VOCEA RUSIEI De ce îl doare capul pe Traian Băsescu

Preşedintele României Traian Băsescu şi membrii staff-ului său de campanie acuză, de câteva zile, dureri puternice de cap şi o stare generală de rău şi susţin că există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice cu arme psihotronice ruseşti.

Procesul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu prezintă interes din mai multe puncte de vedere, in special politic sau geopolitic, care a captat atenţia jurnaliştilor şi analiştilor.

Manipularea televizată „Vila lui Băsescu"

Vocea Rusiei constată că mai există şi un aspect aproape mistic al campaniilor electorale din România: credinţa în existenţa fenomenelor paranormale şi utilizarea la scară largă a vrăjitoarelor, parapsihologilor şi flăcărilor violete, care pare să fie "o caracteristică specifică pentru clasa politică românească".

Acest fenomen apare şi în campania pentru referendumul de suspendare a preşedintele României Traian Băsescu.

Astfel de câteva zile Băsescu şi membrii staff-ului său de campanie acuză dureri puternice de cap şi o stare generală de rău şi susţin că există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice cu arme psihotronice ruseşti.

Mai multe state au încercat să creeze arme psihotronice

Vocea Rusiei constată căîn privinţa existenţei unor astfel de arme "încercarea de a obţine informaţii din surse credibile s-a soldat cu rezultate contradictorii. Pe de o parte, laureatul premiului Nobel, unul dintre cei mai respectaţi fizicieni ai planetei, academicianul Vitaly Ginzburg a declarat într-un interviu că nu a auzit de arme psihotronice funcţionale şi nici nu crede în posibilitatea existenţei acestora. Pe de altă parte, general-maiorul în rezervă al Serviciului Federal de Protecţie (SPP-ul din Federaţia Rusă), Boris Ratnikov este de altă părere. Într-un interviu acordat ziarului Komsomolskaia Pravda în 2007, el a spus următoarele:

„În anii 1980 a fost creat un sistem bine organizat şi strict secret de lucrări în vederea creării de noi metode şi mijloace de rezolvare a problemelor interne şi internaţionale fără a apela la intervenţii distructive sau intimidare", precizând că „în anumite ţări nu este vorba de experimente, care oricum au loc de mult timp, ci despre utilizarea unor tehnologii pentru obţinerea unor scopuri concrete, de obicei scopuri politice sau militare."

Postul de radio de la Moscova, susţine că din informaţiile lui Ratnikov, lista ţărilor care dispun de asemenea tehnologii include SUA, Israelul, Japonia, Germania, Marea Britanie şi Spania. "Fostul militar nu a dat prea multe detalii şi a recunoscut că „niciodată nu a ţinut în mână o armă psihotronică" şi nici nu ştie dacă aceasta „arată ca un tun sau ca un nasture".

Băsescu ar fi trebuit să aibă probleme mai serioase decât o banală durere de cap

Vocea Rusiei susţine că "dacă ar fi să credem în informaţiile prezentate de general-maiorul Ratnikov şi în teoriile jurnaliştilor de la evz.ro, atunci Traian Băsescu ar fi trebuit să aibă probleme mult mai serioase decât o banală durere de cap, ceea ce demonstrează că „atacurile energetice" nu au nicio legătură cu „starea generală de rău" cu care se confruntă preşedintele suspendat şi staff-ul de campanie al acestuia".

Autorii de la oficiosul de la Moscova mai în glumă, mai în serios susţin că există o explicaţie foarte simplă pentru durerile de cap ale preşedintelui suspendat: "probabil, el simte mustrări de conştiinţă pentru salariile tăiate ale bugetarilor, flota dispărută, incendiul de la Rouen şi notele informative scrise în calitate de colaborator al Securităţii".

Sursa: www.adevarul.ro

Nu mai creaţi durere! - ECKHART TOLLE “Puterea Prezentului”

Cea mai mare parte a durerilor omeneşti sunt inutile. Ele sunt create de dvs. înşivă, atâta timp cât viaţa vă este condu­să de o minte care nu este supusă observării. 

Nu există om a cărui viaţă să fie total lipsită de durere şi de suferinţă. Oare nu este vorba mai degrabă de a învăţa să trăim cu ele, decât să încercăm să le evităm? 

Durerea pe care o creaţi acum este întotdeauna o formă de neacceptare, de rezistenţă inconştientă la ceea ce există. La ni­velul gândului, rezistenţa este o formă de a judeca. La nivel emoţional, este o formă de negativism. Intensitatea durerii de­pinde de gradul de rezistenţă la momentul prezent, care la rân­dul său depinde de gradul în care vă identificaţi cu mintea. Mintea încearcă mereu să nege Clipa de acum şi să scape de ea. Cu alte cuvinte, cu cât vă identificaţi mai mult cu mintea, cu atât veţi suferi mai mult. Sau putem spune şi aşa: cu cât sunteţi mai capabil să respectaţi şi să acceptaţi Clipa de acum, cu atât veţi fi mai liber de suferinţă şi durere — şi de mintea egocentrică. 

