le-au dat înapoi, de-a lungul acelei perioade de 6.000 de ani. Dacă observi precesiunea echinocţiilor, este un ciclu de 25.625 de ani (aceasta este ultima corecţie făcută), sunt două puncte faţă de centrul Galaxiei şi toată lumea vorbeşte despre aceste două puncte, dar sunt mai multe puncte; este un alt punct al ciclului, şi acolo au trebuit ei să aştepte până am ajuns în acel loc, apoi au început să ne înapoieze tehnologia la care avusesem acces.
Iar istoria acestor lucruri este extraordinară, e uimitor ce s-a întâmplat în Egipt şi cum am primit cantităţi uriaşe de informaţii în numai 24 de ore. În arheologie, se numeşte tehnologie dirijată. Este o evoluţie dirijată. Aşadar, cu mult timp în urmă, noi trăiam centraţi în inimă, dar am pierdut această abilitate. Conexiunea dintre inimă şi creier a fost întreruptă. Şi am sfârşit prin a trăi centraţi în creierele noastre. Nu aceasta e natura conştiinţei umane. E ceva care pur şi simplu s-a întâmplat. A fost un accident şi a fost cumplit. Şi pentru a supravieţui, a trebuit să învăţăm cum să facem acest lucru, a trebuit să dezvoltăm un ego, pe care, în mod normal, nu îl avusesem. Aşadar, în acest moment al jocului, noi trăim din creier şi din ego. Şi fiecare ego crede că e cel mai important din Univers şi că doar el contează. În lumea în care trăim acum nu există colaborare, iubire sau grijă faţă de ceilalţi. Nu există decât bani şi putere, doar de asta le pasă oamenilor care conduc lumea. Înălţarea înseamnă reconectarea inimii cu creierul. Aceasta este Înălţarea, iar trecerea într-un alt nivel de existenţă este pur şi simplu o mişcare ce are loc în interiorul nostru. Nu este ceva din afara noastră. Producem o schimbare, începem să percepem realitatea de la o altă frecvenţă, fiind, astfel, într-o altă lume. Când trăieşti acum aici, învăţând să trăieşti o viaţă bazată pe inimă, în care îţi pasă de toţi ceilalţi cu care te conectezi, tot ce faci este pentru întreg, nu doar pentru tine. Dacă oamenii ar trăi în acest fel, toate problemele ar fi depăşite, practic nu ar mai exista probleme. Noi ştim cum să rezolvăm orice problemă, dar nu facem asta pentru că vrem să deţinem controlul. Dar putem face acest lucru acum, putem începe procesul de Înălţare, deoarece procesul în sine este uşor, iar când ajungem la el, este minunat! Trebuie doar să începem să trăim din inimile noastre. Pentru mulţi oameni e greu, pentru că ei nu ştiu unde anume se află inima. Nu ştiu de unde să înceapă. De aceea am fost instruit să creez Şcoala Reamintirii, în cadrul căreia am luat toate învăţăturile religiilor şi ale învăţătorilor spirituali care vorbesc despre Înălţare, şi nu pe cele bazate pe credinţă, cum este creştinismul, pentru că OK, dacă vrei, poţi face asta şi bazându-te pe credinţă, dar o poţi face şi prin conştientizare, şi ajungi astfel la budhism, la Kundalini şi Kriya Yoga şi la alte practici de acest gen, care deţin cunoaşterea necesară acestui proces. Şi am condensat această cunoaştere, transformând-o într-un tipar simplu, adaptând-o la limbajul modern (o problemă destul de complicată). Dacă apelezi la Budhismul Tibetan sau Kriya sau Kundalini Yoga, adepţii acestora îţi vor spune că durează 20, 30 sau 40 de ani pentru a dobândi măiestria. Iar noi o facem în doar 5 zile. Pur şi simplu folosind cuvintele şi ideile potrivite, care ne sunt familiare, şi transformând acele idei ancestrale în termeni moderni...şi chiar are efect.  

: Toţi cei care simt gustul acestui mod de a trăi, care îşi ridică nivelul conştiinţei, percep faptul că sunt în inimă, că trăiesc din inimă? 
D : Eu fac tot ceea ce ştiu şi ce pot, desigur, dar sunt două căi complet diferite de a trăi din inimă. Unul este masculin, iar celălalt, feminin. Pentru că atunci când trăieşti din inimă, trăieşti într-o lume pur feminină. Dar pentru a pătrunde în acea lume feminină, o poţi face într-un mod pe care l-au sugerat Budhismul sau Kriya sau Kundalini Yoga – aceasta este calea masculină, nu cea feminină. Ceea ce obţii acolo capătă caracteristici feminine. Dar poţi ajunge acolo şi într-un mod pur feminin, care nu are logică, nu este limitat de niciun fel de mod de gândire masculin. Îşi poţi doar imagina că pătrunzi acolo şi eşti acolo. Dar dacă faci acest lucru pe calea masculină, trebuie să pleci din creier, să părăseşti creierul şi să mergi în jos, în inimă, şi să descoperi acest incredibil loc sacru, care se află în fiecare fiinţă umană de pe Pământ. Eu folosesc acum calea feminină de a intra în inimă, pentru că acea cale masculină necesită timp. Dar putem folosi calea feminină. Dar această cale nu va fi posibilă pentru toată lumea. Unii oameni pot intra acolo doar pe calea masculină. Nu e un subiect uşor. Este dincolo de experienţa pe care au avut-o majoritatea oamenilor. Noi avem parteneriate cu Standford şi HeartMath şi lucrăm împreună. Ei au format o persoană care lucrează aici pentru a face instruirile de ultimă oră. Iar HeartMath a descoperit atât de multe lucruri în legătură cu inima. Noi ştiam că avem dreptate, dar nu puteam dovedi acest lucru. Ei au adus dovezile, iar unul dintre cele mai importante lucruri de ştiut este existenţa în inimă a unui loc minuscul, care a fost numit Micul Spaţiu încă de acum 5.000 de ani, în Upanishade. Este un punct minuscul în inima ta, care, împreună cu spaţiul care îl înconjoară, creează un spaţiu toroidal asemănător câmpului magnetic din jurul Pământului, doar că este toroidal şi de natură magnetică. Şi pornind din centrul inimii, el are 8, până la 10 picioare lăţime în afara corpului. Şi toate aceste linii magnetice sunt polarizate feminin sau masculin. Ele intră ca printr-un tub, ca şi cum ar intra în centrul Pământului, şi sunt din ce în ce mai apropiate, până ce ajung în acest loc, în Micul Spaţiu, în care toate polarităţile opuse dispar şi nu există decât unitate, decât Sursa originară dinaintea polarizării. Dar totul durează doar o clipă, pentru că apoi ele se împrăştie din nou în jurul corpului. Dar poţi învăţa cum să intri în acel spaţiu minuscul ca spirit; îţi poţi duce spiritul (sufletul, dacă vrei să-l numeşti aşa), iar când eşti acolo, te afli în centrul Universului, în centrul a tot ce există. În acel moment, şi nu se poate spune altfel, tu eşti una cu Dumnezeu. Şi tot ce visezi devine realitate, dacă doreşti acest lucru. Şi poţi vedea cum lucrurile apar din nimic. Nu e nevoie de nimic altceva. Ruşii au descoperit că la suprafaţa Pământului există 13 locuri conectate cu câmpul magnetic al Pământului, de unde te poţi conecta cu centrul Pământului în mod similar. Şi în permanenţă, zilnic, apar acolo noi forme de viaţă, din neant, plante şi animale şi păsări pe care nimeni nu le-a mai văzut vreodată. Am văzut un astfel de loc în Bolivia, şi ei au putut dovedi că acele forme de viaţă nu existau nicăieri în altă parte. Iar în inima ta este un loc similar. Cheia este să fii în inima ta. Şi poţi sta acolo. Trebuie să ştii că faci parte din Creaţie, că eşti Creaţia lui Dumnezeu. Pentru că atunci când mergi în 4D, dacă nu ştii acest lucru şi îţi este frică, începi să creezi din frică, şi neştiind că tu creezi tot ceea ce vezi, poţi crea lucrurile de care te temi cel mai mult. Urmarea este că te întorci pe acest Pământ. La asta se referea Iisus când spunea: ,,Mulţi chemaţi, puţini aleşi”. Pentru că sunt mulţi cei care vor să facă această tranziţie, dar nu pot pentru că intră în energia fricii. Deci cheia Înălţării este să nu-ţi fie frică şi să fii în inima ta, în energia iubirii, a compasiunii, a grijii faţă de ceilalţi, a onoarei şi integrităţii, şi aceasta va fi lumea pe care o creezi. 

M : O explicaţie minunată. Aşadar, ceea ne împiedică să susţinem posibilitatea de a trăi din inimă este frica. E adevărat?
 D : Aşa este. În timpul workshop-urilor noastre se întâmplă adesea ca cei care pătrund în acel loc să spună:,,Doamne, nu am ştiut asta!” Şi pleacă, se duc acasă şi încep să co-creeze, dar toate problemele din minte ies la iveală şi îşi pierd această capacitate. Trebuie să exersezi, să ştii cum să rămâi acolo. Soţia mea predă această cunoaştere din punctul de vedere feminin şi accentuează cât de important e să ştii cum să te reîntorci în Micul Spaţiu, iar când viaţa e cu adevărat dificilă, când vezi oameni care suferă sau mor, e important să ştii cum să revii în acel loc, să respiri de acolo, pentru că toţi oamenii de pe Pământ au acest drept. Dar noi am uitat, deoarece, cu mult timp în urmă, era ilegal să faci acest lucru, iar noi suferim acum de pe urma acestui tipar karmic. Dar toate astea vor înceta.

 M : Îmi trec atât de multe întrebări prin minte! Când oamenii vin la Şcoala Reamintirii, şi ştiu că este un proiect de-al tău foarte nou, ai putut verifica sustenabilitatea învăţăturilor pe care le predai? Pentru că ele încorporează o înţelepciune profundă, şi trebuie să ne reamintim în permanenţă.
 D : Noi toţi ştim totul, nu e vorba de uitare, ci de un blocaj.

