Budhi este Cuvântul, deoarece el nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât „Eu sunt”

Omul devine capabil să lucreze în mod conştient asupra sa abia către sfârşitul perioadei atlanteene.

Până atunci forţele cosmice l-au ridicat pe om pe scara sa evolutivă.  Ce face el deci?

Acum însuşi omul începe să-şi ia evoluţia în propriile sale mâini, începe să lucreze asupra sa, să se educe în mod conştient. Cu care dintre corpuri începe el munca? Este foarte important să observăm atent ordinea în care se face aceasta. La început omul era, şi este, în stare să acţioneze asupra corpului său astral şi în corpul său astral. În mare parte omul prezentului se găseşte încă şi astăzi pe această treaptă a aptitudinilor sale. Despre omul de azi, în linii generale, putem spune următoarele: El îşi utilizează vieţuirile şi experienţele sale pentru a-şi metamorfoza corpul astral.

În acest scop să comparăm un om cultivat cu un sălbatec. Sălbatecul urmează la început, fără niciun fel de reţinere, impulsurile, dorințele şi pasiunile sale, orice poftă. El poate apoi să înceapă să conlucreze la Sinea sa. Anumitor impulsuri el le spune: rămâneţi; altora le spune: plecaţi de aici. În felul acesta antropofagul pune capăt cumva obiceiului lui de a-şi mânca semenii; el părăseşte astfel o anumită treaptă culturală şi devine un altul. Sau învață să acţioneze logic, de exemplu învaţă să are. În acest fel corpul său astral se diversifică, se articulează tot mai mult. Înainte forţele exterioare îl determinau pe om, acum o face el însuşi. Corpul astral al unui hotentot se roteşte în vârtejuri roşii-întunecate sălbatece, la un om precum Schiller în cercuri luminoase verzi şi galbene, la Francisc din Assisi într-un albastru 

minunat. Astfel corpul astral se cizelează. Ceea ce Eul prelucrează deplin conştient în corpul astral numim Sine spirituală sau Manas. Odată cu implicarea conştientă a Eului în această muncă începe ceva cu totul aparte. Anterior, înainte să se ajungă la plămădirea acestui Manas, acea parte a corpului astral pe care o are şi animalul, rămânea complet nemodificată. În ciuda creşterii în inteligenţă, corpul astral poate rămâne în esenţă neschimbat, plin, să zicem aşa, de pofte animalice. Există însă influenţe ce transformă benefic corpul senzaţiei: religiozitatea conştientă şi arta. Din acestea noi ne extragem forţa de a ne învinge pe noi şi de a ne înnobila. Ele reprezintă o forță mult mai mare decât morala searbădă. Omul are cu atât mai mult din Manas sau Sinea spirituală cu cât a acordat mai mult timp pentru munca în corpul astral. Acesta, Manas-ul, nu este ceva exterior, el este metamoforza a ceea ce anterior fusese sufletul senzaţiei.

Cât timp lucrez doar la corpul senzaţiei, îmi folosesc cuceririle pentru a-mi preface, pentru a-mi prelucra corpul astral. Toată morala din lume şi toată inteligenţa nu pot face mai mult. Dacă însă în mine lucrează religiozitatea adevărată, această forţă mai puternică pătrunde prin corpul meu astral până la următorul mădular inferior, corpul eteric. Aceasta este, desigur, o treabă mult mai grea pe care o face Eul, decât aceea de a prelucra astralul, căci materia primă a corpului eteric este mult mai grosolană, mai brută, decât aceea mai diafană a corpului astral. Rezultatul acestei transformări noi îl numim Spirit al vieţii sau Budhi. Spiritul vieţii este deci corpul vieţii spiritualizat.

 Un astfel de om, care a reuşit să aducă corpul vieţii pe cea mai înaltă treaptă, era numit în Orient Buddha. Această forţă morală imensă porneşte de la conştiență, de la puterea de a guverna cele trei suflete printr-un Eu puternic. Pentru omenire, în general, acestea sunt trepte pregătitoare. Abia Chela [ Nota 19 ] lucrează în mod deplin conştient la corpul său eteric. Chela urmăreşte direct să spiritualizeze totul, până în corpul eteric. Treapta de Chela se încheie atunci când a reuşit să reverse complet starea de Budhi în corpul vieţii, astfel încât corpul vieţii, pe care el îl înnobilează pornind din Eu, să devină Spirit al vieții. Aşa se atinge a doua treaptă a facultăţilor sufleteşti.

A treia treaptă este şi cea mai înaltă pe care o poate atinge omul deocamdată. Pe această treaptă el este în stare să acţioneze până în corpul său fizic. Prin aceasta el depăşeşte gradul de Chela şi devine „Maestru” sau „Învăţător”. Când pe treapta a doua Budhi încinge, pătrunde până la incandescență corpul eteric, omul, în afară de faptul că dobândeşte nişte principii morale, devine stăpân pe puterea caracterului său. El îşi poate schimba temperamentul, forța memoriei, obişnuinţele. Omul actual stăpâneşte doar în mod cu totul imperfect toate acestea. Pentru a înţelege misiunea de Chela, 

comparaţi-vă pe dumneavoastră din prezent cu cel care eraţi la vârsta de zece ani. Cât de mult v-aţi îmbogățit de atunci cu cunoştinţe şi ce puţin s-a schimbat caracterul dumneavoastră! Conţinutul sufletului s-a modificat fundamental, obişnuinţele şi înclinaţiile însă doar foarte puţin. Cine în copilărie era irascibil, uituc, invidios, neatent, rămâne la fel adesea şi la maturitate. Cât de mult s-au schimbat gândurile şi reprezentările noastre şi ce puţin obişnuințele! Aceasta poate fi un reper în a aproxima cu cât este mai vâscos, mai rezistent şi mai greu modelabil corpul eteric în comparaţie cu corpul astral. Şi viceversa, cu cât mai fecundă şi mai bogată în consecinţe este o ameliorare obţinută în corpul eteric!

Un exemplu pentru a vedea tempoul diferit al posibilităţii de metamorfozare poate fi următorul: cele învăţate şi experimentate de dumneavoastră s-au schimbat cu viteza minutarului unui ceas, obişnuinţele însă cu viteza arătătorului orelor. Învățatul este uşor, dezvăţatul greu. Puteţi fi recunoscut şi acum după scrisul de odinioară; acesta face parte, de asemenea, dintre obişnuinţe. 

Este foarte uşor să-ţi modifici punctele de vedere şi cunoştinţele, mai greu însă obişnuinţele. Această muncă, de a modifica un lucru atât de inert, respectiv obişnuinţele, este sarcina Chelei. Aceasta înseamnă să poţi să devii un alt om prin crearea unui nou corp eteric, adică să-ţi transformi corpul vieţii în Spirit al vieţii. Prin aceasta îți iei în propriile mâini forţele de creştere. Obişnuinţele fac parte din forţele de creştere vizibile, manifeste. Dacă le-am distrus, atunci forţa de creştere, vis vitalis, este la dispoziţia mea, devine liberă întru a-mi dirija conştienţa. Christos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” [ Nota 20 ] Christos este personificarea forţei care transformă corpul vieţii.

Şi acum, pe a treia treaptă, avem ceva şi mai greu de avut în stăpânire prin liberă voinţă decât 

obişnuinţele, decât impulsurile noastre sufleteşti: acesta este corpul fizic sub aspectul dependenţei sale animale şi vegetative, mecanice sau reflexe. În evoluţia omului există o treaptă în care niciun nerv nu este activat, nicio globulă de sânge nu se mişcă fără voinţa conştientă a omului. Această transformare de sine acţionează la nivelul unor raporturi şi stări fixate cu foarte, foarte mult timp înainte în Atlantida şi Lemuria, deci a unor stări înrădăcinate solid, foarte greu reversibile: în stările cosmice primordiale. În această muncă omul dezvoltă Atman, Omul-spirit. În orice om există astăzi în stare latentă un germene al acestuia. Tot acest circuit depinde de atingerea deplinei clarităţi a conştienţei de Eu.

Legile cele mai bine, cele mai puternic înrădăcinate sunt cele ale procesului respirator. Întregul Om-spirit depinde de respirația pulmonară, căci ea este expresia exterioară a intrării treptate a Eului în corp. Această predispoziţie s-a exteriorizat apoi în epoca atlanteeană, când omul a început să-şi spună „Eu”. În Lemuria omul nu respira prin

intermediul plămânilor, ci prin organe de genul branhiilor. De asemenea, el nu mergea cum mergem noi astăzi, ci plutea sau înota în elementul mai mult fluid de atunci, unde apa şi aerul erau încă neseparate. Pentru menţinerea echilibrului el avea un organ analog băşicii plutitoare a peştelui. Pe măsură ce aerul se separa, această băşică se transforma, devenind ceea ce este astăzi plămânul nostru. Paralel cu dezvoltarea plămânilor se elaborează conştienţa de Eu. Acest fapt se mai păstrează încă în zicala: „Şi Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în om şi el a devenit un suflet viu.” [ Nota 21 ] Atman nu înseamnă altceva decât viată. De aceea în practica yoga reglarea respiraţiei este unul din cele mai puternice instrumente ajutătoare, care te învaţă să stăpâneşti toate funcțiunile corporale.

Conform terminologiei creştine, următoarele denumiri sunt corespondente: 

Tatăl		Cuvântul-Fiu		Spiritul, Duhul Sfânt
Atman		Budhi		Manas

 Din ce cauză Budhi este numit „Cuvântul”? Prin aceasta ajungem la pragul unuia din marile mistere, şi vom vedea ce semnificaţie înaltă are denumirea „Cuvânt”. 

 Aşadar, în fizic avem forţa capacităţii de reproducere, prin care viaţa este produsă şi transmisă mai departe, dincolo de propriul trup, prin care ea devine ceva durabil. 

Şi aşa cum organele de procreaţie dau viaţă fizică, tot aşa organele ce dau naştere la cuvânt – limba, laringele, răsuflarea – transmit mai departe viaţă spirituală, precum focoasele. În plan fiziologic, legătura strânsă dintre voce şi procreare este evidentă. Ea ne apare în cântul privighetorilor, în cântecul de împerechere la păsări, în schimbarea vocii, în magia vocii, în cânt, în uguitul porumbeilor, în cântecul cocoşului, în boncăluitul cerbilor. Putem chiar să numim larginele organul genital superior. Cuvântul reprezintă o forţă de procreare pentru noi oameni-spirit. În cuvânt omul obţine o forţă de creaţie spiritualizată. Astăzi, prin cuvânt omul stăpâneşte aerul prin faptul că îl plăsmuieşte, îl excită, îl vivifiază ritmic-organic. Pe o treaptă superioară el va reuşi să facă acest lucru în elementul fluid şi în cele din urmă în elementul solid. Veţi avea atunci cuvântul metamorfozat în cuvânt creator. În evoluția sa omul va ajunge până acolo, căci aşa a fost el creat la origini. Corpul vieţii, revărsat din Cuvântul Spiritului originar, aceasta trebuie luată literal. Budhi este numit Cuvântul, deoarece el nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât „Eu sunt”. 

Dumnezeu		Viată		Lumină
Corp fizic		Cuvânt		Corp astral		corespund celor trei regnuri
		Corp eteric		Corp al senzaţiei
		Corp al vieții

Vedem aşadar, cu claritate geometrică, să zicem aşa, cuvintele-minune folosite de Ioan:

 „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi un Dumnezeu (Creator) era Cuvântul. În acesta era Viața, şi Viața era Lumina oamenilor.” Corpul astral, care luminează stelar, devine lumină verbală; Dumnezeul originar, Viaţa şi Lumina, acestea sunt cele trei noţiuni de bază ale Evangheliei după Ioan. Pentru a putea să înțeleagă ceea ce se revela în Christos Iisus, Ioan a trebuit să se înalţe până la treapta de Budhi. Ceilalți trei evanghelişti nu erau atât de avansaţi. Ioan oferă cea mai înaltă cunoaştere, el este unul care a fost trezit. Ioan se numesc toţi cei care sunt treziţi. Acesta este un nume generic, un apelativ, iar trezirea lui Lazăr din Evanghelia după Ioan nu este altceva decât descrierea acestei treziri. Autorul Evangheliei după Ioan – acest nume îl auzim rostit mai târziu – nu este altul decât „discipolul pe care Domnul îl iubeşte”. Aceasta este denumirea pentru discipolii cei mai intimi, pentru cei pe care 

Învăţătorul şi Maestrul a reuşit să-i trezească. Autorul Evangheliei după Ioan oferă o descriere a unei astfel de treziri în Învierea lui Lazăr: „Domnul îl iubea”, El l-a putut trezi.

Numai dacă ne apropiem cu cea mai profundă smerenie de un astfel de document religios precum este Evanghelia după Ioan, putem spera să ajungem până la înţelegerea literală şi măcar o mică parte a conţinutului lui sacru să o facem accesibilă înţelegerii noastre. 

sursa

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA094_100/GA94_Te02.html

http://adevarul2012.blogspot.ro

Antonescu: “Defăimarea din presa internaţională e o CRIMĂ împotriva ţării”

de Andreea Croitor

Defăimarea României din presa internaţională din ultimele zile este “o crimă” împotriva ţării, a declarat preşedintele interimar Crin Antonescu.

Antonescu: “Defăimarea din presa internaţională e o CRIMĂ împotriva ţării” / Sursa foto: ghimpele.ro

“Defăimarea din presa internaţională de la Bucureşti este o crimă împotriva ţării”, a precizat Antonescu, potrivit realitatea.net.

“Consider că din diferite motive există cercuri politie, implicit grupuri mediatice, care doresc să forţeze o decizie a poporului român la acest referendum”, a adăugat preşedintele interimar.

La rândul său, premierul Victor Ponta susţine că preşedintele suspendat Traian Băsescu a condus “o campanie de denigrare a României”  în Uniunea Europeană.

“A existat o campanie de dezinformare pregătită de Traian Băsescu în presa internaţională şi, încet-încet, demontăm această campanie. E o campanie de denigrare a României venită din interior şi ne va lua ani ca să scăpăm de această imagine. Tocmai din aceasta cauză sunt convins că 9 milioane de români vor veni la referendum”, a menţionat premierul.

Sursa: http://www.ghimpele.ro

Schimbul de binecuvântări

Fiecare interacţiune este un schimb de binecuvântări, de la relația voastră cu pământul la fiecare persoană cu care vă conectaţi. Deşi există o serie de conexiuni disponibile pentru voi, în funcţie de creşterea sufletului vostru, promisiunile de vindecare, contractele de suflet şi angajamentele de vindecare, există o schimbare în aceste conexiuni cu fiecare nivel nou de înţelegere la care ajungeți iar voi faceți acest lucru recunoscând schimbul de binecuvântări în orice situaţie. Voi sunteţi binecuvântaţi de către toată lumea şi de către tot iar voi, de asemenea, oferiți binecuvântări pentru toată lumea şi pentru tot. Acestea poate că nu credeți că sunt binecuvântări, dar ele sunt. O binecuvântare este orice schimb de energie, fără judecată în privința a ceea ce este sau nu este o binecuvântare sau cum este primită sau respinsă.

Binecuvântările includ toate aspectele legate de învăţare, de la cele în urma cărora vă simțiți binecuvântați la cele pe care le găsiți dureroase şi provocatoare. Pentru a primi toate binecuvântările în orice situaţie, priviți-vă pe voi înșivă atât  ca student cât şi ca profesor, care dă şi primește. Când oferiți voi împărtășiți energia voastră și deschideți pe altcineva la potenţialul propriei lor lumini. Voi primiți prin învăţarea şi vindecarea pe care o experimentaţi în aceste conexiuni. Nu este important dacă sunteți respinși, cereți să vă fie arătate binecuvântările pe care le primiţi. Uneori, alţii nu sunt dispuşi să primească binecuvântările darului vostru, dar asta face parte din calea lor de vindecare. Aspectul cel mai important este modul în care sunteți binecuvântaţi.

Când oferiți altora voi deschideți o conexiune energetică pentru ei. Dacă intenţia voatră este de a vindeca, ajuta sau a-i schimba, calea spre binecuvântări este foarte limitată. Sunteți dispuși să deschideţi spaţiul inimii voastre, fără aşteptări? Uneori, o binecuvântare vine sub formă de respingere puternică, sau o negare a luminii voastre și o incapacitate de a se conecta cu voi energetic. Acest lucru doar vă indică faptul că cealaltă persoană nu este unde aţi crezut că este, dar ea este pe calea ei proprie. Acest lucru vă binecuvântează cu închiderea, ştiind că această conexiune nu poate continua în acest moment.

Alte binecuvântări pot include acceptarea şi o călătorie comună care vă binecuvantează cu iubire, bucurie, pace, şi conexiune. Acceptați acest lucru cu recunoştinţă în momentul de faţă, nu vă temeți că aceasta va fi încheiată sau sfârşită. Dorinţa omenească de permanenţă limitează capacitatea voastră de a aprecia binecuvântările. Fiecare situaţie există pentru a vă binecuvânta cu învăţare, vindecare, creștere și transformare. Priviți totul în lumina acestor aspecte şi veți recunoaşte fiecare binecuvântare în totalitatea învăţării şi divinității ei. Toate lucrurile există pentru a vă binecuvânta pe calea voastră pe măsură ce treceți de la vindecare la întregire, de la limitările de teamă la extinderea luminii, de la călătoria de ascensiune la îndeplinirea apariţiei ca un om spiritual divin.

Copyright (c) 2012 de Jennifer Hoffman. Toate drepturile rezervate.

http://enlighteninglife.com/the-exchange-of-blessings/

Traducerea- Eliza

Sursa: http://lumina-lumii.blogspot.ro

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

Intru aceasta zi, cuvant despre un pustnic, care primea painea de la Dumnezeu si despre inaltarea mintii, care smereste pe om.

Intru aceasta zi, cuvant despre un pustnic, care primea painea de la Dumnezeu si despre inaltarea mintii, care smereste pe om.
Un oarecare monah, care petrecea in pustia cea mai adanca, si multi ani vietuise in fapte bune, la batranete, s-a ispitit, prin mestesugirile vrasmasului si putin a lipsit de n-a pierit, pentru inaltarea mintii sale. Acesta, intru mare liniste se nevoia, intru rugaciuni, intru cantari in psalmi si intru multe cugetari la Dumnezeu, in toate zilele si noptile priveghind, si aratari dumnezeiesti vazand, pe unele in timp ce dormea, iar pe altele, treaz fiind. Iar somnul lui era foarte putin si usor, cat abia era cu putinta a se numi somn. Si era atat de cuprins de dorirea vietii celei fara de trup, incat de trupesca hrana nicidecum nu se ingrijea, ci, prins fiind de credinta si de nadejde spre Dumnezeu, din vremea cand se salasluise in pustie, nici o grija nu avea, cu ce sa-si hranesca trupul sau, pe toate cele pamantesti uitandu-le. Si era cuprins de dorirea cea desavarsita dupa Dumnezeu, asteptand trecerea cea din aceasta lume, la El. Si asa, mult se indulcea cu lucrurile ceresti cele nevazute si nadajduite. Si nu i-a slabit trupul de-a lungul vremii. Intr-o astfel de viata, nici nu i s-a tulburat candva sufletul lui. Ci, intru oarecare masura, cinstita si fericita i se randuise viata, ca si cum ar fi fost si intre cei trupesti si intre cei fara de trup, nici fara de trup fiind el, dar nici trupesc. Si, dupa catava vreme, cinstit a fost de, Dumnezeu in acest fel; ca i se trimitea lui paine, printr-o mana nevazuta. Ca, intrand in pesterea sa, afla pe masa painea curata, care putea sa-i ajunga doua sau trei zile. Si cand simtea ca trupului sau ii trebuie hrana, inchinandu-se lui Dumnezeu, gusta si, iarasi, cu cantare, isi satura al sau suflet, petrecand intru rugaciune si in cugetare la Dumnezeu, din zi in zi crescand in desavarsire si cu totul dandu-se la fapta buna, in nadejdea celor ce vor sa fie.
Si cu neindoire nadajduita la rasplatirea sa, ca si cum pe aceea ar fi avut-o in mana; si aceasta i-a fost pricina caderii lui in ispita. Deci, a ajuns la un gand ca acesta, ca, adica, se socotea pe sine mai mare decat altii si ca, are de la Dumnezeu, mai mari daruri si ceresti bunatati gatile lui, mai mult decat ceilalti oameni, si se incredea in el, ca niciodata nu va putea sa alunece dintr-o viata ca aceea, inalta prin faptele bune. Asa, socotindu-se el intru sine, nu dupa multa vreme, s-a nascut intr-insul putina trandavie, pe care nici nu o socotea ca este trandavie, apoi, a crescut lenevirea. Si, iata, se si cunostea trandavia si lenevirea, ca si din somn a inceput a se scula mai tarziu, la cantarea de psalmi, si erau-rugaciunile lui mai scurte si nu prelungite, ca mai inainte.
Si graia intru dansul gandul lui, ca trebuinta este a se odihni putin. Si se invoia el cu gandul sau, si se tulbura si se invaluia cu gandurile, iar acum, in taina, si ceva necuviincios gandea. Deci, obisnuinta lui la nevointa cea mai dinainte, facandu-l a se destepta putin din lenevire si din tulburarea gandurilor, il arata pe dansul ca pe un nevoitor, insa el iarasi cadea in aceeasi tulburare a gandurilor. Si, intr-o zi, dupa obisnuitele rugaciuni, intrand in pestera, dupa ce a inserat, a aflat dupa obicei painea cea de Dumnezeu trimisa lui, nevazut, dar, acum, nu mai era asa curata, ca la inceput. Si, intarindu-si trupul, n-a lepadat gandurile cele necurate, nici nu cunostea ca sufletul sau este vatamat cu ele, nici nu s-a intors spre cautarea tamaduirii ranii celei dintai, mic lucru socotind-o a fi, ca, adica, sa nu primeasca gandurile cele spurcate si intru ele cu indulcirea, sa nu zaboveasca. Iar, a doua zi, dupa rugaciunile si cantarile de psalmi, cele obisnuite, macar ca erau acum pline de ganduri risipite, venind seara, a intrat in pestera, ca sa se intareasca cu hrana. Deci, painea a aflat-o, dar toata era necurata, de care lucru mult se minuna si se intrista cu duhul, insa a mancat si s-a intarit.
Iar, dupa ce a sosit a treia noapte, intreita rautate si-a adaugat: ca mintea lui, iarasi, a inmultit gandurile cele spurcate si atat de tulburat era de desfranare, incat i se parea, in mintea sa, ca o femeie este culcata cu dansul si ca savarseste lucrul pacatului. Iar, dupa ce a petrecut noaptea si, iarasi, obisnuita pravila de zi, macar ca a savarsit-o cu multa impiedicare de ganduri, dupa ce a inserat, a mers la paine si a aflat-o nu numai necurata, ci, ca si cum ar fi fost mancata de soareci si de caini, numai ramasite sfaramate si tavalite pe pamant. Atunci a suspinat si a lacrimat, insa nu si-a sfaramat inima sa, atata cat ar fi fost destul, ca sa traga afara necuratele ganduri ale patimasului razboi. Deci, aducand acele necurate faramituri tavalite, a mancat putin, nu cat ar fi dorit sa manance, si s-a culcat sa doarma. Si, indata a navalit asupra lui un nor de ganduri desarte, tarandu-l pe el, din pustie, in lume. Si, cu totul cuprins fiind de pofta si neputand rabda mai mult, nici in simtire a-si veni, Dumnezeu slobozind aceasta, o vreme, asupra sa, din pricina inaltarii mintii lui – s-a sculat si s-a dus prin pustie noaptea, vrand sa ajunga la locuinte de oameni mireni. Iar, dupa ce s-a facut ziua si zaduful soarelui a inceput sa arda, a ostenit batranul, ca acum nu mai era tanar, iar calea era inca lunga, pana la locul unde avea el de gand sa ajunga. Deci, cauta incoace si incolo, doar va vedea vreo manastire, la care, aflandu-se, s-ar putea odihni. Si s-a intamplat, dupa randuiala lui Dumnezeu, o oarecare manastire in cale, in care intrand el, fratii cei de acolo, cu foarte multa dragoste si cinste, l-au primit, ca pe un parinte mare si i-au spalat lui fata si picioarele si, facand rugaciune, i-au pus inainte masa si l-au poftit pe el sa guste, din dragoste.
Iar, dupa ce s-a intarit, l-au rugat pe el fratii, ca sa le spuna lor cuvant de mantuire, cum ar putea scapa de cursele diavolului si cum ar putea birui gandurile cele spurcate. Iar el ii sfatuia pe dansii, ca un parinte pe fii, invatandu-i sa fie tari si statornici in osteneli, ca unii care, nu dupa multa vreme, vor fi odihniti de Hristos, multe despre pustnicestile nevointe graindu-le lor, i-a folosit mult pe dansii. Iar, dupa ce a incetat a-i invata, putin odihnindu-se, la un loc aparte, a inceput batranul a gandit la sine, cum ca pe altii invatandu-i, de sime nu se ingrijeste, ca altora le e folositor, iar pe sine se sminteste, pe altii ii povatuieste la calea mantuirii, iar el se pagubeste si la pierzanie merge. Asa, socotindu-se, s-a intors indata in pustie, nu incetisor ducandu-se, ci fugind si alergand la locul cel dintai, plangand pentru inselarea sa si zicand: “De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin de nu s-ar fi salasluit in iad sufletul meu (Ps. 93, 17): ca inca putin mai trebuia, ca sa cad in toate rautalile”.
Si s-a implinit, la acel monah, cuvantul cel aratat la Pilde: “Frate pe frate ajutorandu-se, este ca o cetate tare si inalta, si se intareste ca o imparatie intemeiata”. Din vremea aceea, s-a indreptat bine acel monah si, inchizandu-se in pestera sa, a cazut la pamant, presarand tarina asupra sa, plangand si tanguindu-se multe zile. Si nu s-a sculat de la pamant, pana ce s-a invrednicit a lua de la inger, adeverirea primirii pocaintei sale. Ca, primita a fost la Dumnezeu pocainta lui. Dar, de painea cea dintai, care i se trimitea de la Dumnezeu a fost lipsit: si isi afla hrana, din osteneala mainilor sale. Asa inaltarea mintii, smereste pe om.

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE