Se afișează postările cu eticheta Gabriel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gabriel. Afișați toate postările

miercuri, 29 ianuarie 2014

Crearea Matricei pentru o Viață Sacră

suflu
Dragii mei,

Sufletul vostru s-a oferit voluntar să fie aici în aceste vremuri cruciale pentru a acționa ca o punte de legătură între Cer și Pământ. Voi sunteți aici pentru a aduce Spiritul în materie, pentru a fi Omul Divin care se manifestă ca un Purtător al Luminii pentru trezirea conștiinței. Prin urmare, este de datoria voastră să  vă aduceți spiritualitatea în fiecare domeniu al vieții voastre în deplină unitate și să recunoașteți că totul este o parte a lui Dumnezeu. Când faceți acest lucru, prezența voastră devine o binecuvântare și tot ceea ce voi sunteți aduce mai multă  Armonie în lume.

În acest timp de noi începuturi vouă v-a fost dat un mare dar – o tabula rasa (o pagină complet goală) cu care să lucrați în așa fel încât să vă puteți crea noua voastră viață în anul 2014 și mai departe. Acest loc al nevăzutului, al viitorului  necunoscut are o calitate magică. După ce v-ați eliberat de tot trecutul vostru s-ar putea să vă simțiți goi și nesiguri. Pentru unii este foarte incomod, dar recunoașteți totuși că acesta este un loc foarte sacru pentru a fi.

Voi sunteți în punctul culminant al trezirii conștiinței și binecuvântările sunt revărsate asupra voastră de către Sursa de energie permițând-vă astfel să lucrați în strânsă legătură cu sistemul de ghidare al Sufletului vostru.  Acest lucru este important de știut pentru că intuiția voastră devine din ce în ce mai clară și vă puteți încrede în voi într-un mod cu totul nou. Dimensiunile Angelice au însămânțat conștiința umanității cu o puternică și iubitoare forță a intenției pentru a aduce în viața voastră de zi cu zi cele mai înalte frecvențe într-un echilibru armonic pur și coerent.

Un Vas  Sacru este un Dar – mai ales atunci când este gol

Voi puteți aduce acest puternic aspect echilibrant în fiecare domeniu al vieții voastre. Recunoaștem  că această tabula rasa vă este oferită ca o formă de dezvoltare pentru a vă ajuta să vă creați un nou fundament pentru viața voastră. Vă este oferită o substanță Divină vie care așteaptă comanda voastră. Forma pe care voi o dezvoltați este precum matricea voastră sacră pentru manifestare. În acest vas voi vă puneți visele, intențiile și cele mai înalte viziuni ale voastre pentru viața voastră și pentru întreaga viață de pe Pământ. Frumusețea acestui dar de la Dumnezeu este că acest vas este de fapt gol. Toate tiparele trecutului au fost eliberate, iar voi sunteți în procesul de curățare a ultimelor vestigii ale energiilor care nu vă servesc și nici nu rezonează cu noile frecvențe.

Imaginați-vă că această formă devine un potir sacru în care voi veți co-crea tot ceea ce sunteți pregătiți să primiți. Această matrice va deține frecvențele luminii de care voi aveți nevoie pentru manifestarea puternicelor voastre intenții. Voi umpleți acum acest vas cu fiecare gând și emoție pe care vă concentrați. Aceasta s-ar putea să nu fie o veste tocmai bună pentru cei care sunt în continuare axați pe tot ceea ce nu funcționează și pare a lipsi din viața lor. Atenția la aceste detalii de frecvență joasă fac parte din creația voastră mitologică și nu vă vor aduce sentimentul de Bună-stare și Fericire pe care-l doriți.

Când vă uitați la vasul vostru sacru și vă plângeți că este gol, voi pierdeți darul care vă este oferit de un Univers Binevoitor care vrea ca voi să fiți fericiți. Acesta este un Potir Sacru care conține viața voastră neformată, deschis și pregătit pentru ca voi să vă aduceți în el rugăciunile pentru împlinirea Destinului Sufletului vostru.

Primele luni de dinaintea Echinocțiului sunt foarte importante pentru voi ca să vă amintiți tot ceea ce vreți să primiți; să vă concentrați pe cee ce este Prețios și Puternic și Frumos. În acest fel vă umpleți Potirul cu sfințenie, iar Universul vă ajută să scoateți la iveală cele mai profunde dorințe ale Sufletului vostru. Amintiți-vă că punctul focal al atenței voastre va umple vasul gol și vă va pregăti matricea să susțină acea putere concentrată pe măsură ce anul progresează.

Nivele crescute de sensibilitate

Pe măsură ce avansați în anușl 2014 nivelele voastre de sensibilitate vor crește. Acest fapt s-ar putea să fie destul de inconfortabil în funcție de energiile în care sunteți implicați. Interacțiunea voastră cu diferite tipuri de oameni, cu electronicele și cu sunetele ar putea să vă facă să vă simțiți foarte iritabili și fragili, stimulând, probabil, noi decizii legate de unde și cu cine să vă petreceți timpul. Ideea de a vă face pustnici ar putea să vă pară atractivă acum mai mult ca niciodată,pe măsură ce învățați să vă simțiți mai în siguranță într-un corp care vibrează la frecvențele mai înalte 5D.

Pe de altă parte, ați putea să fiți în măsură să fuzionați și să vă simțiți confortabil în Natură într-un mod nou care vă permite să vă simțiți împliniți și fericiți. Activitatea chakrelor inferioare vă va cere să deveniți mai sensibili la nevoile și cerințele lor. Activitățile cum ar fi crearea unei practici spirituale care să vă ajute să vă concentrați pe respirația voastră precum și o conexiune de împământare conștientă cu energia Pământului vă vor ajuta să fiți mult mai în acord cu sentimentele voastre și cu impulsurile sistemului de ghidare al inimii voastre.

Veți simți o chemare de a avea mai multă grijă de corpul vostru fizic axându-vă pe alimente de o frecvență mai înaltă și pe exerciții care să vă mărească echilibrul fizic. Corpul vostru emoțional este încurajat să trăiască în mult mai multă neutralitate și în echilibru astfel încât sistemul vostru nervos să se poată adapta mai ușor la noile frecvențe. Corpul vostru este inspirat de o adevărată și autentică înțelepciune pe măsură ce celulele creierului vostru încep să fie activate de întregul spectru al luminii. Nu faceți ca acest proces să fie mai dificil prin gândirea voastră excesivă. Acest proces a fost pus în mișcare de răspunsul sufletului vostru la frecvențele înalte care sunt disponibile acum, iar inima voastră vă va oferi inteligența de care aveți nevoie în timp ce învățați să creșteți repede în 5D.

Aducerea Spiritului în Materie

Voi puteți deveni Potirul Sacru, pregătit să primească noile tipare ale Integralității, Adevărului și Unității. Nu vă faceți nici un bine dând cu piciorul în vas și plângându-vă că acesta este gol doar pentru că voi nu vedeți dovada a ceea ce voi vreți să se manifeste. Acest vas gol este un dar Divin de la Dumnezeu. Este treaba voastră ca cum să umpleți această matrice și să vă energizați viața cu frecvențele armonice care conțin substanța magică oferită de Divinitate pentru ca voi să puteți manifesta Destinul Sufletului vostru pe Pământ.

Aveți un timp prețios de acum și până la Echinocțiul din martie pentru a vă pregăti și a vă umple vasul cu puterea intențiilor voastre astfel încât deplina mutare în manifestare să poată avea loc după Echinocțiu. Când sunteți pregătiți, puteți păși în magie.

Aveți atât de mult ajutor, iar rugăciunile inimilor voastre sunt auzite. Păstrați-vă rugăciunile intense pentru a onora darurile care sunt disponibile pentru voi în aceste timpuri cruciale pe Pământ.

Prezență Divină,

Îți mulțumesc că m-ai binecuvântat cu acest vas sfânt pentru a-l umple cu cele mai profunde aspirații și dorințe ale inimii mele. Ajută-mă să recunosc darurile care-mi sunt oferite și îndreaptă-mi atenția către ceea ce vreau să văd a se manifesta în acest timp de dinainte de Echinocțiu. Cer ca Sinele meu Înalt să-mi amintească cu blândețe acele vise care sunt pregătite să apară în viața mea în acest moment.
Adu-mi te rog ajutorul de care am nevoie pentru a-mi umple viața cu mai multă Frumusețe și cu un sentiment de împlinire. Permite-mi să mă împrietenesc cu Sistemul de Ghidare care-l inspiră pe Sinele meu Înalt și care duce la împlinirea scopului Sufletului meu. Amintește-mi să fiu atent/ă și alert/ă la inspirația care curge  prin mine în fiecare moment.

Cer ca Lumina Divină să-mi umple ființa și să-mi ridice frecvențele vibraționale astfel încât să pot asculta cu o deplină conștientizare. Umple-mi inima cu Iubirea Divină astfel încât să pot regenera această iubire prin forma mea umană și să radiez iubire în lume prin ființa mea. Sunt atât de dornic/ă să împlinesc îndemnurile inimii mele și să co-creez cu Divinul un nou mod de a fi care să binecuvânteze Pământul cu tot ceea ce Eu Sunt. Ajută-mă să aduc plinătatea celui mai autentic sine al meu în manifestare în momentul de față. Dă-mi voie să-mi folosesc nou-găsita libertate în moduri puternic conștiente pentru a crea miracole care să fie de folos întregii vieți de pe Pământ în acest moment.   

Fie ca toate ființele să recunoască Iubirea Divină care umple inimile noastre în fiecare moment, și fie ca eu să fiu un instrument care să radieze Prezența Ta plină de Pace. Îți mulțumesc Doamne, și așa este.


Shanta Gabriel
Pentru Arhanghelul Gabriel
22 Ianuarie 2014

Traducere  Monica Poka.


Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com/

joi, 7 noiembrie 2013

Arhanghelii Mihail si Gavriil- Etalare

Maine, 08 Noiembrie 2013, sunt sarbatoriti de ortodoxie Arhanghelii Mihail si Gavriil.
In acest articol voi prezenta cateva informatii despre Arhangheli. Desi nu sunt singuri Arhangheli acestia sunt cei mai cunoscuti deoarece au mai multe aparitii in Biblie.

  • Arhanghelul Mihail, este cunoscut si sub numele de Michael. Numele sau in ebraica: MI KA EL reprezinta o intrebare retorica: Cine este ca Dumnezeu?, iar raspunsul este nimeni si nimic.
Energia sa acopera atat sfera solara cat si sfera mercuriana, chakrele care ii corespund sunt: Chakra plexului solar si Chakra gatului.
Culoare specifica este albastrul care reprezinta protectie. Deseori Michael este reprezentat cu o sabie in mana, acest fapt arata ca el pedepseste cu scopul de a echilibra energiile. El isi foloseste energia si pentru protectie.
Michael este Arhanghelul care restabileste echilibrul primordial trmitandu-l pe Lucifer (ce se va transforma in satana) in iad, datorita mandriei sale.
Astfel Mihail reprezinta echilibrul si dreptatea, El conduce cetele ingeresti in razboiele nevazute, tot El este cel care ghideaza sufletele spre Lumina.
  • Arhanghelul Gabriel sau Gavriil este cel care ii vesteste Fecioarei Maria ca il va naste pe Iisus. Numele sau inseamana „Puternicul lui Dumnezeu” uneori este tradus ca si „Puterea mea este Dumnezeu”
El guverneaza energia sferei lunare, coordoneaza energia Chakrei sacrale iar culoarea lui este alb.
El este mesagerul lui Dumnezeu, ii inspira pe profeti si le dezvaluie tainele divinitatii. Fiidca coordoneaza energia lunara sustine implicit partea intuitiva a perceptiei.
Este Arhanghelul care semnifica puritatea si iubirea, deseori este infatisat cu un crin sau un pergament ca simbol al cuvantului lui Dumnezeu.

Am folosit cartile oracol „Mesaje de la Ingerii tai” pentru a releva mesajul pe care cei doi Arhangheli doresc sa il transmita.

Etalarea lui Mihail: Crystal-Mihail-Merlina
Crystal ne anunta ca se va intampla ceva nou in viata noastra, deci trebuie sa ne pregatim pentru schimbari. Se pare ca actiunile intreprinse anterior incep sa produca si rezultate. Chiar daca inca nu observam rezultatele ele vor aparea in curand, acum natura acestora depinde de natura actiunilor noastre. Daca am actionat pozitiv o sa avem situatii benefice si viceversa. Daca doriti sa aveti rezultate intr-un anumit domeniu anume trebuie sa faceti zilnic ceva pentru scopul dvs.
Mihail este aici dandu-ne curaj pentru a face schimbari. Nu trebuie sa ne temem de nou, suntem sub protectia Arhanghelului. Daca ceva nu merge bine este clar ca acolo se cere o schimbare. Ingerii va indruma pe dumul cel mai bun pentru dvs chiar daca vi se pare ca nu este tocmai potrivit.
Merlina atrage atentia asupra informarii. Inainte de a face ceva trebuie sa cunoasteti toate laturile situatiei si efectele posibile. Fiti deschisi la orice mod de cunoastere inclusiv cele neconventionale (vise, premonitii, intuitie). Ascultati vocea interioara, ea va dicteaza drumul cel bun.
In concluzie se pare ca Mihail ne cere sa schimbam ceva daca nu ne simtim bine, El este alaturi de noi dar ne atrage atentia ca trebuie sa ne informam temeinic inainte de a actiona.



Etalarea lui Gavriil: Raye-Gabriel-Yvonne
Raye spune ca starea fizica influenteaza modul in care ajungem acolo unde ne-am dorit. O conditie fizica buna faciliteaza implinirea idealurilor. Este bine sa ne apucam de sport. De fapt acesta este un mod de echilibrare ale celor trei corpuri: fizic-mental-spiritual.
Gabriel ne ajuta sa ne slefuim talentele, sa ne perfectionam. El ne imbunatateste comunicarea si ne apara de primejdii. Insa trebuie sa scapam de temeri, complexe si prejudecati.
Yvonne spune ca si necuvantatoarele sunt creatii divine, unori avem de invatat de la ele. Se cere sa invatam lectia loialitatii si a respectului, pe care animelele le ofera. Relatia dintre om si animal poate duce la dezvoltare, daca va doriti un prieten adevarat adoptati/cumparati un animal.


In concluzie trebuie sa invatam sa ne exprimam sentimentele, sa ne eliberam de stres si frici. 
Fiecare poate oferi conotatii diferite acestor mesje in functie de experienta personala. 

O zi linistita si luminata va doresc.
Ne gasiti si pe Facebook:  www.facebook.com/AstroParanormal

vineri, 15 februarie 2013

MESAJ DE LA ARHANGHELUL MIHAIL TRANSMIS PRIN RONNA HERMAN


inimioare
Preaiubiti maestri, am mai explicat in trecut, dar va vom readuce aminte ce se intampla atunci cand traversati numeroasele nivele si sub nivele ale constiintei. Pe masura ce curatati distorsiunile din campul vostru auric, exista si un proces interiorIntreaga voastra structura fizica trece prin schimbari complexe, ce sunt declansate de tiparele de frecventa mai inalta, provenind de la Sursa Creatoare, pe calea marilor Orase de Lumina si pe care le integrati. ADN-ul vostru, chakrele si Inima/Mintea Sacra contin Planul vostru Divin. Pe masura ce integrati din ce in ce mai multe Particule Adamantine ale Constiintei Creatorului, toate distorsiunile/imperfectiunile pe care le-ati creat, din cauza conceptelor negative pe care le-ati acceptat, ca fiind adevarul vostru, sunt incet, incet, corectate. Multe dintre aceste concepte distorsionate sunt filtrate prin constiinta voastra treaza, spre a fi vindecate sau eliminate si noi intelegem ca acesta poate fi un proces inconfortabil si deconcertant, atunci cand va cufundati mai profund inintelepciunea cosmosului. Atunci cand faceti asta, este de o importanta vitala sa va pastrati o stare de constiinta treaza si sa aveti rabdare. Omenirea iese dintr-o stare de amnezie sau care ar putea fi numita o constiinta limitata a Sinelui si a vastei complexitati a Creatiei.
Folosindu-va darul datator de putere al discernamantului, deveniti buni experti in analizarea noilor concepte si a multitudinii de informatii care sunt acum disponibile. Fiind acum mai acordati la SupraSufletul – Sine Superior si la vocea mica din launtrul vostru, castigati capacitatea de a evalua rapid, daca un concept se afla in aliniere cu adevarul vostru interior. Daca nu este, atunci aveti datoria de a va descotorosi de el fara rautate sau judecati; iar daca nu sunteti siguri, puneti-l deoparte si cereti-i Sinelui Superior sa il valideze pentru voi, intr-un mod neindoielnic. Suntem constienti ca sunteti bombardati cu multe concepte noi – unele dintre ele fortandu-va limitele intelegerii conceptuale. Va rugam sa fiti constienti, dragilor, ca tot ceea ce traiti face parte din procesul de reunificare si de inaltare, in mijlocul caruia va aflati si care se va accelera, odata cu trecerea timpului.Oriunde v-ati afla pe Calea inaltarii, fiti impacati cu nivelul vostru de intelegere si aveti rabdare cu voi insiva. Ego-ul este cel care va sopteste: „Nu esti suficient de bun. Esti mult in urma celor din jurul tau. Nu esti vrednic. Niciodata in viata, nu vei putea intelege si aprofunda toti termenii spirituali, tehnicile si mediatiile!” Iar si iar. OPRITI-VA cand se intampla asta, aduceti-va cu blandete mintea inapoi, la centru, prin cateva afirmatii pe care le-ati ales.
Fiecare Suflet de pe Pamant este predestinat sa urmeze Calea de intoarcere la taramurile superioare ale existentei – si asta este totusi o calatorie personalizata. Dupa cum am spus-o deseori, puteti sa alegeti calea de jos, cea de mijloc sau calea cea mai inalta, depinde de voi, dar va veti intoarce, pana la urma, la dimensiunile mai rafinate ale Luminii. Aveti LIBERUL ARBITRU, in cadrul acestui Plan Divin predestinat, care a fost creat si Supra Luminat de Tatal/Mama noastra Dumnezeu. Atunci cand va bransati la nivele superioare ale constiintei, trebuie sa mai fiti constienti si ca portiunile inferioare ale creierului vostru, sau zonele care rezoneaza cu frecventele mai joase ale dimensiunilor a treia si a patra si care contin instinctele voastre naturale omenesti/animalice, se modifica treptat, spre a se inchide. Pe masura ce va bransati la intelepciunea Mintii voastre Sacre si capatati capacitatea de a interactiona cu Sinele vostru Superior, cu ghizii vostri si ajutoarele angelice, natura voastra instinctiva este inlocuita, treptat, de natura intuitiva. Capatati capacitatea de a va bransa la pachetele Luminoase de intelepciune, depozitate in structura creierului vostru superior – Mintea Sacra – in care intreaga voastra istorie imensa, intreaga voastra descendenta si mostenire Divina sunt stocate in cufarul comorilor ce apartine constiintei voastre superioare.
Sa nu va simtiti dezamagiti, daca trecutul vostru devine doar o amintire incetosata – mai ales amintirile dureroase pe care le aveti din aceasta viata. A venit timpul sa vindecati si sa eliberati trecutul, dragilor. Nu va mai foloseste sa va scufundati in vietile trecute, pentru a va vindeca sau pentru a incerca sa intelegeti de ce va comportati sau reactionati intr-un anumit fel, in prezent. Asta era calea cea veche. Distorsiunile constiintei, pe care le-ati creat in trecut, nu pot exista atunci cand va umpleti, pana la refuz, cu Particule Adamantine, prin intermediul procesului pe care vi l-am predat. Aceste particule magice contin Esenta pura/perfecta a Creatorului si ele vor transforma/transmuta treptat orice distorsiune din campul vostru auric si din corpul vostru fizic. Incet, dar sigur, imperfectiunile pe care le-ati creat atat in lumea voastra interioara, cat si in cea exterioara, sunt corectate. Tineti minte, mai repede sau mai mult nu inseamna intotdeauna mai bine. A durat foarte mult pana cand Pamantul si omenirea sa ajunga in aceasta stare actuala de imperfectiune, atat de accentuata. Nivelul de evolutie transformatoare, la care ati ajuns, voi, Legiunile de Lumina pamantene, intr-un timp atat de scurt, este cu adevarat miraculos.
Pe masura ce eliminati vechile obiceiuri, credinte si actiuni, va intoarceti, treptat, la armonia din cadrul spectrului acceptat, al polaritatii/dualitatii. Cu fiecare nivel de frecventa superioara pe care il atingeti, lasati in urma acele situatii, oameni si lucruri care nu mai sunt compatibile cu nivelul constiintei si rezonantei voastre. Deseori, este ca si cum ati trecut printr-un nou portal dimensional, dincolo de care, o parte a trecutului a disparut ca prin minune. De aceea, multi dintre voi trec prin pierderea prietenilor si/sau a membrilor familiei si de aceea va schimbati slujba si incepeti o cariera noua. Multi dintre voi se si muta in locuri noi, fara sa intelegeti uneori,cu adevarat, de ce ati fost indrumati catre o anumita zona, dar avand totusi cunoasterea interioara a faptului ca a fost menit sa fie asa. Multi dintre voi va dati seama ca munca pe care o faceti, modul vostru de a va recrea, hobbi-urile si multe lucruri care va interesau in trecut sunt mai putin satisfacatoare, pentru ca nu se mai potrivesc in realitatea voastra, aflata in permanenta extindere.
Pe masura ce procesul inaltarii se accelereaza, portalurile multidimensionale ale trecutului se inchid si portalurile viitorului se deschid din ce in ce mai repede. Frica de schimbare a reprezentat mult timp un factor major de control, in cadrul constiintei voastre treze. La inceputul calatoriei voastre in densitate, ati cautat o mare varietate de forme de exprimare si schimbare si v-ati bucurat de fiecare creatie noua. Doar ca, pe parcursul experientelor voastre pamantesti, ati uitat ca sunteti co-creatori, dotati cu intraga gama de capacitati creatoare si ca aveti o legatura directa la Susa de Putere a Creatiei, prin intermediul Fluviului Vietii/Luminii.
Semintele-gand originale ale creatiei au venit din inima/mintea Creatorului suprem si au fost intotdeauna perfecte; cu toate acestea, fiecare separatie si fiecare refractie contineau un pic mai putin din intreaga Esenta a Creatorului. Treptat, pe masura ce Scanteile Divine ale Constiintei Dumnezeu s-au indepartat din ce in ce mai mult de Centrul Creatiei, spectrul complet, perfect, de Lumina, s-a refractat in tot mai multe fatete individualizate, ale expresiei lui Dumnezeu. Deoarece acest Sub-univers este o tanara incercare creatoare si se afla la limitele cele mai indepartate ale Creatiei, el este alcatuit dintr-o Spirala de Lumina, cu jumatate din spectrul Luminii sau din elemente ale Creatiei, diminuate. Acest lucru nu inseamna ca este un univers complet cazut sau ca este rau; inseamna doar ca nu contine intreaga masura a Constiintei Creatorului.
Bravi purtatori ai Luminii; sunteti voi gata si dornici sa fiti deschizatori de drumuri, sa deschideti portile catre numeroasele asezari/dimensiuni ale Creatiei? Fiecare nivel dimensional va va oferi noi ocazii si va va da acces la multe noi capacitati si la o intelepciune extinsa; in orice caz, fiecare nivel superior va va pune la incercare pe multe cai si va va cere sa eliberati acele lucruri care nu mai sunt de folos binelui vostru cel mai inalt. Atunci cand ati traversat calea descendenta, catre dimensiunile inferioare, ati lasat in urma multe fatete ale Sinelui vostru superior.Atunci cand faceti calea intoarsa catre dimensiunile superioare, trebuie sa vreti sa eliberati in trecut acei oameni, acele feluri de a fi si acele lucruri care nu se mai potrivesc realitatii voastre prezente/viitoare.
Preaiubitilor, va ajutam in orice fel posibil, in limitele legii universale si asteptam rabdatori sa va alaturati noua, in diversele Piramide de Lumina stationate prin acest Sub-univers. V-am spus ca nu doar va creati noua realitate pamanteasca, ci va creati si asezamantul in dimensiunile paradisuliui. Va transmitem toata stralucirea Iubirii/Luminii Creatorului, pe care o puteti cuprinde. Sunteti iubiti fara margini.
SUNT Arhanghelul Mihail.
Sursa: editura foryou
            daniilgaucan.wordpress.com

marți, 9 august 2011

MESAJ DE LA ARHANGHELII GABRIEL SI METRATRON

Lumina, multa lumina vine peste voi! In curand, veti fi nevoiti sa faceti alegerea daca mergeti spre lumina sau daca alegeti sa ramaneti in intuneric.
Cautati inauntru vostru si veti gasi raspunsul la aceasta alegere pe care trebuie sa o faceti; veti gasi puterea sa faceti aceasta alegere, care nu va fi una foarte usoara. Evenimentele ce vor urma, va vor obliga sa faceti aceasta alegere.
Lumina, este lumina calda a lui Dumnezeu, este lumina cunoasterii ADEVARULUI DIVIN, caci Dumnezeu nu v-a creat sa stati in intunericul nestiintei!
Scuturati-va si spargeti blocajele pe care vi le-ati autoimpus in decursul vremurilor si pe care vi le-au impus cei ce au dorit sa va conduca! Dumnezeu va creat sa fiti liberi, sa atingeti cunoasterea suprema! Atunci, si abia atunci, nu o sa va mai temeti de nimic si o sa puteti sa activati farama de DUMNEZEIRE, pe care o aveti fiecare din voi in mintea si in sufletul vostru. Atunci si doar atunci, veti deveni una cu CREATORUL NOSTRU SUPREM, DOMNUL NOSTRU DUMNEZEU!
Nu va temeti de ce cele ce vor veni! Ele sunt scrise sa vina! Ele au fost stabilite sa vina.
Voi doar trebuie sa alegeti LUMINA si nu intunericul!
Alegeti LUMINA si veti evolua in forma superioara care va fost stabilita la facerea lumii!
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu cunoasterea deplina a  ADEVARULUI DIVIN!
Acesta este mesajul, pe care noi arhanghelii Domnului Dumnezeu, Metratron si Gabriel, am fost insarcinati sa vi-l aducem voua!
Asa sa va ajute Dumnezeu!

Mesaj preluat de Sfatuitoarea

duminică, 1 mai 2011

De vorba cu ingerul tau

Probabil ca pentru unii dintre noi este greu de imaginat ca aceste fiinte divine exista cu adevarat.
Se spune ca sunt fiinte spirituale, create din lacrimile de iubire ale lui Dumnezeu. Ingerii sunt duhuri imateriale, necorporale si nemuritoare. Ei pot lua forma omeneasca dar numai cu voia lui Dumnezeu. Acesti mesageri pot veni sub orice forma necesara pentru a ne transmite un mesaj. Uneori persoanele intalnite intr-un moment al vietii noastre pot fi ingeri trimisi sa ne aline suferinta ori sa ne ajute sa gasim raspunsuri la problemele pe care le avem. In Sfanta Scriptura scrie: ‘’Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale’’, ‘’ Si ei te vor duce pe maini, sa nu cumva sa-ti lovesti piciorul de vreo piatra’’.(Psalmul 91:11,12)
Mesagerii Domnului sunt asezati intr-o ordine ierarhica asa cum reiese din Sfanta Scriptura. Aceasta ierarhie se compune din noua cete ingeresti, grupate in trei clase.
Serafimii sunt cei mai aproape de Dumnezeu si guverneaza intreaga creatie. Sunt descrisi in Isaia avand cate 6 aripi. Cu doua aripi isi acopereau fetele, cu doua picioarele si cu doua aripi zburau. ‘’ Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, avand in mana sa un carbune, pe care il luase cu clestele de pe jertfelnic’’(Isaia:6,6)
Heruvimii sunt prezentati ca fapturi ceresti inaripate, fiind cei care pazesc cunoasterea suprema. ‘’Si izgonind pe Adam, l-a asezat in preajma gradinii celei din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacara valvaietoare, sa pazeasca drumul catre pomul vietii.’’(Facerea:3,24)
Prin Tronuri se manifesta dreptatea lui Dumnezeu. ‘’Pentru ca intru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute, si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie incepatorii, fie stapanii. Toate s-au facut prin El si pentru El.’’(Coloseni:1,16)
A doua clasa cuprinde Stapaniile, Domniile si Puterile. ‘’Mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia si decat tot numele ce se numeste, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor.’’(Efeseni:1,21)
Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii reprezinta cea de-a treia clasa care guverneaza intreaga lume.
In credinta crestina sunt recunoscuti 7 arhangheli, fiecare fiind responsabil cu un anumit domeniu al vietii umane.
Arhanghelul Mihail
Mihail ne ofera siguranta si protectie, ajutand la eliminarea energiei negative. Este protectorul copiilor, calatorilor si soldatilor. Arhanghelul Mihail este mai-marele cetei ingerilor, sta aproape de Dumnezeu si este aparatorul cerului. Culoarea albastra este raza protectiei, a puterii si a dreptatii acestui arhanghel.
‘’Iti voi vesti tie ceea ce este scris in cartea adevarului. Nimeni nu poate sa Ma ajute mai bine la aceasta decat Mihail, ingerul vostru pazitor’’. (Daniel:10,21)
Arhanghelul Gavriil
Arhanghelul Gavriil este cel care vesteste cuvantul lui Dumnezeu. El calauzeste darul celor ce se nasc. Culoarea alba a lui Gavriil este cea a puritatii si a armoniei. Arhanghelul este reprezentat tinand in mana un crin semnificand armonia, puritatea, adevarul. Este un mesager al vestilor bune, al bucuriei si al iubirii.
‘’Si ingerul, raspunzand, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce sta inaintea lui Dumnezeu. Si am fost trimis sa graiesc catre tine si sa-ti binevestesc acestea.’’ (Luca:1,19)
Arhanghelul Rafael
Arhanghelul Rafael este cel care ne vindeca toate suferintele si bolile sufletesti si trupesti. Il putem chema in ajutorul nostru atunci cand suntem bolnavi iar el cu iubire si grija ne va reda sanatatea stergand toate lacrimile durerilor noastre. Culoarea care il reprezinta pe Rafael este verdele, insemnand culoarea vindecarii, a renasterii si a linistii. Se spune ca Rafael i-a dat lui Moise o carte in care descria toate ierburile vindecatoare. Sfantul arhanghel este reprezentat cu un toiag care are forma unui caduceu, acest lucru simbolizand vindecarea.
‘’Eu sunt Rafael, unul din cei sapte ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant’’. (Tobit: 12,15)
Arhaghelul Gudiil
Arhanghelul Gudiil are rolul de a-i rasplati pe cei credinciosi in functie de stradania lor. Tine in mainile lui o cununa de aur si un bici cu trei cozi.
Arhanghelul Varahiil
Varahiil este arhanghelul de la care primim binecuvantari. El este infatisat tinand la piept trandafiri albi.
Arhanghelul Uriil
Arhanghelul Uriil tine in mana stanga o flacara iar in mana dreapta o sabie, el fiind cunoscut ca ingerul penitentei care ne ajuta sa intelegem legile karmei. Uriil este reprezentat de culoarea aurie.
Arhanghelul Selatiil
Selatiil ii indeamna pe oameni la rugaciune. Arhanghelul este reprezentat cu mainile pe piept, indemnand la piosenie.
Ingerii, aceste fiinte angelice au fost concepute inainte de facerea pamantului si a oamenilor, pentru a face legatura intre Cer si Pamant, fiind mesageri intre noi si Divinitate. Fiecare om are ingerul sau pazitor. Ei ne ajuta in masura in care noi le cerem sa intervina in viata noastra. Despre existenta acestor entitati de lumina vorbesc mai multe religii ale lumii accentuand rolul lor de mesageri, intre lumea materiala si lumea spirituala.
Poate va amintiti din copilarie rugaciunea pe care bunica ne invata sa o spunem inainte de culcare: ‘’ Inger, ingerasul meu…’’ Este momentul sa revenim la legatura cu ingerul nostru care asteapta sa-i dam atentie. Ei sunt aici sa ne invete iubirea, sa ne vegheze pasii pentru a ne implini destinul si sa ne calauzeasca pe drumul ales. Important este sa intelegem ca Dumnezeu ne-a trimis la scoala, pe Pamant, pentru a invata lucrurile simple pe care multi dintre noi le ignoram: iubirea fata de oricine si orice, credinta, respectul, adevarul si iertarea. Este de ajuns sa ne gandim la ingerul nostru, fara a avea nevoie de un ritual anume pentru a intra in legatura cu el. Aceste fiinte angelice ne insotesc mereu si ne ofera cu blandete sfaturi care pot veni sub forma unui vis, a unei viziuni sau a unor stranii coincidente. Pentru ajutorul si veghea lor asupra noastra, noi oamenii le datoram respect si recunostinta. Ne putem crea in casa un locsor special asezand iconite, statuete cu ingerasi, flori, biletele cu dorintele noastre, fotografii ale persoanelor apropiate, sau o candela pe care sa o aprindem drept multumire lor. Acesta poate sa fie locul de intalnire intre noi si aceste fiinte minunate. Indata ce ii vom invita in viata noastra, va trebui sa fim pregatiti pentru schimbarile ce vor veni.
Vom invata alaturi de ei sa traim in iubire, in armonie si in credinta, iar ingerii ne vor binecuvanta cu aripile lor diafane.
Sursa: blogul meu

luni, 25 aprilie 2011

RUGĂCIUNE CĂTRE ARHANGHELI PENTRU


Aceasta este o rugăciune pe care o puteţi rosti oricât de des atunci când doriţi să vă conectaţi la energiile Arhanghelilor şi a Fiinţelor Înălţate. Fiecărei chakre îi este atribuit câte un Arhanghel sau o Fiinţă Înălţată: 

Îl invoc pe Arhanghelul Mihail să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei mele rădăcină. Îţi mulţumesc, Arhanghele Mihail, pentru că mă ajuţi să mă ancorez în această lume. Îţi mulţumesc că mă ajuţi să aleg în viaţă calea minimei rezistenţe pe măsură ce mă apropii de împlinirea scopului meu. Îţi mulţumesc, Arhanghele Mihail.  

Îl invoc pe Arhanghelul Metatron să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei mele sacrale. Îţi mulţumesc, Arhanghele Metatron, pentru că mă ajuţi să îmi recunosc nevoile fizice şi emoţionale. Te invoc să mă asişti oridecâte ori sunt în dezechilibru. Îţi mulţumesc că îmi aduci aminte să aleg bucuria în fiecare zi a vieţii mele. Îţi mulţumesc, Arhanghele Metatron.  

Îl invoc pe Arhanghelul Uriel să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei mele solare. Îţi mulţumesc, Arhanghele Uriel, pentru că îmi aduci aminte să îmi folosesc puterea. Te invoc ca să mă ajuţi să-mi reamintesc cum trebuie să respir. Îţi cer să îmi întăreşti conexiunea cu Sursa oricărei forme de viaţă. Cu ajutorul tău mă străduiesc în fiecare zi să elimin frica din gândurile mele. Îţi mulţumesc că în sfârşit înţeleg cine sunt cu adevărat. Îţi mulţumesc, Arhanghele Uriel.
 
Îl invoc pe Arhanghelul Rafael să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei inimii mele. Îţi mulţumesc, Arhanghele Rafael, pentru că îmi aduci aminte că Iubirea şi Lumina Sursei este o parte din mine la fel cum şi eu sunt o parte din Ea. Acceptând  mai multă Iubire şi Lumină, mă umplu până la revărsare şi aleg să împărtăşesc acea lumină şi altora. Te invoc să mă asişti în vindecarea şi lăsarea în urmă a tot ce nu aparţine celei mai Înalte Lumini.

Îl invoc pe Arhanghelul Gabriel să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei gâtului meu. Îţi mulţumesc, Arhanghele Gabriel, pentru că îmi reaminteşti să îmi exprim adevărul şi să-mi onorez necesităţile proprii. Te invoc ca să mă ajuţi să discern când este potrivit să iau cuvântul şi când e mai bine să ascult. Aleg acum să văd adevărul, să îmi exprim adevărul, să simt adevărul care este adevărat în fiecare zi a vieţii mele. Îţi mulţumesc, Arhanghele Gabriel.  

O invoc pe Shekinah, manifestarea feminină a Sursei, să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei frunţii mele. Îţi mulţumesc Shekinah că mă asişti în dobândirea cunoaşterii spirituale şi a intuiţiei, în creşterea puterii care îmi aparţin prin drept. Te chem să-mi aduci aminte că şi ceilalţi oameni întâlniţi zilnic au deasemenea un scop anume în viaţă. Recunosc că ei sunt o parte din Divin, ceea ce îi face şi o parte din mine, aşa cum suntem Unul cu toţii. Îţi mulţumesc, Shekinah.  

Invoc Lumina Christică să mă asiste în deschiderea şi susţinerea chakrei coroanei. Îţi mulţumesc Lumină Christică pentru această conexiune permanentă cu lumina care mă străbate, tot mai intensă în fiecare zi. Acum îi permit acelei lumini să îmi vindece toate aspectele sufletului meu. Te chem să mă ajuţi să împărtăşesc şi altora această lumină strălucitoare în fiecare zi în timp ce păşesc pe drumul vieţii mele. Recunosc că sunt conectat în permanenţă la Sursă şi aleg să păşesc prin acea lumină într-un mod mai conştient. Îţi mulţumesc, Lumină Christică.
Traducere de Dana Buzoianu  http://www.lucratorul-in-lumina.com