“O legătură preţioasă între daci şi ladini”
“Ladinii, «cei mai buni fraţi ai noştri» Nicolae Iorga…
Îi sună cunoscut numele, dar nu-şi aminteşte. Plus că el e lingvist, nu istoric. Îşi notează meticulos totul, literă cu literă, într-o agendă. Simte că ştiu ceva. Orice s-a scris despre “ladini” îl interesează. El e ladin, cercetător, toţi strămoşii lui au fost tot ladini, din satul Canazei din vârful Alpilor. Dacă Iorga, unul din cei mai însemnaţi istorici din România, zice despre ladini că sunt “cei mai buni fraţi”! cu românii, nu numai de limbă (căci asta ştia deja), dar şi de sânge, înfăţişare, vechime şi tradiţii… asta da, i se pare fabulos! Mărturiseşte c-a bănuit de mult, dar n-a avut cum să meargă până în România. Au fost comunismul, graniţele, lipsa de cărţi… Dar, mai ales, a fost atât de ocupat de facerea acestui Institut Ladin, pe care îl conduce de aproape 20 de ani. El e Leander Moroder. Cel care-i primeşte cu braţele deschise în Institutul lui pe cei dintâi reporteri români ce s-au interesat vreodată de “ciudăţeniile” astea atât de fascinante… înrudirea dintre ladini şi români…
Îi traducem câteva citate din Iorga. Marele nostru istoric se încumeta, încă din 1938, să facă “o legătură, pe care o socot interesantă, dacă nu preţioasă, între noi, urmaşi ai Dacilor cu sânge traco-iliric (…) şi ladinii cari sus, în regiunile Tirolului şi Adigeului, represintau aceeaşi operă de înălţare etnică şi culturală…”.
Îi traducem câteva citate din Iorga. Marele nostru istoric se încumeta, încă din 1938, să facă “o legătură, pe care o socot interesantă, dacă nu preţioasă, între noi, urmaşi ai Dacilor cu sânge traco-iliric (…) şi ladinii cari sus, în regiunile Tirolului şi Adigeului, represintau aceeaşi operă de înălţare etnică şi culturală…”.
Popas pe Drumul Crucii
Adică tocmai ţinuturile pe unde hălăduim noi acum.
Leander Moroder îşi trimite secretara să caute prin arhive. Avem tot timpul, aşteptăm. E atât de plăcut aici, printre atâtea cărţi mari, albume magnifice cu ciobani şi tradiţii pastorale, atât de frumos ilustrate, iar prin ferestrele largi se văd Alpii încă împăduriţi cu brazi, fără stânci şi neatinşi de zăpezi. Miroase parcă a cetină, a proaspăt, şi e bine.
De trei ani visasem să ajungem iarăşi în acest loc. Între oamenii din acest popor mic, risipit pe câteva văi din Alpii Dolomitici, despre care făcusem o “obsesie” în a crede că ar fi cumva înrudiţi cu noi, fiindcă îi mai văzusem, le ştiam chipurile, satele, casele şi apucăturile încăpăţânate de păstori care nu vor să-şi lase limba şi obiceiurile, cu totul altele, mult mai vechi, decât în restul Italiei. N-au mai rămas nici 30.000, aciuaţi prin câteva aşezări înşirate pe cinci văi înguste din creierul munţilor. Noi suntem pe Val Badia. “Bădia”, cum o numeam adesea, zâmbind…. Iar în această “Casă Ladină” sunt sute şi sute de cărţi despre istoria şi viaţa acestor “buni fraţi” ai noştri, incredibil de multe pentru nişte oameni atât de puţini. Ladinii încă luptă. Pentru autonomia lor culturală. Pentru păstrarea oficială a limbii. Pentru istoria şi tradiţia lor. “Bădia”, prof. dr. Leander Moroder, e unul dintre ei.
Leander Moroder îşi trimite secretara să caute prin arhive. Avem tot timpul, aşteptăm. E atât de plăcut aici, printre atâtea cărţi mari, albume magnifice cu ciobani şi tradiţii pastorale, atât de frumos ilustrate, iar prin ferestrele largi se văd Alpii încă împăduriţi cu brazi, fără stânci şi neatinşi de zăpezi. Miroase parcă a cetină, a proaspăt, şi e bine.
De trei ani visasem să ajungem iarăşi în acest loc. Între oamenii din acest popor mic, risipit pe câteva văi din Alpii Dolomitici, despre care făcusem o “obsesie” în a crede că ar fi cumva înrudiţi cu noi, fiindcă îi mai văzusem, le ştiam chipurile, satele, casele şi apucăturile încăpăţânate de păstori care nu vor să-şi lase limba şi obiceiurile, cu totul altele, mult mai vechi, decât în restul Italiei. N-au mai rămas nici 30.000, aciuaţi prin câteva aşezări înşirate pe cinci văi înguste din creierul munţilor. Noi suntem pe Val Badia. “Bădia”, cum o numeam adesea, zâmbind…. Iar în această “Casă Ladină” sunt sute şi sute de cărţi despre istoria şi viaţa acestor “buni fraţi” ai noştri, incredibil de multe pentru nişte oameni atât de puţini. Ladinii încă luptă. Pentru autonomia lor culturală. Pentru păstrarea oficială a limbii. Pentru istoria şi tradiţia lor. “Bădia”, prof. dr. Leander Moroder, e unul dintre ei.
Citeste articolul integral aici:
