Misterul retelelor de buncare subterane

Exista zvonuri ca in toata lumea se construiesc cu frenezie buncare subterane. In SUA, se spune, se construiesc 2 baze subterane pe an iar pina in prezent exista deja in jur de 140. In toata lumea ar fi in jur de 1500. In America ele sint denumite DUMB (Deep Underground Military Bases) iar primele dintre ele au fost construite in anii ‘40 ai secolului trecut.
Unii oameni care pretind ca au intrat in astfel de baze spun ca suprafetele acestora au dimensiuni impresionante care ating marimea unui oras de dimensiuni medii. Multe dintre DUMB-uri sint legate intre ele prin tuneluri prin care circula trenuri pe perna magnetica, ce pot atinge viteze de 2000 km/h.
In SUA, s-a constatat ca DUMB-urile sint construite, in special, in zona unor obiective strategice, cum ar fi baze militare, sedii DHS (un departament federal care se ocupa cu protejarea tarii impotriva atacurilor teroriste si a dezastrelor naturale) sau celebra zona Area 51.
Cum e posibil sa fie construite asa de multe locatii subterane si atit de multe tuneluri care insumeaza mii de kilometri lungime? Ei bine, americanii se pare ca ar dispune de o masina de produs tuneluri care functioneaza cu energie nucleara si foloseste laserul pentru a “sapa” pe sub pamint. Am pus in ghilimele cuvintul “sapa” deoarece nu e vorba propriu-zis de o sfredelire a pamintului ci de … o topire a lui.
Cu ajutorul reactorului nuclear, masina dezvolta o temperatura de 1000 de grade Celsius cu care topeste pamintul si rocile pe care le intilneste in cale. In acest fel se creaza si peretii tunelului care, in faza finala, au un aspect sticlos si sint foarte duri. Un alt avantaj al acestui mijloc de produs tuneluri este ca nu lasa in urma deseuri sau moloz, care sa trebuiasca sa fie scoase in exterior cu benzi rulante, trenulete sau camioane.
Nuclear Subterrene, cum se cheama masina, poate produce tuneluri de peste 12 metri diametru intr-un ritm de pina la 10 kilometri pe zi. Da, ati inteles bine, 10 (zece) kilometri de tunel pe zi.
O astfel de masina costa 13 milioane de dolari. Nu se stie de cite astfel de masinarii dispune SUA. La construirea unui singur DUMB lucreaza intre 10.000 si 18.000 de americani. Costul realizarii unui oras subteran se ridica in jur la 20 miliarde de dolari. Banii investiti in asemenea structuri se spune ca ar proveni din asa-zisul Buget Negru, din care sint finantate proiectele secrete. Se apreciaza ca in 2009, Bugetul Negru al SUA ar fi fost de 50 de miliarde de dolari.
Asadar, sume imense de bani se investesc in aceste orase subterane. Intrigant este faptul ca ele se construiesc in secret, daca se construiesc. De ce? Care e scopul lor? E normal ca orice guvern din lume, orice presedinte de stat, sa poata dispune de un astfel de buncar, baza subterana, pentru a se refugia in cazul unui razboi, unui cataclism natural. E logic! Dar, numai SUA ar dispune de 140 de DUMB-uri! Pentru cine? Pentru ce?
Se prefigureaza vreo catastrofa naturala planetara? Vreun razboi nuclear? Vreo schimbare climatica dramatica? Este real acel plan de reducere a populatiei umane cu 90%? .
Daca este sa judecam rational, orasele subterane vor constitui o alternativa in viitor. Ele sint ferite de capriciile vremii. Nu sint afectate de vinturile puternice ale uraganelor, nu sint afectate de inundatii , de zapezi care sa blocheze traficul . Nici radiatiile ultraviolete nu mai pot fi o problema pentru locuitorii unui oras subteran. Exista multe avantaje!
Daca mijloacele de realizare a oraselor subterane au atins performantele prezentate mai sus, de ce nu se vorbeste despre macar proiectul unui astfel de oras? Japonezii ar fi printre primii interesati sa construiasca asa ceva, la criza de suprafete de teren in care se afla.

Depozite de aur în buncărele din Alpii elveţieni

Autor:  Adrian Pătruşcă

Uncia de aur a trecut de pragul de 1.700 de dolari. Unii analişti vorbesc chiar de posibilitatea ca metalul preţios să atingă fabulosul nivel de 4.000 de dolari.

Sursa: Reuters

Dar unde să depozitezi lingourile? Sub saltea? În seiful din bancă? Sobrul săptămânal francez Le Point propune o soluţie originală: un buncăr vechi din inima Alpilor.
Reţea de peşteri pentru a se apăra de invazia lui Hitler
Munţii elveţieni par făcuţi din caşcaval. Într-atât sunt de găuriţi! O calitate pe care o datorează generalului Henri Guisan, comandantul armatei helvete în timpul celui de-al doilea război mondial. Experimentatul militar a înţeles repede că, pentru Hitler, a-i face praf trupele e joacă de copil.

De aceea, Guisan pune la cale politica de apărare prin redute. În cazul unei invazii, armata cu cruce roşie abandonează câmpiile şi se retrage în munţi, printre gheţari. Cătanele elveţiene, transformate în oameni ai cavernelor, se apucă şi sapă o extraordinară reţea de peşteri. Să-l fi descurajat pe Hitler aceste "redute", care la vremea respectivă au costat echivalentul a 7,5 milioane de euro, să invadeze Confederaţia?

În timpul războiului rece, centrul de comanda K 20, "buncărul buncărelor", era pregătit să găzduiască guvernul elveţia, statul major, parlamentarii, împreună cu rezervele de aur ale Băncii Centrale.

Din motive economice, Elveţia a început să renunţe la buncărele sale militare pe la începutul anilor ’90. Un tânăr inginer, Dolf Wipfli, a fost primul care a avut ideea transformării buncărului din Ampeg, cantonul Uri, într-un gigantic seif, la adăpost de catastrofele nucleare, cutremure, atacuri teroriste şi, evident, jafuri. Aici pot fi ascunse, în condiţii absolut sigure, datele informatice ale bancilor sau ale marilor concerne, dar şi comori. În speţă, aur.
Anonimatul proprietarilor de aur este garantat
Elveţia este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa prelucrării aurului. O mie de tone din acest metal preţios tranzitează anual Confederaţia, care numără cinci antreprize de rafinare. "Posesia aurului privat nu este supusă niciunei constrângeri şi este total anonimă. Importul şi exportul de aur sunt libere", explică Gilles Labarthe, autorul lucrării "Aurul african. Jafuri, trafic şi comerţ internaţional". Revista economică "Bilan" vorbeşte despre cozi lungi în faţa ghişeului de numismatică al UBS, pe Bahnhofstrasse, în Zurich.

Pot fi vizitate aceste seifuri din Alpi? Dolf Wipfli, patronul societăţii Swiss Data Safe, a permis unei ziariste de la Swissinfo, radioul internaţional elveţian, să intre în buncărul de la Amsteg. Dar numai după ce a obligat-o să semneze un angajament de confidenţialitate deplină. Ea a putut să-si scrie impresiile, dar nu a avut voie să facă nici o referire la securitate, dimensiunile peşterii, sau numărul de angajaţi. "Acţionarii Swiss Data Safe sunt mulţumiţi: afacerile le merg bine", s-a rezumat să scrie ziarista.

Sursa: EVZ.ro