Se afișează postările cu eticheta Europei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Europei. Afișați toate postările

joi, 13 septembrie 2012

Emil Constantinescu: Domnului Martin Schulz, Președintele Parlamentului European


Domnului Martin Schulz, Președintele Parlamentului EuropeanDomnule președinte Schulz,

Vă adresez această scrisoare cu ocazia dezbaterilor organizate de Parlamentul European asupra situatiei politice din România, în calitate de președinte al României între 1996 și 2000, perioadă în care Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în pofida unei situații economice și sociale foarte grele, datorită aprecierilor privind instituirea instituțiilor statului de drept și a respectării legii.

Mă adresez dumneavoastră, de asemenea, în calitate de lider civic, academic și politic, care a participat la conturarea proiectului de integrare a fostelor state comuniste din Europa Centrala și de Est, alături de ceilalți membri ai familiei primilor președinți democrați ai acestor țări proveniți din societatea civilă. Proiectul pe care noi l-am susținut și care a lărgit UE nu a avut rolul unui plan Marshall, nu a fost un cadou al Occidentului european, ci a fost expresia unei viziuni și a unei opțiuni a noilor democrații, plătită cu grele suferințe de cetățenii Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Sloveniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Bulgariei și României și pentru aceasta România, alături de aceste țări, are nevoie să fie tratată cu respect.
În acest sens, mă simt obligat să intervin deoarece în ultimele doua luni țara mea, România, a fost supusă unor presiuni inacceptabile pentru un membru al UE, presiuni venite din partea comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding și a președintelelui Comisiei Europene, José Barroso. Presiunile asupra Parlamentului României, Guvernului și presedintelui interimar, care au acționat în litera și în spiritul Constituției României, nu au justificare în niciun articol al Constituției Europene sau a altor reglementări și reprezintă un abuz care creează un precedent extrem de periculos de încălcare a suveranității unui stat membru UE.
Aceste presiuni au fost făcute în baza unor acuzații care nu au legătura cu realitatea și sunt contrazise de orice analiză corectă și imparțială a evenimentelor și a documentelor. Acum, când procesul de suspendare a președintelui și referendumul de demitere a acestuia s-au încheiat cu revenirea în functie, în condițiile impuse de UE, îl putem considera ca un studiu de caz.
Mandatul actual al președintelui României este ilegitim Ceea ce comisarul pentru Justiție și președintele Comisiei Europene ignoră este faptul ca mandatul actual al președintelui României este ilegitim.
În urma unei hotarâri de suspendare a președintelui României si a organizării unui referendum pentru demiterea acestuia, în condițiile prevăzute prin lege și considerate constituționale prin decizia Curții Constituționale a României, 7,4 milioane de cetățeni, o majoritate covârșitoare reprezentând 87% din cei prezenți la vot, s-au pronunțat pentru demiterea președintelui. Cei 8,4 milioane care au votat (46% din listele permanente) reprezintă în realitate cu mult peste 50%, cvorumul luat în considerare. Aceasta pentru ca listele electorale permanente utilizate nu au fost actualizate în cei opt ani ai mandatelor președintelui Traian Băsescu (18,4 milioane - 2004; 18,4 milioane - 2008; 18,3 milioane - 2012), deși populația României a scăzut dramatic, conform datelor oficiale ale recensământului Institutului Național de Statistică, cu peste 2,6 milioane în 2012 față de 2004 și cu 3,4 milioane fațăde anul 2000.
Datele furnizate de Guvernul României, la cererea Curții Constituționale, de actualizare a listelor electorale permanente, după consumarea referendumului confirmă, în urma unei verificări și în baza unor documente oficiale emise de administrațiile locale și de către Ministerul de Externe în baza comunicărilor statelor europene în care domiciliază cetățeni români, că aproximativ 3 milioane de români domiciliază în afara țării și votează pe liste suplimentare.
Realitatea politică actuală a României, exprimată prin votul a 87% din cei care au votat pentru demiterea președintelui, reprezentând cu mult peste 50% din numărul celor înscriși în listele electorale permanente, dacă acestea sunt alcătuite corect, arată că în prezent mandatul președintelui Băsescu este ilegitim și că Domnia Sa nu-i poate reprezenta pe cetățenii României nici pe plan intern, nici pe plan extern. Revenirea în funcție a președintelui nu are nicio legătură cu statul de drept și este rezultatul unor acțiuni discutabile pe plan intern și extern.
Impunerea abuzivă a unui cvorum de către Curtea Constituțională, susținută prin presiuni politice de către comisarul pentru Justiție și președintele Comisiei UE
În ceea priveste cvorumul stabilit de Curtea Constituțională, el nu este prevăzut în Constituția României și nici în a altor state din UE, în cazul referendumului de demitere a președintelui și chiar dacă este prevăzut în alte situatii, este mai mic de 50%. Cvorumul nu este recomandat nici de Comisia de la Veneția, pentru că determină mai degrabă interesul de a se abține, nu de a vota împotriva, ceea ce de fapt s-a și întâmplat atunci când, la chemarea președintelui, partidul său a boicotat referendumul pentru a anula voința exprimată de majoritatea votanților. În plus, o Ordonanță de Urgență în vigoare în momentul declanșării procedurii de demitere prevedea un cvorum de peste 50% din numărul votanților și nu a cetățenilor înscriși în listele permanente.
Acest cvorum, de 50% din numărul votanților, a fost valabil și la referendumul de demitere a președintelui Băsescu din 2007, care a fost validat în unanimitate de Curtea Constituțională, deși nu obținuse peste 50% din numărul celor înscriși în listele electorale.
La presiunile comisarului pentru Justiție și ale președintelui Comisiei Europene, precum și a unor cancelarii europene, asupra primului-ministru și a președintelui interimar, acesta din urma a promulgat o lege votată de fosta majoritate pentru protecția președintelui Băsescu, iar primul-ministru a solicitat respingerea de către Parlament a propriei Ordonanțe. Deciziile celor doi demnitari au avut în vedere protejarea României de amenințări legate de pozitia pe piețele financiare, retragerea investițiilor străine, Acordul cu FMI, amânarea Acordului Schengen, căderea cursului leului etc., ei asumându-și răspunderea pentru o decizie profund incorectă în circumstanțele date și evident nedemocratică.
Ce este și de cine este reprezentată Curtea Constituțională a României, de care comisarul pentru Justiție si președintele Comisiei Europene au făcut atâta caz
În legislatura actuală, Curtea Constituțională a României este un organism politizat intens în timpul mandatelor președintelui Băsescu, prin popularea ei cu personaje fărî valoare profesională și cu probleme de moralitate, usor șantajabile. În timpul mandatului meu, președintele Curții Constituționale a fost dr. Mihai Lucian, participant la revolta anticomunistă din 21 decembrie 1989, profesor universitar, corespondent al Centrului pentru Studierea Constituționalismului în centrul și estul Europei al Universității Chicago Law School, membru al Comisiei de la Veneția. La fel, ceilalți președinti ai Curții Constituționale din perioada postcomunistă, Nicolae Popa și Ioan Muraru, au deținut în cariera lor poziții înalte de profesori universitari, decani ai Facultății de Drept, președinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind și autori a numeroase cărți, manuale și studii în domeniu.
Spre comparație, actualul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, numit de președintele Traian Băsescu, este un mărunt  avocat la o întreprindere obscură dintr-un orășel de provincie, promovat deputat în Parlamentul României în 1990, după atacul minerilor asupra Pieței Universității, chiar de formațiunea neocomunistă care orchestrase acest atac. Este deținător a unei simple diplome de licență, nu a fost niciodată magistrat și nu a avut nicio activitate științifică ce poate demonstra o minimă capacitate profesională în domeniu, cumulează indemnizația de judecător la Curtea Constituțională cu o pensie specială de judecător în baza unui certicat de handicapat permanent.
Am avut ocazia să vizitez numeroase Curți Constituționale din statele UE și să primesc președinți ai acestora. Puteți întelege de ce orice comparație a acestui instrument politic al președintelui Băsescu, care dă hotărâri partizane împotriva literei și spiritului Constituției, cu Curțile Constituționale din alte țări UE nu are nicio relevanță.
Hotarârile Curții Constituționale
Toate hotărârile Curții Constituționale în problema referendumului de demitere a președintelui au avut caracter politic. Nu în sensul rezolvării unei situații politice, conform literei și spiritului Constituției, ci al unei decizii partizane menite să împiedice cu orice preț demiterea președintelui prin votul liber exprimat al majorității alegătorilor.
Dacă prima hotărâre, dinaintea referendumului a impus cvorumul neprevăzut de Constituție, cea de-a doua, de după consumarea referendumului, a amânat decizia cu o lună pentru a se realiza majoritatea necesară, de două treimi din cei nouă judecători. Aceasta s-a realizat prin schimbarea orientării unei judecătoare reprezentând partidul ostil președintelui, prin șanțantaj privind dosarul ei de colaborare cu Securitatea (poliția politică a lui Ceaușescu) și un dosar mai vechi de coruptie al familiei sale și prin amenințări din partea unui deținut de drept comun, care au reușit în final.
Hotarârea Curții Constituționale care a validat referendumul nu a luat în considerare documentele oficiale prezentate de Guvern care arătau, în baza datelor furnizate de autoritățile locale și de statele Uniunii Europene la solicitarea Ministrului de Externe, că peste trei milioane de români au domiciliul în străinătate și deci nu puteau figura, conform legii, în listele permanente, ci doar în listele suplimentare, pe care le-au și folosit pentru a vota la acest referendum în țările în care domiciliază.
Cu o rară aroganță și dispreț față de realitate, această ultimă hotărâre nu a luat în considerare, din documentele primite de la Guvern, nici cel puțin zecile de mii de cetățeni decedați la data referendumului sau fără drept de vot, în urma unor hotărâri judecătorești.
Astfel, ca o realitate de necontestat, 7 milioane și jumătate de cetățeni, reprezentând 87% din votanți, s-au pronunțat pentru demiterea președintelui și doar 900.000 (13%) pentru menținerea sa în funcție, rămâne fără efect juridic și politic, deși numărul celor care au votat pentru demitere depășește cu două milioane pe cei care au votat pentru alegerea sa în 2008.
Lovitura de stat
Mediile de informații occidentale au preluat o afirmație aberantă a Președintelui suspendat și a acoliților săi despre o «lovitură de stat» sau un «puci» în România. Chiar și după ce Curtea Constituțională a hotărât că înlocuirea președintilor Senatului și Camerei Deputaților de către o nouă majoritate parlamentară a fost legală și constituțională, la fel ca și hotărârea de suspendare a președintelui, această etichetare absurdă s-a menținut. Într-o declarație stupefiantă, chiar după revenirea ilegitimă a președintelui Băsescu în funcție, doamna Reding continua să vorbească despre o «lovitură de stat parlamentară», în disprețul votului a 7,4 milioane de cetățeni reprezentând 87% din numărul votanților.
Se poate afirma orice dacă nu ai proprietatea termenilor sau ești rău intenționat. Cei care au o minimă cultură politică știu că o «lovitură de stat» sau un «puci» înseamnă, conform tuturor studiilor politice sau juridice, sau macar a dicționarelor: «răsturnarea bruscă și  neconstituțională a puterii legitime dintr-un stat impusă (neparlamentar) prin surpriza de o minoritate, de obicei, formată din militari sau comandanți paramilitari folosind forța». Lesne se poate vedea că în afara de viteza de desfășurare a unor evenimente absolut legale, nici măcar surpriza nu poate fi invocată de un președinte care a mai fost o dată supus demiterii și care din ianuarie 2012 este contestat de marea majoritate a cetățenilor României. Atunci unde este intervenția armatei?; unde este neconstituționalitatea?; despre ce minoritate vorbim la o hotărâre a majorității parlamentare votată de o zdrobitoare majoritate de 87% a alegătorilor?
Faptul că o afirmație aberantă a președintelui suspendat și acolitilor săi a fost preluată de doamna Reding și de domnul Barroso îmi amintește că în perioada comunistă, în statele din Europa Centrala satelite ale Moscovei, circula o glumă: unui ascultător care întreaba la Radio Erevan (un post de radio din Uniunea Sovietică) dacă este adevarat că cetățeanul Ivan Ivanovici a furat o Volga (automobilul rusesc din acel timp), i se răspundea că este adevărat, numai că nu era vorba de un automobil, ci de o bicicletă și că nu a furat-o, ci i-a fost furată. Cam așa se întâmplă și acum, dar nici în visele cele mai urâte nu mi-am imaginat că o minciună atât de sfruntată poate fi «vehiculată» în presa occidentală a anului 2012 și în unele cancelarii europene.Aș vrea să cred că lucrurile nu vor fi lăsate așa.
În decembrie 1989, cei care au protestat la Timișoara și București în față puștilor și tancurilor tiranului Ceaușescu nu au scandat: «Vrem salarii mai mari!», ci au strigat: «Alegeri libere și presa liberă!». Studenți, colegi și prieteni ai mei au cazut în 21 decembrie sub gloanțe sau striviți sub șenilele tancurilor. Cei rămași în viață au luptat din greu cu fortele neocomuniste pentru democrație și pentru integrarea europeană. Acum au votat în libertate, dar votul lor este inutil datorită unei manipulări grosolane orchestrate de agenți de influență de la București împotriva propriei țări. Așa ceva nu putem accepta. Este cutremurator să vedem cum fosta limbă de lemn a politrucilor comuniști este înlocuită de limbajul conform al Uniunii Europene, pentru a-i înfiera pe adversarii politici ai președintelui Băsescu.
Monitorizare sau manipulare?
Raportul Comisiei privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, din iulie 2012, conține numeroase informații false. În Raport s-a vorbit, fără a se particulariza, despre remedierea atingerilor aduse reformei în ultimele  săptămâni (p. 5) sau despre restaurarea statului de drept, inclusiv independența justiției (p. 19). S-a cerut publicarea imediată a tuturor actelor în Monitorul Oficial (p. 20) fără a se indica sau a fi cunoscut un singur caz în care să fi apărut o asemenea întârziere din vina Guvernului, precum și respectarea în viitor a condițiilor constituționale privind emiterea ordonanțelor de urgență (p. 20), deși nimeni nu a contestat constituționalitatea ordonanțelor emise de Guvernul Ponta și ele nu au fost invalidate de Curtea Constituțională.
Nici cât privește presiunile politice exercitate asupra Curții Constituționale și nerespectarea principiului separației puterilor (p.5) nu s-au prezentat situații concrete, deși asemenea presiuni au existat atunci când, în noiembrie și decembrie 2011, președintele Traian Băsescu a convocat, cu încălcarea separației puterilor, Curtea într-o ședință ținută cu ușile închise sau când a declarat că nu va aplica decizia Curții Constituționale referitoare la legea privind înghețarea pensiilor și salariilor în 2012.
Îmi pun întrebarea dacă la nivelul Comisiei Europene există o preocupare reală pentru o cunoaștere mai profundă a particularităților legislative, sociale și culturale din noile state membre UE din Europa Centrală și câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societății civile, dacă în cazul evenimentelor recente din România câțiva agenți de influență au putut determina o reacție disproporționat negativă față de evenimente scoase din context sau care pur și simplu nu au existat în realitate. Cred că aceste exagerări ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un dialog cu reprezentanți de marcă ai mediului academic și ai organizațiilor neguvernamentale, altele decât cele apropiate președintelui.
Într-o scrisoare  pe care am adresat-o în 25 iulie 2012 președintelui Comisiei Europene, José Barroso, înainte de referendum, am sugerat consultarea într-o speță care privește funcția de șef de stat a președinților post-comuniști ai României, mai ales că între mine și președintele Ion Iliescu există diferențe ideologice iremediabile, și a Majestății Sale Regele Mihai I, detronat și exilat de către comuniști în 1947. Puteau fi consultați, de asemenea, foștii președinti ai Parlamentului României, foștii prim- miniștrii, foștii președinti ai Curții Constituționale, ai Înaltei Curți de Justiție și Casatie, foștii Avocați ai Poporului. Este foarte ciudat că personalități civice precum prof. dr. Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice, președintele celei mai importante asociatii civice, Prodemocrația sau Victor Alistar, presedintele Transparency International România, nu au fost consultați. Am transmis președintelui Barroso scrisori semnate de fostul președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Justiție și Casație, prof. dr. Nicolae Popa și de fostul procuror general al României, profesor de drept Constituțional, Mircea Criste și, de asemenea, un Apel al intelectualilor români adresat Comisiei Europene, printre semnatarii căruia se numără rectori (președinti) și decani ai unor mari universități, scriitori, artiști, muzicieni și activiști civici reputati. Nu există niciun semn că opiniile lor ar fi fost luate în considerare.
Doamna Reding și domnul Barroso, în mod evident, nu au dorit sau nu au considerat necesar să consulte nicio personalitate politică,  academică, civică din afara camarilei prezidențiale, pentru a afla realitatea. Chiar dacă a fost vorba doar de o proastă informare sau de o neînțelegere a realităților românesti, acesta denotă dispreț și aroganță față de o țară membră a Uniunii Europene, al carei proiect politic se bazează tocmai pe respectul și înțelegerea celorlalți.
Ultimatumul în 11 puncte impus Parlamentului, Guvernului si președintelui interimar al României
Recomandările Raportului s-au plasat la limita respectării suveranității unui stat membru al UE, atunci când s-a indicat în termeni ultimativi ce decizii să ia ori să nu ia Guvernul sau președintele României.Cea mai gravă dintre acestea mi se pare cerința imperativă de a «nu se acorda grațieri pe perioada președinției interimare». E vorba de interzicerea unei competențe de natură constituțională acordată președintelui României (art. 94, d) recunoscută și celui care asigură interimatul funcției (art. 98/2) și care se exercită fără nicio prealabilă autorizare internă sau externă. Cerința a plecat de la un «proces de intenție» privind o eventuală grațiere a fostului prim-ministru Adrian Năstase, deși nu a existat nicio declarație în acest sens și era evident că ea nu era posibilă. Formularea ei la modul general nu numai că făcea ca grațierea să nu poata fi acordată nimănui, chiar dacă rațiuni de ordin umanitar ar fi impus-o, dar a adus atingere unui atribut al conducătorului oricărui stat suveran, stabilit prin cutumă, de-a lungul istoriei. Nu cred că există vreun stat în UE care să accepte o asemenea cerință abuzivă fără nicio bază legală în legislația europeană și mai ales un astfel de afront la suveranitatea națională.
Care a fost obiectivul intervenției în forță a comisarului pentru Justiție și a Președintelui Comisiei UE în problemele politicii interne a  României?
În mod evident, a fost susținerea regimului corupt al președintelui Băsescu, autoritar pe plan intern, docil și servil în fața deciziilor autorităților UE. În ultimii opt ani, rapoartele de monitorizare a României au ignorat toate derapajele politice și corupția regimului Băsescu, mulțumindu-se cu condamnările pentru corupție ale adversarilor politici. După încetarea mandatului meu de președinte, am combătut cu putere, din  societatea civilă, corupția și tendințele autoritariste ale Guvernului Adrian Năstase, dar nu cred că înlocuirea unor clanuri cu altele reprezintă un pas înainte spre statul de drept clamat de doamna Reding.
UE a asistat impasibilă la distrugerea încrederii în instituțiile statului român prin promovarea persoanelor incompetente, șantajabile și  servile sistemului clientelar. Traian Băsescu a atacat și jignit Parlamentul, Guvernul, Justiția, Armata, Poliția, Învățământul, Școala, Sindicatele. A atacat și a jignit în termeni incalificabili presa neaservită, pe ziariști, pe medici, profesori, țărani, muncitori și mai ales pe cetățeni. A distrus prestigiul unei părți a elitelor intelectuale, nu numai înglobându-i în camarila sa, dar mai ales prin transformarea unor persoane cu simt critic în agitatori fanatici, incapabili de dialog. A produs dezbinarea societății românești, anularea solidaritații create în jurul integrprii României în UE și NATO, instaurarea suspiciunii intoleranței și urii pâna la nivelul micilor colectivități sau chiar a familiilor. Această atitudine și nu restricțiile economice și sociale a generat marile manifestații populare împotriva sa, începând cu ianuarie 2012.
Perioada de suspendare a președintelui Băsescu a arătat cu claritate că acesta a construit timp de opt ani un sistem paralel de putere personală, utilizînd instituțiile de forță și bazat în principal pe serviciile de informații și pe Procuratura, pe subordonarea Curții  Constituționale și a Consiliului Superior al Magistraturii, pe plasarea unor agenți acoperiți în presă. S-a instaurat o atmosferă de suspiciune și teamă în societate prin ascultarea telefoanelor și prin scurgeri de informații confidențiale de la Procuratură către presa aservita.
Nu în cele din urmă, evenimentele legate de suspendarea și referendumul de demitere a președintelui Băsescu au afectat prestigiul  instituțiilor europene. Până în această vară, România era, dintre toți cei 27 de membri, nu numai statul în care Uniunea Europeană se bucura de cea mai mare încredere, dar românii aveau mai multă încredere în instituțiile europene decât în instituțiile statului lor. Aceasta și numai aceasta i-a facut pe români săa accepte sacrificiile premergătoare integrării și pe cele post integrare impuse de criza economică. Modul în care au fost tratați de Comisia UE a creat o enormă frustrare, care îndreaptă vechea adversitate față de președintele Traian Băsescu și spre Uniunea Europeană, considerându-se ca aceasta l-a impus prin presiune împotriva voinței lor legitim exprimate.
Cum au promovat doamna Reding și domnul Barroso valorile morale și democratice pe care le-au invocat si efectele actiunii lor
Reactiile nejustificate ale Uniunii Europene fata de evenimentele politice din România si maniera în care au fost exprimate vor avea consecinte pe timp mediu si lung, pe multiple planuri. Primul efect, si cel mai grav, este slabirea încrederii în Uniunea Europeana si în institutiile sale tocmai în rândurile celor care au luptat din convingere si nu din interes pentru valorile si principiile UE. Este si cazul meu si, pentru cei care nu stiu, precizez ca m-am format dupa 1990 ca persoana politica si civica la scoala democratiei crestine germane si europene. Am contribuit la structurarea societatii civile din România ca lider al Solidaritatii Universitare, al Aliantei Civice si Academiei Civice. Ca presedinte al Conventiei Democratice, am participat la congresele partidelor crestin-democrate si ale Internationalei Crestin Democrate.
Am primit premiile Fundatiei Coudenhove-Kalergi, ale Internationalei Democrat-Crestine pentru constructie europeana si ale American Bar Association pentru contributia la dezvoltarea statului de drept în Europa centrala si am fost declarat «Omul de stat european al anului 1998» de catre Institutul East West. Am avut onoarea de a fi alaturi de Walesa, Havel, Göncz, Jelev, fondator al Memorialului Victimelor Comunismului din Washington si al mai multor forumuri pentru democratie. Dupa terminarea mandatului de presedinte, am fost ales presedinte al Academiei de Diplomatie Culturala din Berlin si unul dintre directorii World Justice Project care militeaza pentru instaurarea statului de drept în lume. Spun toate acestea pentru ca nu aceasta Europa, în care un comisar pentru Justitie din Comisia Europeana poate decide prin presiune, împotriva vointei poporului unei tari suverane, este Europa pe care eu si cei din familia primilor presedinti democrati din Europa Centrala si de Est am gândit-o, împreuna cu marii lideri ai Uniunii Europene din acel timp. Daca a fost vorba de o impunere a respectarii valorilor morale ale democratiei europene, cum a invocat doamna Reding, atunci este si mai grav, pentru ca ne putem întreba cum sunt întelese aceste valori în Uniunea Europeana?, unde este respectul pentru vointa cetatenilor unei tari membre?, daca Comisia Europeana poate impune unui Guvern, unei majoritati parlamentare si în final vointei unei covârsitoare majoritati a cetatenilor exprimate prin vot o anume solutie, prin amenintari politice si economice fatis exprimate. Modul în care a fost impusa aceasta solutie a fost un «diktat» si el loveste în ceea ce are mai pretios un stat independent si un popor - demnitatea nationala. Revolta mea este accentuata de satisfactia cu care este acum întâmpinat la Bruxelles rezultatul acestui diktat. Se naste întrebarea: Comisia Europeana si câteva cancelarii occidentale au nevoie de state din Europa Centrala conduse de presedinti servili, santajabili prin dosarele lor de coruptie si prin comportamentul lor?
Un gânditor austriac scria la începutul secolului XX: «Daca Balcanii nu ar fi existat ar fi trebuit inventati», în sensul ca, pentru menajarea orgoliului Occidentului, este profitabil ca tot ce e rau sa fie plasat în estul Europei. Ma întreb daca pozitia dura a Comisiei Europene fata de România nu este un avertisment pentru cei care nu se supun neconditionat unor decizii. Acum a fost rândul României, dar poate ca si alte state din «Noua Europa» ar trebui sa se gândeasca la astfel de evenimente. Într-un cunoscut cântecel german de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial se spune: «când a fost arestat vecinul meu nu am protestat pentru ca era evreu, când altul a fost arestat nu am protestat pentru ca era comunist, când am fost eu arestat nu mai avea cine sa protesteze». Desigur, acum situatia este diferita, ne aflam în democratii consolidate, dar atentia trebuie sa fie si mai mare atunci când abuzurile sunt împachetate în noul limbaj conform al Uniunii Europene.
Daca interventia brutala a doamnei Reding si a presedintelui Barroso, care astazi se felicita pentru rezultatele ei, va avea drept consecinta cresterea ponderii unor formatiuni politice populiste si antieuropene, pe fondul dezamagirii fata de actuala majoritate guvernamentala care, asa cum considera multi, a cedat nepermis la presiunile europene si al desistarii euroentuziastilor, care acum îsi reevalueaza atitudinea, poate ca abia atunci vor întelege efectele actiunilor lor, care au provocat o criza inutila într-o tara care nu punea probleme legate de criza financiara si de fidelitate fata de UE.
Sedinta din 12 septembrie a Parlamentului European poate fi o buna ocazie pentru recâstigarea încrederii cetatenilor României în UE si, de asemenea, a încrederii cetatenilor din alte state membre, care doresc ca vointa lor sa nu fie desconsiderata cu aroganta si viitorul lor sa nu fie dictat de jocuri de culise la nivel european.
Cu sinceritate,
Emil Constantinescu
Sursa: gandeste.org

luni, 27 august 2012

Părintele Justin Pârvu: “Ne apropi­em de un sfârșit al Europei: ea tinde acum către un guvern unic. Acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu”


Părinte, acum când situația economi­că și politică a țării e foarte bulver­santă, ce nădejde politică mai putem avea azi, când lipsește un conducător cu o linie politică echilibrată și care să îi pese de țară și de popor mai mult decât de propriul lui scaun?

Toate stăpânirile acestea noi so­cotim că sunt de la Dumnezeu, și avem datoria să ne supunem. Dar sunt stăpâniri dinafară care intră înăuntrul poporului, sărind peste gard, stăpâniri care intră pe ușa democratică a unui popor, care se impun prin modul lor de a guverna și nu sunt impuși dinafară. Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac. Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg. de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă? De aceea noi nu mai ieșim din această sta­re de mizerie. Pentru această mizerie nu e de vină doar Europa și pute­rile lumii, ci în primul rând se datorează lipsei noastre de administrare internă. Pentru că Europa nu vine la mine la primărie să mă controleze ce am lucrat eu într-o lună de zile și cum am asfaltat drumul.
Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu bi­necuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: “cu harul lui Dumnezeu, din mila lui Dumnezeu, Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.
Putem privi indiferenți la durerea și sărăcia omului de rând, care nici măcar bani de spitalizare nu are? Bolile s-au înmulțit, medicamentele și taxele de spitali­zare cresc de la o guvernare la alta. Neimplicându-ne, nu suntem cu toții vinovați pentru durerea și suferința celuilalt?
Durerea mare este peste tot, pentru că sunt puși să conducă  în stat oameni fără o autoritate profesională și fără o orientare câtuși de puțin prin Hristos. Azi voința poporului se clădește pe fal­sul acesta de la o alegere la alta, că îți dă doar impresia că ești alegător liber. Iar votul nostru nu este decât folosit și manipulat în slujba intereselor lor meschine. Decât să cheltui atâția bani pen­tru campanii electorale de paradă, mai bine s-ar face o școală, un spital din acei bani risipiți. Ei fac campanii, promisiuni și alegeri, dar peste tot însă sună a sărăcie. Oamenii aleși ar trebui trași la răspundere pentru ceea ce au făcut în orașul sau satul unde guvernează fiecare. Dar așa, dacă nimeni nu îi verifică și știu că nu plătesc pentru faptele lor, evident că fură și trage fiecare pentru interesul lui personal. Țara aceasta este guver­nată nu după nevoile și greutățile poporului, ci după bunul plac al șefului.
Datorită sărăciei, rata sinuciderii a crescut foarte mult. Ce îi sfătuiți pe acești oameni care sunt concediați de la muncă și societatea actuală nu le permite să se angaje­ze în altă parte, neavând cu ce să își întrețină familia?
La noi ar trebui să se implice mai mult Biseri­ca. Fiecare sat, fiecare parohie trebuie să aibă evidența și a ultimului sărac, astfel încât să poa­tă ajuta și familiile sărace din puținul pe care îl au. Dacă Biserica ar putea găsi anumite forme de organizare, astfel încât să construiască spitale, cantine, școli pentru familiile sărace, sau chiar instituții unde să poată oferi locuri de muncă creștinilor care sunt capabili să lucreze și nu au un loc de muncă. Biserica nu trebuie să facă po­litică, dar este datoare să intervină în societate atunci când sunt fel și fel de abuzuri și derapaje.
Să luăm exemplul Sf. Vasile cel Mare, care a format renumitele vasiliade, ce nu aveau alt scop decât să vină în ajutorul omului sărac, omului lipsit. El nu a căutat în primul rând să cri­tice viața politică din vremea sa, ci a propovăduit mila creștină în viața și societatea de toate zilele. Biserica nu are datoria doar să predice de la am­von despre virtuțile creștine. Avem modelul evanghelic în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, care nu a lăsat mulțimea să plece acasă flămândă, după ce le-a predicat des­pre Împărăția Cerurilor, ci a înmulțit pâinile și peștii, bineînțeles prin mi­nune dumnezeiască, de i-a săturat pe toți. Mântuitorul ne învață așadar că păstorii sunt datori să cerceteze și să vadă starea populației dacă e sau nu în nevoi, apoi, după puterea fiecă­ruia, să înmulțim și noi pâinea prin osteneala noastră omenească și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși să dăm săracilor pâine. Nu suntem noi sfinți să facem minuni, dar avem datoria să ne ostenim cu puterile omenești în binele comunității. Fi­ecare parohie, cât de săracă ar fi, are o mică rezervă, de unde poate începe să sporească un bun obștesc, dar să fie într-adevăr aceste bu­nuri folosite cu durere de inimă, cu grija față de poporul acesta aflat în nevoi. Biserica să ofere credincioșilor, nu să ceară taxe și biruri pe care nu le pot duce.
Sărăcia aceasta este și o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni și îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, și de ce să îi mai facă? Până și ultima țărancă de la sat vine și îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la țară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belșugul. Doar familiile cu copii mulți vor rezista. Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii și chiar din copiii aceia crescuți în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani și belșug. Nu, Dumnezeu știe când și de ce îngăduie așa. Aceste familii și mame eroice duc greutățile țării, nu toate farfaralele care se plâng că nu pot face copii.
Se mai poate naște din poporul român un Con­stantin Brâncoveanu sau un Mihai Viteazul?
Acum nu. Un astfel de om la noi se naște o dată la 200 de ani. Deocamdată statul rămâne în somnul cel de moarte, nu se interesează, este insensibil la durerea po­porului. Față de un conducător necreștin nu poți avea încredere, ci doar să te temi de el. Iar dacă supușii lucrează de frică, acela nu mai este stat democratic. Este democrație comunistă, o formă mai plă­cută la vedere și înșelătoare simțurilor. Deja acum nu se mai pune problema să ne salveze un conducător român, acum se pune problema să ne salveze Europa și băncile internaționale. Azi românul simplu nădăjduiește în această Europă fals democratică. Vin aici creștini simpli, unii primari, și îmi spun: „Părinte, noi vrem să facem o intervenție în Euro­pa să ne dea pentru comună niște fon­duri europene”. Eu le spun: „Măi, băieți, încercați și voi, dar nu vă angajați prea mult, pentru că Europa e doar cu forma de ajutorare, dar în rest este o formă goa­lă, din care nu câștigi nimic”. Ne apropi­em de un sfârșit al Europei, în forma pe care o știm noi de odată; ea tinde acum către un guvern unic, ce va stăpâni toată lumea, în mod autoritar, ce va conduce toată politica și viața noastră economică. Dar acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu.
De ce suntem din ce în ce mai dezbinați și nu ne putem uni și noi ca alte popoare care își câștigă niște drepturi? Până și în Basarabia, care este de un sânge cu noi, creștinii de acolo au protestat împreună cu preoții și episcopii împotriva actelor biometrice și au reușit să modifice legea creându-li-se alternative, nebiometrice. Pe când la noi există o luptă doar la nivel de teorie.(Nota Redactiei Ziaristi Online: Si in Romania exista alternativa prin eliberarea pasapoartelor temporare, normale, fara cip, valabile un an, ca urmare a campaniei societatii civile crestine din anii trecuti. In schimb, in Republica Moldova pasaportul biometric se elibereaza inclusiv copiilor sub 7 ani iar primul ministru Vladimir Filat se lauda ca este posesorul primului pasaport diplomatic biometric. Conform portalului Moldova Crestina in Basarabia exista “pasapoarte pentru crestini” fara cip dar si fara dreptul de a calatori: “Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) anunţă cetăţenii care refuză să-şi facă paşaport biometric că vor putea solicita în continuare actul de identitate provizoriu (formularul numărul 9), care nu conţine număr de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) şi date biometrice suplimentare.Totodată, oficialii îi anunţă pe cetăţeni că respectivul act de identitate este valabil însă doar pe teritoriul Republicii Moldova şi nici o ţară din lume nu va permite intrarea pe teritoriul său a persoanei care deţine un astfel de paşaport, din simplul motiv că aceste acte nu sunt recunoscute şi nu corespund standardelor internaţionale. In urma protestelor de anul acesta a ramas valabil… “formularul numarul 9″, mai informeaza acelasi portal: “Deputatul PD, Alexandru Stoianoglo, susține că Formularul nr.9 va fi valabil în continuare fără a avea acel cod de identificare pe care enoriașii îl consideră diavolesc”. Totodata, Mitopolitul Vladimir al bisericii “moldovenesti” rusesti si-a linistit oitele pravoslavnice afirmand carespectivul cod nu reprezinta “semnul diavolului”).
Ce se întâmplă în Basarabia e un caz aparte. Ei sunt puși acolo între ciocan și nicovală, între Moscova și Bruxelles. Rușii nu au niciun interes să îi scape din mână pe basarabeni, ca nu cumva să se alieze cu Europa, sau cu România. Toți se tem, și Europa și Moscova, de o Românie unită. De aceea se și introduc fel și fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menține și accentua dezbinarea. Toți au nevoie să fure bunurile și pământurile României bogate. Și unii și alții au interes să folo­sească țara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri. Dar, bineînțeles, în afară de aceasta, basarabenii sunt și oameni credincioși care au stat acolo în picioare, zi și noapte, mili­tând pentru drepturile lor. Au mai multă stator­nicie decât noi. La noi nu ai cu cine să te aliezi, nu există niciun interes nobil la acești oameni poli­tici ca să ridice piatra aceasta de pe mormântul neamului nostru. O țin ferecată și cine să o ridice? Lor le merge bine acolo unde sunt, parlamen­tari, deputați, primari, au copii și rude de îngrășat. La noi fiecare se crede mai papă decât Papa. Interesele și orgoliile personale așa de tare întunecă mintea că fiecare vede în felul lui propriu, niciodată ca celălalt de lângă el. Cum să se unească? Dacă se dă o dispoziție de la Centrul Europei, apăi la noi în țară se aplică cu și mai mult zel.
Da, din păcate aceeași dezbinare persistă și în rândul credincioșilor din Biserică. Cum vom reuși să distingem pe viitor lupii de adevărații păstori? Bineștiind că se urmărește convocarea unui mare Sinod Ecumenic, prin care ierarhii ecumeniști să își întemeieze cu canoane mincinoase faptele lor neortodoxe. Deja sunt divergențe între Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și mai mulți ierarhi necompromiși din Sinodul Greciei pe această temă.
În cazul acesta e bine că la ei sunt divergențe, asta înseamnă că mai ai dreptul la opinie, la noi cine să protesteze dintre episcopi? La noi se supun cuminți. Aici e liniște, nu cumva să vorbească cineva de vreo problemă internă a Bisericii. Noi nu ne amestecăm și rămânem mai bine dezinteresați în „pace”. Se vrea distrugerea Bisericii Ortodoxe, singura forță care mai ține omenirea. Au început cu Iugoslavia, pe care au fărâmițat-o, au trecut în Grecia, tot ortodocși, unde au creat anarhie și criză economică, urmăm noi. Prin aceste măsuri anarhice pe care le vedem luate la nivelul țării noastre, se urmărește distruge­rea României și a Ortodoxiei, după modelul iugoslav. Tot o intenție de distrugere a Ortodoxiei este și ecumenismul, una mai subtilă, din interior, prin care i se distrug bazele și principiile canonice, fără de care Biserica nu poate exista. Dar ea va exista prin episcopii și păsto­rii care vor alege adevărul. Ecumeniștii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poți rupe de la Hristos, care este calea, adevărul și viața. Ecumeniștii nu vor reuși nimic. Reali­tatea nu o poți schimba în funcție de interesele omenești. Realita­tea dumnezeiască rămâne aceeași în orice veac. Acest sinod care se urmărește nu are scopuri și intenții bune. Dacă ar avea un scop bun ar ține cont de celelalte si­noade ecumenice statornicite de Sfinții Părinți și care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt și al cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dogmele Bi­sericii? Și cine să schimbe? Niște oameni erodați în nedreptate? Duhul Sfânt grăiește prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omenești. Cum au ei îndrăzneala să mo­difice hotărârile Sfinților Părinți?
Unii consideră că aceste rânduieli sunt învechite…
Bineînțeles, când nu îți convine și nu se potrivește cu interesul tău, sunt învechite… Dar Adevărul și Evanghelia se învechesc? Dumnezeu nu se învechește, Dumnezeu același este. Dar dacă noi supunem Biserica Statului, o facem o instituție omenească, în care păstorii sunt aleși de politici­eni… Iar cum politica se schimbă, așa și cei care se ghidează după guvernări politice. Noi mai în­tâi trebuie să fim oameni ai Bisericii, apoi ai Sta­tului. Ierarhul nu amestecă politica cu Biserica, merge după dispozițiile Domnului, nu ale Sta­tului. Ca cetățeni ne facem datoria față de stat, dar dăm Cezarului ce e al Cezarului și lui Dum­nezeu ce este al lui Dumnezeu. Însă mulțimea cunoaște păstorul cel bun și creștinul adevărat se va duce după păstorul cel bun. Dacă mulțimea de credincioși cunoaște legea și canoanele Biseri­cii, scrierile Sfinților Părinți, atunci și episcopul va fi în ton cu credincioșii. Suntem datori să ară­tăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte biserici neortodoxe. Conviețuim, cum am mai spus, îm­preună, nu avem nimic cu cei de alte credințe, dar nu ne amestecăm și dizolvăm cultul creștin; fiecare slujește în legea lui, fără conflicte religioa­se, respectând dreptul fiecăruia de credință. De ce vin ei acum și ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi știm că ei vor să formeze o biserică unică mondi­ală, după modelul politic.
Nu credeți că lipsește creștinilor noștri o bază de cunoștințe bisericești, catehetice și dogmatice? Fără cunoașterea predaniilor scrise de Sfinții Părinți, cum vom putea menține și apăra adevărul? Cărți se tot tipăresc, dar cine mai citește?
Cine să le spună oamenilor să citească Sfinții Părinți? Puțini sunt preoții care își povățuiesc tur­ma și o educă în duhul Sfinților Părinți. Acum de la amvon se predică din noile manuale de dogma­tică bisericească. Ei și-au făcut singuri manuale, pe care credinciosul mai este și obligat să le cumpere. Nu numai că se strecoară erori dogmatice, dar nu au măcar știința de a se adresa într-un limbaj atrac­tiv educativ. Nimeni nu citește din ce scriu ei. Ca­teheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe vremea mea, când părintele cu dascălul și alte personalități ale satului se uneau și organizau tabere de vacanță, în care făceau cateheze cu elevii, se discutau lucruri și de cultură și practice și se și bucurau de frumusețea vieții. Trebuie să știi mai întâi să îi introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în rândul tinerilor. Asta este mi­siunea preotului. Azi nu mai are nimeni grija cate­hizării, din ce în ce mai puțini sunt cei care se impli­că să formeze creștinul de mâine, atât un cetățean drept și onest, cât și un creștin evlavios, cunoscător al tradiției și învățăturilor Sfinților Părinți.
Dar mai degrabă mamele ar putea face cateheză cu copiii lor. La noi lipsește o cultură teologică profun­dă. Mamele, de mici, ar trebui să le pună în brațe copiilor lor cărți de rugăciune, povestiri cu sfinți, cateheze și mai târziu cărți teologice, învățăturile Sfinților, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă.
Comuniunea în comunitate ar rezolva multe pro­bleme și de educație și de într-ajutorare. Dintr-o comunitate astfel dezvoltată se poate naște și un Constantin Brâncoveanu, și un Mihai Viteazul. Cu o pregătire spirituală și intelectuală putem avea prilejul să ne impunem în Europa și marilor puteri, apărându-ne drepturile noastre, credințele și obi­ceiurile predate nouă de Părinții noștri, care și-au dat viața pentru Biserică și pentru acest neam.
Interviu realizat de Monahia Fotini la 1 august 2012 si apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI

Foto: Cristina Nichitus Roncea
Sursa: gandeste.org

sâmbătă, 7 iulie 2012

Consiliul Europei cere opinia Comisiei de la Veneţia despre suspendarea lui Băsescu


Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se declară îngrijorat de recentele evoluţii din România, în special de cele legate de suspendarea preşedintelui, şi a cerut Comsiei de la Veneţia să analizeze dacă aceste acţiuni sunt compatibile cu statul de drept şi cu democraţia.

"Sunt foarte îngrijorat de recentele evoluţii din România, mai ales de acţiunile Guvernului şi Parlamentului în legătură cu instituţii democratice. Am cerut o opinie Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia, n.r.) din care România face parte, cu privire la compatibilitatea acestor măsuri cu principiile democratice şi cu statul de drept", afirmă Jagland. citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.


Comisia pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută drept Comisia de la Veneţia, este un grup de experţi constituţionali care examinează modul în care ţările membre ale Consiliului Europei respectă standardele democratice.

Sursa:  REALITATEA.NET



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Se pregăteşte Guvernul Europei

Europa, care se află ‘în faţa unei noi provocări’, ’se orientează în mod hotărât spre un guvern economic al zonei euro’, ale cărui contururi ar putea fi evocate duminică, la Bruxelles, cu ocazia summitului european, a estimat premierul francez, într-un discurs rostit la Camera de comerţ franco-coreeană.
Parisul şi Berlinul au recunoscut, totuşi, miercuri seară că nu va fi posibil să se ajungă la un acord chiar de duminică şi au anunţat pentru miercuri 26 octombrie desfăşurarea unui summit al celor 17 ţări ale zonei euro.
Europenii au în vedere un plan în trei timpi: restructurarea datoriei elene, recapitalizarea băncilor europene pentru a-i face faţă, întărirea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF).
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, care s-au întâlnit miercuri la Frankfurt, urmează să se întâlnească din nou sâmbătă, la Bruxelles, pentru a pregăti un ‘răspuns global şi ambiţios’ cu privire la criză.
Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, spunea în septembrie că, dacă guvernele din zona euro nu adoptă politici şi măsuri adecvate, acestea ar trebui să poată fi hotărâte de o entitate centrală, spre exemplu de un guvern federal al uniunii monetare.
“Cred că, într-o zi, poporul european va avea o confederaţie. Ne putem imagina un guvern federal”, spunea Trichet. El a adăugat că sectorul financar al trebui decuplat de riscul datoriilor de stat din zona euro, propulsat semnificativ de criză. Sursa : Money.ro
Sursa: Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

sâmbătă, 20 august 2011

STATELE UNITE ALE EUROPEI!

STATELE UNITE ALE EUROPEI! Iată că această utopie, veche de un secol în conștientul european și de milenii în cel al inițiatorilor, este tot mai des invocată, acum în plină criză mondială, de personaje dintre cele mai diverse. Ideea Statelor Unite ale Europei este vehiculată de internaționaliștii istorici, în cunoștință de cauză, și de dobitoci, în fudulia lor de imitatori și apropiați, cred ei, ai internaționaliștilor istorici care dictează politica mondială.
Este evident, pentru orice om de bun simț, că realizarea unui super-stat sintetic în granițele vechii Europe, acum la peste 1000 de ani de la conturarea continentului Europa, este cu totul improbabil a fi realizat de internaționaliștii mondiali, chiar dacă ar pune la bătaie toți banii ce i-ar putea strânge încă în următorii 1000 de ani din exploatarea restului lumii. Ei au putut realiza Statele Unite ale Americii pentru că au gândit această construcție plecând de la realitatea unor teritorii aprope virgine și de la strategia eliminării fizice a populațiilor băștinașe, considerate înapoiate. Banii lor au putut lucra și au avut rezultatul scontat în acest caz. În cazul, însă, al construirii, acum în secolul al XXI-lea, a unei federații de state sub denumirea de Statele Unite ale Europei, cu un guvern federal ca cel al SUA, este mai mult decât  fantezie: este o nerozie. Iar internaționaliștii internaționali sunt conștienți de această nerozie, pentru că știu că nu vor fi iertați, cel puțin de așa-numiții (de ei) teroriști internaționali, care sunt în cea mai bună poziție de a le ști istoria, năravul și intențiile. Așa că nu mai rămân decât dobitocii să creadă și să spere într-o astfel de construcție împotriva firii, cum sunt și SUA care nu vor întârzia să dispară odată cu dispariția de acolo a internaționaliștilor istorici și îndreptarea lor spre alte orizonturi milenare.
Sursa: FINANTE-BANCI

vineri, 27 mai 2011

Un posibil faliment al Greciei se va rasfrange asupra Europei - Presa internationala


Pietele fiannciare dau semnalele specifice unei crize legate de debitele suverane europene, fiind afectate state precum Spania, Italia si chiar Belgia; falimentul Greciei pare iminent, iar efectele acestuia ar ptuea fi o contagiune generala a zonei euro si in Germania se pastreaza increderea investitorilor in mersul economiei - acestea sunt principalele stiri din presa economica internationala de marti.
Moneda unica europeana a atins minime record fata de francul elvetian depreciindu-se puternic si fata de dolarul american, in vreme ce costurile la care Spania poate accesa imprumuturi din pietele financiare au atins nivelurile maxime ale ultimilor 11 ani. De asemenea, au crescut puternic si costurile pentru Italia.

Ingrijorarile cu privire la raspandirea crizei pe pietele de actiuni ale Europei a afectat si piata americana a carei evolutie a indicat o ingrijorare crescanda cu privire la problemele financiare ale zonei euro, informeaza Financial Times.

Situatia imprumuturilor spaniole a fost puternic afectata de performantele socialistilor de la putere in alegerile locale. Guvernatorul bancii centrale spaniole considera ca cetatenii sai nu ar trebui sa accepte aceste costuri foarte mari de imprumut din pietele financiare, iar pentru aceasta ar trebui sa fie implementate rapid reforme economice structurale.

Diferenta pe care Spania o plateste fata de Germania - etalonul zonei euro - a atins 2,48 procente. Presiunea creste si pe bondurile italiene, in conditiile in care S&P a avertizat cu privire la posibilitatea retrogradarii ratingului acestei tari, din cauza ingrijorarilor cu privire la mersul general al economiei.

Implicatii extinse ale unui posibil faliment al Greciei

Falimentul de stat al Greciei ar afecta si alte state periferice ale zonei euro, arata agentia de rating Moody's intr-o declaratie, devenind ultima dintre cele trei mari agentii de rating care declara ca orice forma de restructurare a datoriei reprezinta, de fapt, un faliment.

"Moody's considera ca un faliment ar putea avea efecte adverse asupra creditelor pentru Grecia si posibil pentru alte economii periferice ale zonei euro iar primele afectate vor fi bancile grecesti, in ciuda eforturilor acestora de a obtine o situatie financiara stabila", se arata in declaratia agentiei, citata de Reuters.

Pietele financiare au marit presiunea pe tarile indatorate ale zonei euro la inceputul acestei saptamani, in conditiile in care investitorii sunt ingrijorati cu privire la un transfer al riscurilor dinspre Grecia inspre Spania; pe de alta parte, agentiile de rating avertizeaza cu privire la Italia si Belgia.

S&P a retrogradat perspectivele economice ale Italiei de la nivelul "stabil" pana la "negativ", in conditiile in care Italia are cea mai mare datorie din zona euro. De asemenea este posibila retrogradarea Belgiei, tara neavand un guvern propriu-zis din perioada alegerilor de anul trecut, din iunie fiind, pe de alta parte, in crestere economica.

Mediul de afaceri german se pastreaza foarte increzator

Increderea mediului de afaceri german in conditiile economice a ramas neschimbat din mai, in ciuda prognozelor pesimiste ale analistilor, in conditiile in care exporturile Germaniei sunt in crestere puternica iar cheltuielile sporite ale companiilor au avut efectul unei cresteri a consumului, ambele avand efecte pozitive asupra PIB-ului german.

O reluare a cheltuielilor in sectorul de constructii, investitiile si exporturile au alimentat cresterea puternica a Germaniei din primul trimestru. Totusi, cea mai mare economie a Europei ar putea avea probleme in mentinerea acestui ritm de crestere, dat fiind faptul ca statele europene se confrunta cu probleme din ce in ce mai mari legate de stabilitatea financiara, informeaza Bloomberg.

Sentimentul investitorilor este exuberant insa analistii considera ca Germania are nevoie de o scadere a PIB-ului pentru a nu ajunge in situatia de economie cu o crestere prea puternica pentru a putea fi sustinuta. Ca urmare, este foarte posibil ca increderea investitorilor sa scada in lunile urmatoare, fara ca acest lucru sa fie unul negativ.

PIB-ul nemtesc a crescut cu 1,5 procente in primul trimestru fata de primele trei luni ale anului. Aceasta este cea mai rapida rata de crestere din cel de-al doilea trimestru al lui 2010. Exporturile au avansat cu 2,3 procente iar costurile de constructie au sarit cu 6,2 procente.
http://www.ziare.com/economie/criza-economica-mondiala/un-posibil-faliment-al-greciei-se-va-rasfrange-asupra-europei-presa-internationala-1096660