Oare din ce motiv, de obicei, mintea se împotriveşte sau neagă Clipa de acum? Pentru că nu poate funcţiona şi păstra controlul în afara timpului, care este trecut şi viitor, aşa că ea percepe Clipa de acum, care se sustrage temporalităţii, ca pe o ameninţare. Timpul şi mintea sunt, de fapt, inseparabile. 

Imaginaţi-vă Pământul fără oameni, locuit numai de plan­te şi animale. Ar mai avea un trecut şi un viitor? Ar mai avea sens să vorbim despre timp? întrebările „Cât este ora?” sau „în ce zi suntem?” — dacă ar mai exista cineva să le pună — ar fi total lipsite de sens. Stejarul sau vulturul ar fi zăpăciţi de o asemenea întrebare. „Care oră?”, ar întreba ei. „Sigur, e acum. Timpul este Clipa de acum. Ce altceva mai există?” 

Da, avem nevoie de minte, ca şi de timp pentru a funcţio­na în această lume, dar ajungem la un punct în care ele pun stăpânire pe viaţa noastră, şi atunci începem să funcţionăm prost, apar durerea şi suferinţa. 

Mintea, pentru a se asigura că păstrează controlul, caută permanent să acopere momentul prezent prin trecut şi viitor şi astfel, la fel cum vitalitatea şi potenţialul creator infinit al Fiinţei, care sunt inseparabile de Clipa de acum, devin acope­rite de timp, adevărata dvs. natură este ascunsă de minte. Po­vara din ce în ce mai grea a timpului s-a acumulat în mintea umană. Toţi oamenii suferă din cauza acestei poveri, dar con­tinuă să mai adauge câte puţin la ea în fiecare moment, ori de câte ori ignoră sau neagă acest preţios prezent sau îl reduc la un mijloc pentru atingerea unui obiectiv viitor, care există nu­mai în mintea lor, niciodată în realitate. Acumularea timpului în mintea colectivă şi individuală include şi o mare cantitate de durere reziduală din trecut. 

Dacă nu mai vreţi să vă creaţi durere dvs. înşivă sau alto­ra, dacă nu mai doriţi să suplimentaţi reziduurile durerilor tre­cute care mai trăiesc încă în dvs., atunci nu mai creaţi timp sau, cel puţin, nu mai mult decât este necesar pentru a face faţă aspectelor practice ale vieţii. Cum să încetăm să creăm timp? Daţi-vă seama că momentul prezent este tot ceea ce veţi putea avea vreodată. Faceţi din Clipa de acum ţinta prin­cipală a vieţii dvs. Dacă mai înainte sălăşluiaţi în timp şi fă­ceaţi din când în când vizite scurte în Clipa de acum, locuiţi de acum încolo în prezent şi vizitaţi din când în când trecutul şi viitorul, atunci când trebuie să faceţi faţă aspectelor practi­ce ale unei situaţii. Spuneţi mereu „da” momentului prezent. 

Ce poate fi mai inutil, mai nesănătos, decât să creaţi o rezistenţa internă faţă de un lucru care există deja? Ce poate fi mai nesănătos decât să te opui vieţii însaşi, care este acum şi doar acum? Predaţi-vă în faţa a ceea ce există. Spuneţi „da” vieţii — şi observaţi cum viaţa începe dintr-o dată să lucreze pentru şi nu împotriva dvs.! 

ECKHART TOLLE “Puterea Prezentului”

sursa: http://totulpentrusuflet.wordpress.com

Sursa: http://trezirea-constiintei.blogspot.ro

Dragostea ne face să nu mai simţim durerea

Ceea ce poeţii au afirmat de-a lungul secolelor a fost confirmat acum de oamenii de ştiinţă: atunci când privim imaginea persoanei iubite, nu mai simţim durerea.

Într-un studiu publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, o echipă de cercetători a utilizat un aparat de rezonanţă magnetică functională pentru a scana creierul a 17 femei ce au primit scurte şocuri în timp ce priveau fotografii ale partenerilor de viaţă, ale unor străini sau ale unor obiecte. Femeile au fost întrebate apoi de intensitatea durerii pe care au simţit-o.

Aşa cum se aştepta Eisenberger, conducătoarea echipei ce a efectuat studiul, durerea nu s-a simţit atât de tare atunci când femeile îşi priveau partenerii de viaţă. Deşi studii anterioare au descris acest fenomen, Eisenberger şi echipa sa au putut vedea aceste efecte în faţa ochilor.

S-a constatat că durerea a scăzut în urma unei activităţi în cortexul prefrontal ventromedial, o parte a creierului asociată cu sentimentul de siguranţă şi liniştire.

Observaţia susţine că ipoteza lui Eisenberger cum că prezenţa unei persoane dragi scade durerea prin producerea unor sentimente de siguranţă, mai degrabă decât simpla stimulare a sistemului neuronal de recompensă, aşa cum este văzut în rândul cuplurilor euforice care se află într-un stadiu de început al relaţiei.

Acest efect poate fi diametral opus în cazul în care voluntarilor li se arată o imagine cu un păianjen sau cu un şarpe, intensitatea durerii fiind simţită mai puternic.

Deşi noul studiu nu a fost realizat şi pe bărbaţi, Eisenberger susţine că nu există niciun motiv pentru a se crede că efectele ar fi diferite. “Oamenii ar putea sugera că femeile sunt mai sensibile, dar aceste procese sunt la fel de critice şi în cazul bărbaţilor”, încheie cercetătoarea.

Sursa: Wired

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Durerea poate fi o boală, nu doar un simptom

Foto (4)

Durerea este o experienţă cunoscută de majoritatea oamenilor, indiferent de starea materială, vârstă, sex. Ea joacă un rol esenţial în viaţa noastră, permiţându-ne să identificăm factorii şi situaţiile cu efect dăunător şi forţându-ne să evităm aceşti stimuli şi acţiunile ce întârzie vindecarea. Chiar dacă durerea constituie o experienţă neplăcută, incapacitatea de a o simţi poate avea consecinţe mult mai severe: persoanele ce suferă de insensibilitate congenitală la durere riscă să sufere de fracturi, răni şi infecţii fără a-şi da seama de acest lucru, se lovesc deseori de obiecte şi îşi provoacă sângerări şi răni în cavitatea bucală.

Dacă la majoritatea persoanelor ce o pot simţi, durerea constituie un simptom al unei afecţiuni, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Doctorii au identificat cazuri în care durerea a persistat după ce factorul provocator a dispărut, estimându-se că această situaţie se întâlneşte la 7%-8% din populaţia Europei. Această durere cronică, ce încetează să mai fie un simptom ce indică stimularea unui receptor nociceptiv, devine ea însăşi o boală şi reprezintă durerea neuropată.

Abia în ultimii ani medicina a început să recunoască faptul că durerea cronică constituie o boală de sine stătătoare, după ce mult timp aceasta a fost considerată o problemă de ordin psihologic şi trecută cu vederea.

Ce provoacă durerea neuropată?

Durerea neuropată este provocată de afectarea sistemului nervos central sau periferic, stimulii nociceptivi fiind procesaţi defectuos. Neuronii din sistemul nervos devin supraexcitaţi, continuând să emită impulsuri electrice la mult timp după ce cauza originală (o infecţie sau o lovitură) a dispărut. Oamenii de ştiinţă estimează că celulele ce au un efect inhibator asupra acestor neuroni mor sau devin ineficiente, astfel că mecanismul ce controla neuronii este dereglat.

Funcţionarea defectuoasă a neurotransmiţătorilor afectează celulele aflate în apropiere, folosindu-se de plasticitatea sistemului nervos pentru a crea o reacţie în lanţ care amplifică această durere, fără a mai fi nevoie de un stimul extern.

Medicamentele folosite tradiţional în cazul durerii, precum paracetamolul, codeina sau antiinflamatoarele nu au niciun efect în cazul acestui tip de durere.

În cazul pacienţilor ce suferă de această afecţiune, durerea este doar primul pas. Depresia, anxietatea, dereglările de somn şi chiar afectarea capacităţii decizionale sunt câteva dintre efectele secundare asociate durerii neuropate. Studii recente au arătat că durerea cronică afectează zone din cortex ce nu sunt asociate durerii, reducând calitatea vieţii. Cercetările efectuate cu ajutorul aparatelor de rezonanţă magnetică funcţională au relevat faptul că durerea cronică dereglează conectivitatea funcţională a regiunilor creierului ce sunt active în perioada de odihnă a creierului.

Neuropatia periferică apare în nenumărate afecţiuni cronice, printre care diabetul, unele afecţiuni ale tiroidei, artrita reumatoidă, cancerul şi infecţiile cu viruşi ce provoacă imunodeficienţă. Se estimează că unul din trei pacienţi ce suferă de diabet prezintă ca efect secundar o neuropatie periferică dureroasă. De asemenea, aproape jumătate din pacienţii trataţi pentru HIV dezvoltă neuropatii senzoriale. O cincime din pacienţii cărora le-a fost tratat cancerul prin chirurgie, radioterapie sau chimioterapie vor continua să simtă această durere la 2 ani după acest eveniment traumatic. Durerea neuropată poate apărea şi după operaţii de rutină, estimându-se că aproximativ 10% dintre pacienţi vor începe să simtă o durere în zona inciziei, ce apoi se va generaliza şi va dăinui.

Care este acţiunea durerii neuropate?

Durerea neuropată are mai multe tipuri de manifestări:

- disestezie – o alterare a sensibilităţii ce duce la senzaţii neplăcute spontane, precum cele de furnicături, usturimi şi arsuri;

- alodinie – durere provocată de stimuli care în mod normal sunt nedureroşi. Acest tip de durere poate fi tactilă (de exemplu, atingerea unei pene de găină) sau termică (când durerea este provocată de o temperatură ce în mod normal nu ar fi deranjantă)

- hiperalgezie – o durere amplificată ca reacţie la un stimul care este în mod normal dureros

Alodinia afectează în mod sever calitatea vieţii celor ce suferă de durere neuropată. Chiar şi cele mai obişnuite acţiuni, precum contactul cu apa în timpul unui duş, devin experienţe chinuitoare, ce provoacă intense senzaţii de durere şi de arsuri. O uşoară pală de vânt ce traversează zona afectată de alodinie se poate transforma într-o tortură greu imaginabilă.

Dincolo de aceste suferinţe, persoanele afectate de durere neuropată tind să îşi mascheze suferinţa, de teamă ca anturajul să nu-i acuze de falsificarea simptomelor. Astfel, durerii fizice percepute de persoanele afectate de alodinie i se adaugă sentimentul de jenă şi chiar depresia, ca urmare a dificultăţii de a comunica într-un mod credibil senzaţia trăită.

Din acelaşi motiv, multe persoane ce suferă de durerea neuropată ezită să comunice doctorilor simptomele trăite şi se tem ca acestea să nu fie considerate de origine psihosomatică. Un studiu efectuat anul trecut în Marea Britanie a relevat faptul că doar 2% dintre persoanele ce suferă de durere cronică apelează la serviciile unui specialist, iar un sfert dintre pacienţi cred că medicul de familie nu ştie cum să abordeze această problemă.

Cum poate fi tratată această durere?

În ciuda faptului că medicina modernă înţelege din ce în ce mai bine durerea cronică neuropată, mecanismul care constituie principala cauză nu a fost încă identificat, astfel că aceasta nu are încă un tratament eficient pentru toate persoanele ce suferă de această afecţiune. Se estimează că doar 40%-60% dintre pacienţii trataţi pentru această afecţiuni obţin reduceri semnificative ale durerii.

Principalul tratament pentru durerea neuropată constă în medicamentele antiepileptice neuromodulatoare (precum gabapentina şi pregabalina) şi antidepresivele triciclice.

Tratamentele eficiente prezintă o serie de efecte secundare ce reduc calitatea vieţii pacienţilor (printre care somnolenţă, ameţeli şi chiar anorgasmia – incapacitatea de a ajunge la orgasm).

O altă soluţie ce funcţionează în cazul durerii neuropate este un stimulator al coloanei vertebrale, însă operaţia de implantare poate provoca paralizia. Pacienţii cu astfel de stimulatoare nu pot fi resuscitaţi cu ajutorul defribilatoarelor, fiindu-le de asemenea interzise folosirea aparatelor de investigaţii ce folosesc ultrasunetele sau rezonanţa magnetică.

Acestor medicaţii se adaugă atât terapia fizică, ce are ca scop reantrenarea celulelor nervoase astfel încât să reacţioneze firesc la experienţele senzoriale fireşti ale vieţii de zi cu zi, cât şi un program psihoterapeutic dedicat, ce ajută pacientul să reziste depresiei asociate durerii cronice.

Recent, un cercetător sud-coreean a propus o terapie inedită pentru persoanele afectate de durerea neuropată: transplantul de celule care secretă substanţe neuroactive cu proprietăţi analgezice în sistemul nervos central.

Aceste celule ar produce efecte analgezice exact în zona ce provoacă durerea, constituind o posibilă terapie pe termen lung. Testele clinice efectuate de-a lungul unui an pe doi pacienţi au arătat reduceri ale nivelului de durere neuropată provocată de cancer. Astfel, transplantul de celule poate constitui un ajutor în reducerea durerii cronice.

Durerea cronică neuropată a fost considerată mult timp drept “boala invizibilă” ce afectează zeci de milioane de oameni la nivel mondial fără a fi recunoscută ca atare în medicină. În ultimii ani, aceasta a fost recunoscută ca o afecţiune a sistemului nervos ce trebuie tratată independent, iar din ce în ce mai multe cadre medicale conştientizează răspândirea şi efectul devastator al acestei boli. O veste bună vine din partea cercetătorilor ce activează în acest domeniu, resursele alocate înţelegerii acestei afecţiuni sporindu-se de la an la an, oferind astfel speranţe că, în viitorul apropiat, ştiinţa va oferi un remediu.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA