Paul Ferrini – Despre dorinta de a-i indrepta pe ceilalti

Ori de cate ori ma gandesc ca cineva (inclusiv eu insumi) are nevoie sa fie indreptat, incep sa gandesc din perspectiva lipsei. Si nimic nu se indreapta printr-o mentalitate a lipsei… E un adevarat paradox. Daca eu gandesc ca ceva trebuie indreptat, indreptarea devine imposibila. Daca eu imi dau seama ca nu poate fi reparat, atunci nu este stricat. Cheia in aceasta propozitie este cuvantul “eu’”. Ceea ce gandesc eu, determina drama sau absenta dramei.Deoarece noi vrem ca lucrurile sa fie perfecte, intotdeauna incercam sa ne schimbam experienta. Una din cele mai insemnate practici ale Mintii Christice este acceptarea. Cati insa dintre noi gasesc ca e usor sa accepte viata asa cum se petrece, asa cum se dezvaluie?

Cei mai multi dintre noi incearca sa practice acceptarea, dar ne dam seama ca nu reusim decat sa gasim, constant, nod in papura experientei noastre. Atunci cand realizam acest lucru, putem alege intre a ne pedepsi sau a accepta faptul ca suntem cusurgii. Daca ne pedepsim, nu vom reusi decat sa subliniem si mai mult neputinta noastra de a accepta. Acest lucru poate deveni un cerc vicios, in care continuu ne consideram neadecvati. Asa ca trebuie sa invatam sa fim constienti de ceea ce se intampla, fara sa judecam.

Atunci cand traim starea de pace nu avem nevoie sa indreptam ceva sau pe cineva, orice ar fi. Daca ceva trebuie sa se schimbe, schimbarea se va produce de la sine. Nu trebuie fortata. Nu are nevoie de manipulare.

[...] Ne purtam de parca am fi in batalie, cu singura deosebire ca ea are loc in mintea noastra. [...]

A asculta fara reactie 

Uneori incercam sa-i indreptam pe altii in moduri mult mai subtile. Cand prietenii nostrii ne vorbesc, aparent ii ascultam, dar adesea o facem prin propriile noastre filtre. In mintea noastra suntem sau nu de acord cu ei si plasam ce spun in contextul convingerilor noastre. De cele mai multe ori cand prietenii ne fac confidente, noi credem ca ei ne adreseaza invitatia de a le analiza situatia si da sfaturi. Una din cheile practicii Mintii Christice e sa asculti fara prejudecati. Daca oamenii cer o replica, le spunem ca noi credem ca intelegem ceea ce spun, ca i-am auzit cu adevarat, neconditionat. 

Atunci cand dam sfaturi ne implicam in problemele lor. Normal ar fi sa ne dam seama ca avem deja destule provocari in propria viata, ca sa mai avem nevoie sa ne asumam si problemele lor. In plus, noi nu putem intelege contextul vietii altei persoane. Nici macar acele solutii care au fost bune pentru noi nu se potrivesc neaparat si pentru altii. Atunci cand incercam sa indreptam sau sa dam sfaturi nu suntem nici binevoitori si nici generosi. Mai degraba ii atacam. Daca vrem sa fim amabili trebuie sa-i acceptam asa cum sunt si sa incetam sa le schimbam viata.

Nu suntem in stare sa oferim opinii sau solutii, dar putem sa-i lasam sa stie ca i-am auzit si ca raspunsurile se afla deja in ei, asa cum sunt deja in noi toti. Atunci cand avem increderea ca ceilalti vor gasi propriile raspunsuri, ii tratam ca pe niste egali spirituali… 

Nu pretindem ca stim ceva ce ei nu stiu. Nu dorim ca ei sa ajunga sa depinda de noi. Noi le acordam oamenilor respect si libertate. Avem credinta ca adevarul din ei le va ilumina calea. Aceasta este iubirea in actiune!

Ingrijindu-ne de noi insine la toate nivelele, fizic, emotional, mental si spiritual, suntem capabili sa raspundem celorlalti in modul cel mai rabdator, afectuos si plin de compasiune posibil.

Poate ca, pentru unii dintre noi, este o revelatie sa afle ca noi nu suntem aici sa-i salvam pe altii de durerea lor, ci doar ca sa o depasim pe a noastra. Aceasta este si principala noastra raspundere in prezenta intrupare.

Chiar si atunci cand ne unim viata cu viata altei persoane, aceasta raspundere ramane a noastra.”

Mesaje de Suflet

Paul Ferrini – Intoarcerea in Gradina

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

CE USOR CADEM IN MANDRIE SI CE PUTIN FACEM SA NE INDREPTAM!

Parintele Nicolae Steinhardt, despre trufia succesului si inchipuirea elevarii.
“Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie strica totul. Acum stiu, am aflat si eu… “
Nicolae Steinhardt

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE