MIRACOLUL ÎN-CREDERII

Încrederea este sacră și este singurul antidot pentru frica existențială. Încrederea nu ne poate fi dată. E nevoie s-o găsim singuri, în interiorul nostru, în pofida fricii. Încrederea nu este un dar, ci, întotdeauna o alegere. Depinde exclusiv de conștiența noastră. Încrederea în noi înșine naște încredere în Realitate. Încrederea în Realitate naște încredere în propria noastră experiență de a fi. Încrederea în experiența umană aduce cu sine Încrederea în imensa Creație care ne înconjoară. Încrederea topește zidurile dualității, ale alienării, vindecă relațiile noastre și trecutul nostru, felul în care ne privim pe noi înșine și pe ceilalți. Încrederea este magie în acțiune și atributul Maestrului Interior. Dar cum găsim Încrederea atunci când contextul vieții noastre pare advers? Adevărata grafie a acestui cuvânt ar trebui să fie ÎN-CREDERE!

Am ales imaginea unui surfer pentru a ilustra acest articol, pentru că arta de a trăi a Maestrului Interior seamănă cu arta surfingului. Nu este despre ”a ne lupta cu valurile vieții”, ci dimpotrivă, de a aluneca, de a dansa împreună cu ele, cu grația și dezinvoltura pe care doar Încrederea ni le poate da.

A existat un moment, în marea poveste a sufletelor noastre, când am făcut alegerea de a explora dimensiunea densă a Creației, un moment în care știam că scufundarea în materie ne va face să uităm identitatea noastră celestă. A fost momentul în care ne-am asumat pierderea, pentru un timp nedeterminat, a Încrederii.

Încrederea este un atribut al Divinului din noi înșine și are legătură cu identitatea pe care ne-o asumăm. Atunci când identitatea noastră este largă, integrală, ne-trunchiată, Încrederea noastră în noi înșine este deplină, căci tot ceea ce există este parte din noi și percepem acest lucru. Avem conștiența faptului că Realitatea curge din fiecare dintre noi, că suntem surse ale propriei noastre experiențe. Starea de Încredere decurge din Conștiența a ceea ce suntem.

Coborârea în densitatea experienței umane, în corpuri din carne și sânge, cum ar spune Nichita, conduce la amnezia spirituală a Ființei. Ne trezim în plină identificare cu aspectele dense ale creației, în plină experiență a separării de esența noastră. Conștiență înseamnă percepție. Pierzând percepția largă, pătrunzătoare, cuprinzătoare a Ființei, conștiența a ceea ce suntem dispare. Simțurile umane, palide replici ale Simțirii, care este unul dintre atributele Ființei, sunt limitate. Ne reconstruim identitatea, adică ceea ce credem că suntem, în funcție de ceea ce mai putem percepe. Conștiența noastră, devenită limitată, reduce drastic această identitate. Odată cu pierderea conștienței, pierdem Încrederea în noi înșine, încrederea în Realitate.

Aceasta este ”căderea în păcat”, ”izgonirea din rai”, ”păcatul primordial”. Uităm că a fost, cândva, alegerea noastră. Experiența umană, a cărei durere inerentă vine din această pierdere a identității, a conștienței, a percepției integrale, devine o experiență a neîncrederii. Ruptura față de vechea, larga și luminoasa noastră identitate este într-atât de mare, încât ajungem să credem că acea parte inefabilă din noi înșine, Sufletul nostru, nu mai face parte din noi, ajungem să credem că este undeva departe, în altă lume, îndepărtată, intangibilă. Ne înstrăinăm atât de mult de adevărata noastră natură, încât ajungem să o desemnăm prin cuvântul ”dumnezeu”.

Odată începută această experiență a umanității încarnate, nu mai există cale de întoarcere. Va trebui să parcurgem întregul drum care presupune recuperarea treptată a Conștienței, a percepției, recuperarea adevăratei noastre identități. Întreaga căutare spirituală a umanității încarnate este de fapt drumul întoarcerii la această Conștiență. Nu există scurtături sau trucuri. Trebuie să parcurgem toate etapele interioare ale transformării identității până când, într-o bună zi, începem să ne reamintim. Această reamintire a adevăratei noastre identități este o experiență, nu o idee. Unii o numesc ”iluminare”. Este un termen în vogă, care presupune că suntem în întuneric și redobândim accesul la lumină. Totuși, adevărul este puțin diferit și conține descoperirea, prin experiență, că lumina și întunericul sunt aspecte ale unei singure realități.

Patru aspecte ale ÎN-CREDERII: în noi înșine, în experiența noastră ca ființă umană, în realitatea pe care o explorăm și, în cele din urmă, în marea Creație care ne înconjoară. În marele Întreg. Cum am putea să avem încredere în Viață, fără încredere în noi înșine? Cum ar putea surferul să aibă încredere în marele Ocean, fără să aibă încredere în Sine?

Ființa integrală, conștientă, manifestă Încredere. În interiorul experienței de a fi uman, trăind limitarea simțurilor și identificarea totală cu experiența corpului și minții, Încrederea se transformă în Credință. ”Crede și nu cerceta”. Trebuie să credem lucruri pe care nu le mai putem experimenta personal. Trebuie să credem relatările despre experiența spirituală a altora. Credem în dumnezeu, deși nu putem experimenta divinul din noi înșine, credem în cărțile sfinte, în reprezentări, în maeștri, în orice care ne-ar putea ajuta să privim prin vălurile groase ale amneziei spirituale. Dar Încrederea nu este același lucru cu credința.

Încrederea este întotdeauna despre noi înșine, despre interiorul nostru. Credința este întotdeauna în ceva exterior nouă. Punctul de aplicare al actului magic al încrederii este total diferit.Toatesistemele religioase ale lumii practică o dublă abordare. Una, destinată celor mulți, este bazată pe credință, pe dogmă, pe text scris, pe a crede în ceva ce nu poți experimenta personal. Cealaltă abordare este proprie celor care trăiesc în mod direct experiența mistică. Este întemeiată pe trăire, pe Conștiență lărgită, pe încredere în sine și în propria experiență a divinului.

Trăim timpuri în care cele două tipuri de trăire converg într-un singur șuvoi. Din ce în ce mai mulți oameni au acces la trăirea directă a experienței mistice. ”Mistic” este doar un cuvânt al dualității, căci presupune expansiunea stării liniare a conștiinței și explorarea prin trăire a unor dimensiuni mai rarefiate și mai largi ale conștiinței, dar care se exclud una pe cealaltă, ca și cum nu ar face parte din același continuum al experienței umane. În aceste timpuri de transformare interioară a umanității, experiența de conștiință ne revelează că dimensiunea liniară și cea ”mistică” a realității sunt aspecte ale unui singur întreg.

Consecințele acestei descoperiri sunt incalculabile. Ele pot fi exprimate prin sintagma ”Noua Conștiință a Umanității”. Această nouă conștiință presupune un grad de Conștiență reunificatoare, în care dimensiunea umană și cea inefabilă a realității sunt una. Acest nou fel de a privi realitatea și pe noi înșine este expresia unei noi identități a ființei umane, o identitate în care are loc tot ceea ce am crezut vreodată că suntem, dar și tot ceea ce am crezut că este străin de noi, dimensiuni de care ne-am crezut separați.

Este mult mai mult decât o recuperare a identității noastre divine. Nu vom deveni niciodată exact ceea ce am fost înainte de a porni în lunga călătorie a încarnării, ci mult mai mult decât atât, căci întreaga experiență umană ne-a transformat. În ultimă instanță, această experiență, de a fi în corpuri umane, a condus la transformarea completă a realității dense. Conștiența subtilă a ”îngerului” a transformat realitatea densă a materiei într-un spațiu cu atribute noi.

Încrederea nu presupune absența fricii, ci transcenderea ei. Frica în fața unei realități care pare străină și adversă este normală. Ceea ce ne deosebește în fața fricii este atitudinea interioară față de ea. Odată cu dobândirea conștienței, identitatea pe care ne-o asumăm se schimbă. În aceeași măsură cu ea, se schimbă gradul de încredere.

Gradul nostru de Conștiență determină natura identității pe care ne-o asumăm. Cine credem că suntem? În interiorul nostru cuprindem întreaga noastră experiență umană. Toate rolurile pe care le-am jucat vreodată, toată gândirea, structurată în modele repetitive, toate emoțiile pe care le-am trăit vreodată, toate au configurat nenumărate identități care trăiesc în noi înșine. Le scoatem la iveală în diferite împrejurări. Aceste personaje interioare, toate, răspund la întrebarea ”cine sunt eu?”, printr-o experiență. Fiecare dintre aceste personaje interioare are propriul său grad de Conștiență, felul său de a percepe realitatea, modurile sale de gândire și propriile sale moduri de a răspunde emoțional în fața experienței. Ele sunt configurate în structuri de personalitate unitare. Ego. Este răspunsul complex la această întrebare.

În evoluția noastră interioară însă, pe măsură ce explorăm vastele teritorii ale propriei conștiințe, întrebarea devine încetul cu încetul din ”cine sunt?”, mai degrabă ”ce sunt?”. Pe măsură ce recuperăm, încetul cu încetul, prin experiență, identitatea mai largă a „îngerului”, întreaga experiență a realității se transformă. Există un moment în care, căutarea spirituală, a lui dumnezeu, începe să capete aerul unei căutări ”de sine”. În acest moment, nevoia de ”a crede” în ceva, începe să fie înlocuită cu Încrederea.
ÎN-CREDERE! A crede în Sine. Limba română păstrează în construcția acestui cuvânt, încrustat, miracolul. Căci a avea încredere este, cu adevărat un miracol.

Nimeni nu ne poate da încrederea. Trebuie să ne-o luăm singuri. A avea încredere este unul dintre modurile în care noi modulăm energiile interioare care curg din interior pentru a alimenta realitatea consensuală. Felul în care noi modulăm energia interioară depinde exclusiv de noi înșine. Felul în care ne raportăm la oricare dintre obiectele atenției noastre este responsabilitatea noastră.

Așezați-vă liniștiți pe o bancă în parc. Conectați-vă cu respirația voastră, faceți-o conștientă, atentă, o capodoperă. Priviți oamenii, copacii, păsările, copiii, respirându-i înăuntru, ca și cum i-ați adulmeca. Simțiți realitatea, așa cum este, sub forma senzațiilor care se nasc în interiorul corpului. Apoi alegeți în interiorul vostru o atitudine față de această realitate. De pildă, configurați realitatea interioară a lui NU. Creați o opoziție între voi înșivă și realitate și mențineți-o un timp oarecare. Cum se simte acest NU, în corp? Apoi, dimpotrivă, configurați o poziționare a lui DA. Cumva, spuneți DA realității înconjurătoare. Cum se simte aceasta în corp? Care sunt senzațiile predominante? Ați configurat poziționări interioare diferite, asupra aceleiași realități. Cu alte cuvinte, ați modulat realitatea interioară așa cum ați dorit. A fost alegerea voastră.

Încrederea este, întotdeauna, o alegere pe care o putem face noi înșine și nu depinde de nimic altceva decât de noi. A alege să am încredere în mine însumi are consecințe imense în ceea ce privește felul în care voi experimenta realitatea. Calea Maestrului Interior este o cale a asumării complete a realității și a experienței acesteia și presupune găsirea Încrederii.
Încrederea în noi înșine are drept consecință imediată modificarea perspectivei asupra experienței noastre de viață. Am încredere în mine, am încredere în experiența mea, am încredere în ceilalți. Am încredere în întreaga Realitate. Aceasta ar putea fi definiția miracolului, căci în existența liniară, dominată de minte și de strategiile sale, domnește neîncrederea.

Paradigma Noii Conștiințe este una a Încrederii, după cum paradigma dualității, a separării și a alienării, este dominată de neîncredere și de consecința ei firească, frica.

Experiența extinsă a realității conduce în cele din urmă la o concluzie inevitabilă: tot ceea ce mă înconjoară este oglindirea, cu perfecțiune, a fiecărui gest interior. Acesta este momentul asumării centrului propriei vieți. Este clipa în care nimeni și nimic înafara mea nu mai este responsabil pentru stările mele. Dintr-o dată, valul este o parte din mine. Viața devine o artă a creației conștiente de realitate, de experiență al cărei unic scop este creația în sine.

Cea mai mare parte a dimensiunii liniare a realității este dominată de frică și neîncredere și are legătură cu identitățile parțiale pe care ni le asumăm. Tot ceea ce rămâne pe dinafara acestor identități devine străin, îndepărtat, separat de noi înșine. Cum pot avea încredere în ceva străin de mine însumi? Uităm că aceste granițe ale identității sunt arbitrare și că noi înșine alegem de fapt până unde se întinde identitatea noastră. Cea mai obișnuită formă de identitate, osificată prin consens, este identitatea corporală. Credem că identitatea noastră se termină la granița corpului nostru. Atât de puternică este această condiționare izvorâtă din experiență, încât ignorăm complet chiar și descoperirile științifice ale ultimei sute de ani, ale fizicii cuantice, care confirmă străvechi idei mistice. Corpul este un nor vibratoriu de atomi aflați în mișcare și nu are consistență. Asta nu ne împiedică să-l tratăm în continuare ca pe un corp solid făcând din el o identitate.

În același mod ne identificăm cu rolurile noastre nenumărate, cu emoțiile noastre, cu sistemele noastre de gândire. Credem ne reprezintă numărul de cărți pe care le-am citit și opiniile noastre, trecutul nostru și țara noastră, dar toate acestea, la o explorare mai atentă, sunt identități încă și mai iluzorii decât spațiul vibratoriu pe care îl numim corp.

Numim simțuri capacitatea de a percepe realități și fenomene pe care le considerăm ”exterioare”, ignorând cu desăvârșire faptul că aceleași fenomene, pentru o ființă mai ”largă”, ar putea fi văzute ca fiind interioare. Ce separă interiorul de exterior, dacă nu o identitate pe care ne-o asumăm mai mult sau mai puțin conștient? Tot ceea ce numim ”cale spirituală” are drept scop transcenderea diferitelor identități pe care ni le-am asumat și pe care le-am transformat în identități permanente.

Nimic nu pare mai înspăimântător pentru mintea noastră, decât transparența identității. Dar asta doar pentru că nu ne putem imagina ce am fi fără ele. Tot ce considerăm că nu face parte din noi, ne sperie.

Aici intervine experiența expansiunii de conștiință și a relativizării identităților pe care ni le asumăm. Fiecare nouă experiență de expansiune a conștiinței consolidează această nouă paradigmă a cărei esență este următoarea: noi suntem aceia care aleg, mai mult sau mai puțin conștient, perspectiva din care privim realitatea prin intermediul uneia sau alteia dintre identitățile pe care ni le asumăm la un moment dat. E un lucru ușor de observat. Atunci când sunt trist, întreaga realitate pare impregnată cu tristețe. Ba mai mult decât atât, sunt activate toate experiențele mele în care am simțit tristețe și sunt tentat să structurez toate percepțiile mele sub acest semn. În același mod, toate stările de articulare interioară a ființei mele, care par să aibă o existență independentă de noi, sunt propriile noastre creații. Nu suntem sclavii stărilor noastre, ci creatorii lor.

Credem de cele mai multe ori că ceilalți, sau ”viața” însăși poartă responsabilitatea stărilor pe care le experimentăm, refuzând să ne asumăm statutul de creatori ai acestora. În lipsa exercițiului de creație conștientă a stărilor interioare, realitatea va părea mereu străină, dușmănoasă și rece. Primul pas deci, în trăirea unei noi paradigme, este exercițiul numit ÎN-CREDERE.

Este o temă uriașă de explorare și exersare a unei noi percepții. Rostul acestor rânduri este exclusiv de a creiona o realitate pe care o puteți percepe mental. Ea va rămâne un exercițiu mental până când veți alege să o experimentați voi înșivă. Nimic nu înlocuiește trăirea directă.

ÎN-CREDEREA este tema acestei perioade în Călătoria Inimii. Toți aceia dintre voi care veți participa la călătoriile de conștiință ale acestei veri, veți explora împreună cu noi această temă fundamentală. Într-un fel sau altul, este tema întregii Umanități în aceste vremuri de transformare profundă. Realitatea așa cum o experimentăm tinde să fie provocatoare în ceea ce privește încrederea. Cum aș putea să am încredere în realitate, în ceilalți, în experiența mea umană, când nu pot avea încredere în mine însumi?

Una peste alta, a avea ÎN-CREDERE în noi înșine, în experiența noastră și în întreaga Creație, este un act de magie interioară care transformă totul și care este în puterea oricui alege acest lucru. Nu aveți nevoie de nici un sistem, de nici un maestru, de nici un guru, de nici o tehnică specială pentru a accesa ÎN-CREDEREA. Totul e în mâinile voastre.

Autor-Horia Francisc- Țurcanu

sursa-www.calatoriainimii.net

http://astrodeva.wordpress.com/