M : Dar noi revenim în lumea care este aşa cum e acum. Câţi oameni pe care i-ai instruit au reuşit să revină în această lume iluzorie a polarităţilor şi sunt capabili să susţină modul de a trăi din inimă?
D : E greu de spus care e numărul lor exact, dar ponderea lor e foarte mare. Pentru a susţine această muncă, am creat un website ce pare obişnuit, dar nu este. De fapt, poate General Motors sau Coca Cola mai au un website atât de activ, deoarece noi avem evidenţa fiecărei persoane care îl accesează şi avem multe subdiviziuni. Dacă cineva participă la unul dintre seminarele noastre şi vrea să revină după 2 săptămâni, noi îi permitem să aibă acces la explicaţiile mele, care merg până la cele mai mici detalii. Dacă nu au înţeles ceva, ei pot urmări de ori de câte ori doresc aceste explicaţii. Şi pot practica în mod repetat. Este ca o universitate. E singurul mod prin care ştim cum să rămânem conectaţi cu oamenii, astfel încât atunci când ei au probleme, noi să le putem rezolva. De asemenea, avem 250 de profesori în întreaga lume şi, probabil, vom avea 400 până la sfârşitul acestui an. Participanţii la seminare li se pot adresa profesorilor lor, pot discuta cu ei sau pot accesa website-ul meu, unde pot intra în legătură cu mine. Lucrurile par să meargă bine şi, ori de câte ori descoperim ceva ce ar putea fi îmbunătăţit, pur şi simplu îl îmbunătăţim. Dacă eşti familiarizată cu Kundalini sau Kriya Yoga sau cu Budhismul Tibetan, întrebarea care apare este cum te mişti de fapt, ce anume faci pentru a mege de aici, din 3D, în lumea 4D?

M : Şi chiar, ce faci?
D : Ei bine, acum noi ştim exact ce trebuie făcut, avem şi un DVD de 1 oră cu explicaţii şi poţi face acest lucru, important e să te hotărăşti că eşti gata să pleci acum - şi chiar o faci. Sau poţi reveni asupra deciziei atunci când eşti pregătit. Noi am făcut tot ce am ştiut mai bine pentru a împărtăşi lumii această cunoaştere, pentru a ajuta cât mai mulţi oameni.

M : Ce le-ai recomanda oamenilor să facă?
D : Există workshop-ul Trezirea Inimii Iluminate, în care ei află şi înţeleg exact ce trebuie să facă. Între 14 şi 18 aprilie, voi preda personal seminarul Trezirea Inimii Iluminate, acesta fiind ultimul pe care îl susţin eu. Este un seminar live pe Internet şi poate fi urmărit de oriunde. Am făcut acelaşi lucru în februarie, iar transmisiunea a fost urmărită în 39 de ţări.  

M : Şi după acest ultim seminar, ce anume vei mai preda? 
D : Ei bine, ar trebui să fii practicant al Budhismului Tibetan, Kundalini sau Kriya Yoga, indiferent de nivel, cu cât mai înalt, cu atât mai bine, iar eu voi reveni cu un nou seminar, pentru că acum sunt unii oameni, al caror număr exact,nu il ştiu,  cam 30%, si care atunci când se întorc acasă pierd tot ceea ce au învăţat, participă la tot felul de seminare, dar pierd esenţa celor învăţate.
Aşadar, vom crea un seminar nou, cândva în iunie, pentru cei care ştiu ce şi cum trebuie să facă, înţeleg cum merg lucrurile. Poţi face ce trebuie, dar cum să asiguri sustenabilitatea? De la acest aspect va începe configurarea noului nostru seminar, pe care îl voi face împreună cu soţia mea, pentru a avea elementele masculin şi feminin simultan. Nu ştiu cum va arăta în final, pentru că încă lucrăm la el.  

M : Să revenim la viaţa trăită din inimă. Referitor la tiparul karmic, ai spus că acest lucru va înceta. Ce ai vrut să spui de fapt? 
D : M-am referit la modul în care trăim acum, în care nimănui nu-i pasă de nimeni. Întotdeauna ne gândim în primul rând la noi. Acesta este egoul, care va fi pierdut pe vecie. El nu va mai reveni niciodată.  

M : El va dispărea pur şi simplu sau pentru că noi am făcut ceva în legătură cu el?  
D : El se va dizolva. Îl poţi dizolva acum, pentru perioade scurte de timp, poate pentru câteva ore. Şi e uimitor când exişti fără ego. De fapt, când facem această Înălţare, care nu e ceva complicat, e doar ceva ce am mai făcut cu toţii de multe ori, ne vom afla în acelaşi loc, doar frecvenţele vor fi diferite, şi atunci nu va mai exista ego. Vom funcţiona doar din inimile noastre.  

M : Şi toţi oamenii vor face acest lucru? 
D : Orice fiinţă vie care posedă o inimă. Pot suferi de cancer, pot fi aproape pe moarte, dar dacă merg în inimă, totul va fi bine.  

M : Spui lucruri atât de reconfortante în comparaţie cu ceea ce spun alţii. Inima mea e atât de deschisă la ceea ce spui tu, şi simt şi reacţia ascultătorilor, unii sunt şocaţi, alţii au revelaţii sau li se ascute percepţia. Aşadar, oamenii care au cancer sau alte boli grave, şi se spun multe despre aceste vremuri de disoluţie, în care apar viruşi pentru care nu există tratamente şi tot felul de chestiuni de genul ăsta. Când are loc Înălţarea, odată ce egoul dispare, toate aceste boli dispar? Ce se întâmplă cu corpul fizic? 
D : OK. Dă-mi voie să explic. Noi creăm tot ceea ce vedem în acest Univers. Noi credem că Dumnezeu creează, dar El este în noi şi noi suntem Dumnezeu. Şi, chiar dacă pare bulversant, aşa stau lucrurile. Ba pot merge şi mai în profunzime, fapt care va bulversa şi mai mult minţile oamenilor, dar nu voi face asta chiar acum. Chiar în acest moment tu creezi totul în viaţa ta, indiferent dacă ştii sau nu acest lucru. Tot ce vine către tine vine pentru că l-ai atras. Şi totul vine în viaţa ta pentru un anumit motiv, şi referitor la boli, e ceva mai complicat de explicat, pentru că e vorba de Sinele Superior, care aici, pe Pământ, foloseşte boala într-un mod care să determine transformarea rapidă, pentru a-ţi da şansa smereniei, a compasiunii. Iar când ai atins aceste stări, boala poate să dispară fiindcă ai învăţat din ea. Nu e modul ideal, dar asta facem aici. Dar când ajungi în 4D a Pământului, vei crea instantaneu tot ceea ce vezi şi vei şti acest lucru. Primele 15 minute sunt mai periculoase, pentru că poţi începe să creezi din frică şi atunci pierzi şansa şi revii în 3D. Dar dacă pătrunzi în 4D ştiind că tu creezi tot ce vezi acolo, tot ce ai de făcut este să stai în inimă şi doar să simţi iubire, veselie, fericire, toate emoţiile pozitive, şi asta vei vedea în faţa şi în jurul tău, iar asta îţi va conferi stabilitate. Şi vei putea rămâne acolo. În privinţa corpului, chiar dacă nu aveai mâini sau picioare sau tot corpul mutilat, într-o singură secundă, vei avea din nou mâini şi picioare, corpul va reveni la starea din ADN-ul originar. Poţi merge dincolo de ADN-ul originar, făcând schimbările pe care le doreşti. Oricum, corpul va începe să se transforme. Dar trebuie să mergi acolo cu corp cu tot. Asta e problema pe care o avem. Dacă nu ajungi acolo cu corpul tău, va trebui să mori în 4D, să te reîncarnezi în 3D, să capeţi un alt corp şi să ţi se dea o altă şansă de Înălţare. Dacă ajungi acolo cu corpul tău, el va fi sămânţa din care se naşte noul tău corp. Şi exact cum ai venit aici ca bebeluş şi te-ai dezvoltat, devenind adult, la fel vei creşte şi acolo, femeile vor avea 10-12 picioare în înălţime, iar bărbaţii 14-16 picioare în înălţime, iar creierul tău va fi de 3-4 ori mai mare decât este acum. Iar tatăl tău este cel ce a creat această rasă specială a siriusienilor, de pe planeta Sirius, niphilimii despre care vorbeau sumerienii, care sunt cea mai veche rasă de pe Pământ cunoscută. Tot ce ai de făcut este să ajungi acolo şi îţi poţi rearanja corpul, imaginându-ţi cum ai vrea să arate, şi atunci vei începe să înţelegi că viaţa este eternă. Nu trăieşti doar o dată şi apoi dispari. Asta e o prostie. 

: Ai spus că atunci când realizăm Înălţarea, iar informaţiile pe care ni le-ai dat sunt cu siguranţă în conflict cu ceea ce spune majoritatea celorlalţi, acesta nu va fi sfârşitul. Ce ne poţi spune despre 5D? 
D : Nu poţi ajunge în 5D, înainte de a fi trecut prin 4D. Nu poţi trece din 3D în 5D, decât dacă vii de la un nivel mult mai înalt. Sunt 144 de Dimensiuni în acest Univers în care ne aflăm noi, iar noi suntem acum doar la nivelul 3. Nu poţi trece de la 3 la 5. Nu în cadrul procesului normal de evoluţie.  

: Mulţi au spus că noi suntem în mijlocul acestui proces de evoluţie, că 3D se dezmembrează, şi noi trebuie să menţinem vibraţia şi frecvenţa mai înaltă a iubirii, cel puţin asta am auzit eu, şi că sunt 3 straturi ale 4D, iar când atingi stratul cel mai înalt al 4D, gândurile tale rămân în energia iubirii şi nu mai cazi la un nivel de conştiinţă dominat de frică, şi apoi treci în 5D.  
: Pleiadienii încearcă din răsputeri să ajungă în 5D, şi fac acest lucru de peste un milion de ani. Şi abia acum 15 ani o primă persoană a reuşit să facă această tranziţie. În mod normal, o astfel de trecere necesită perioade imense de timp. Ştiu că oamenii spun tot felul de lucruri, dar eu vorbesc din experienţa mea directă. Eu am fost în toate cele 144 de Dimensiuni. Asta îmi dă legitimitatea de a fi un Melchizedek. Şi de aceea mă foloseşte Universul, ştiind că pot merge oriunde, în orice Dimensiune, fără nicio problemă, şi să-i învăţ pe ceilalţi cum să treacă la un alt nivel. Altcineva ar rămâne blocat într-o Dimensiune sau alta. Referitor la modul în care fiecare dintre noi va face tranziţia, nu vom urma cu toţii acelaşi traseu. Suntem 7 miliarde de oameni pe această planetă şi mulţi dintre noi vin din alte nivele ale existenţei având un nivel înalt de conştiinţă, iar pentru aceştia va fi mai uşor. Dar partea lor umană, pentru că ei nu au mai făcut asta de ceva vreme, nu îşi mai aminteşte foarte bine. Dar ce se va întâmpla aici, probabil, şi spun probabil pentru că depinde de Mama Pământ, vor fi trei moduri diferite prin care se va ajunge în 4D. Şi mai este şi un al patrulea mod, care ne-a fost oferit chiar acum si care, după câte ştiu eu, nu a mai fost niciodată încercat pe Pământ. Calea obişnuită de a ajunge în 4D este moartea. Mori, dar nu îţi iei corpul cu tine, deci ajungi acolo fără corpul tău şi trebuie să te întorci. Cred că acest mod deja nu mai este de actualitate, probabil din 2008, când reţeaua a fost completă. Pentru toţi cei care mor acum, aceasta este ultima lor viaţă pe Pământ; ei nu vor reveni niciodată aici.  

M : Ei rămân în 4D sau evoluează, mergând ulterior în 5D? 
D : Ei bine, e mult mai complicat. Ei vor merge în al 10-lea Supraton al 4D şi acolo este pe Pământ, înainte de a fi fost creată Marea Frăţie Albă. Creatorul acestei Frăţii ştia exact ce urma să se petreacă pe Pământ şi sunt 72 de Ordine în ea, Alfa şi Omega, Ordinul Melchizedek, care este cel dintâi, iar ultimul este Frăţia celor 7 Raze, care se află în Bolivia, având o legătură vizibilă acolo, iar această Frăţie este instruită şi pregătită de către Maeştrii Înălţaţi, să asiste 7 miliarde de oameni. Ei îi vor pregăti, îi vor ajuta să treacă prin schimbări. Iar legătura dintre Bolivia şi Supratonul 10 din 4D va susţine procesul de evoluţie de acolo. Se va merge la Supratonul 11, iar în cele din urmă, la Supratonul 12. Iar raportat la timpul pământean, această trecere va dura cam 2 ani.
O altă cale de a ajunge acolo (dacă iei în considerare alchimia occidentală şi observi că sunt două modalităţi: de a transforma plumbul în aur sau mercurul în aur) reprezintă exact traseul ce trebuie urmat de omenire, pentru a şti cum să ajungă de aici, în 4D. Calea Supratonului 11, care este transformarea plumbului în aur, este exact calea pe care a urmat-o Iisus, cea a Învierii. Trebuie să înţelegi că corpul este o proiecţie a minţii şi a inimii. El nu există în felul în care crezi tu că există. Iar când pătrunzi în aceste nivele de conştiinţă, există o cale de trecere prin care poţi intra, iar Iisus ne-a arătat cum anume putem face acest lucru. Poţi muri, la fel cum moare toată lumea, dar imediat după asta, ştiind că trupul tău e o proiecţie, îţi proiectezi din nou corpul şi revii în el şi desăvârşeşti procesul morţii, fiind liber în corpul tău. Şi acest proces funcţionează foarte bine. Dar el se bazează pe credinţă şi trebuie să ai încredere că va funcţiona. Şi crede-mă, chiar va funcţiona.
Şi mai este o cale, ceea care în New Age se numeşte Înălţare, care se bazează pe transformarea mercurului în aur. E mai uşor să transformi mercurul în aur, decât plumbul în aur. E mai simplu la nivel atomic. Este similar cu procesul anterior, doar că nu mori. Capeţi suficientă cunoaştere asupra realităţii, corpului şi conştiinţei tale, încât înţelegi lucrurile şi ştii cum să le foloseşti, în aşa fel încât nu mori, iar când iei decizia să pleci, atunci pur şi simplu dispari, luându-ţi corpul cu tine. Puf! Şi ai dispărut! Nu e niciun sunet, nicio lumină strălucitoare - pur şi simplu, pleci. Şi te duci în Supratonul 12 al 4D. Şi avem un training special pentru asta. Dar, în final, toată lumea va ajunge în Supratonul 12. Fie că mori sau învii, fie că parcurgi procesul de Înălţare, nu contează. Iar acolo ne aşteaptă Maeştrii Înălţaţi, care ne vor călăuzi în 5D. Şi nimeni, nici măcar indigenii Maya sau Hopi, nu au cunoştinţe despre acest nivel, pentru că ei nu au trăit niciodată experienţa lui. Nimeni din Univers nu a trăit-o. Este ceva absolut nou şi e incitant. Eu, ca Melchizedek, pot spune că am experimentat aproape totul, dar mai sunt multe de trăit. 

M : Am discutat cu foarte mulţi oameni, Drunvalo, dar nu am mai avut o asemenea conversaţie ca cea pe care o purtăm acum, şi aşa îmi explic de ce sunt atât de multe divergenţe şi conflicte între cele spuse de tine şi certitudini, ca să zic aşa. Şi mă refer la ceea ce înseamnă pentru noi ce va urma în procesul de evoluţie şi de Înălţare. Modul lor de abordare este cu totul diferit de cele spuse de tine. E fascinant! 
D : Da, ştiu. Eu am introdus Merkaba în lume. Eu ştiam despre ea, încă din 1971-1972, dar nu mi s-a permis să predau atunci această cunoaştere. Dar, cu binecuvântarea Maeştrilor Înălţaţi, am reuşit să înţeleg cum este să fii aici, pe Pământ. Şi am predat exact în felul în care mi-au spus ei să fac, pentru că nu se mai făcuse niciodată acel lucru, în acel mod, pe Pământ – să introduci Merkaba în ordine inversă (nu se face aşa, în mod normal).  

M : Înainte de a continua, permite-mi să le spun ascultătorilor noştri care nu sunt familiarizaţi cu Merkaba, că este vorba de Corpul de Lumină, nu-i aşa? 
D : Da, e adevărat. Este Corpul de Lumină al corpului omenesc.
E imposibil să vii aici, pe Pământ, ca bebeluş, fără câmpul tău Merkaba, fiindcă acesta este corpul care te ajută întotdeauna să te deplasezi de la un nivel de existenţă la altul. Numele Merkaba e format din trei cuvinte: Mer-Ka-Ba. În limba veche egipteană, Mer - înseamnă Câmp de Lumină care se roteşte, Ka – înseamnă Spirit, iar Ba – înseamnă Corp. Dacă nu ai un corp, pentru că o mulţime de fiinţe nu au corp, Ba se referă la corpul lor de înţelepciune, cunoaştere, amintiri etc. Este un vehicul. De fapt, în limba ebraică, Merkaba, care se pronunţă oarecum diferit faţă de pronunţia egipteană, înseamnă car, care este un vehicul. Şi mai înseamnă şi Tronul lui Dumnezeu. Şi el se află în jurul fiecărei persoane care există. Şi în jurul a tot ceea ce există, în jurul fiecărui atom. Câmpul Merkaba conţine modelul originar al tuturor celor ce au fost create. De aceea se spune în Biblie că am fost creaţi după imaginea lui Dumnezeu. Nu corpul nostru fizic a fost creat după imaginea lui Dumnezeu, ci ceea ce ne înconjoară si care reprezintă imaginea a tot ce exisă, imaginea lui Dumnezeu. Şi are cca. 55 – 60 de picioare de jur împrejurul nostru, deci nu e mic deloc. Şi este extrem de complex, ai nevoie de un computer pentru a putea înţelege această complexitate. Când am introdus acest concept, am introdus un anumit tip de Merkaba, cel folosit de Pământ, pentru că trebuie să ne deplasăm odată cu Mama Pământ. Sunt aproximativ 100.200 de forme diferite de Merkaba care au fost folosite în Univers. Iar aceasta este doar a 3-a dintre acestea, şi am introdus-o deoarece trebuie să ne mişcăm în armonie cu Mama Pământ. Dacă ea face o mişcare, noi vom fi la aceeaşi frecvenţă cu ea. Când am introdus în lume această Merkaba, mii şi mii de alţi învăţători spirituali apăruţi peste noapte au schimbat totul. Fapt care i-a îngrijorat foarte mult pe Maeştrii Înălţaţi, pentru că nu poţi schimba nimic. Au trebuit să treacă miliarde de ani pentru a se crea această structură. Sunt peste 5.000 de forme diferite de Merkaba, dar nu le putem folosi, pentru că ne vor ucide.  


M : Ştiu că geometria şi matematica ne pot depăşi puterea de înţelegere. Ne poţi explica, Drunvalo, de ce Merkaba este atât de vitală? Am vrea să înţelegem cum să o folosim în procesul de Înălţare. 
D : În urmă cu zeci de mii de ani, odată cu acel accident ce a avut loc atunci, Merkaba a murit. Este un câmp viu, generat de conexiunea dintre inima şi creierul tău. Iar când s-a tăiat legătura dintre inimă şi creier, Merkaba a murit, dar nu în totalitate. Există o sămânţă a Merkabei în jurul fiecărei persoane. Şi arată ca un tetraedru-stea, ca două tetraedre care se întrepătrund. Şi sunt incluse într-o sferă. Şi sunt atâtea de spus. Chiar dacă majoritatea oamenilor nu au un câmp Merkaba în jurul lor, ei pot învăţa cum să-l activeze. Şi acesta e primul lucru pe care l-am făcut, i-am învăţat pe oameni cum să facă asta. Spiritul nu poate fi ucis niciodată. Ceea ce eşti tu a fost viu dinaintea existenţei acestui Univers şi vei trăi mult după ce acest Univers va dispărea. Îţi poţi activa Merkaba, şi odată ce ai făcut acest lucru, îţi poţi recupera toate nivelele de conştiinţă, toate amintirile. În inimă, în câmpul exterior, numit Spaţiul Sacru al Inimii, se află Înregistrările Akashice, tot ce s-a întâmplat vreodată, se întâmplă acum sau se va întâmpla vreodată în viitor. Există chiar o înregistrare specială doar în ceea ce te priveşte pe tine, de când exişti, care cuprinde tot ce ai gândit, făcut sau spus, totul. Poţi reveni în acel loc ca să revezi totul în legătură cu tine. Nimic din toate astea nu s-a pierdut, nu te pierzi niciodată, Însă acum, lumea e în mare încurcătură şi ştim cu toţii asta. Dar vom ieşi din această degringoladă şi totul va fi în regulă. Trebuie să-ţi aminteşti cum să-ţi activezi câmpul Merkaba, cum să-ţi reconectezi inima cu creierul. Nu e greu, şi vei descoperi că evoluţia există nu doar la nivelul spiritului, ci şi între Dimensiuni. Cu cât urcăm în Dimensiuni mai înalte, cu atât evoluăm mai mult. Iar în 4D, toate problemele pe care le avem aici, care au fost generate mai ales de faptul că ne mâncăm unii pe alţii, leii mănâncă oamenii, iar oamenii mănâncă peştii ş.a.m.d. Şi vom decide să punem capăt acestui mod de a trăi, pentru că acolo nu există mâncare, nu avem nevoie să ne hrănim. Nu există boală, noi putem vindeca orice. Iar când vom merge în 5D, majoritatea problemelor vor fi rezolvate şi vom continua să mergem tot mai sus, până în 144D. Iar de acolo, vom trece la un alt nivel de existenţă, şi nu ştim cum e acolo, unde totul se bazează pe muzică. Ştiu că acum totul pare lipsit de speranţă pentru mulţi oameni. Unii sunt bolnavi, alţii sunt pe moarte, copiii se droghează, adulţii se droghează, dar vom ieşi din toate astea. Şi sunt o mulţime de oameni pe Pământ chiar acum care sunt aici doar pentru a ne ajuta şi care sunt experţi în ceea ce fac. Noi îi numim extratereştri, iar ei sunt aici în formă umană, şi e păcat că am avut atâtea probleme cu omuleţii gri şi cu reptilienii, care chiar vroiau să scape de noi. Dar sunt peste 300.000 de civilizaţii extraterestre care se află acum aici doar pentru că ne iubesc, le pasă de noi şi vor face tot ce pot pentru a ne ajuta să nu suferim în această tranziţie. Totul va trece şi vom privi toate acestea ca pe nişte vechi amintiri, ca pe un fel de vis urât. Şi e important să ne amintim, pentru că trebuie să ştim unde am greşit şi să nu mai repetăm greşelile pe care le-am făcut.  

M : Celor care nu au posibilitatea să participe la seminarele tale sau la cele susţinute de profesorii pe care i-ai format, ce le poţi oferi? 
D : În acest moment nu le pot oferi nimic, pentru că le voi da toate informaţiile de care au nevoie prin cei 200 – 250 de profesori, iar între 14 – 18 aprilie, timp de 5 zile, vor avea posibilitatea să participe via Internet la seminarul pe care îl voi susţine live, online, şi să practice în mod direct, la ei acasă. Nu am mai făcut aşa ceva decât o singură dată şi este ultimul seminar de acest fel predat de mine.  

M : Vor trebui să se înregistreze? 
D : Să acceseze: www.The School of Remembering.com, şi vor găsi acolo instrucţiunile de înscriere. Se percepe un cost; de obicei, noi percepem 888 sau 999 $, în funcţie de locul în care se ţine seminarul, pentru că este un format de seminar de nivel foarte înalt, dar acest seminar transmis via Internet costă, cred, 288 $, şi poţi participa la el de acasă. La seminarele curente susţinute de mine participă până la 100 de oameni. Online, numărul este nelimitat.  

M : Aş mai avea câteva întrebări. Oricum, trebuie să asimilez lucrurile pe care le-ai spus despre Merkaba, corpul de lumină şi structura inimii, dar înţeleg că nu poţi intra prea adânc în toate aceste subiecte, totul fiind extrem de complex, şi e firesc. Ai spus că sunt trei nivele pe care trebuie să le stăpânim pentru a atinge adevăratul potenţial al fiinţei umane. Ne poţi spune mai multe despre asta? 
D : Ei bine, în privinţa Înălţării, am reuşit să reconectăm inima cu creierul şi asta trebuie să facem. E important să-ţi găseşti calea către inimă. Şi aici apar două probleme, pentru că mulţi dintre oameni au suferit traume emoţionale enorme. Nu înseamnă că aceştia nu pot realiza această conexiune, dar când încerci să intri în Spaţiul Sacru al Inimii, iar apoi în Micul Spaţiu, traumele emoţionale te blochează. Simţi din nou durerea acelor traume şi ceva te opreşte. Noi facem tot felul de lucruri pentru a le facilita acest acces. Dar de obicei, după 5 zile, dacă tot nu reuşeşti să găseşti calea către inimă, trebuie să mergi la un psiholog, care să te ajute să conştientizezi aceste traume şi să le eliberezi. Asta e una dintre probleme. Şi e valabil pentru toate nivelele spiritualităţii. Cunosc oameni care meditează de 4o de ani şi tot nu reuşesc să-şi găsească pacea, pentru că nu şi-au găsit timp să se elibereze de traumele care le-au marcat viaţa.  

M: Ştiu că se lucrează mult şi cu mult succes pentru această eliberare de traume.  
D : E important că avem toate aceste instrumente, care acum ceva vreme nu ne erau accesibile.  

M : Dar trebuie să ne dorim foarte mult să ne eliberăm, să fim permisivi, să renunţăm la ego, permiţându-le stărilor noastre interioare să se manifeste şi să se vindece.  
D : Şi mai este ceva, de care şi tibetanii şi Yogy Baja şi marii învăţători ai Kundalini Yoga erau conştienţi. Pentru a reconecta inima cu creierul, trebuie să aibă loc o întreagă reorganizare a conexiunilor neuronale, de la inimă la vârful limbii, de la cerul gurii la glanda pineală, la glanda pituitară şi la o altă glandă exterioră corpului, care se află în faţa ta, şi toate acestea trebuie reconectate, iar pentru a realiza acest lucru, ele fiind deconectate la aproape toţi oamenii, trebuie să creezi unde alfa, creierul trebuie să emită unde alfa de frecvenţe foarte înalte, iar când acest lucru se întâmplă, vei vedea o lumină verde care apare de nicăieri. Iar acesta e începutul Înălţării.  

M : Devine puţin cam complicat. Permite-mi să-ţi adresez o ultimă întrebare. În fiecare emisiune pe care o fac, sunt descrieri unice şi atât de frumoase ale procesului transformării. Ce ne poţi spune tu, Drunvalo, ceva care să le dea oamenilor sentimentul că pot face ceva concret pentru a trece prin aceste schimbări? 
D : Vom trece cu bine prin asta, vom reuşi. Trebuie, pur şi simplu, să credeţi în voi şi să ştiţi că aveţi o conexiune directă cu Dumnezeu, dar şi cu tot ceea ce există. Nu sunteţi fiinţe izolate, totul este interconectat, suntem cu toţii o singură fiinţă vie. În momentul în care hotărâţi că puteţi realiza procesul Înălţării, îl veţi putea face. Iar dacă decideţi că nu îl puteţi face, tot îl veţi face. Pentru că dacă vreţi să treceţi prin procesul normal al morţii, acest lucru este posibil şi nu va fi nicio problemă. Dar unii oameni vor să evolueze cât de mult este posibil. Face parte din natura noastră. E suficient să credeţi în voi înşivă şi în conexiunea voastră cu viaţa de pretutindeni şi totul va fi în regulă. Şi abordaţi lucrurile pas cu pas. Aţi venit aici ca bebeluşi, aţi învăţat să vă hrăniţi şi aţi crescut treptat, aţi devenit mai puternici. Şi exact prin asta treceţi acum.  

M : Am citit un articol de-al tău în site-ul The Spirit of Maat, în care spui că trebuie să facem lucrurile în mod simplu, aşa cum putem, că e foarte important să ne schimbăm caracterul, să fim iubitori, să fim buni, să rămânem integri, să fim în armonie cu inima şi sufletul şi astfel să dobândim o înţelepciune profundă. Şi să-i putem îmbrăţişa pe cei dragi ca pe nişte zei ce sunt. Atunci, tot restul se va rezolva de la sine. 
D : Asta e cheia, cel mai important lucru pe care îl avem ca spirit este integritatea, onestitatea, caracterul nostru. Este ceea ce contează cu adevărat. Toate celelalte nu sunt atât de importante. Important este cât de mult iubeşti viaţa, cât de mult iubeşti oamenii, cât de mult îţi pasă de ei, de ceea ce se întâmplă cu ei, adică să-ţi pese chiar mai mult decât de tine însuţi. Şi nu mă refer la oamenii speciali. Aşa sunt toţi oamenii. Fiecare om de pe Pământ este la fel cu ceilalţi.  

M : În încheiere, îţi mulţumesc foarte, foarte mult, Drunvalo, că ai fost alături de noi, că ai împărtăşit cu noi atâta înţelepciune, că ne-ai dăruit din timpul tău preţios. Îţi sunt foarte recunoscătoare. Fii binecuvântat în munca ta minunată, prin care deschizi atâtea drumuri pentru evoluţia omenirii. 
          
      Drunvalo :
     

Multumim pentru traducere Irinei!
            Sursa: newsletter editura for you
   
        Drum drept spre Lumina !

Sursa: http://burebista2012.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu