duminică, 8 iunie 2014

Vedenie profetică din Norvegia, anul 1968: Al Treilea RĂZBOI Mondial va fi SCURT. IISUS va veni în curand


În anul 1968, o femeie de 90 ani din Valdres – Norvegia a avut o vedenie. 

Era în săptămâna când pastorul Minos din Suedia se afla în localitatea ei, aşa ca el a notat tot ce i-a spus, ea fiind la rugăciune. Dar, pentru ca relatarea descrisă de ea era aşa de departe de realitatea acelor vremuri, nu a comunicat nimănui cele auzite de la acea femeie, ci a pus manuscrisele într-un sertar. Prin anii 90, cu 30 ani mai târziu pastorul Minos din Suedia a simţit că trebuie să transmită bisericilor mai departe vedenia acelei femei, deoarece au început să se adeverească ce a spus ea. Femeia din Valdres- Norvegia a fost o femeie de încredere, o credincioasă cu reputaţie bună pentru toţi cei ce o cunoşteau.
Iată ce a văzut ea: „Am văzut cum va arăta vremea la scurt timp înainte ca să revină Isus şi cum va izbucni cel de-al III-a Război Mondial. Eu am văzut evenimentele cu ochii mei de trup, am văzut ţările una după cealaltă, scene concrete care vor avea loc chiar înainte ca să vină din nou Isus.”
Înainte de a avea loc ultima catastrofă cum nu a mai fost niciodată, femeia a numit 4 faze: „Înainte ca Isus să vină şi la scurt timp înaintea celui de-al III-a Război Mondial, tensiunea războiului rece dintre ţări, blocurile Est şi Vest, va dispărea, va fi o pace lungă (gândiţi-vă că femeia a spus-o în anul 1968 când războiul rece şi-a atins vârful). În perioada aceea de pace toate ţările se vor dezarma şi vor micşora potenţialul militar, iar Norvegia şi celelalte ţări nu vor fi pregătite când va începe războiul. El va începe când nimeni nu se aşteaptă şi dintr-o parte neaşteptată. Printre creştini va fi o stare superficiala fără precedent, o lepădare a creştinismului viu şi adevărat. Creştinii nu vor dori o propovăduire biblică ce-l face pe om să se simtă vinovat. Nu vor dori să audă de păcat şi har, de lege şi de evanghelie, de pocăinţă şi de schimbarea vieţii. În locul acestora va veni o Evanghelie a prosperităţii, a succesului şi a realizării personale. Lucrurile materiale vor juca un rol foarte mare. Bisericile şi casele de rugăciune se vor goli tot mai mult şi în locul acelor predici de generaţii, ca de exemplu să luăm crucea lui Isus şi să-L urmăm, acestea vor avea un conţinut de distracţie, de artă literară, de cultură înaltă, astfel încât ascultătorul să se simtă bine sub amvon. O cădere morală cum nu s-a mai întâlnit vreodată, oameni, bărbaţi şi femei, vor trăi împreună fără căsătorie şi foarte multă infidelitate. Infidelitatea va deveni ceva obişnuit în căsătorii. Aceste relaţii se vor strecura şi în bisericile creştine şi ei vor găsi tot felul de scuze şi explicaţii tolerându-le. Homosexualitatea va fi acceptată înainte ca Isus să vină, vor fi emisiuni TV cum nu s-au cunoscut înainte, emisiunile TV vor fi pline de brutalitate şi oamenii vor învăţa să se omoare şi să se autodistrugă, şi nu ne vom simţi în siguranţă pe străzile noastre. Oamenii vor copia ceea ce văd, vor trăi scene neînchipuit de groaznice ucideri, distrugeri, iar aceste lucruri se vor extinde în toate societăţile; scene intime din viaţa de cuplu vor apărea pe ecran.”
Menţionez că femeia aceasta mi-a spus în 1968 şi eu am răspuns atunci că nu va fi posibil acest lucru, că doar avem paragrafe în legea noastră care interzic strict aceste lucruri. Atunci femeia, cu ochii în lacrimi mi-a spus: „Aşa se va întâmpla şi tot ce s-a cunoscut din trecut se va dărâma şi lucrurile necuvenite se vor aşeza în faţa oamenilor şi atunci măsura păcatelor va fi plină.”
Femeia avea lacrimi şi a continuat: „Eu nu am să văd aceste lucruri, dar tu le vei vedea. Deodată va izbucni cel de-al III-a Război Mondial care va fi un război scurt. Tot ce am trăit în războaie va fi un joc faţă de acesta. El se va sfârşi cu o bombă atomică, aerul va fi atât de stricat, oamenii nu vor putea respira. Apele vor fi murdare şi otrăvitoare. Pământul nu se va mai putea lucra, nu va da roade şi doar un rest de populaţie va mai supravieţui. El se va întinde peste multe continente în America, Japonia şi alte ţări bogate ale lumii. Eu aşa mă bucur că nu voi mai vedea, dar dacă tu vei trăi, să prinzi curaj şi să spui mai departe. Am primit-o de la Dumnezeu şi tot ce am primit nu e în contradicţie cu Biblia, însă toţi aceia cărora le sunt păcatele iertate şi Isus le este Domn şi Mântuitor vor fi ocrotiţi.”
Potrivit stiricrestine.ro, aceasta profeţie a fost publicată în revista „Harul” din 2007.

Sursa: www.obiectiv.info/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu